Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (acronim: IGSU) este o structură specializată subordonată Ministerului Afacerilor Interne și încadrată cu militari și civiliO.G. nr. 88 din 2001 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, art.8 și art.15, alin.2 și 3. Aceasta s-a înființat în 15 decembrie 2004 prin Hotărârea Guvernului României nr. 1490, fiind creată prin fuzionarea Comandamentului Protecției Civile cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari (Departamentul Național de Pompieri).

I.G.S.U. la nivel național coordonează toate organizațiile implicate în managementul situațiilor de urgență, în concordanță cu reglementările internaționale.

I.G.S.U. prin personalul specializat din teritoriu intervine la solicitare în zona de competență, la stingerea incendiilor și în alte situații de urgență și colaborează cu autoritățile, factorii de răspundere de la instituții și agenți economici respectiv serviciile voluntare și private pentru situații de urgență, etc.

La nivel teritorial (în județe), filialele se numesc Inspectorate județene pentru situații de urgență (acronim: ISU).

Istoric Înființarea corpului pompierilor militari

thumb|left|200px|Monumentul Eroilor Pompieri din București thumb| Compania de pompieri București 1901-1904. Încă din anul 1859 pompierilor militari le-a revenit sarcina de a veghea la apărarea bunurilor materiale de flagelul incendiilor, dar în același timp, ca parte integrantă a armatei, erau pregătiți pentru a interveni la nevoie în apărarea țăriiIon Panțuru, File din istoria pompierilor romani, București, 1983, p.79, p.151-153, p.196-197.

Prima unitate românească de pompieri militari s-a înființat la Iași în anul 1835 de către domnitorul Moldovei – Mihail Grigore Sturdza, pentru combaterea incendiilor în capitala Principatului Moldovei.Aceasta se numea „Roata de pojarnici”.

La origine, nu au existat ofițeri de pompieri ca formație: unul era cavalerist, altul infanterist, altul artilerist. Primul căpitan-comandant de pompieri consemnat la Iași a fost Bacinschi.Organizarea serviciului de incendiu din România, Lupașcu N. Buletinul „Pompierilor Români”, nr.8 din august 1937, p.172-178 Site-ul Pompierii români, Accesat 20.05.2025Pohrib Gh., Centenarul pompierilor miltari, Buletinul „Pompierilor Români”, nr.8 și 9 din august-septembrie 1935, Site-ul Pompierii români, Accesat 20.05.2025.

La București prima unitate de pompieri se înființează în anul 1844 pe vremea Domnitorului Munteniei Gheorghe Bibescu (1842 – 1848) conform legii pentru înființarea „Roatei de Pompieri” în orașul București Istoric al pompierilor militari bucureșteni, Inspectorat situații de urgență „Dealul Spirii” București- Ilfov, site-ul oficial, accesat 16.08.2024.

Această structură funcționa pe principii militare cu efective mai mari, după cum și capitala Valahiei era mai întinsă și mai populată decât a Moldovei. Decalajul de 10 ani poate fi explicat prin preocuparea pentru o temeinică pregătire a celor care urmau să încadreze compania de pompieri, lucru confirmat pe timpul incendiului de la 23 martie 1847 „Focul cel mare” care, prin dimensiuni, este unic în analele orașului.

Primele formații civile de pompieri care se dezvoltă pe sistemul voluntariatului apar în 1835 la Arad, iar în Transilvania la primăriile localităților din Jimbolia, Gherla și Lipova în primii ani ai secolului al XIX-leaKakucs, Contribuții..., pp. 308-311.

Într-o serie de localități din țară existau turnuri de veghe care servea condiții prielnice pompierilor sau persoanelor desemnate ca supraveghetori, drept turn de observație și pentru apărarea împotriva incendiilor. Printre acestea se numără Foișorul de Foc din București care a fost folosit de către pompieri până în 1935, Satu Mare<ref name="[„TPSM”] >***, Turnul Pompierilor din Satu-Mare, Revista „Pompierii Români” nr.1 din 2022 editată de I.G.S.U., pp. 56-57</ref>, Cluj-NapocaPrimăria din Cluj-Napoca, Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca a fost deschis publicului, primariaclujnapoca.ro, 22 martie 2023, accesat la 4 august 2023, Jimbolia, etc.Direcția Parimoniului Digital, Muzeul Pompierilor „Florian”, Muzee și Colecții din România, Institutul Național al Patrimoniului, accesat la 14 august 2023

Unirea Moldovei cu Țara Românească, în anul 1859, a creat premisele reorganizării armatei, potrivit noilor transformări, ca armată a statului național. Unificarea armatei începea cu deplasări de unități militare moldovene la București și muntene la Iași; în cursul anului 1860, toate activitățile specifice armatei au fost așezate sub o singură autoritate, conduse de generalul Ion-Emanoil Florescu având funcția de ministru de război.

De la începutul domniei Alexandru Ioan Cuza s-a preocupat intens de problemele pompierilor militari. Domnia lui Cuza are o importanță deosebită pentru istoria pompierilor. Pe vremea acestuia la 24 mai 1860, acesta a promulgat Legea pentru recompensarea ostașilor participanți la Bătălia din „Dealul Spirii” prin care a fost acordată câte o medalie de bronz cu inscripția „Pro Virtute Militari” tuturor ostașilor ce au luat parte la acel eveniment. La aceea dată în anul 1848 la București a avut loc o confruntare dintre compania de pompieri condusă Căpitanul Pavel Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman. În memoria eroilor pompieri căzuți la datorie a fost ridicat Monumentul Eroilor Pompieri din București. Drept recunoștință pentru actul istoric care a avut loc 13 septembrie, anual, pompierii sărbătoresc Ziua Pompierilor din România.

Pompierii au devenit o instituție militarizată în anul 1874, la un an după moartea lui Alexandru Ioan Cuza, prin Decret Regal nr. 702 din 1874, care modifică Legea pentru organizarea armatei: pompierii intrau în subordinea Ministerului de Război ca unități și subunități în compunerea artileriei teritoriale. Batalionul de pompieri București devenea divizion, iar companiile din Galați, Iași și Craiova – baterii de artilerie; celelalte companii și secții de pompieri încadrau semi-baterii și “secțiuni”; instrucția se împărțea în două părți: artileristică și de pompieri. După Războiul de Independență, cele 14 baterii de pompieri-artileriști au trecut în subordinea regimentelor de artilerie până în 1912 când, prin înaltul Decret Regal nr. 2222, s-a înființat Inspectoratul Pompierilor Militari.

Procesul de reformă a instituției pompierilor s-a reluat o dată cu numirea colonelului Gheorghe Pohrib ca inspector general al pompierilor între 1920 și 1937.Pe vremea acestuia se legiferează concepția privind apărarea pasivă a teritoriului, Legea nr. 1245/1933 și Regulamentul 10 de aplicare a acesteia stabilind pompierilor atribuțiile de bază în organizarea și desfășurarea apărării pasive a teritoriului și are loc transformarea Inspectoratului Pompierilor Militari în comandament de armă, la 2 august 1929.

În acele vremuri apărea și cea mai mare asociație a pompierilor - Comitetului Tehnic Internațional al Focului(CTIF), înființată, în 1900, unde România participase ca țară fondatoare și apărea prima reviste de specialitate: „Buletinul Pompierilor Români” care funcționează și astăzi, sub numele de „Pompierii Români”Repere cultural educative pompieri, Pompierii Români, File de istorie Repere cultural educative pompieri, Ed. Ministerul de Interne, 2010, p.10-12, p.21-28, p.31-32, p.35-42.Accesat 02.06.2024.

Dezvoltarea instituției pompierilor militari(1936 – 2004) thumb| Muzeul Foișorul de Foc din București (strada Traian, cartierul Oborul-Vechi. Primul stadiu cuprinde perioada 1936-1945 și este caracterizată prin înființarea structurilor militare ale pompierilor militari, care au evoluat funcție de factorii administrativi și politici ai vremii.

În 3 aprilie 1936 prin Înaltul Decret Regal nr. 815 este promulgată „Legea pentru organizarea pompierilor”, prin care se reglementa activitatea pompierilor militari și civili din întreaga țară. Conform art. 1 din aceeași lege „prevenirea si combaterea sinistrelor precum si executarea masurilor impuse pompierilor” prin Regulamentul Apărării Pasive, au fost încredințate, pe tot cuprinsul tarii, „Corpului Pompierilor Militari”.

Prin această lege, comunele și județele sunt obligate să întrețină unitățile de pompieri militari care le asigură serviciu de incendiu prin subvenții prevăzute prin buget lor, subvenții ce le stabilesc anual Ministerul de Interne. La art.5 prin această lege prevedea că la comune locuitorii prestează servicii în natură la stingerea incendiilor, inundațiilor s-au alte sinistre. Conform art.8 la această lege prevedea că misiunea organizării formațiunilor de pompieri, din comunele rurale revenea comandanților de pompieri din orașele reședință de județ care sunt șefii direcți ai acestor formațiuni în județ.

La 28 februarie 1933, prin Decretul Regal nr. 468 Carol al II-lea a semnat și aprobat „Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene” prin care s-a înființat Protecția Civilă în România. În 1939 a fost promovată Legea pentru apărarea antiaeriană, activă și pasivă, care reglementa activitatea în domeniu. Procesul de modernizare a prevenirii și intervenției pentru limitarea efectelor incendiilor și a altor tipuri de dezastre, calamități, catastrofe, explozii, accidente de orice natură, denumite în mod generic situații de urgență, nu ar fi fost complet și eficient dacă nu ar fi reunit din punct de vedere organizatoric și al reglementărilor specifice cele două instituții, care au mai funcționat împreună între anii 1933-1945Inspectoratul General al Corpului Pompierilor, Tradiție și continuitate, Revista „Pompierii Români” nr.9 din 1999 editată de I.G.S.U., p. 07-09.

În dotarea pompierilor militari se regăseau autospeciale, materiale și accesorii necesare salvării persoanelor de sub dărâmături, degazării, ridicării și distrugerii bombelor neexplodate, înștiințării populației, prim ajutor medical etc. Pregătirea efectivelor proprii și a populației lua proporții, la exercițiile de apărare pasivă participând cele mai înalte autorități ale statului, inclusiv regele Carol al II-lea. Pompierii militari au depus eforturi pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, pentru ca să-și îndeplinească în cele mai bune condiții misiunile. Pe timpul bombardamentelor sovietice de la începutul războiului și apoi al atacurilor aviației anglo-americane, sub ploaia de bombe și foc, pompierii militari din București, Ploiești, Câmpina, Craiova, Brașov, Iași, Constanța și alte orașe au stârnit admirația și recunoștința populației și autorităților vremii. Memorabile sunt intervențiile din 1-3 august 1943, de la Ploiești, din 4 aprilie 1944 de la București și din martie-august 1944 din marile orașe ale țării, când au fost salvate numeroase vieți și importante bunuri materiale.

Ca urmare a evenimentelor care s-au produs în acea perioada, in cursul anului 1936 si la începutul anului 1937 s-a înființat Comandamentul Corpului Pompierilor prin care erau conduse, administrate și instruite unitățile de pompieri care depindeau de Ministerul de Interne din punct de vedere al organizării și administrației și de M.Ap.N. din punct de vedere al disciplinei, recrutării și pozițiilor ofițerilor și subofițerilor care a dus la extinderea și înființarea de noi unități și care prin dispunerea lor, trebuia să acoperea teritoriul României întregite. In acest sens în anul 1936 au fost înființate companiile la Timișoara (1 Iunie), Arad (15 Iunie), Brașov, Cluj (12 Iulie), Oradea (1 Septembrie), Satu Mare, Carei, Sibiu, Alba Iulia (1 Decembrie), iar in anul următor au fost înființate secțiile Târgu Mureș, Lugoj, Botoșani, Turda, Bistrița, Sighet, Sfântul Gheorghe, Sighișoara, Sebeș, Baia Mare, Caransebeș, Odorhei, Dej, Zalău, Salonta.

După cel de–al doilea război mondial, prin Decretul Lege nr. 2530 din 1 august 1945, pompierii militari sunt trecuți din structura Ministerului de Război in subordinea Ministerului Afacerilor Interne.