thumb|250px|Primul război carlist thumb|250px|Carlos de Burbon-Parma Războaiele carliste din Spania au fost ultimele războaie civile importante din Europa în care diferiți pretendenți s-au luptat pentru accesul la tron. De mai multe ori în perioada 1833 – 1876 carliștii — adepți ai infantelui Carlos și descendenților săi — grupați sub lozinca „Dumnezeu, Patria și Regele”, au luptat pentru păstrarea tradițiilor spaniole (legitimism și catolicism) împotriva guvernelor liberale și, mai târziu, republicane.

Când regele Ferdinand al VII-lea a murit în 1833, cea de-a patra sa soție Maria Cristina a devenit regent pentru fiica lor minoră Isabella a II-a. Situația a împărțit țara în două facțiuni – „Cristinos” (sau „Isabelinos”) și „Carliști”. Isabelinii erau suporterii reginei și ai guvernului ei. Carliștii erau loiali infantelui Carlos de Burbon-Parma, un pretendent la tron, care era fratele regelui mort, care nu era de acord cu validitatea Pragmatica Sancțiune din 1830, care abolea Legea Salică. (Infantele se născuse mai înainte de 1830).

Primul război carlist a durat șapte ani și luptele s-au dat în aproape întreaga țară, dar conflictul principal s-a centrat în fiefurile carliste Țara Bascilor, Aragon, Catalonia și Valencia.

Al doilea război carlist a fost o rebeliune de mai mică amploare din Catalonia care a durat din 1846 până în 1849. Rebelii au încercat să instaleze pe tronul Spaniei pe Carlos Luis de Borbón-Braganza. În Galicia, rebeliunea a fost înăbușită de generalul Ramón María Narváez.

Al treilea război carlist a început ca urmare a detronării unui monarh și a abdicării unui altuia. Regina Isabela a II-a a fost detronată de o conspirație a generalilor liberali în 1868, iar Spania a ajuns într-o situație delicată. Cortesurile au înlocuit pe regina detronată cu Amedeo, ducele de Aosta, al doilea fiu al regeului Victor Emanuel al II-lea al Italiei. După alegerile din 1872 a dus la violențe împotriva candidaților carliști. Pretendentul carlist, Carlos Borbón y Austria-Este, a decis că doar forța armelor îi vor aduce tronul. Al treilea război carlist a durat din 1872 până în 1876.

Războiul civil spaniol (1936-1939) a fost considerat de carliști ca o cruciadă împotriva statului secular spaniol. În ciuda victoriei împotriva Republicii Spaniole, Francisco Franco a respins pretențiile monarhiste ale carliștilor, a absorbit milițiile lor în armata națională și partidul lor, (Comunión Tradicionalista) în Falangele Spaniole.

Categorie:Istoria Spaniei Categorie:Războaie civile