Letea Bacău (denumit în trecut Combinatul de celuloză și hârtie „Letea” Bacău și Fabrica de Hârtie „Steaua Roșie” Bacău) a fost o companie producătoare de hârtie pentru ziar din România. Letea a fost singurul producător de hârtie de acest tip din România și cel mai important din sud-estul Europei. Capacitatea de producție anuală era de circa . În anul 2006, compania a produs – de hârtie de ziar, în condițiile în care în România s-a consumat aproape .
Acționarul majoritar, cu 98,59% din acțiuni este S.C. Selena S.R.L., companie controlată în trecut de Dumitru Sechelariu.
Letea Bacău a fost privatizată în anul 2003 prin vânzarea unui pachet de acțiuni, contra sumei de 8,1 milioane dolari, către consorțiul format din S.C. Selena S.R.L. Bacău și compania S.C. UMB Spedition S.R.L. deținută de Dorinel Umbrărescu, transferul dreptului de proprietate realizându-se la data de 5 septembrie 2003.AVAS: Letea Bacău și Hidrosib Sibiu și-au îndeplinit planurile de restructurare (WebArchive), 8 cctombrie 2009, sfin.ro, accesat la 1 decembrie 2018 Numărul de angajați în anul 2009 era de 455.
Istoric Ideea întemeierii unei industrii naționale era vehiculată în cercurile de intelectuali și politicieni încă dinainte de Unirea Principatelor Române. Au existat mai multe încercări pentru crearea unor fabrici de hârtie, eșuate din varii motive.Bălăiță, Dorel (SCCHIM Complex S.A. Borzești); UN JETON DE BĂCĂNIE ȘI ÎNCEPUTURILE INDUSTRIEI DE HÂRTIE DIN ROMÂNIA, în Cercetări numismatice, XVI, București, 2010, p. 313-318, pag. 314
În martie 1875, prin lege, Ministerul de Interne a fost autorizat să dea în antrepriză pe o durată de 10 ani furnizarea de hârtie necesară autorităților aceluia care va construi o fabrică de hârtie și care avea să ofere prețurile cele mai avantajoase. Până atunci, hârtia se importa în mare măsură din Imperiul Austro-Ungar și Germania. Datorită unor clauze împovărătoare impuse prin lege, la licitațiile organizate nu s-a prezentat niciun ofertant. În anul 1878 guvernul Ion C. Brătianu a propus o lege favorabilă înființării unei fabrici de hârtie.
Hotărârea formării „Primei Societăți Române pentru Fabricarea Hârtiei” s-a luat la 7 iunie 1879 și avea la bază proiectul de lege votat în anul 1875, pentru fondarea unei industrii naționale, de către Porumbaru Constantin și Radu, tatăl și fiul, prieteni ai lui Ion C. Brătianu, ce împărtășeau aceleași idealuri în promovarea unei industrii naționale.
În anul 1879 a fost fondată Societatea „Letea” pe acțiuni, cu un capital inițial de 1,5 milioane de lei, fiind cea mai veche întreprindere a Bacăului.
Legea de înființare a fabricii propriu-zise a fost promulgată la data de 17 ianuarie 1881 și se prevedeau importante facilități pentru construirea și funcționarea acesteia, între care concesionare de păduri pentru materii prime, alocarea gratuită a 10 hectare de teren pentru construcții, scutiri de taxe și impozite timp de 12 ani, etc. Societatea avea să capete sprijinul direct al lui Carol I al României, care pentru susținerea construcției fabricii, s-a înscris ca acționar iar prim-ministru Ion C. Brătianu a reținut din diurnele parlamentarilor liberali valoarea unei acțiuni de de lei.
Pentru alegerea amplasamentului viitoarei fabrici au existat două propuneri, alegându-se în cele din urmă comuna Letea Nouă, pe malul râului Bistrița, la cca. 3 km de vatra Bacăului. Lemnul urma să fie adus la fabrică, în cea mai mare parte, cu plutele pe Bistrița. Prin legea din 18 martie 1883 s-au acordat societății 150 hectare de pădure anual, pentru 40 de ani, din zonele Vaduri și Tarcău, Neamț „spre a extrage din ele materialul necesar la fabricarea hârtiei” cu condiția ca tăierile să fie raționale, conforme cu amenajamentul silvic și să fie făcute reîmpăduriri, în schimb aceste păduri au fost înstrăinate întreprinderii „Take Anastasiu“, mai târziu denumită „Tarcăul“, ce aparținea acelorași acționari, care valorificau lemnul sub formă de cherestea pentru export. Fabrica a procesat în primii ani de existență și lemn provenit de la Borca, Dorna, Tarcău, Vatra Dornei, Pojorâta, Fundu Moldovei dar și din fondurile ce aparțineau Bisericii.
S-au acordat 10 hectare de teren de pe moșia statului în scopul construirii fabricii, și concesiunea pe 12 ani pentru „furnitura cu hârtie autorităților statului și scutirea de impozite directe către stat pe timp de 12 ani”. De asemenea, s-au acordat scutiri vamale pentru utilajele importate, pentru o serie de materii prime, și reducerea taxelor de transport pe căile ferate. În plus, statul a garantat un împrumut de lei la Casa de Depuneri, care să servească drept capital de exploatare.
Construcția a început sub supravegherea inginerului Radu C. Porumbaru, la data de 12 iulie 1882, lucrările încheindu-se la 21 mai 1885, prin intrarea în funcțiune a întregii capacități proiectate pentru prima etapă, având în dotare o mașină Voith cu o capacitate de producție de hârtie de ziar și de scris-tipar de /an, o forță motrică de 100 CP și 38 de angajați. De-a lungul anilor, societatea s-a dezvoltat pe același amplasament, desfășurând, în funcție de necesități, activități de fabricare a celulozei și hârtiei.
Forța de muncă era constituită din muncitori calificați, în mare parte străini (germani, austrieci și polonezi) dar și lucrători necalificați (țărani), majoritatea din comunele din preajma fabricii.Bălăiță, Dorel (SCCHIM Complex S.A. Borzești); UN JETON DE BĂCĂNIE ȘI ÎNCEPUTURILE INDUSTRIEI DE HÂRTIE DIN ROMÂNIA, în Cercetări numismatice, XVI, București, 2010, p. 313-318, pag. 316 Mediul în care lucrau muncitorii era deosebit de aspru, astfel că procesul de fabricație din unele secții se desfășura în clădiri insalubre, insuficient ventilate sau iluminate. În grotele subterane, unde se descărca celuloză, muncitorii, lucrând într-o atmosferă încărcată cu dioxid de sulf, fără să vadă timp de 10-12 ore lumina zilei, încărcau cu furcile vagonetele de celuloză și le împingeau apoi printr-un labirint spre secția de fabricare a hârtiei. În exterior, manevrarea vagoanelor de cale ferată și a cisternelor de păcură se efectua cu boii.
Până în anul 1897, deși a beneficiat de o serie de facilități din partea statului român, fabrica a cunoscut perioade de regres și stagnare. În august 1887 un incendiu a întrerupt producția timp de doi ani; în octombrie 1890 și-a încetat producția și a concediat muncitorii, pentru că nu mai avea bani pentru plata salariilor. Apoi fabrica a fost concesionată pentru 3 ani fraților E. și A. Mirea. Aceștia au redeschis fabrica în 1891, iar în ianuarie 1892 le-a fost reziliat contractul și a fost încheiat un altul cu comerciantul I. N. Ionescu. La 1 septembrie 1892 acesta a cedat contractul societății anonime „Bistrița”, formată din foștii acționari ai „Letea”. Abia în anul 1897 acționarii hotărăsc să exploateze fabrica singuri și au reușit să-și achite datoriile, să îmbunătățească procesele tehnologice și să crească capacitatea de producție. Până în anul 1894 fabrica a avut sub 100 de angajați.Bălăiță, Dorel (SCCHIM Complex S.A. Borzești); UN JETON DE BĂCĂNIE ȘI ÎNCEPUTURILE INDUSTRIEI DE HÂRTIE DIN ROMÂNIA, în Cercetări numismatice, XVI, București, 2010, p. 313-318, pag. 317
Familia Porumbaru a continuat să fie acționari majoritari și conducători ai societății, preocupându-se de dezvoltarea și extinderea capacității acesteia. Fabrica l-a avut ca director general timp de 8 ani (1881-1887 și 1889-1891) pe inginerul Radu C. Porumbaru, sub conducerea căruia s-a executat și montarea utilajelor întreprinderii.Bălăiță, Dorel (SCCHIM Complex S.A. Borzești); UN JETON DE BĂCĂNIE ȘI ÎNCEPUTURILE INDUSTRIEI DE HÂRTIE DIN ROMÂNIA, în Cercetări numismatice, XVI, București, 2010, p. 313-318, pag. 315 În anul 1900 puterea instalată a ajuns la 750 CP, avea 251 de lucrători și produsese de hârtie. În 1905, la aproape un sfert de secol de la înființare, a intrat în funcțiune noua capacitate de producție a celulozei, iar capitalul investit, situând unitatea alături de fabrica „Bușteni” în fruntea obiectivelor industriale de acest profil din țară.
În anul 1902 Radu C. Porumbaru a solicitat Primăriei Bacău o autorizație pentru construirea a două linii de tramvai care ar fi urmat să lege fabrica „Letea” de oraș, fără succes însă. În anul 1915 capacitatea de producție a scăzut brusc, în urma unei explozii la mașina nr. 1 de fabricat hârtie și care a dus la imposibilitatea aprovizionării cu piese de schimb din import, din cauza războiului.
În timpul Primului Război Mondial fabrica producea de hârtie și de celuloză, în timp ce puterea motoarelor a crescut până la CP și forța de muncă până la persoane.
În anul 1938 întreprinderea a produs de hârtie, de celuloză și de pastă mecanică, realizându-se o productivitate a muncii de hârtie pe un lucrător.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial producția a stagnat, în anul 1945 existând lucrători și fabricând doar de hârtie și de celuloză.
La data de 11 iunie 1948 fabrica a fost naționalizată și denumită Combinatul de Celuloză și Hârtie - C.C.H. „Letea”, preluând funcția de director Calcinschi Alexandru, unul dintre muncitorii întreprinderii.Stan Constantin; Activitatea organizației județene de partid Bacău în înfăptuirea actului revoluționar al naționalizării socialiste a principalelor mijloace de producție din 11 iunie 1948 , Revista Carpica – Muzeul Județean de Istorie și Artă Bacău, nr. VII, 1975, pag. 222
Între 1948-1989, după încheierea procesului de naționalizare, fabrica s-a dezvoltat în continuu, fiind sunt puse în funcțiune instalații cu efect antipoluant: instalația pentru recuperarea oxidului de sulf și a căldurii din degajările fierbătoarelor de celuloză, instalația de evaporare borhot și fabricare a drojdiei furajere (/an), centrala de ars deșeuri lemnoase, stația de epurare a apei uzate și s-a construit o nouă capacitate de producție pentru fabricarea hârtiei de ziar (/an), care a făcut-o să fie una dintre cei mai mari producători de hârtie de ziar din țară.
În anul 1979 întreprinderea a produs de hârtie, deținând locul 2 pe țară și de celuloză, cu de angajați. Față de anul 1965 producția de hârtie a crescut de 1,9 ori iar valoarea producției globale industriale de 143 %, ajungând la cifra de milioane lei prețuri curente. De asemenea, cheltuielile de producție au ajuns la lei față de anul 1970 când au fost de lei la lei producție marfă.
În anul 1980 producea 150 de sortimente de hârtie față de numai 17 până în anul 1948: hârtie de bancnote, țigarete, pentru mașinile electronice de calcul, suport carbon, hârtie fotografică, de utilitate generală (ziar, scris și tipărit), producția de hârtie de ziar mergea la export în țări ca SUA, Elveția, Olanda, Belgia, Austria, Republica Federală Germană, Japonia, Turcia, Egipt, Iran, Irak, Liban etc.
Societatea comercială Letea Bacău a fost organizată ca urmare a preluării capitalului social și a fondurilor fixe ale fostului Combinat de Celuloză și Hârtie - C.C.H. „Letea” Bacău.
La sfârșitul anului 1989 fabrica Letea avea în funcțiune următoarele instalații tehnologice și auxiliare: instalație de cojire a lemnului cu doua linii, pentru fabricarea pastei mecanice și a celulozei, fabrica de celuloză bisulfit, instalație de fabricare a pastei mecanice, 12 mașini de hârtie pentru fabricarea unei largi game de sortimente (hârtie de ziar, scris-tipar, igienico-sanitare, de desen, filtrante, filigran pentru documente, subțiri pentru țigarete, suport carbon, imitație pelur, tehnice și speciale, de ambalaj și cartoane), centrala termică pentru generarea energiei, care utiliza drept combustibil păcură și gaz metan.
Începând cu anul 1990, piața de desfacere centralizată s-a destrămat și cerința de hârtie a devenit din ce în ce mai mică.