Istoria Republicii Moldova

Istoria Republicii Moldova reprezintă istoria teritoriului răsăritean ale Principatului Moldovei, între râul Prut și râul Nistru, dar și mici părți din Podolia și Edisan, pe malul răsăritean al Nistrului. Din anul 1812, teritoriul de est al Moldovei, după anexarea la Rusia, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui teritoriu, două concepții identitare potrivnice: «românismul» care promovează unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și «moldovenismul» susținut de autoritățile rusești, care (fără să fie încă astfel denumit în acele vremi) promova deosebirea și despărțirea culturală și politică între vorbitorii graiurilor est-romanice supuși ai « Țarului tuturor Rusiilor », și ceilalți.Charles King, The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture, Hoover Press, 2000, pag. 21 Istoria Republicii Moldova ca stat independent începe cu 106 ani mai târziu, în 1918, când gubernia Basarabiei se constituie ca Republică democrată moldovenească. Această istorie se prelungește ca provincie a României (sub numele de Basarabia, 1918-1940 și 1941-1944) și ca republică unională sovietică (RSSM, 1940-1941 și 1944-1991), în timp ce pe malul stîng al Nistrului, i se adaugă istoria regiunii autonome moldovenești din cadrul Ucrainei sovietice (1924-1940). Populația băștinașă, români, s-a menținut în proporție de 97 % în cele 46 % din vechiul voievodat, aparținând astăzi României, în proporție de 62 % în cele 36 % din vechiul voievodat, aparținând astăzi Republicii Moldova, și în proporție de 8 % în cele 18 % din vechiul voievodat, aparținând astăzi Ucrainei.

Parte a Principatului Moldovei

Denumirea de Moldova provine etimologic de la râul Moldova de-a lungul căruia s-a format cnezatul Baia, nume care înseamnă „scobitură”, „mină”: în vechea germană „Molde” (veniseră mulți meșteri mineri nemți), în documentele maghiare: „Moldvàr”.

Voievozii români din Maramureș (voievodat situat in nordul Transilvaniei): Dragoș (« Inițiatorul ») și Bogdan I (« Întemeietorul ») întemeiază aici un nou voievodat. Miron Costin spune în lucrarea "De neamul moldovenilor" (1686) că "lăcuitorii țării noastre, Moldovei și Țării Muntenești și românii din țările ungurești, că tot un neam sunt și odată discălicați", și că "descălicatul ... de Traian împăratul Râmului" a fost făcutMiron Costin - De neamul Moldovenilor, Către Cititoriu. Pe vremea lui Bogdan I, voievodatul Moldovei nu depășea ținutul râurilor Moldova, Suceava și Siret. Urmașii săi și-au întins stăpânirea spre sud, vest, nord și est, unind cnezatele și micile voievodate deja existente, precum Onutul sau Bârladul, până atunci vasale ale Galiției, și Ținutul Iașilor. În timpul lui Roman I teritoriul voievodatului atinge marea Neagră, prin trecerea cetății genoveze Montecastro (Cetatea Albă) din vasalitatea Tătarilor în cea a voievozilor Moldoveni.G.I.Brătianu: Cercetări asupra Vicinei și Cetății Albe, ed. Universității din Iași, 1935, cota 14.333 la Bibl. Univ. Chișinău. Stăpânirea moldoveană nu atingea Dunărea, fiindcă din 1330 gurile fluviului erau în stăpânirea voievozilor munteni, din familia Basarab, de unde provine și numele de Basarabia, care desemna atunci și regiunea situată în vestul râului Trotuș și în sudul râului Putna (bunăoară, de la vărsarea râului Șușița în Siret, la sud de pasul Oituz și de Bârlad).

Alexandru cel Bun a consolidat accesul Moldovei la gurile Dunării și Nistrului, luând Cetatea Albă în deplină stăpânire de la Genovezi și extinzându-și domnia asupra cetăților Galați, Oblucița (azi Izmail) și Chilia. Ulterior aceasta din urmă a fost cedată regelui Matei Corvin al Ungariei, dar luată înapoi de Ștefan cel Mare, nepot al lui Alexandru cel Bun și văr al lui Vlad Țepeș din Muntenia. Sub domnia lui Ștefan, Moldova a ajuns la întinderea și puterea ei maximă, stăpânind vadurile Nistrului (îndeosebi Dubăsarii) și având în Marea Neagră, până în 1484, o flotă de corăbii mulțumită căreia făcea comerț cu Constantinopolul devenit Istanbul și ținea legătura cu principatul Crimeean, țara soției sale Maria de Mangop.Predescu, Enciclopedia Cugetarea, p.562-563.

Perioada țaristă

În 1792, prin Tratatul de la Iași, Imperiul Otoman a fost forțat să cedeze teritoriile deținute în regiunea care acum se numește Transnistria către Imperiul Rus. În urma războiului ruso-turc din 1806-1812, Imperiul Rus biruitor revendică de la Turcii învinși Bugeacul, interesat fiind de gurile Dunării. Bugeacul, teritoriu al Imperiului Otoman, apărea atunci pe hărțile europene sub numele românesc de « Basarabia », iar restul ținutului dintre Prut și Nistru făcea parte din principatul Moldovei, fără a avea o denumire anume (cum arată greșit multe hărți). Dibăcia negociatorului rus Andrault de Langeron (Алекса́ндр Ланжеро́н, un francez slujnic al Țarului) și trădarea negociatorului turc Moruzi (un fanariot) la Tratatul de la București (1812), duc la extinderea denumirii de « Basarabia », la întreg ținutul dintre Prut și Nistru, teritoriu al Moldovei, care prin această viclenie este cedat Rusiei în ciuda protestului voievodului moldovean Veniamin Costache și a Sfatului său. Tratatul care sfâșie Moldova în două până în zilele noastre este semnat de mareșalul Kutuzov. Moruzi însă a fost decapitat la Constantinopol când guvernnul otoman a aflat de trădarea sa, posibil motivată fie de bani, fie de religia sa ortodoxă, care-l apropia mai degrabă de Țar decât de Sultan.Anthony Babel, La Bessarabie, ed. Felix Alcan, Paris și Geneva, 1932.

După înfrângerea rușilor din Războiul Crimeii (1853-1856), Tratatul de la Paris stipula ca județele Cahul, Bolgrad și Ismail să fie retrocedate Moldovei, care, împreună cu Țara Românească, era pusă sub garanția colectivă a celor șapte puteri străine care au semnat tratatul, printre care și Rusia. În 1859, Principatul Moldovei s-a unit cu cel al Munteniei alegând același domn pentru ambele principate românești, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, și punând astfel cărămida de temelie a statului modern România. Prin Tratatul de la Berlin din 1878, guvernul român a fost însă nevoit să cedeze din nou județele Cahul, Bolgrad și Ismail către Imperiul Rus, în joc fiind din nou același obiectiv: controlul gurilor Dunării.

În decursul stăpânirii rusești, care coincide cu perioada de modernizare europeană a secolului XIX, gubernia Basarabiei, împărțită în 12 ocoluri (краи): Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Chișinău, Lăpușna, Tighina (Бендерь), Cetatea-Albă (Aккерман), Frumoasa (Kагул), Palada (Болград), Oblucița (измаил) și Chilia (Kилия), cunoaște un proces de urbanizare, tîrgurile moldovenești transformîndu-se în orașe rusești mărite, legate prin calea ferată de portul Odesa prin care se exportau cerealele produse în gubernie. În timpul stăpânirii rusești, populația guberniei a devenit mult mai pestriță din punct de vedere lingvistic și religios, prin schimburi de populații (Turcii și Tătarii din Bugeac au plecat în Dobrogea, de unde au venit, în locul lor, Bulgari și Găgăuzi) și prin afluxul unui mare număr de Ruși, Ucraineni, Germani, Evrei și Armeni. În 1918 minoritățile reprezentau peste un sfert din populația Basarabiei.

Din punct de vedere toponimic, Imperiul rus, ori de câte ori a avut de ales între un nume moldovenesc și un nume provenind din altă limbă (cazurile Tighina/Bender sau Cetatea Albă/Akkerman) l-a ales pe acesta din urmă; pe de altă parte, a rusificat nu numai numele orașelor mari (Kișiniov, Orgheev...) dar și nume de târguri (Frumoasa/Cahul) și chiar de sate (Ciubărciu/Ciobruci). Intelectualii moldoveni din Basarabia, de altfel rari fiindcă țărănimea băștinașă era ținută în analfabetism, socoteau așadar că poporul moldovean era asuprit în propria sa patrie, și propovăduiau eliberarea țării de sub stăpânirea rusească fie prin independență, fie prin unirea cu RomâniaIurie Colesnic, Basarabia necunoscută, Ed. Universitas, Chișinău, 1993. Alți intelectuali, în general provenind din minorități, propovăduiau eliberarea de sub stăpânirea țaristă printr-o revoluție socială. Aceste două tendințe se vor manifesta cu prilejul primului război mondial.

Republica Democratică Moldovenească și Unirea cu România

După ce Revoluția rusă din februarie 1917 și Declarația Drepturilor Popoarelor din Rusia au încurajat diverse naționalități din Imperiul Rus să-și revendice suveranitatea, gubernia Basarabia a devenit o republică independentă la 2 decembrie 1917 La 6 ianuarie 1918 este proclamată Republica Democratică Moldovenească, în hotarele guberniei Basarabiei, de la Hotin la Marea Neagră și la Dunăre, dar fără malul stîng al Nistrului. Cea mai complicată sarcină pentru noua Republică erau forțele armate, necesitatea cărora era iminentă. Insa, maiorul Teodor Cojocaru director general al Forțelor Armate s-a îmbolnăvit în curând fiind internat. Locotenentul Gherman Pîntea a fost numit director general al Forțelor Armate, dar s-au pierdut câteva zile prețioase. Pîntea a reușit să organizeze mai multe unități militare moldovenești bine disciplinate conduse de ofițeri basarabeni calificați. În condițiile în care autoritatea legală era contestată în raioanele cele mai nordice și sudice de numeroase bande de soldați ruși demobilizați în drum spre casă, realizarea reformei funciare, organizarea administrației și justiției, naționalizarea învățământului, au fost sarcini imposibile în situația actuală de securitate. Prin urmare, la 21 decembrie 1917 În ședința Consiliului Directorilor Generali, a hotărât trimiterea unei delegații la Iași pentru a solicita guvernului român și reprezentanților Antantei ajutorul militar împotriva pericolului anarhiei bolșevice. Insă guvernul român era mai preocupat de securitatea internă în timp ce reprezentanților Antantei erau preocupati să păstreze Germania sub control. Noul stat rămas de sine însusi în fața haosului în plină expansiune. Trupele bolșevice au câștigau teren în Basarabia, răspândind în același timp teroarea împotriva burgheziei. Pe 18 Ianuarie [S.V. 5 Ian] 1918, a fost capturat Chișinăul, unii membri atât ai Sfatului Țării, cât și ai Consiliului Director au fost arestați și condamnați la moarte. În aceeași zi Sfatului Țării în secret a decis să trimită o altă delegație la Iași pentru a solicita intervenție. Pe 26 Ianuarie (S.V. 13 Dec), trupe române și franceze (armata generalului Berthelot) au intrat pe teritoriul Republicii Democratice Moldovenești, După înfruntările din împrejurimile orașului Bălți Chișinău și apoi Tigina, trupele bolșevice s-au retras dincolo de Nistru. Pe fondul acțiunilor dubioase a multor părți la 27 martie/9 aprilie, Moldova a intrat în uniune sub un numar de conditii (în esență o federație) cu Regatul României, păstrându-și autonomia provincială, precum și corpul său legislativ (Sfatul Țării). La 27 noiembrie/10 decembrie, după încheierea Primului Război Mondial, o întâlnire secretă a membrilor Sfatului Țării renunțat la toate condițiile și a proclamat unirea necondiționată a Basarabiei cu România, în valoare efectivă considerat o anexare de către ultima. Profesorul de Afaceri Internaționale Charles King consideră, de asemenea, că votul din noiembrie 1918 privind dizolvarea Dietei este ilegitim, deoarece doar 44 din cei 125 de membri au luat parte la acesta (toți 44 au votat „pentru”). Acesta a fost ultimul act a organului, deoarece ulterior a fost dizolvat și unioniști de seamă au fost invitați la București.

Începuturile perioadei sovietice

Istoria Republicii Moldova

Źródło i licencja