În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149..
Nu există unitate de vederi printre lingviști în ceea ce privește ramura lingvisticii de care ține derivarea. Unii o includ în lexicologie, alții în morfologie ca parte a gramaticii, alții consideră formarea de cuvinte o ramură aparte a gramaticii sau a lingvisticii. În lingvistica limbii române, este privită în mod tradițional ca un procedeu de îmbogățire internă a lexicului, deci ca ținând de lexicologieAfirmații ale lui Hristea 2003, fără exemple de lingviști..
În literatura de specialitate anglofonă se întâlnește ideea că derivarea este unul dintre procedeele principale de formare a cuvintelor, celălalt fiind flexiunea, acestea făcând parte din morfologie în sens larg. După Crystal 2008, spre deosebire de derivare, prin flexiune nu rezultă un cuvânt nou, ci aceasta schimbă forma gramaticală a aceluiași cuvânt, dar precizează că între derivare și flexiune nu există o limită clară, ilustrând dificultatea analizării unor afixe prin cazul lui -ly din limba englezăCrystal 2008, p. 138., care formează adverbe din adjective, de exemplu quickly „repede”, approximately „(în mod) aproximativ”Eastwood 1994, p. 3..
În lingvistica limbii franceze se poate găsi de asemenea, în legătură cu derivarea, ideea opoziției dintre o „morfologie lexicală” și o „morfologie gramaticală”Grevisse și Goosse 2007, p. 163..
În lingvistica limbilor din diasistemul slav de centru-sud, formarea cuvintelor este inclusă în gramatică, făcând obiectul unei părți de rang egal cu morfologia în sens gramatical și cu sintaxaExemplu, Barić 1997, pp. 285–390..
În lingvistica limbii maghiare sunt lucrări, de exemplu Kiefer (coord.) 2006, în care derivarea, în cadrul formării de cuvinte, este tratată și în partea despre morfologieKiefer 2006, pp. 60–68., și în cea despre lexicGerstner 2006, pp. 465–469.. În alta, A. Jászó (coord.) 2007, capitolul despre formarea de cuvinte, ce cuprinde un subcapitol despre derivare, este inclus într-o parte numită „Cuvântul”, făcând obiectul unui capitol de rang egal cu cel despre lexicologie, cu unul numit „Părțile de vorbire” și cu unul intitulat „Morfologia cuvântului”. În lingvistica acestei limbi se deosebesc prin denumiri diferite, pe de o parte mărci și desinențe, care în principiu sunt sufixe gramaticale, și pe de altă parte sufixe derivaționale. Ezitarea în privința acestora reiese și din faptul că unele sufixe sunt incluse în categorii diferite de diferiți lingviști sau sunt considerate ca făcând parte din două dintre ele. De exemplu, sufixul verbului potențial este considerat de unii sufix derivațional, dar de alții marcă; sufixul de infinitiv este pentru unii pur și simplu sufix derivațional, pentru alții sufix derivațional gen marcă; sufixul de gerunziu este văzut de unii ca simplu sufix derivațional, de alții ca sufix derivațional gen desinențăAfirmație a lui Keszler 2000 fără exemple de lingviști.. După Keszler 2000 există, de asemenea, mărci și desinențe care prezintă trăsături caracteristice sufixelor derivaționale, de exemplu marca comparativului de superioritateKeszler 2000..
Tipuri de derivare
În română și în limbile amintite în acest articol, afixele derivaționale sunt sufixe, adăugate la o rădăcină sau după alt sufix, ori prefixe, plasate înaintea unui cuvânt. Diferența de funcție dintre ele este că sufixul poate trece cuvântul-bază în altă clasă lexico-gramaticală, dar prefixul nu o poate face singur, ci numai împreună cu un sufix.
Sufixul poate fi adăugat la o rădăcină care constituie singură un cuvânt (răutate), la un cuvânt deja format prin derivare (muncitorime)Hristea 2003, la un cuvânt compus ( auto-stop → auto-stoppeur „autostopist”)Grevisse și Goosse 2007, p. 166. sau la o rădăcină care nu are existență independentă cu statut de cuvânt. În acest caz are loc de fapt o schimbare de sufix: traction „tracțiune, tractare” → tracter „a tracta”Grevisse și Goosse 2007, p. 188., repül „zboară” → repdes „zburătăcește”Cs. Nagy 2007, p. 303. În maghiară forma de bază a verbului este rădăcina sau tema sa, identică de regulă cu forma de persoana a III-a singular a indicativului prezent. La aceasta se adaugă sufixele derivaționale..
Exemple de prefixare sunt: răz- + a gândi → a se răzgândi, un- + happy „fericit” → unhappy „nefericit”Bussmann 1998, p. 25., re- + faire „a face” → refaire „a reface”Dubois 2002, p. 136., pot- + pisati „a scrie” → potpisati „a subscrie, a semna”Barić 1997, p. 295.. În limba maghiară se aplică prefixe numai la verbe, aceste afixe rămânând și înaintea cuvintelor derivate de la verbele respective. Ele se deosebesc de cele din română și din alte limbi prin faptul că se pot detașa de verb și sunt considerate o clasă de cuvinte gramaticale. Totuși li se recunoaște capacitatea de a funcționa și ca prefixe derivaționale: rá- + szed „culege” → rászed „înșeală, păcălește”Bokor 2007, p. 245.. Și în cazul prefixării poate fi vorba de schimbarea prefixului în cazul rădăcinilor care nu sunt cuvinte: a închide, a deschide.
Uneori, un cuvânt nou se formează prin adăugarea simultană a unui prefix și a unui sufix, procedeu numit derivare parasintetică: în- + dulce + -i → a îndulci, in- + rădăcina lui user „a uza” + -able → inusable „inuzabil”Grevisse și Goosse 2007, p. 190., bez- „fără” + voda „apă” + -an → bezvodan „fără apă”Barić 1997, p. 296..
În lingvisticile unor limbi se mai tratează și derivarea numită regresivă sau inversă, care constă în formarea unui cuvânt nou prin suprimarea unui sufix lexical (auzi → auz) sau a unei desinențe fals interpretate ca afix lexical (nucă → nuc). Exemplu din franceză: attaquer „a ataca” → attaque „atac”Grevisse și Goosse 2007, p. 187..
Originea afixelor derivaționale
Un afix poate fi, pe de o parte, format pe terenul unei limbi sau moștenit din limba de origine, pe de altă parte, împrumutat. De exemplu, în limbile romanice sunt unele afixe moștenite din limba latină și altele împrumutate din latină după formarea limbilor urmașe. Uneori, afixul latinesc există și în forma moștenită, și în cea împrumutată. De pildă, prefixul latinesc dis- există în franceză în cuvântul se déshabiller „a se dezbrăca” în forma moștenită, iar în disparaître „a dispărea” în forma împrumutatăGrevisse și Goosse 2007, p. 181.. Sufixul latinesc -tas a fost moștenit de română în forma -tate (ex. răutate), iar sufixul -ismus a intrat în română prin împrumuturi, dar este aplicat și unor cuvinte românești vechi: țăran + -ism → țărănism.
Prefixele provin în general din prepoziții. În cazul limbilor romanice, cele mai multe au fost prepoziții numai în latină. În prezent, este și prepoziție, și prefix, bunăoară, cel provenit din latinescul in-: în + groapă + -a → a îngropa, en + fermer „a închide” (de exemplu ușa) → enfermer „a închide” (în ceva)TLFi, articolul enfermer.. În limbile din diasistemul slav de centru-sud sunt mai multe care au ambele funcții: iz „din” + baciti „a arunca” → izbaciti „a arunca afară”, od „de la” + maknuti „a deplasa” → odmaknuti „a îndepărta”Barić 1997, p. 379.. Și în acestea sunt prefixe împrumutate, ex. ultrazvuk „ultrasunet”Barić 1997, p. 295..
Productivitatea și frecvența afixelor derivaționale
Sunt afixe productive cele cu care se formează cuvinte noi și în limba actuală. În română, astfel sunt, de pildă, prefixul în- și sufixul -ism. Neproductive sunt, de exemplu, în franceză, prefixul par- (parsemer „a presăra”)Grevisse și Goosse 2007, p. 192. și sufixul -ail (gouvernail „cârmă”)Grevisse și Goosse 2007, p. 164..
Afixele productive sunt de obicei și frecvente, dar pot fi și relativ rare, iar unele neproductive sunt totuși prezente într-un număr relativ mare de cuvinte actualeCs. Nagy 2007 p. 308..
Derivarea după clasa lexico-gramaticală a cuvântului-bază și a celui derivat
Prin derivare se pot forma cuvinte din aceeași clasă lexico-gramaticală ca și cuvântul-bază, se poate schimba clasa cuvântului-bază sau se poate doar indica clasa cuvântului.
Cuvinte din aceeași clasă cu cuvintele-bază pot fi derivate atât cu sufixe, cât și cu prefixe. Cele din urmă formează numai astfel de cuvinte dacă nu sunt asociate cu sufixe. Prin astfel de derivare se pot forma: verb din verb: a săra → a desăraConstantinescu-Dobridor 1998, articolul prefix., boire „a bea” → buvoter „a bea cu mici înghițituri repetate”Grevisse și Goosse 2007, p. 981., saler „a săra” → dessaler „a desăra”, kašljati „a tuși” → kašljucati „a tuși repetat, cu intensitate mică”Barić 1997, p. 375., szeret „iubește” → szerethet „poate iubi”Cs. Nagy 2007, p. 305.; substantiv din substantiv: cizmă → cizmar, moș → strămoș, banane „banană” → bananier Grevisse și Goosse 2007, p. 165., succès → insuccèsGrevisse și Goosse 2007, p. 182., bačva „butoi” → bačvar „dogar”Barić 1997, p. 307. o., csillag „stea” → csillagzat „constelație”; adjectiv din adjectiv: cald → călduțConstantinescu-Dobridor 1998, articolul sufix., cinstit → necinstitConstantinescu-Dobridor 1998, articolul prefix., vert „verde” → verdâtre „verzui”Grevisse și Goosse 2007, p. 171., religieux „religios” → areligieux „nereligios”Grevisse și Goosse 2007, p. 181., plav „albastru” → plavičast „albăstriu”Barić 1997, p. 361., barna „maro” → barnás „maroniu”Cs. Nagy 2007, p. 313.; adverb din adverb: bine → binișor; numeral de alt fel din numeral cardinal: doi → doime, trois „trei” → troisième „treime, treilea/treia”Grevisse și Goosse 2007, p. 763., deset „zece” → deseti „zecelea”Barić 1997, p. 218., hat „șase” → hatod „șesime”Cs. Nagy 2007, p. 314..
Schimbarea clasei lexico-gramaticale se face prin sufixare sau prin derivare parasintetică: verb din substantiv: chin → a chinui, zigzag → zigzaguer „a merge în zigzag”Grevisse și Goosse 2007, p. 164., komad „bucată” → komadati „a face bucăți”Barić 1997, p. 376., vaj „unt” → vajaz „unge cu unt”Cs. Nagy 2007, p. 310.; verb din adjectiv: trist → a întrista, rouge „roșu” → rougir „a (se) înroși”, star „bătrân” → starjeti „a îmbătrâni” (intranzitiv)Barić 1997, p. 377., fehér „alb” → fehérít „albește” (tranzitiv); verb din adverb: departe → a depărtaDexonline, articolul depărta., bis → bisser „a bisa”Grevisse și Goosse 2007, p. 165., nazad „înapoi” → nazadovati „a se da înapoi”, távol „departe” → távolít „depărtează”; verb din interjecție sau din onomatopee: vai → a se văicăriDexonline, articolul văicări., miaou → miauler „a mieuna”Grevisse și Goosse 2007, p. 212., muuu → mukati „a face muuu” (ca vaca), jaj „vai” → jajgat „se văicărește”; substantiv din verb: a sări → săritură, chercher „a căuta, a cerceta” → chercheur „căutător, cercetător”, čitati „a citi” → čitatelj „cititor”, privatizál „privatizează” → privatizálás „privatizare”Cs. Nagy 2007, p. 311.; adjectiv din verb: a mânca → mâncabil, discuter „a discuta” → discutable „discutabil”Grevisse și Goosse 2007, p. 169., djeliti „a împărți” → djeljiv „care se poate împărți”Barić 1997, p. 360., rág „roade, mestecă” → rágós „greu de ros, de mestecat”Cs. Nagy 2007, p. 312.; adjectiv din substantiv: durere → dureros, crasse „jeg” → crasseux „jegos”, grad „oraș” → gradski „orășenesc”Barić 1997, p. 364., város „oraș” → városi „orășean, orășenesc”; adjectiv din adverb: jučer „ieri” → jučerašnji „de ieri”Barić 1997, p. 366., hátul „în spate” → hátulsó „din spate”; adverb din adjectiv: vidám „vesel” → vidáman „cu veselie”Kiefer 2006, p. 67., lent → lentementGrevisse și Goosse 2007, p. 180.; adverb din substantiv: bărbat → bărbătește, diable „drac” → diablement „al dracului de”Grevisse și Goosse 2007, p. 1208., olasz „italian” → olaszul „italienește”.
În unele gramatici ale limbii maghiare nu se consideră că există adverbe derivate din alte părți de vorbire, ci că acestea primesc sufixe gramaticale de tip desinență, care formează complementeKálmánné Bors; A Jászó 2007, p. 397..