Rafinăria Dărmănești (în trecut Rafinăria nr. 8The Centenary of Rumania's Oil Industry, Foreign Language Publishing House, 1959, p. 30) a fost o rafinărie de petrol din România construită în Dărmănești din Regiunea Bacău, începând cu anii 1949–1950. Era încadrată în categoria rafinăriilor mici din țară (alături de Astra Română, Petrolsub, Steaua Română, Vega), cu o capacitate de procesare anuală de 1,5 milioane de tone de petrol cu conținut scăzut de sulf, fiind axată pe prefabricate ce erau ulterior trimise la Rafinăria nr. 10 Onești, în scopul prelucrării finale, și Combinatul de cauciuc sintetic și produse petrochimice Onești, pentru obținerea de cauciucuri sintetice, polistiren și altele.
Principalele produse erau nafta, kerosenul, motorina, păcura și hidrocarburile C3–C4. În 1987 unitatea a devenit producător de cocs acicular, singurul din România, cu o capacitate de 50 000 de tone/an.
Istoric
Înființare
Rafinăria Dărmănești a fost construită în prima etapă în perioada 1950–1952,Orașele trotușene ..., 1989, p. 249 având inițial instalațiile mutate de la fosta rafinărie „Petrolul” din București aparținând societății Prahova, cu o suprafață de 48 de hectare. Capacitatea anuală a rafinăriei Petrolul a fost 210 000 tone și 168 000 tone în anul 1946, iar producția a fost sporită prin adăugarea mai multor instalații de la rafinării închise din Ploiești.Constantin Jordan, Romanian Oil Industry, Mid-European Studies Center of the Free Europe Committee, New York University Press, 1955, p. 254 Potrivit unui raport al CIA din 16 martie 1952, instalațiile au fost dezmembrate și mutate la Dărmănești în primăvara anului 1949, fiind însoțite de 30 de tehnicieni.Central Intelligence Agency; Moldova Petroleum Refinery No. 2 at Darmanesti (FOIA Electronic Reading Room), March 16, 1952 (publication), April 19, 2001 (relase), General CIA Records, pp. 1-2 Rafinăria nr. 8 Dărmănești, alături de Rafinăria nr. 10 Onești (construită în perioada 1957–1959) înlocuiau cele 16 distilerii (găzării) rudimentare anterioare din zonăOrașele trotușene ..., 1989, p. 162 și prelucrau în totalitate petrolul extras din județ.N. N. Lupu, Iulia Văcărașu, C. Brânduș; Județul Bacău, colecția Județele Patriei, Academia Republicii Socialiste România, Institutul de Geografie, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972, p. 123 În 1969, în cele două unități se realiza 31 % din producția țării de benzină, 22 % din petroluri, 21 % din motorină, 16 % din păcură și altele. miniatura|Rafinăria în 1958, prezentată într-un reportaj de Filip Brunea-Fox Zona industrială era situată în terasa inferioară a râului Uz, între pârâurile Boiștea și Câmpului, la aproximativ 6 kilometri de râul Trotuș,Arkadiusz Walinski, Irvin H. Lutz; Characterization report: Romanian petroleum refining sector – a sector overview of: capability, energy consumption, environmental impact , Davy McKee Corporation, Chicago, USA, May 1992, C.3-1 ocupând o suprafață de 95 de hectare. Extinderea era spre sud-vest, în cartierul Sălătruc, fabrica de mobilă și în zona gării feroviare Dărmănești și fabrica de cherestea și mobilă.Orașele trotușene ..., 1989, p. 253 Pentru unitatea de rafinare s-a construit o centrală proprie de termoficareAthanase Joja (președinte); Dicționar Enciclopedic Romîn (D-J), Editura Politică, București, 1964, p. 24 cu o putere de 10 MW, drept rezultat al prospecțiunilor asupra zăcămintelor de petrol și cărbune lignit din sectorul Lapoș și depresiunea Dărmănești.
Potrivit aceluiași raport, noua rafinărie a fost denumită atunci „Petrolifera Moldova Rafinăria nr. 2” iar producția a început în 18 decembrie 1949, cu o capacitate de 800 tone produse finite în 24 de ore. Autorul Constantin Jordan a menționat că producția propriu-zisă a început în anul 1950 cu o capacitate anuală de 300 000 de tone cu o instalație de topping (distilare atmosferică). Profilul acesteia era de rafinărie de petrol și gaze de sondă, având materia primă dirijată prin conducte din zonele petrolifere ale județului Bacău, de la Petrolifera Moldova Nr. 1 Moinești, fostă rafinărie cu 5 coloane de fracționare de la 6 până la 8 metri înălțime, situată la 100 de metri de Gara Moinești, rafinărie transformată în stație de pompare pentru cea din Dărmănești odată cu pornirea ei. Rafinăria Dărmănești a procesat, de asemenea, și petrol din zăcămintele ulterior arondate rafinăriei Crișana.Romania Downstream ..., 1996, 4-11
Planul de stat anual pentru 1951 menționează finalizarea construcției rafinăriei prin instalarea unei a doua unități de topping (instalația de distilare atmosferică nr. 2), echipament importat din Cehoslovacia de la în toamna anului 1950 și pus în funcțiune în cursul anului 1951. Însă, potrivit raportului CIA, echipamentul a fost adus în ianuarie sau februarie 1950 iar în martie același an au început lucrările de asamblare ale noii rafinării, denumite „BKS”, fiind poziționată la est de primele instalații. Producția era plănuită a fi între 1300 și 1500 tone în 24 de ore. Lucrările s-au desfășurat sub supravegherea unui inginer cehoslovac și a unor tehnicieni care au însoțit instalațiile. Doi ingineri români responsabili de asamblare au fost Ștefan Giurcici, de origine maghiară, și Albert Otahal, cehoslovac stabilit în România. S-a mai menționat în respectivul raport că drumurile și clădirile instalațiilor auxiliare aveau să fie finalizate până în 1953, construcția obiectivelor revenind companiei Sovromconstrucția care a folosit ca muncitori necalificați disidenți politici din Armata Română. Capacitatea instalației nr. 2 era de 400 000 de tone/an. Capacitatea totală a ambelor instalații se considera a fi de aproximativ 700 000 de tone pe an, dar alte surse indicau capacitatea anuală de doar 500 000 de tone. O a treia instalație de distilare atmosferică a fost montată în 1952, având o capacitate de 500 000 de tone/an. miniatura|Raport al CIA din 16 martie 1952 privind construcția rafinăriei. La nivelul anului 1953, instalațiile de la Dărmănești, de proveniență cehoslovacă, și ale rafinăriei Brazi, de proveniență germană din 1944, erau cele mai moderne din țară. Rafinăria Dărmănești și fabrica Photogen Brașov erau singurele din țară care produceau lubrifianți calitativi proveniți din petrol parafinos.G. G. Rosu, The Romanian refining industry, în World Petroleum, February 1953, Volume 24, Issue 2, Mona Palmer Publishing Co. Inc., New York, p. 50 Pe segmentul (distilare)–lubrifianți rafinăria producea 4 000 barili zilnic iar pe segmentul skimming–cracare–lubirifianți 6200 barili zilnic la începutul anilor 1950.
Potrivit unui muncitor emigrat din Blocul comunist, rafinăria construită din instalațiile dezmembrate a fost pusă în funcțiune în 1950 și avea o capacitate de 85 de vagoane-cisternă pe zi, pe urmă în iarna anilor 1950–1951 a fost pusă în funcțiune a doua rafinărie cu echipament și tehnicieni cehoslovaci și a intrat în producție în 1951. Materia primă provenea de la sondele din zona Moineștiului și era transportat prin conducte. În același an secția Sovrompetrol responsabilă pentru foraje, cu sediul în Târgu Ocna, a început exploatarea în zonele Dărmănești, Păcurița, Hârja și Slănic-Moldova și petrolul era trimis spre noua rafinărie. În apropierea unității de rafinare au fost construite pentru muncitori 40 de clădiri rezidențiale cu câte patru apartamente.News from Behind the Iron Curtain, May 1952, Vol. 1 No. 5, National Committee for a Free Europe, Free Europe Press, New York, p. 24
Rafinăria nu era dotată la început cu o instalație de cracare și avea 1000 de lucrători în trei schimburi. În anul 1955 s-a continuat construcția prin montarea instalației de cracare termică nr. 1, cu o capacitate de 360 000 de tone păcură. O altă instalație de cracare a fost dată în folosință în 1956.
miniatura|Amplasamentul Rafinăriei Dărmănești (modelare 3D SRTM)
Rezervoarele de depozitare se presupune a fi avut o capacitate de 42 000 de tone, capacitate considerată mică întrucât produsele finite erau rapid transportate pe calea ferată Dărmănești–Valea Uzului, construită în 1949 pe segmentul până la Boiștea,N. N. Lupu, Iulia Văcărașu, C. Brânduș; Județul Bacău, colecția Județele Patriei, Academia Republicii Socialiste România, Institutul de Geografie, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972, p. 142 având stația feroviară conectată de rafinărie prin șase conducte cu diametru de 6 inch. Exista o colaborare în producție cu Platforma Petrochimică Borzești,Orașele trotușene ..., 1989, p. 250 furnizându-se mai ales o parte din cantitatea de gaze propan-butan, materie primă pentru Combinatul de cauciuc sintetic și produse petrochimice Onești, în producerea acestui tip de cauciuc.N. Mocanu; Fiecare tonă de țiței, valorificată superior!, Scînteia, Anul XXXIII, Nr. 6090, 28 noiembrie 1963, p. 1 Furnizarea de gaze a întâmpinat probleme până în anul 1963 din cauza corodării fierbătoarelor. Rămăsese în continuare problema întrebuințării respectivelor fracții de gaze, alături de gazele de cracare, drept combustibil în interiorul rafinăriei, valorificare considerată neeconomică. Tot în 1963 se avea în vedere obținerea de fracții fără impurități de sulf sau compuși cu acesta, elemente care creau dificultăți în instalațiile Combinatului de cauciuc sintetic Onești. Munca a fost îndeplinită în cele din urmă de către inginerii și tehnicienii proprii, resimțindu-se în randamentul mai ridicat în exploatarea instalațiilor combinatului din Onești. Produsele întreprinderii se valorificau atât pe piața internă cât și externă.
O conductă, ce era asamblată la nivelul anului 1951, avea ruta Dărmănești–Adjud–Iași–Ungheni–URSS.
Școală de tehnicieni În cadrul rafinăriei a avut loc consolidarea și îmbogățirea cunoștințelor chimiștilor și muncitorilor calificați din Rafinăria nr. 10 Onești și implicit Platforma Petrochimică Borzești. Alte întreprinderi cu profil asemănător de pregătire au mai fost rafinăriile de la Ploiești, Câmpina precum și combinatele chimice din Baia Mare, Târnăveni, Săvinești, Făgăraș, Victoria și fabrici din exteriorul țării.Mihai Gheorghe Andrieș; Onești: cetatea petrochimiei, Editura Politică, București, 1963, p. 81
Modernizări În anul 1963 s-a realizat o urmărire a întregului proces tehnologic în scopul depistării pierderilor de petrol și produse petroliere, datorate etanșărilor slabe, uzurii, necurățării echipamentului, manipulărilor excesive a produselor iar în decurs de 10 luni pierderile s-au redus notabil de ordinul a miilor de tone. S-a recurs și la ridicarea nivelului de pregătire tehnico-profesională a muncitorilor și a tehnicienilor. Se avea în vedere pentru viitor la mărirea suprafeței de regie la instalațiile distilare atmosferică (D.A.) prin cuplarea instalațiilor D.A. 1 și D.A. 2 cu desalinare electrică, eliminarea deversărilor peste rezervoare, modificarea unor agregate și înlocuirea a o parte din utilaje.
În anul 1970 a fost dată în folosință instalația de cocsare, având o capacitate de 60 000 tone. Se produceau anozi din cocs.Romania Downstream ..., 1996, 3-18 +Unități de procesareNr. unitățiiNumele unitățiiCapacitate (MT/an)LicențăConstrucțieInformații1Distilare Atmosferică nr. 1 cu desalinizare412 000Arthur McKee SUAnecunoscutMutată de la rafinăria din București construită înainte de al Doilea Război Mondial.2Distilare Atmosferică nr. 2 cu desalinizare626 000necunoscut necunoscut (USAID) (Jordan)Pornită la începutul anilor 1950 (1951).3Distilare Atmosferică nr. 3462 000necunoscutnecunoscutPornită la începutul anilor 1950 (1952). Oprită în 1989.4Instalație de kerosenuri (petrol lampant)500 000necunoscutICITPR (IPIP SA)Pornită la începutul anilor 1950.5Cracare termică412 500Nefte Proiect URSSNefte Proiect URSSPornită în 1956. Modernizată în 1987.6Cocsare460 000ICITPR (ICERP)ICITPR (IPIP SA)Pornită în 1979.