Vicovu de Sus (în ) este un oraș în județul Suceava, Bucovina, România, format din localitățile componente Bivolăria și Vicovu de Sus (reședința). La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație de locuitori, fiind al șaptelea centru urban ca mărime al județului. La 1 ianuarie 2020, numărul de locuitori era de , conform bazei de date INS-ului. A fost declarat oraș prin Legea 83/2004, împreună cu alte 7 localități din județul Suceava.
Până a fi declarat oraș, Vicovu de Sus era cea mai mare comună din județul Suceava. Tranziția către oraș s-a făcut firesc, cu toate că localitatea păstrează și majoritatea caracteristicilor sale rurale. Vicovu de Sus este una dintre localitățile cu un ritm ridicat de dezvoltare în ultima perioadă, în oraș apărând diferite unități comerciale și economice, cum ar fi fabrici de încălțăminte. Din punct de vedere demografic, Vicovu de Sus a depășit orașe mult mai vechi din județ, precum Siret și Solca.
Localitatea este așezată în nordul județului Suceava, în apropierea graniței cu Ucraina, pe șoseaua națională și calea ferată care leagă municipiul Rădăuți de Putna. De altfel, Vicovu de Sus se regăsește în aria de influență urbană a Rădăuțiului. Din structura orașului Vicovu de Sus mai face parte satul subordonat Bivolărie, despărțit de oraș prin râul Suceava.
Geografie Orașul Vicovu de Sus este situat în partea de nord a județului Suceava, în depresiunea Rădăuți și este străbătut de Râul Suceava, care desparte orașul în două (Vicovu de Sus, aflat pe malul stâng și cartierul Bivolărie pe malul drept a râului). În partea de nord, orașul este mărginit de frontiera de stat dintre România și Ucraina, la sud de munții Obcina Mare (cu vârful Măgura Mică, atitudine 837 m), la sud-est de comuna Vicovu de Jos, la nord-est de comuna Bilca, în partea de vest orașul este delimitat de comuna Straja și în partea de sud-vest de Râul Suceava, ce trasează linia administrativă dintre oraș și comuna Putna.
De la vest spre est orașul este străbătut de râul Suceava, pârâul Cârligata și râul Hlinoasa în nordul localității. În vestul orașului se află râul Laura și râul Șicova care curg paralel de la nord-vest spre sud.
Din punct de vedere administrativ, orașul este împărțit în două cartiere: Vicovu de Sus (format din Vicovu de Sus Est, Vicovu de Sus Centru, Plai și Laura) care reprezintă 70% din suprafața orașului și Bivolărie (format din vatra satului Bivolărie și cătunul Poderei), care reprezintă 30% din suprafața orașului.
Localitatea deține 1.200 mp de spații verzi amenajate și peisaje naturale de la poalele Obcinelor Mari. În orașul Vicovu de Sus există statuia lui Ion Nistor și un monument al eroilor din cele două războaie mondiale, străjuit de două tunuri.
Calea ferată Suceava – Putna/Nisipitu trece prin Bivolărie și sunt două stații CFR: Vicovu de Sus, aflată la de Gara Suceava Nord și Bivolărie, la de stația Suceava Nord.
Prin Bivolărie trece șoseaua națională Rădăuți – Putna (19 km de Rădăuți și 8 km până în Putna), iar prin Vicovu de Sus trece șoseaua națională Rădăuți – Cernăuți (22 km de Rădăuți și 55 km până la Cernăuți) și drumul județean Vicov – Ulma (30 km până în Ulma).
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația orașului Vicovu de Sus se ridică la 15.143 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 13.308 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (82,96%), cu o minoritate de romi (5,38%), iar pentru 11,61% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (67,35%), cu o minoritate de penticostali (20,2%), iar pentru 11,73% nu se cunoaște apartenența confesională.
Politică și administrație Orașul Vicovu de Sus este administrat de un primar și un consiliu local compus din 17 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Lista primari Vicovu de Sus: 1910-1914: Numitor Litviniuc (care si-a schimbat numele in Liteanu) 1915: Nicolai Bilibou 1915-18 Iulie 1916: Numitor Litviniuc 18 Iulie 1916-Noiembrie 1916: Nicolai Bilibou Noiembrie 1916-Iunie 1917: Constantin Ungurean Iunie 1917-Octombrie 1918: Numitor Litviniuc Octombrie-Noiembrie 1918: Aristarch Gribowschi (doctor, fost notar) Noiembrie 1918: (7 zile) Leon a lui George Ursachi (perceptor) Decembrie 1918-Ianuarie 1919: Aristarch Gribowschi (doctor, fost notar) Ianuarie 1919-Noiembrie 1922: Ion Nistor (agricultor) Noiembrie 1922-1923: Ion Bodale (fost viceprimar) - interimar 1923-1924: Atanasie Dabaca (director de scoala) 1924-1926: Constantin a lui Gavril Nistor (agricultor) 1926: Gheorghe Lavric 1926: George Negru (agricultor) 1928: Gavril Nistor Iunie 1934: Gheorghe Dabaca (doctor) 1950: Silvestru a lui Livet Burlă 1984-1988: Pandele Ieșan 1988-1990: Vasile Urmă (inginer) 1991-1996: Ion Maruțeac (profesor desen) 1996-2020: Gheorge Schipor (strungar) 2020-2021: Juravle Ionel Adrian Negru (agricultor) - interimar 2021-prezent: Vasile Iliuț (papucar - cizmar)
Recensământul din 1930
Conform recensământului efectuat în 1930, populația orașului Vicovu de Sus se ridica la 8552 de locuitori. Majoritatea locuitorilor erau români (91,9%), cu o minoritate de germani (2,95%) și o minoritate infimă de evrei (3,84%). Alte persoane s-au declarat: ruteni (5 persoane), ruși (2 persoane), sârbi\croați\sloveni (1 persoană), cehi\slovaci (2 persoane) și polonezi (12 persoane). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocși (91,92%), dar existau și romano-catolici (2,97%) și mozaici (3,91%). Alte persoane au declarat: evanghelici\luterani (24 de persoane), greco-catolici (7 persoane), baptiști (30 de persoane), altă religie (4 persoane) și fără religie (40 de persoane).
Istoric
Valea Sucevei a fost locuită încă din epoca străveche. S-au descoperit însă unelte paleolitice pe raza comunei Straja, iar din epoca neolitică zona comunei Voitinel este circumscrisă vastului spațiu al culturii Stacervo-Criș. În perioada geto-dacică, spațiul de nord al Moldovei era locuit de tribul costobocilor, care și-au extins autoritatea în zona de nord a Moldovei, întemeind un regat care cuprindea Bucovina și Maramureș.
Începuturile epocii medievale demonstrează o continuitate a locuirii în zona Rădăuților. Din perioada secolului al X-lea s-a descoperit la Rădăuți, într-un context arheologic bizantin, o monedă încadrată cronologic între anii 998 și 1028. Legăturile cu regatului maghiar sunt atestate de emisiunile monetare aparținând regilor arpadieni și descoperite în zona Cernăuți. În aceeași perioadă sunt scoase la iveală și monede germane din secolul al XIII-lea.
Satul Vicov a fost întemeiat înainte de descălecatul lui Dragoș și al lui Bogdan I, avându-și vatra pe valea pârâului Sicova, de la care și-a luat numele. Ulterior, satul a fost împărțit de către urmașii unuia dintre stăpânii săi în două părți, fiecare parte devenind sat distinct: Vicovul de Jos și Vicovul de Sus. Vicovul de Jos a fost cumpărat de către Alexandru cel Bun și dăruit Mitropoliei Moldovei. În schimb, satul Vicovul de Sus (care cuprindea teritoriul actual al orașului Vicovu de Sus și al comunei Bilca) era în posesia familiei Babici, cu toate hotarele sale, după cum au stăpânit din veac. Cel mai de seamă reprezentant al acestei familii a fost Stan Babici, membru în sfatul domnesc al lui Alexandru cel Bun și al fiului său, Iliaș. Pe teritoriul satului Laura a fost una dintre cele mai însemnate mănăstiri de la începutul Evului Mediu din Moldova. Aici și-au avut metania episcopul Leontie de la Rădăuți și Daniil Sihastru, ambii sanctificați mai târziu de Biserica Ortodoxă. Însuși cătunul Laura, aflat în partea de vest a localității, își are numele de la această Lavra monahală. În pădurile de la nordul localității Vicovu de Sus au fost descoperite unelte de piatră, arme din bronz și fragmente de zale din Evul Mediu.
Pe teritoriul Vicovului de Sus se afla Vama cea Mică a Sucevei, deoarece pe aici treceau negustorii care cumpărau vite din Siret pentru a le duce în Transilvania și Maramureș. Existența unei vămi pe teritoriul localității este confirmată de două documente domnești aparținând lui Ștefan cel Mare din 3 aprilie 1488 și din 2 februarie 1503.
La 15 septembrie 1466, imediat după începerea construcției Mănăstirii Putna, Ștefan cel Mare cumpăra satul Vicovu de Sus de la Stan Babici și de la frații săi și îl dăruiește lăcașului său. De fapt, satul Vicovu de Sus este primul sat dăruit Putnei de către domnitorul Moldovei. Ulterior, Ștefan cel Mare a obținut prin schimb sau prin cumpărături și celelalte sate aflate mai jos de Vicovu de Sus: Vicovu de Jos, Voitinel, Măneuți (aflat între Vicovul de Jos și Gălănești), Balosinești (pe teritoriul de astăzi al Gălăneștilor), Tărnăuca (astăzi Frătăuții Noi), Frătăuții Vechi și Măcicătești și le dăruiește Putnei.
Aflați în subordinea Mănăstirii Putna, vicovenii erau poslușnici ai călugărilor, fiind scutiți de dări pentru că păzeau potecile care duceau în Transilvania de hoți și oștile plecate după pradă. Punctul de pază al potecilor era în cătunul Caraula din satul Straja, aflat la vest de satul Vicovul de Sus. De fapt, actualul sat Straja a fost format din vicovenii care făceau de strajă drumului care ducea în Transilvania.
În anul 1622, tătarii care căutau să jefuiască Mănăstirea Putna sunt opriți de vicoveni, așa încât călugării sunt feriți de primejdie, iar domnul Moldovei ajungea să spună că hoardele păgâne au prădat toată Moldova până la Vicove. Pentru că erau soldați de nădejde, în secolul al XVIII-lea domnii Moldovei erau păziți de oameni tineri cu sâneață (pușcă) aduși din Vicove și din Berhomet pe Siret. În timp de pace vicovenii făceau comerț cu boi în orașul Bistrița, fiind amintit un negustor numit Vasile Gicovanul (secolul al XVI-lea).
Din pricina dărilor către domnii fanarioți, satul s-a pustiit de câteva ori, dar călugării și domnia l-au repopulat cu o parte dintre oamenii fugiți, dar și cu alții aduși din Transilvania. Ca atare, în satele Vicovul de Sus și de Jos, Bilca, Voitinel, Horodnic, Frătăuți, Rădăuți, Sucevița, Marginea, Volovăț și Horodnic au venit numeroși locuitori din zona Năsăud, ceea ce a făcut ca în cadrul graiului bucovinean, în această regiune, să se individualizeze un subgrai distinct, cunoscut sub numele de graiul mărginean, care împletește vorba din Năsăud cu cea din Bucovina.
Până la desființarea județelor de către autoritățile comuniste, Vicovu de Sus a făcut parte din fostul județ Rădăuți.
Economie După semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop la data de 23 august 1939, în care partea germană declara totalul dezinteres pentru Basarabia, Uniunea Sovietica a emis, la 23 iunie 1940, prin ministrul sau de externe, Viaceslav Molotov, pretenții suplimentare și asupra Bucovinei, deși aceasta nu a făcut parte niciodată din Imperiul Țarist sau Uniunea Sovietica „in numele ucrainenilor ce sunt majoritari in aceasta regiune”.
Germanii revoltați de acest fapt, nevrând să lase un fost teritoriu austriac să cadă în stăpânirea rușilor, s-au opus acestei decizii și au obținut împărțirea Bucovinei între Regatul României și Uniunea Sovietică. Una din relatarile taranilor din Vicovu de Sus spune ca aceștia i-au îmbătat pe membrii comisiei de trasare a granițelor și astfel a rămas Vicovul de Sus in Regatul Romaniei. Armata rusă a ocupat în iunie 1940 Bucovina de Nord, Ținutul Herta și Basarabia, iar noua graniță a Regatului României a fost trasată prin Vicovu de Sus. În România au rămas oamenii și casele lor, la ruși au rămas pământul și pădurea, aproximativ jumătate de teritoriu.Două decenii mai târziu, tot la ei s-a oprit și granița colectivizării. Vicovu de Sus a fost ultimul sat din Bucovina forțat să intre în sistemul cooperatist.