Istoric Revoluția industrială a pătruns în secolul al XVIII-lea în Transilvania și Banat, unde au fost înființate primele manufacturi industriale. Uzinele Metalurgice din Reșița au fost înființate în 1771. Construcția Furnalului din Govăjdia, în prezent monument istoric, a început în 1806. La Reșița a început în 1872 producția de locomotive cu abur.
Primele două furnale ale Combinatului Siderurgic Hunedoara au fost date în funcțiune în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Prima moară cu abur din București a fost Moara lui Assan, construită în 1853.
Perioada comunistă În perioada comunistă cele mai mari platforme industriale din București au fost: Automatica, Aversa, Electromagnetica, Electrotehnica, Frigocom, IMGB, Laromet, Rocar, Policolor, Semănătoarea, Titan, Timpuri Noi și Tricodava.Cine si cat castiga din afacerea relocarii intreprinderilor, media.imopedia.ro Alte platforme industriale: Ventilatorul, Republica, Energoutilaj, Energoreparații, Suveica, UMEB, Spicul, Helitube, Pumac, Muntenia, Flores, Apaca, fabrici de pâine Plevnei, Titan și Spicul, fabrica de lapte Miorița, Triconf, Granitul, fabrica de săpun Stela, Uzinele Vulcan.
Evoluția angajaților din industrie În 1990, în România erau aproximativ 6,5 milioane de salariați. Mai mult de jumătate dintre aceștia (circa 3,5 milioane) lucrau în industrie;Ce s-a intamplat cu numele mari ale industriei comuniste , 18 februarie 2004, markmedia.ro, accesat la 15 decembrie 2010 În 1997, mai erau doar 5,35 milioane de salariați, iar în industrie erau ocupați aproape 2,5 milioane; La sfârșitul lui decembrie 2003 mai figurau 4,333 milioane de salariați, iar numărul celor angajați în industrie scăzuse la 1,738 milioane;
Industria grea Industria metalurgică În anul 2004, producția de oțel a României a fost estimată la 5,9 milioane toneIndustria metalurgica romaneasca va produce 9,115 mii tone de otel pe an, 12 iulie 2006, wall-stret.ro, accesat la 14 ianuarie 2010. Principalele combinate siderurgice din România sunt Sidex Galați și Siderurgica Hunedoara, cumpărate de la statul român de ArcelorMittal, precum și Combinatul Siderurgic Reșița (CSR), cumpărat de gigantul rus TMK și Donasid Călărași, cumpărat de Tenaris.
Principalii producători de tuburi metalice sunt Silcotub Zalău și Tubinox București cumpărate de Tenaris, Artrom Slatina, cumpărat de TMK, și Petrotub Roman și Tepro Iași, cumpărate de ArcelorMittal.
Producția totală de țevi laminate în România a fost de 561.000 tone în anul 2008Siderurgia în recesiune, 11 Sep 2009, money.ro, accesat la 13 ianuarie 2010. Din această cantitate, 30% a fost realizată de TMK Artrom - 166.000 tone.
Potrivit strategiei de restructurare a industriei siderurgice românești pentru perioada 2004 - 2010, producția de oțel a României ar putea ajunge, în 2010, la nivelul de 8,79 milioane tone.
Conform strategiei, producția de oțel în 2006 era estimată să ajungă la 6,9 milioane tone, cea mai mare cantitate - cinci milioane tone, urmând a fi produsă de Sidex, în 2007 trebuind să ajungă la 7,5 milioane tone (5,35 milioane tone la Sidex) și în 2009 la opt milioane tone (5,6 milioane tone la Sidex). Pentru 2009, strategia prevedea o producție de 8,5 milioane tone (5,7 milioane tone Sidex).
Strategia menționată amintește și de investițiile pe care companiile siderurgice s-au obligat să le realizeze până la finele lui 2008, respectiv 568 de milioane dolari, din care 138 de milioane dolari în mediu, restul fiind pentru modernizarea capacităților de producție. Sidex are cea mai mare sumă de investit, respectiv 444,6 milioane dolari.
În anul 2008, producția la nivel național a coborât cu 20% față de 2007, la circa 4,9 milioane de tone de oțel brutDezastru: Combinatele siderurgice au produs cu pana la 75% mai putin in S1, 20 sep 2009, zf.ro, accesat la 16 decembrie 2010.
În anul 2009, consumul de produse finite din oțel a fost de aproximativ 3,1-3,2 milioane de toneProducția de oțel este trasă în sus de relansarea mondială, 7 oct 2010, zf.ro, accesat la 16 decembrie 2010.
Tehnologia informației Sectorul IT
România este una dintre cele mai atractive piețe din Europa pentru investiții în tehnologie și externalizare, având o forță de muncă foarte calificată și diversificată, prețuri competitive și un mediu de afaceri stimulativ, cu un sector evaluat la 40 miliarde EUR. Sectorul IT al României a cunoscut o creștere continuă în ultimul deceniu, în ciuda turbulențelor politice și a crizei economice, ceea ce este un bun indicator al forței sale motrice. Cunoscuți pentru expertiza lor tehnică largă, flexibilitatea, entuziasmul și excelentele competențe lingvistice, furnizorii de servicii software din România sunt o alegere excelentă pentru colaborări pe termen lung atât în nearshoring, cât și în offshoring.
România este una dintre cele mai dinamice piețe de tehnologie a informației (IT) din Europa Centrală și de Est. Țara a înregistrat progrese semnificative în toate subsectoarele tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC), inclusiv telefonia de bază, telefonia mobilă, Internetul și IT-ul. Sectorul telecomunicațiilor din țară a fost dereglementat, extins și modernizat în ultimii 15 ani.
Lider în Europa
România este lider în Europa și pe locul șase în lume în ceea ce privește numărul de specialiști IT certificați, cu rate de densitate per 1.000 de locuitori mai mari decât în SUA sau Rusia. Există aproximativ 100.000 de specialiști în sectorul IT. Aproximativ 15.000 dintre cei 40.000 de ingineri care absolvă în fiecare an în România sunt pregătiți în TIC. Microsoft a achiziționat tehnologia antivirus românească în 2003. Potrivit Microsoft, România are un potențial clar în tehnologia informației, un domeniu în care excellează studenții, cercetătorii și antreprenorii români. Cultura sa orientată către vest și gradul înalt de educație al tineretului său aduc România înainte ca o piață cu un potențial imens (al doilea cel mai mare producător de software din Europa de Est). În ceea ce privește serviciile de externalizare IT, România este clasată pe locul al treilea la nivel mondial, provocând cu succes India.
Piața IT este unul dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei românești. Din anul 1994, piața IT a demonstrat rate de creștere de 40-60% pe an. Cel mai mare sector în termeni de venituri este integrarea sistemelor și rețelelor, care reprezintă 28,3% din veniturile totale ale pieței. Între timp, segmentul cu cea mai rapidă creștere al pieței IT este programarea offshore. Industria externalizării dezvoltării de software a depășit pragul de 3 miliarde de dolari de venituri totale în 2005 și a atins 4,8 miliarde de dolari în 2006. În prezent, România controlează 5% din piața de dezvoltare de software offshore și este a treia țară (după India și China) printre exportatorii de software. Această creștere a externalizării software-ului în România este cauzată de o serie de factori. Unul dintre ei este rolul de susținere al Guvernului României. Guvernul a lansat un program de promovare a construcției de parcuri tehnologice orientate spre IT – zone speciale care au o infrastructură stabilită și se bucură de un regim fiscal și vamal favorabil. Un alt factor care stimulează creșterea sectorului IT în România este prezența marilor companii tehnologice globale precum Intel, Motorola, Oracle, Sun Microsystems, Boeing, Nokia și locale, cum ar fi: TotalSoft, TeamNet Internațional, Siveco, care și-au intensificat activitățile de dezvoltare de software și și-au deschis centrele de R&D în România.
Industria TIC și-a extins domeniul de activitate dincolo de fabricarea echipamentelor, incluzând servicii de întreținere și gestionare, precum și crearea de conținut audio, video, tipărit și digital. Aceste dezvoltări sunt anticipate să creeze o varietate de noi oportunități pe piața TIC a României. Cu ocazia Forumului Mondial al Electronicii (Paris 2000), studiul "Worldwide ICT Professionals Market Situation Study" a arătat că, până în 2008, România va fi singura țară europeană care va avea specialiști IT excelenți. În prezent, aproximativ 25.000 de profesioniști în software lucrează în industrie și aproape 1/5 dintre ei sunt implicați în activități de export de software. În 2003, România era clasată pe locul 6 în lume după numărul de profesioniști certificați ("2003 Global Skills IQ Report", Brainbench) și a primit un certificat de bronz în categoria "Most Certified Nation (Overall)" în cadrul primelor Bench Games anuale din 2005 ("2005 Bench Games Report", Brainbench). Vicepreședintele pentru EMEA a arătat că Oracle se angajează să încurajeze această țară să profite de potențialul său: "Oracle își propune să ajute România să devină Silicon Valley-ul Europei Centrale și de Est."
Industria de armament România a devenit exportatoare de armament printr-o decizie a lui Nicolae Ceaușescu, anunțată la Plenara Comitetului Central al PCR din 1968Export de armament in zonele fierbinti ale lumii, 7 august 1998, evz.ro, accesat la 23 mai 2011. Sub presiunea invaziei sovietice în Cehoslovacia, coroborată cu naționalismul politic al lui Ceaușescu, Plenara PCR a aprobat înființarea unui sector al producției de apărare, în cadrul industriei naționale, sector care, până în 1964, a suportat efectele acordurilor de după războiul mondial, fiind practic desființat. După 10 ani de la Plenară, România dobândea autonomie față de industria sovietică de armament și de cea a membrilor pactului de la Varșovia, care, pâna în acel moment, asigurau necesarul de tehnică militară al armatei române. În anii 1980, 75% din necesarul de tehnică al armatei era asigurat din producția internă de armament, existând și un consistent potențial de export. Noul profil industrial a început fabricarea unei largi game de produse militare, după modele asimilate din Uniunea Sovietică și din țările prietene: tancuri, rachete, nave, avioane de luptă, arme de artilerie și infanterie cu muniția aferentă, sisteme radar și de transmisiuni etc. Cea mai mare parte a uzinelor de armament au fost construite cu profil dublu, insistându-se ca liniile de fabricație să poată fi utilizate atât în scopuri civile, cât și militare. Industria românească de armament începea, prin anii 1980-1982 să exporte masiv în țările din sfera de influență a blocului comunist, dar și în state aflate în conflict ori sub embargo internațional, ignorat de România. Exporturile de arme constituiau partea practică a politicii externe promovate de Ceaușescu, în contactul cu țările arabe sau regimurile revoluționare din Africa, Asia și America Latină. România s-a implicat și în traficul ilegal de armament, scopul fiind atragerea de valută în țară, devenint astfel un cap de pod pentru traficanți de arme renumiți. După Revoluția din decembrie 1989, România, aliniată puterilor occidentale, a semnat Aranjamentul de la Wassenaar în 1996, privind armele convenționale, precum și alte acorduri de control asupra exporturilor militare, ceea ce a obligat statul român să renunțe la piețele ilegale sau la partenerii comerciali tradiționali, aflați sub incidența sancțiunilor ONU, Uniunii Europene sau a statelor NATO. Efectul acestei politici s-a reflectat imediat în scăderea producției de armament, până la limita supraviețuirii.
Înainte de 1989, în industria de armament lucrau mai mult de 200.000 de oameni, iar numărul a ajuns la 65.000 în anul 2001Romania produce arme mult prea scumpe pentru piata mondiala, 19 iulie 2001, capital.ro, accesat la 12 august 2010. În perioadele bune, România a exportat armament în valoare de mai multe miliarde de dolari. După 1989, România a pierdut aproape toate piețele tradiționale și o dată cu restructurarea armatei de la 300.000 de militari la aproximativ 100.000, a căzut și piața internă. În anul 2000, exporturile de produse strategice au fost în valoare de doar 37 milioane de dolari, comparativ cu 700 milioane de dolari, cât a exportat România în 1989. În anul 2001, România mai exporta armament sau produse strategice doar în Turcia, India și Pakistan.