thumb|165px
Cartea lui Eli (en. The Book of Eli) este un film american științifico-fantastic din 2010, regizat de frații Hughes, a cărui acțiune se petrece într-o lume post-apocaliptică. În rolurile principale joacă Denzel Washington, Gary Oldman și Mila Kunis. Filmul a fost lansat pe 15 ianuarie 2010.
În lumea post apocaliptică a anului 2043, o persoană singuratică, Eli (Denzel Washington), păzește Cartea lui Eli (o biblie care, din ceea ce știe el, este ultima din lume). Cartea conține cunoștințe ce ar putea răscumpăra societatea decăzută și informații despre sursa tuturor suferințelor. Tiranicul primar (Gary Oldman) dintr-un orășel plănuiește să intre în posesia cărții fiind convins că o poate folosi pentru a-i face pe oameni să-l asculte și să construiască o nouă societate.
Rezumat
La treizeci de ani după un război nuclear care a devastat Statele Unite, Eli străbate pe jos teritoriile pustiite, îndreptându-se spre vest. În timpul călătoriei, ajunge într-un oraș improvizat, condus de Carnegie, un lider autoritar care caută o anumită carte cu ajutorul căreia speră să controleze populația.
Eli intră într-un magazin pentru a încărca bateria dispozitivului său muzical. Ulterior, este atacat într-un bar de o bandă de motocicliști, dar îi învinge cu ușurință, demonstrând abilități neobișnuite de luptă și supraviețuire. Impresionat, Carnegie îi propune să lucreze pentru el, însă Eli refuză. Observând că acesta știe să citească, Carnegie îl obligă să rămână peste noapte în oraș.
Claudia, partenera nevăzătoare a lui Carnegie, îi aduce lui Eli mâncare și apă. La ordinul lui Carnegie, fiica ei, Solara, încearcă să îl seducă, dar este refuzată. Ea observă că Eli poartă o carte. Înainte de a mânca împreună, Eli rostește o rugăciune. A doua zi, Carnegie o aude pe Solara repetând rugăciunea și își dă seama că Eli deține cartea pe care o caută: o Biblie.
Eli încearcă să plece, dar este înconjurat de Carnegie și oamenii acestuia. Deoarece refuză să predea Biblia, Carnegie ordonă uciderea lui. Eli supraviețuiește confruntării, omorând mai mulți atacatori și rănindu-l pe Carnegie la picior.
Solara îl urmează pe Eli și îi arată locul în care orașul își păstrează rezerva de apă. Ea dorește să îl însoțească, însă Eli o închide în interior și pleacă singur. Solara reușește să evadeze, dar este atacată de doi tâlhari. Eli se întoarce și o salvează.
În continuarea călătoriei, Eli îi explică Solarei că deține ultima copie cunoscută a Bibliei, deoarece celelalte exemplare au fost distruse după războiul nuclear. El susține că o voce l-a îndrumat spre carte și i-a cerut să o transporte către un loc sigur din vest, promițându-i că va fi protejat pe parcursul drumului.
Cei doi ajung la o casă izolată, locuită de George și Martha. După ce descoperă că aceștia sunt canibali, Eli și Solara încearcă să plece. În acel moment, Carnegie și oamenii săi sosesc la locuință. În schimbul de focuri care urmează, George și Martha sunt uciși, iar Eli și Solara sunt capturați. Carnegie amenință că o va ucide pe Solara, obligându-l pe Eli să îi predea Biblia. Apoi îl împușcă și îl abandonează, crezând că a murit.
Solara evadează, distruge unul dintre vehiculele lui Carnegie și se întoarce pentru a-l găsi pe Eli. Rămas fără suficient combustibil, Carnegie este nevoit să se întoarcă în oraș.
Eli și Solara își continuă călătoria până la podul Golden Gate, după care ajung cu o barcă pe insula Alcatraz. Acolo descoperă o comunitate care încearcă să păstreze cărțile, muzica și alte vestigii ale culturii. Eli îi spune conducătorului comunității, Lombardi, că poate reda conținutul Bibliei. Deși nu mai are cartea, el dictează din memorie versiunea „New King James” a textului biblic.
Întors în oraș, Carnegie descoperă că Biblia primită de la Eli este scrisă în alfabetul Braille. Astfel, se dezvăluie că Eli fusese nevăzător. Claudia pretinde că nu cunoaște alfabetul Braille și îi spune lui Carnegie că rana sa s-a infectat, iar pierderea oamenilor săi a provocat revolte în oraș.
La Alcatraz, Eli moare după ce termină de dictat Biblia. Comunitatea tipărește noi exemplare, iar Lombardi așază unul dintre ele într-o bibliotecă, alături de Biblia ebraică și de Coran. Solarei i se oferă posibilitatea de a rămâne pe insulă, dar aceasta hotărăște să se întoarcă acasă, luând cu ea armele și obiectele personale ale lui Eli.
Producție În mai 2007, Columbia Pictures și Warner Bros. au semnat cu frații Hughes un contract pentru a realiza filmul Cartea lui Eli, bazat pe un scenariu scris de Gary Whitta. Acest film este primul film regizat de frații Hughes după filmul From Hell din 2001. Scenariul a fost ulterior rescris de Anthony Peckham iar în septembrie 2008 actorul Denzel Washington a fost distribuit în rolul principal.. În luna următoare, octombrie 2009, Gary Oldman a fost ales să joace alături de Washington. Filmările au început în februarie 2009 în New Mexico. Alcon Entertainment este finanțatorul filmului și co-producător alături de Silver Pictures.
Distribuție Denzel Washington - Eli Gary Oldman - Carnegie, un primar corupt care vrea să intre în posesia Bibliei. Mila Kunis - Solara Ray Stevenson - Redridge, un mercenar angajat să-l ucidă pe Eli Jennifer Beals - Claudia, mama oarbă a lui Solara și concubina lui Carnegie Michael Gambon - George, un om care menține vechile tradiții alături de soția sa Evan Jones - liderul unui cvartet de bikers Malcolm McDowell - Lombardi Frances de la Tour - Martha
Warner Bros. este distribuitorul în Statele Unite și Canada, iar Columbia Pictures distribuție filmul pe plan internațional.
Regie thumb|200px|Albert (stînga) și Allen (dreapta) Hughes în 2009 la San Diego Comic-Con International. Filmul Cartea lui Elieste regizat de Allen Hughes și Albert Hughes, gemenii americani născuți pe 1 aprilie 1972 în Detroit, Michigan, Statele Unite.
Filmele regizate de frații Hughes sunt: (1993) Menace II Society (1995) Dead Presidents (1999) American Pimp (2001) Din Iad (From Hell) (2010) Cartea lui Eli (The Book of Eli)
Marketing Primul trailer al filmului a fost prezentat la San Diego Comic-Con International 2009 și pe internet pe 23 iulie 2009 în același timp cu premiera filmului american Orphan. Note
Legături externe Cartea lui Eli de Alin Cristea la romaniaevanghelica.wordpress.com Cartea lui Eli la cinemapro.ro
Categorie:Filme din 2010 Categorie:Filme SF din anii 2010 Categorie:Filme postapocaliptice Categorie:Filme Warner Bros. Categorie:Filme Columbia Pictures Categorie:Filme cu acțiunea în 2043 Categorie:Filme cu acțiunea în viitor Categorie:Filme cu acțiunea în San Francisco Categorie:Filme cu acțiunea în New Mexico Categorie:Filme SF din 2010 Categorie:Filme SF americane Categorie:Filme americane din 2010 Categorie:Filme thriller din 2010 Categorie:Filme thriller americane