Cronologie sumară a disidenței românești
14 noiembrie 1946 - Într-o cuvântare precedând alegerile, Gheorghe Gheorghiu-Dej, viitor lider de partid și de stat, avertizează că "programul lui nu reprezintă o soluție de continuitate cu tradiții culturale". Vor urma, pe măsura acaparării puterii, confiscări și arderi de biblioteci, avalanșe de broșuri cu Publicații scoase din circulație până la data de..., trimise ritmic directorilor de biblioteci din toată țara, ediții succesive ale Codului Penal, conținând prevederi privind "propaganda împotriva ordinii sociale", apoi, când societatea își revine după șoc și ripostează, episoade represive produse de încălcarea programului anunțat.
1948-1953 - Arestarea unui mare număr de oameni de toate categoriile socio-profesionale. Din experiența lor carcerală vor rezulta lucrări care n-au văzut lumina tiparului decât după 1989, dintre care cea mai completă și notorie este „Închisoarea noastră cea de toate zilele“ a lui Ion Ioanid, socotită pe drept cuvânt sinteza literar-memorialistică a gulagologiei românești, dar și alte numeroase lucrări.
17 septembrie 1951 - Tribunalul Militar București pronunță sentința în Procesul spionilor Vaticanului. Trei episcopi catolici (Joseph Schubert, Augustin Pacha și Adalbert Boroș) precum și alți înalți clerici ai Bisericii Romano-Catolice din România sunt condamnați la închisoare pe viață, respectiv la alte pedepse grele.
1953 - Unicul gest notoriu al momentului privind destalinizarea schițat în lumea românească, întreprins de un vechi ilegalist, Alexandru Jar, este criticat aspru și sancționat prin marginalizarea rebelului. Despre epocă, numită de unul dintre protagoniștii ei "obsedantul deceniu", s-au scris ulterior cărți de memorialistică, de căutat în bibliografia unor: Nina Cassian, Maria Banuș, Alexandru George, Nicolae Carandino, Marin Preda, rămase în sertare, dar și romane, parțial "adevărate", atent controlate de cenzură, publicate toate între 1965-1989.
Aprilie 1954 - Procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu, cunoscut lider comunist, fost ministru al Justiției. Acuzatul principal e condamnat la moarte și executat, iar alții vor ispăși pedepse grele. Ulterior, ei vor da lucrări de sertar, foarte cunoscute după 1989: Lena Constante, „Evadarea tăcută“, Bellu Zilber, „Monarhia de drept dialectic“, ediția I, „Actor în procesul Pătrășcanu“, ediția a II-a.
1956-1961 - Ca urmare a Revoluției din Ungaria, un număr de intelectuali, în majoritate studenți, compun și difuzează texte de adeziune. Sunt condamnați la închisoare (Paul Goma, Alexandru Ivasiuc, Alexandru Mihalcea). Alte valuri de arestări, sub acuzații variate, precedă sau urmează același eveniment, cuprinzându-i pe unii membri ai fostului "Cerc de la Sibiu" (Ion Negoițescu, Nicolae Balotă, Ion Desideriu Sârbu), sau oameni fără o apartenență politică anume (Teohar MihadașMarturie pentru dignitatea morala a poetului Teohar Mihadas, 14 iunie 2003, Evenimentul zilei, accesat la 10 iulie 2012, Adrian Marino). Toți vor scrie ulterior cărți, meditând asupra experienței de închisoare.
1957 - Tribunalul Militar din Cluj îl condamnă pe mitropolitul Alexandru Rusu la 25 de ani de muncă silnică, „pentru instigație și înaltă trădare”. Acesta redactase în anul 1956 împreună cu episcopii Iuliu Hossu și Ioan Bălan un memoriu în care ceruse repunerea în drepturi a Bisericii Române Unite cu Roma.
12 februarie 1959 - Condamnarea, în baza articolului 209 CP, ulterior 167, a peste 20 de intelectuali, printre care Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, profesoară, Dumitru Banu, ziarist, Ion Caraion, poet, pentru difuzarea de „înscrisuri dușmănoase”: poeme sosite din străinătate, scrisori etc. Va relata experiența de închisoare, din exilul lui de mai târziu, Ion Caraion.
1 martie 1960 - Sentința în procesul Noica-Pillat, judecat de Regiunea a II-a Militară București, în care principalele capete de acuzare fuseseră legate de producerea și răspândirea a ceea ce ulterior s-a numit samizdat (Povestiri despre om, eseu filozofic de Constantin Noica, și Așteptând ceasul de apoi, roman al lui Dinu Pillat) și a scrierilor dușmănoase ale românilor din exil Emil Cioran, Mircea Eliade, Vintilă Horia etc.
Condamnările celor 23 de inculpați au mers de la 7 ani la 25 de ani de temniță. Unii dintre cei condamnați vor scrie ulterior lucrări de sertar, relatând experiența carcerală și publicate după 1989: Nicolae Steinhardt: Jurnalul fericirii, Alexandru Paleologu: Sfidarea memoriei, Constantin Noica: Rugați-vă pentru fratele Alexandru etc.
1971 - Nicolae Ceaușescu enunță „Tezele din iulie”, ansamblu de directive reglementând strict activitatea de creație din Romania, și declanșează, după model asiatic, minirevoluția culturală.
1972 - În lumina acestor teze, piesa „Revizorul“, pusă în scenă la București de regizorul Lucian Pintilie, este interzisă. Urmarea este că până în 1989 artistul își va continua creația aproape exclusiv în străinătate, cu un scurt episod când realizează, spre a fi și acesta oprit, filmul „De ce trag clopotele, Mitică?“ (1981).
Martie 1975 - Securitatea din Cluj îl avertizează pe Teohar Mihadaș (deținut politic între 1949-1956) că difuzarea spre lectură a manuscrisului său „Memoriile unui deținut politic“, cu conținut ostil, constituie infracțiune. Cartea va apărea în 1990 cu titlul „Pe muntele Ebal“.
aprilie 1975 - Devenit redactor șef al revistei franceze „Cahiers de l'Est“, lui Dumitru Țepeneag, prozator, i se retrage cetățenia, pentru vina de a fi "acționat sub diferite forme", incitându-i pe scriitorii români să scrie "lucrări cu conținut potrivnic politicii culturale a partidului nostru și să le trimită pe căi ilegale în străinătate". Unele din lucrările ulterioare ale prozatorului fac referiri la această perioadă.
Octombrie 1975 - Scriitorul William Totok, membru al Grupului de Acțiune Banat (Aktionsgruppe Banat) este arestat, fiind acuzat de propagandă împotriva orânduirii socialiste. Grupul scriitorilor din Timișoara se va desființa în urma presiunilor Securității.
Octombrie 1976 - Psihiatrul Ion Vianu publică, în „Viața Românească“, un articol în care denunță abuzurile psihiatrice din România. Câteva luni mai târziu se va solidariza cu Paul Goma, iar peste un an va fi silit să se exileze.
1977 - Începe disidența lui Mihai Botez, matematician, manifestată prin scrisori publicate în presa străină, citite la „Europa Liberă“, adresate direct conducerii de partid și de stat din RSR. După ce este dat afară din serviciu, apoi mutat disciplinar la Tulcea, se stabilește în SUA ca refugiat politic. Ca specialist a publicat numeroase cărți, post-revoluție i-au apărut analize ale comunismului românesc („Intelectualii din Europa de Est“, printre altele).
Ianuarie 1977 - Începe disidența lui Paul Goma, fost deținut și deportat politic în primul deceniu de comunism, autor deja al multor înscrisuri dușmănoase, refuzate sistematic de cenzură. Este expulzat din țară în noiembrie același an.
5 iunie 1977 - Grupul compus din Dan Niță, Radu Negrescu-Suțu, Ioan Marinescu, Raymond Păunescu și Nicolae Windisch, întocmește un Protest împotriva nerespectării Drepturilor omului în România în care revendicau, pentru ei și generațiile viitoare, drepturile omului și libertățile fundamentale, inclusiv libertatea de gândire și de conștiință, dreptul oricărui cetățean de a nu trebui să sufere din cauza opiniilor sale, egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor, întrucât unii sunt deasupra legilor, dreptul la libera circulație a cetățenilor, condiție impusă țărilor care vor să beneficieze de clauza națiunii cele mai favorizate etc. A doua zi după apariția Protestului în presa occidentală cei cinci protestatari erau arestați și condamnați la un an de muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în urma ordinelor venite direct de la Ceaușescu. Neacceptând sentința condamnării și refuzând să muncească pe șantier, cei cinci intră în greva foamei pe data de 23 august 1977, grevă ținută efectiv aproape o săptămână, în detenție în Beldiman, Malmaison și la Canal, în condiții de intensă tortură fizică și psihică din partea Securității. La sfârșitul anului, în urma presiunilor exercitate asupra lui Ceaușescu de către președintele SUA de atunci, Jimmy Carter, și organizația Amnesty International, cei cinci protestatari au fost liberați, achitați și expulzați pe rând din România.
După exemplul Grupului Canal ’77, doisprezece tineri bucureșteni curajoși au revendicat și ei în acel an aceleași drepturi și au fost condamnați în urma unui proces identic, de același Tribunal și același judecător, tot pentru ,,parazitism social’’, la un an de muncă forțată. Șase dintre ei au rămas în București: George Balaurea, Liviu Burețiu, Mihai Călin Gherman, G.C. Mihai, Cristian Onuțiu și Șerban Stănciulescu, iar ceilalți șase au fost duși în Insula Mare din Balta Brăilei,: Constantin Hulduban, Cristian Ionescu, Cornel Munteanu, Adrian Mutică, Adrian Robert Șinca și Corneliu Urdărianu. Foarte hotărâți, semnatari și ei ai ,,Scrisorii’’ lui Paul Goma și susținători declarați ai Grupului Canal ’77, nu au cedat presiunilor torționarilor Securității, printre care maiorul Cârnaru și colonelul Rădulescu, și au fost expulzați pe rând din Țară, la sfârșitul lui 1977 și începutul anului următor.
2 august 1977 - Greva minerilor din Valea Jiului din 1977, declanșată la Lupeni și extinsă apoi în toată Valea Jiului la care au participat circa 10.000 de mineri. Liderii grevei sunt deportați. Cu excepția grupului din jurul lui Paul Goma, acțiunea minerilor, izolată prompt și eficient, nu se bucură de ecou în rândurile intelectualilor. A devenit subiect al câtorva reconstituiri istorice ulterioare.
Noiembrie 1977 - Securitatea de la București trimite un comando care o agresează cu deosebită violență pe Monica Lovinescu în fața locuinței sale de la Paris, drept avertisment pentru sprijinul acordat disidenților (în special, în acel moment, lui Paul Goma), prin emisiunile ei de la Radio Europa Liberă. Va publica după 1989 cărți relatând această experiență.
1977 - Intră în atenția opiniei publice cazul muncitorului Vasile Paraschiv din Ploiești, protestatar încă din anii '60, arestat și supus unui tratament psihiatric, autor al unei scrisori deschise de peste 350 de pagini adresată lui Nicolae Ceaușescu.
1978 - "Grupul celor 15" - În lunile ian., feb., martie, s-a format în București acest grup de demonstranți disidenți. Au demonstrat cu lozinci și pancarte, în centrul Capitalei, la domiciliile lor și în fața sediului Serviciului de Pașapoarte pentru nerespectarea dreptului de circulație prevăzut de drepturile fundamentale ale omului și anume eliberarea pașapoartelor. Înainte de începerea demonstrațiilor au cerut sprijinul Ambasadei SUA prin luarea în evidență de domnul Consul de atunci, domnul Linch, concomitent și cu sprijinul postului Radio Europa Liberă, care difuza seară de seară despre demonstrațiile făcute, arestări, urmăriri, filaje ale Securității, ascultarea telefoanelor, agresări fizice. Membri Grupului au fost: VASILESCU VALENTIN, POPESCU IONEL, SLAVE IOANA, SMARANDACHE GHEORGHE, PAUNA VIOREL, PAUNA CONSTANTIN, OPRICAN GHEORGHE, LACATUS ALEXANDRU, STAN PETRU, STAN GOGU, și alții. Lucrători ai Serviciului de Pașapoarte și Securitate îi sfătuiau să renunțe la cetățenia română, cu promisiunea că vor primi pașapoartele mai repede. O parte dintre membri au și renunțat la cetățenie. Într-un târziu, după multe persecuții s-a permis eliberarea pașapoartelor și toți au ieșit din țară. Legătura demonstranților cu Radio Europa Libera s-a ținut și cu ajutorul Domnului (disident politic anterior) GINEL LONGIN-ANGHELACHE, fost prieten român al Grupului care era deja stabilit în Köln, Republica Federală a Germaniei.
4-11 septembrie 1978 - Începe disidența lui Victor Frunză, autor al „Istoriei stalinismului în România“, lucrare de sertar elaborată în România. Și el va fi obligat să părăsească țara.