thumb|left|border|Erasmus din Rotterdam, umanistul cel mai de seamă al secolului al XVI-lea, pictat de Hans Holbein cel Tânăr (1525)
Literatura Renașterii se referă la acea epocă din literatura europeană care a început în Italia în secolul al XV-lea. S-a răspândit în toată Europa în secolul al XVI-lea până la începutul secolului al XVII-lea. Secolul al XVI-lea a fost totodată perioada umanismului european, el influențând filosofia Renașterii.
Redescoperirea Antichității a dus la secularizarea omului și a demnității umane. Renașterea a fost o schimbare profundă în viața spirituală, schimbare care a marcat sfârșitul Evului Mediu și începutul perioadei moderne timpurii.
Europa era caracterizată de adânci schisme politice și religioase, în primul rând între nord și sud, despărțite de Reformațiune. Epoca a fost martora Marilor descoperiri geografice și științifice importante. Odată cu descoperirea tehnologiei tiparului a avut loc o răspândire a literaturii ca niciodată, din aceasta rezultând și noi genuri literare. Unii dintre cei mai mari artiști plastici ai omenirii au trăit în această epocă.
O nouă epocă ia naștere thumb|300px|Pictura combinată, dublu portret și natură moartă, „Ambasadorii” de Hans Holbein cel Tânăr din 1533 ilustrează epoca Renașterii: unul dintre ambasadori este îmbrăcat în haine seculare și aristocratice, iar celălalt ambasador este îmbrăcat în haine ascetice purtate de învățați și teologi. Multele obiecte caracterizează și ele epoca: globul pământesc = descoperirile; harta astronomică, compas, cvadrant și poliedru, plus două cărți și o lăută.
Redescoperirea Antichității a făcut ca literatura clasică să devină accesibilă Europei, după ce fusese pierdută sau inaccesibilă timp de sute de ani, ceea ce a dat numele epocii, Renașterea. În anul 1488, epopeile homerice au fost din nou citite în Italia, fiind apoi traduse în mai multe limbi europene în secolul al XVI-lea: franceză și germană în 1530, italiană în 1544, engleză în 1581.Haarberg, J., Selboe, T., og Aarset, H. E.: Verdenslitteraturhistorie. Den vestlige tradisjonen. Universitetsforlaget, Oslo 2007. Side 17. ISBN 978-82-15-00696-3..
Epoca a fost caracterizată de frământări sociale și războaie, de contradicții politice și religioase. Imperiul Roman de Răsărit a fost cucerit de musulmani, islamul amenințând Europa. Din punct de vedere religios, Europa acelei perioade a cunoscut atât reforma protestantă cât și contrareforma. Din punct de vedere tehnologic, epoca este data de naștere a unor arme destructive, precum pușca și tunul, și a prafului de pușcă. Statul-națiune și burghezia timpurie s-au dezvoltat ca noi factori de putere.
thumb|left|Literele mobile de tipar au fost invenția lui Gutenberg, care au revoluționat răspândirea literaturii în Europa
Descoperirea de către Cristofor Columb a Lumii noi, America, în 1492 a schimbat total vechea concepție despre lume. Tehnologia tiparului, inventată de Johannes Gutenberg, adică turnatul literelor și culegerea lor, a dus la o explozie a numărului de editări literare și răspândirea literaturii, lucru care a încurajat literatura în limba proprie și a însemnat declinul limbilor latină și greacă ca limbi literare.
Renașterea a fost epoca umanismului, cele două concepte putând fi despărțite prin faptul că Renașterea poate fi văzută ca epoca istorică care a legat Evul Mediu de Epoca modernă, iar umanismul ca mișcarea de iluminism care s-a născut în această epocă. Denumirea de Renaștere a fost folosită relativ târziu, în 1855 de către istoricul francez Jules Michelet, care în acel an a publicat volumul 7 al Istoriei Franței, pe care l-a numit Renaissance. Denumirea a fost popularizată prin lucrarea istoricului artei elvețian Jakob Burkhardt Die Kultur der Renaissance in Italien în 1861.
Renașterea a fost mult mai complicată și multilaterală decât ideea lui Burkhardt. Nu a fost o singură mișcare, ci mai multe mișcări care au avut loc în diferite locuri în perioade diferite. Țările unde catolicismul predomina, sau acelea unde protestantismul predomina, au avut alte experiențe în timpul Renașterii decât țările unde ortodoxismul sau islamul predominau. Franța era un centru cultural de marcă în domeniul filosofiei și a științelor, influențată puternic de Italia. Anglia și Flandra preluaseră de la statele-orașe italiene dominanța în domeniul comercial. În Anglia dezvoltarea administrației de stat ajunsese cel mai departe. Principatele germane erau încă dominate de idei feudaliste și de lupta pentru putere. Spania și Portugalia urcaseră o treaptă în ierarhia lumii datorită descoperirilor geografice noi, la care jucaseră un rol important. Țările nordice, aflânduse la extremitatea Europei, au făcut cunoștință cu Renașterea mai târziu și în mai mică măsură.
Natura Renașterii Arta tipografică și răspândirea cunoștințelor thumb|De la începutul Vechiului Testament din biblia lui Gutenberg.
În deceniul al VI-lea al secolului al XVI-lea, germanul Johannes Gutenberg a descoperit arta tipografiei, mai întâi literele mobile și apoi cele turnate, care puteau fi folosite împreună pentru construirea cuvintelor, și cu ajutorul cernelii negre de tipar, aceste litere puteau fi tipărite pe hârtie. Mai târziu a descoperită și presa de tipar, lucru care în decursul a câțiva ani a revoluționat producția de cărți în Europa. Este greu de închipuit că literatura Renașterii ar fi cunoscut acealași avânt fără descoperirea artei tipografice. Înainte de vremea lui Gutenberg, cărțile și manuscrisele erau multiplicate prin copiere de mână, de obicei de către călugări.
Prima carte produsă în masă în tipografia lui Gutenberg a fost Biblia în limba latină (ca. 1455), cunoscută ca Biblia Latina sau Biblia lui Gutenberg. Tirajul a fost de 200 de exemplare, număr care poate părea mic în zilele noastre, dar care era enorm în comparație cu cărțile scrise de mână, care fiind atât de valoroase erau deseori legate cu lanțuri în biblioteci. Au apărut multe tipografii, în special la universități și seminarii religioase, dar și ca tipografii seculare în orașe mai mari. Tot în aceași perioadă au înflorit și universitățile și alte școli, în special în Italia și în Franța, ceea ce a erodat poziția absolută a teologiei în studiile academice. Se studiau și traduceau lucrări filosofice și opere ale Antichității. Prin răspândirea mai mare a cărților și a literaturii, acestea ajungeau în tot mai mare grad și în mâinile altora decât ale celor învățați, care citeau și scriau în limba latină. Astfel a fost încurajat scrisul literaturii în limba maternă.
Marsilio Facino a primit pe la mijlocul secolului al XV-lea misiunea de a de a traduce dialogurile lui Platon din greacă în latinăBeyer, Edvard et al: Verdenslitteraturhistorie, bind 3. Oslo 1972. Side 14., ceea ce a fost începutul unei mari redescoperiri a literaturii antice. Primii umaniști au fost caracterizați de interesul lor pentru limba greacă și pentru limbi în general, în mod indirect și pentru limba maternă, un interes care poate fi găsit și la primii reformatori, precum Jean Calvin, Erasmus din Rotterdam și Martin Luther, și care a deschis drumul oamenilor de rând pentru cunoașterea Bibliei.
Reforma protestantă și Biblia în limba maternă thumb|Martin Luther, preotul german care a declanșat procesul cunoscut astăzi ca reforma protestantă
În 1517, germanul Martin Luther a bătut în cuie pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze ale sale, care au fost ulterior tipărite și răspândite în toată Germania. Luther ataca comerțul cu lucrări indulgențiate, însă revolta a devenit în scurt timp vastă. Contestațiile lui Luther au dus la studiul minuțios al Bibliei. Reacția Bisericii a făcut ca Luther să meargă un pas mai departe și să refuteze cinci din cele șapte sacramente. Și alții aveau astfel de critici religioase, printre ei fiind Erasmus din Rotterdam și Philipp Melanchthon, suporterul lui Luther. În secolul al XVI-lea, conflictul dintre catolici și protestanți a dus printre altele la Războiul de Treizeci de Ani.
Reforma protestantă a avut și o altă importanță decât cea religioasă, anume că Biblia a fost tradusă în limba maternă, fiind de acum la îndemâna oricui. Acest lucru avea să aibă importanță pentru limbajul traducerilor. A fost cazul traducerii în germană a lui Luther, iar lucruri similare au avut loc în Anglia, Olanda, Danemarca, Suedia etc. Doar în Norvegia efectul a fost negativ, prin faptul că traducerea daneză a Bibliei, fiind folosită și în Norvegia, a încetinit dezvoltarea limbii norvegiene, lucru care a durat până pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Chiar și astăzi, norvegiana este în mare măsură influențată de limba daneză.
Reforma protestantă a venit ca un mare șoc pentru Biserica catolică, care de abia în 1545 a ținut sinodul ecumenic numit Conciliul Triendin la Trento, în apropriere de Roma. Printre deciziile adoptate era și acela ca arta religioasă să „vrăjească”, să „farmece” poporul. Acest lucru a dus la dezvoltarea barocului, în artele plastice stilul care a luat locul Renașterii, și care urma să influențeze arhitectura, muzica și literatura. Unul dintre motivele pentru care reforma protestantă nu a avut succes în țările mediterane este înclinația acestor popoare pentru mistica religioasăBeyer, Edvard et al: Verdenslitteraturhistorie, bind 3. Oslo 1972. Side 102., ceea ce poate fi vizualizat în opera lui Michelangelo „Judecata de Apoi” din Capela Sixtină în Vatican. În Spania catolică, misticismul creștin a fost și mai clar definit, ceea ce poate fi văzut în poezia bisericească lui Juan de la Cruz și în opera barocă a lui Lope de Vega. Pe de altă parte, scriitori precum Martin Luther aveau alte forme de exprimare, mai simple și fără redări subtile sau imagini dificile.Haarberg, J., et al. p. 240.
Umanismul și omul Renașterii thumb|Omul vitruvian, studiul lui Leonardo da Vinci asupra proporțiilor corpului omenesc.
În anul 1508, Baldassare Castiglione, un nobil italian, a început să scrie lucrarea pentru care va fi cunoscut, Il libro del cortegiano. După 20 de ani, în 1528, cartea a fost în sfârșit publicată, cu puțin timp înainte de moartea autorului. În această carte Castiglione a descris idealurile de educație care un nobil trebuia să le aibă: trebuia să știe mai multe limbi, să cânte la un instrument muzical, să scrie poezii etc.
Michel de Montaigne (1533-1592) a fost un scriitor francez care împlinea idealurile Renașterii și ale umanismului prin viața sa multilaterală de moșier, primar, consilier politic, birocrat de încredere, umanist învâțat, literat educat și catolic evlavios. În spirit umanist, a căutat rădăcinile Antichității, încrezându-se în valoarea și calitățile intrinseci ale omului și în gândirea rațională.
La începutul secolului al XX-lea, a fost folosită pentru prima data expresia „om al Renașterii”Harper, Daniel (2001): Online Etymology Dictionary, ca denumire pentru un învâțat care are cunoștințe profunde în mai multe domenii ale științelor. Concepte asemănătoare sunt „homo universalis”, omul universal, „polyhistor” sau „polymath”, care descriu un învâțat care poate fi inovativ și să învețe practic totul despre un subiect (în timpul respectiv cunoștințele erau, evident, mai limitate decât urmau să fie mai târziu)Lookwayup: Renaissance man. Renașterea a cunoscut mai multe persoane care pot pe drept cuvânt fi numite „oameni ai Renașterii”, însă nici unul nu se poate compara cu Leonardo da Vinci (1452-1519). Da Vinci a fost matematician, inginer, inventator, anatom, pictor, sculptor, arhitect, muzician și scriitor.
Umaniștii Renașterii credeau în „eu”, în demnitatea umană, în valoarea individuală. Această valoare este exprimată în crezul umanist că toate ființele au o natură proprie, dar numai omul își poate alege ființa proprie. Umaniștii doreau să scoată în evidență în primul rând geniul omului... unicul și extraordinarul care se găsește în mintea umană.Gianozzo Manetti în De dignitate et excellentia hominis libri IV, citat și tradus din Clare, John D. (1995): Italian Renaissance.