CAROM Onești (denumit între 1957 și 1965 Combinatul de cauciuc sintetic și produse petrochimice Onești și între 1965 și 1990 Combinatul de cauciuc sintetic și produse petrochimice Gheorghe Gheorghiu-Dej) a fost prima și singura companie producătoare de cauciuc sintetic din România, fondată în anul 1957 și pusă în funcțiune în 1962.
Construcția combinatului a făcut parte din politica de industrializare derulată în țară pe durata unui secol și continuată de Gheorghe Gheorghiu-Dej în anii 1950 de a se putea produce materii prime și a nu depinde de importuri. Totodată s-a dorit arătarea independenței față de Uniunea sovietică profitând de doctrina diferitelor căi către socialism a lui Nikita Sergheevici Hrușciov din 1956. Odată cu ratificarea tratatelor la Moscova din decembrie același an, obiectivul industrial a fost proiectat prin intermediul Institutului de Stat pentru Proiectarea Întreprinderilor Industriale din Industria Cauciucului din Moscova iar IPROCHIM București s-a ocupat de proiectarea construcțiilor și utilităților. Fabricile și instalațiile individuale, atât ca utilaje cât și licențe, au fost importate în primul rând din URSS dar și Italia, Marea Britanie, Republica Federală Germania, Suedia, Republica Socialistă Cehoslovacă și Franța iar o altă parte aduse de la institute și întreprinderi metalurgice din țară. Forța de muncă a fost asigurată printr-un efort susținut atât din țară cât și din URSS, Republica Socialistă Cehoslovacă și Republica Democrată Germană. Combinatul-geamăn cu cel din Onești a fost cel din Sumqayıt, Republica Sovietică Socialistă Azerbaidjană, unde cadrele din Onești au făcut practică.
La acel moment, România s-a poziționat ca a cincea țară producătoare de cauciuc sintetic în lume după URSS, fosta Germanie nazistă (cu combinatul de la Oświęcim revenit Republicii Populare Polone), SUA și Canada, folosind tehnologii noi în curs de perfecționare. Concomitent cu construcția și punerea în funcțiune a obiectivului s-au purtat și discuții între România și SUA pentru continuarea construcției folosind licența unei companii americane, dintre cele interesate precum , și Goodyear doar prima continuând negocierile, însă fără succes.
Materia primă, în cea mai mare parte compusă din gaze petroliere și fracții gazoase, provenea de la Rafinăria nr. 8 Dărmănești, redenumită în 1990 Rafinăria Dărmănești, și Rafinăria nr. 10 Onești, redenumită RAFO. A fost amplasat pe Platforma Petrochimică Borzești, făcând parte din unitatea gigant Grupul industrial de petrochimie Borzești (1969–1973) și Combinatul petrochimic Borzești (1973–1990). Acesta a fost divizat în 1990 înapoi în trei combinate: RAFO, CAROM și Chimcomplex. Ca mărime este al doilea după RAFO, având o suprafață de 259 hectare. Numele actual provine de la abrevierea cuvintelor cauciuc românesc, CAROM fiind marca primului cauciuc sintetic butadien-alfastirenic produs în 1963.
Varietățile de cauciuc produs au fost destinate atât pentru industria națională și de export de anvelope și alte materiale tehnice a fabricilor „Danubiana” din Popești-Leordeni și „Victoria” din Florești, cât și exportului de materie primă alături de alte produse ca acetona, fenolul și polistirenul, în țări precum Suedia, Siria, URSS, Italia, Republica Socialistă Cehoslovacă, Japonia, Republica Federală Germania, Anglia, Austria, Belgia, Elveția, Franța, Republica Populară Bulgaria, India, Țările de Jos, Republica Populară Ungară, Republica Arabă Unită, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, Republica Democrată Germană, Turcia și altele.
Tipurile de cauciucuri sintetice, pe lângă cel butadien-alfastirenic au fost cele de tip butil, acrilometil stirenic, acrilo-metil-butadien stirenic, poliizoprenic dar și polistiren, produse petrochimice de tip fenol, acetonă, bisfenol A, stiren, butan-butilenă, GPL, concentrat de benzen, toluen, xilen, component C6+ ușor, metil-terțiar-butil-eter, izobutan, butadienă, cumen, antioxidant fenol stirenat, gaze tehnice și altele.
După 1990, combinatul a renunțat treptat la producția de bază și a vândut terenuri și instalații către mai multe societăți, precum Elon și Bere Onești, prima specializată în confecții metalice iar a doua în bere. În urma vânzării ultimelor active de către combinat, acestea au fost redenumite Aroma Rise și Albrau, unde prima s-a respecializat în producția de parfumuri și arome artificiale.
Potrivit unor rapoarte de mediu, societatea are cel mai mare depozit de deșeuri chimice periculoase din Europa, fiind compus din metale grele, substanțe cancerigene, hidrocarburi clasificate drept periculoase, xilen și alți compuși chimici toxici, care s-ar putea scurge la un cutremur de peste 7 grade sau o ploaie abundentă, afectând pânza freatică, râul Trotuș, râul Siret, Dunărea și Delta Dunării.
Istoric Context
Procedee chimice
Procesul tehnologic al producției de cauciuc butadienic are la bază cercetările lui Hermann Staudinger și Aleksandr Butlerov, după care a descoperit în 1910 polimerizarea butadienei, obținând un produs asemănător cauciucului natural. În 1927 tot acesta a descoperit sinteza industrială a butadienei. Impulsul a fost dat de existența în gazele de sondă și gazele din cracarea păcurii a butanului normal (n-butan), care constituie materia primă în fabricarea tipului de cauciuc sintetic, prin reacția de trecere la n-butene și apoi la butadienă. Butadiena se polimeriza în prezența sodiului metalic, formând macromolecula cauciucului polibutadienic, considerat primul tip de cauciuc sintetic produs. Acesta nu era de o calitate comparabilă cu cea a cauciucului natural, renunțându-se la producția lui după al Doilea Război Mondial.
Procedeul rusesc al cauciucului stereospecific era îmbunătățit prin combinarea moleculelor de butadienă cu moleculele altor hidrocarburi nesaturate precum stiren și metilstiren unde se obține cauciucul sintetic S.K.S. sau Buna S (în – butadienă și stiren) și cauciucul S.K.M.S. (în – butadienă și metilstiren),Sigartău Salustiu, „Onești-Hevea romînească”, în Știință și Tehnică, anul 12, nr. 6, 1 iunie 1960, p. 20 având la bază procedeul chimiștilor Karl Ziegler și Giulio Natta (laureați ai Premiului Nobel pentru Chimie pe 1963, .Rubber ..., Morton, 1999, p. 213 În acest fel, producția diferă de procedeul german Buna-Werke (butadien-sodiu). Echivalentul german al polimerului butadienei era comercializat sub numele Buna 85, iar cel rusesc sub denumirea S.K.B.Athanase Joja (coordonator), „Dicționar Enciclopedic Român” (A–C), Academia Republicii Populare Române, Editura Politică, București, 1962, p. 546 (din – каучук синтетический бутадиеновый).Маргарита Шишонок, „Современные полимерные материалы”, Litres, 2018, p. 25 Germania făcuse eforturi în crearea celor două tipuri de cauciuc la începutul anilor 1930 pentru a fi independentă de importuri.Rubber ..., Morton, 1999, p. 210
La nivelul anului 1939, în ceea ce privea industria națională a cauciucului în România în viitorul apropiat, pentru crearea unei oarecare independențe față de materiile prime ce necesitau importate s-a avut în vedere înființarea unei fabrici de cauciuc sintetic cu o capacitate anuală de 2000–3000 de tone. Aceasta ar fi avut un efect benefic prin eliminarea devizelor, aprovizionarea Armatei României și crearea unor venituri indirecte și directe către stat. Producția trebuia dirijată în primul rând către bunuri precum anvelope pneumatice, măști de gaze și îmbrăcăminte de protecție împotriva iperitei și secundar către fabricarea de furtunuri de benzină, petrol și uleiuri. Amplasamentul ales a fost Centrul Transilvaniei, poziție argumentată de poziția ferită în caz de război, materia primă de carbid produsă la Societatea „Nitrogen” din Diciosânmartin sau cea de gaz natural găsit în abundență în bazin, forță de muncă bună în regiune și energie destul de ieftină obținută din gaz natural. Se avea în vedere un studiu realizat în colaborare cu din Germania Nazistă și DuPont de Nemours din SUA pentru a stabili ce materie primă avea să fie mai economică: hidrocarburile gazoase de gaze naturale și cele de rafinării în sintetizarea butadienei sau carbid/acetilena. Varianta de obținere din hidrocarburi gazoase a fost considerată a fi de preferat prin neutilizarea vulcanizării cu sulf, de care România dispunea parțial.Contribuțiuni la problema materiilor prime în România. Volumul 2: Petrolul – Coloranții – Cauciucul, Masele plastice și rășinile naturale, București, 1939, p. 342
Negocierile de construcție
În perioada 1948–1959 Republica Populară Romînă importa cauciuc sintetic și natural pentru industria producătoare de anvelope, articole tehnice și bunuri de larg consum.Industria ..., Florescu, 1972, p. 125 Tehnica modernă a necesitat cantități din ce în ce mai mari de cauciuc pentru mecanizarea transporturilor (anvelope de tractoare, mașini de ridicat, excavatoare și altele; fabricarea de furtunuri, curele de transmisie, cabluri electrice), precum și în industria bunurilor de consum (încălțăminte, îmbrăcăminte de protecție, articole sanitare și altele), cerințe imposibil de acoperit integral de cauciucul natural.Industria ..., Florescu, 1972, p. 269 La acel moment producătorii de cauciuc sintetic în lume erau URSS (începând din 1932), Germania (înainte de-al Doilea Război Mondial)A. Moldoveanu (ing.), „O nouă ramură a industriei chimice în R.P.R. — industria cauciucului sintetic”, în Revista de Chimie, anul 10, nr. 8, august 1959, p. 459 și SUA și Canada (în preajma momentului conflagrației mondiale).O. B. Litvin, „Bazele tehnologiei sintezei cauciucului”, Editura Tehnică, București, 1962, p. 14O. B. Litvin, „Bazele tehnologiei sintezei cauciucului”, Editura Tehnică, București, 1962, p. 15 În 1962, în țară s-a importat aproximativ 270 000 de anvelope și 25 000 de tone de cauciuc natural.For want ..., Floyd, 2004, p. 495
În urma Revoluției ungare din 1956, România a câștigat stabilitate politică, care a fost imediat investită în politica externă și comercială, și mai puțin în reforme interne. În contextul în care Nikita Sergheevici Hrușciov a dorit crearea unei comunități economice socialiste care să rivalizeze cu Comunitatea Europeană, s-a venit cu propunerea în 1962 ca prin Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) să se organizeze specializarea țărilor din Blocul comunist, cu posibilitatea creării unei structuri suprastatale, care amenința dezvoltarea industrială a țării. Ideea creării a fost combătută de Cehoslovacia, Ungaria, Polonia și cu promptitudine de către România, indignată că organizația economică ar putea avea un drept în a „recomanda” unui stat suveran să se specializeze în agricultură. România, a cărei elită politică a devenit din ce în ce mai naționalistă în acea perioadă, s-a arătat deschisă către o industrializare forțată autarhică.
Pentru a-și exprima independența și libertatea națională față de URSS, România, stat puțin dezvoltat pe o perioadă lungă de vreme, a dorit să-și construiască baza industriei grele, continuând în fapt o politică veche, extinsă pe durata unui secol, de a putea produce la nivel de stat materii prime. Politica aceasta se afla în contradicție cu obiceiul URSS care furniza statelor satelit est-europene resurse naturale, care ulterior erau prelucrate și retrimise în blocul sovietic. Regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej a investit semnificativ în industria constructoare de mașini, achiziționând tehnologie și echipamente de la furnizori străini pentru a exploata resursele naturale proprii, în special resursele însemnate de petrol pentru transformarea acestuia în diferite bunuri. În ceea ce privește aceste bunuri, regimul din România dorea exploatarea petrolului pentru a produce cauciuc sintetic și a reduce importurile de cauciuc natural în 1957, căutând pe piața mondială cumpărarea unei fabrici de cauciuc sintetic butadien-stirenic (SBR), un înlocuitor mai puțin costisitor, dar mai eficient și rezistent decât cauciucul natural, fiind potrivit pentru anvelope și benzi de rulare.For want ..., Floyd, 2004, p. 488