Lista de țări în funcție de distribuția venitului este o listă de țări și teritorii dependente clasificate după inegalitatea veniturilor, pe baza datelor publicate de Banca Mondială, Institutul Mondial al Universității Națiunilor Unite pentru Cercetare Economică pentru Dezvoltare (UNU-WIDER), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și World Inequality Database, în funcție de diferiți indicatori precum coeficientul Gini.
Coeficientul Gini este un număr între 0 și 1 sau între 0 și 100, unde 0 corespunde cu egalitatea perfectă (unde toți au venituri egale), iar 1 respectiv 100 corespunde cu inegalitatea perfectă (unde o persoană are toate veniturile, iar toți ceilalți nu au niciun venit). Calculul coeficientului Gini diferă în funcție de autor și de metodologia utilizată, putându-se lua în considerare veniturile personale sau ale gospodăriei, înainte sau după plata taxelor și impozitelor și încasarea ajutoarelor sociale. În acest din urmă caz, la calculul coeficientului Gini se poate utiliza valoarea cheltuielilor individuale sau ale gospodăriei.
Distribuția veniturilor poate varia foarte mult față de distribuția bogăției într-o țară. Veniturile din activitatea economică desfășurată pe piața neagră nu sunt incluse.
Conform Băncii Mondiale, „coeficientul Gini indică măsura în care distribuția veniturilor (sau, în unele cazuri, a cheltuielilor de consum) între indivizi sau gospodării în cadrul unei economii se abate de la o distribuție perfect egală. O curbă Lorenz prezintă procentele cumulate din venitul total primit în raport cu numărul cumulat de beneficiari, începând cu cea mai săracă persoană sau gospodărie. Coeficientul Gini măsoară aria dintre curba Lorenz și o linie ipotetică de egalitate absolută, exprimată ca procent din aria maximă de sub linie. Astfel, un coeficient Gini de 0 reprezintă egalitate perfectă, în timp ce un coeficient de 100 implică inegalitatea perfectă”.
Conform Eurostat, „coeficientul Gini indică măsura în care distribuția venitului într-o țară se abate de la o distribuție perfect egală. Un coeficient de 0 exprimă egalitatea perfectă în cazul în care toată lumea are același venit, în timp ce un coeficient de 100 exprimă inegalitatea deplină în cazul în care o singură persoană are toate veniturile”.
Conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, „inegalitatea veniturilor este diferența în modul în care venitul este distribuit în rândul populației. Venitul este definit ca venitul disponibil al gospodăriei într-un anumit an. Se compune din remunerații, venituri din activități independente și venituri din capital și transferuri publice în numerar, dar impozitele pe venit și contribuțiile la asigurările sociale plătite de gospodării sunt deduse. Inegalitatea este, de asemenea, descrisă ca decalajul dintre bogați și săraci, inegalitatea veniturilor, disparitatea bogăției, diferențele de bogăție și venituri sau decalajul de avere. Acest indicator este măsurat de un coeficient Gini care se bazează pe compararea proporțiilor cumulate ale populației cu proporțiile cumulate ale veniturilor pe care le primește. Valoarea acestuia variază între 0 în cazul egalității perfecte (adică fiecare pondere a populației primește aceeași pondere a venitului) și 1 în cazul „inegalității perfecte” (adică toate veniturile merg către individul cu cele mai mari venituri)”.
Indicatorii ratelor veniturilor includ ponderea venitului național înainte de impozitare primit de primii 10% din populație cu cele mai mari venituri și diferite rapoarte de decili, precum și .
Lista țărilor după inegalitatea veniturilor pe baza coeficientului Gini