Ion Focșa (n. 14 februarie 1925, Peceneaga, județul Tulcea – d. 11 ianuarie 2012, Pitești) a fost un actor român de teatru și film, regizor și membru al UNITER.
Este al șaptelea copil al unei familii de slujbași la stat (tatăl - perceptor, mama - casnică).
Debutează la Teatrul Național din București în 1945, cu piesa, Asta-i ciudat, de M.R. Paraschivescu, în regia lui Tudor Mușatescu. Apoi joacă pe scenele mai multor teatre unde este angajat: Teatrul Muncă și Voie bună, Comedia, Teatrul Mic, Teatrul Nostru, Alhambra, Tineretului, Studioul actorului de film „CI. Nottara", Teatrul din Galați și, din 1958, pe scena Teatrului „Al. Davila" din Pitești.
A colaborat cu cei mai mari regizori: Victor Ion Popa, Ion Șahighian, Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Aurel Ion Maican, Horea Popescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Petre Sava Băleanu, Sorana Coroamă-Stanca, Nae Cosmescu, Mihai Radoslăvescu etc.
Sintetizând întreaga sa carieră, pe parcursul celor 60 de ani de teatru, vom reține următoarele date: a interpretat 210 roluri, pregătite în 11.000 de repetiții a câte două-patru ore, iar numărul spectacolelor la care a luat parte depășește cifra de 12.500.
Urmărit de Securitatea comunistă în perioada 1960-1961.
Studii Clasele primare în comuna natală Bacalaureatul la Liceul „D. Cantemir" din București. Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică (clasa Ion Manolescu și V. Maximilian).
Alte profesii practicate Ucenic la un atelier de firme luminoase din neon Băiat de prăvălie la "Magazinul de coloniale și delicatese Ghindea" din Pitești Strungar la Uzinele "Lemaitre" din București Șofer în Gara de Nord (prilej cu care îl va cunoaște pe marele Victor Ion Popa, întîlnire ce-i va schimba practic destinul)
Roluri în teatru MITREA COCOR, Teatrul Mic București, 17.01.1951 FATA LUI TUDORAN, Teatrul Mic București, 31.01.1951 POEMUL LUI OCTOMBRIE, Teatrul Mic București, 17.11.1951 MICII BURGHEZI, Teatrul Mic București, 30.03.1952 PATRU SCHIȚE ȘI O PIESĂ ÎNTR-UN ACT, Teatrul Mic București, 09.04.1952 VIAȚĂ NOUĂ, Teatrul Mic București, 17.11.1952 TRĂIASCĂ AI NOȘTRI, Teatrul Mic București, 23.11.1952 NEPOȚII GORNISTULUI, Teatrul Mic București, 17.02.1953 STEAUA FĂRĂ NUME, Teatrul Mic București, 12.11.1953 TACHE, IANKE ȘI CADÎR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.12.1955 GAIȚELE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 19.07.1956 HANUL DE LA RĂSCRUCE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 11.05.1957 INSPECTORUL DE POLIȚIE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 19.07.1957 TRAGEDIA OPTIMISTĂ, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 01.11.1957 GÎLCEVILE DIN CHIOGGIA, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 12.12.1957 HARAP ALB, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 18.04.1958 VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.05.1958 FURTUNA, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 29.07.1958 MIREASA DESCULȚĂ, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 15.09.1958 NUNTA LUI KRECINSKI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 22.01.1959 POARTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.05.1959 SURORILE BOGA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 22.08.1959 VIAȚA NOUĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.11.1959 SETEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.01.1960 INTRIGĂ ȘI IUBIRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.01.1960 OMUL CU MÎRȚOAGA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.02.1960 MOȘ TEACĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.04.1960 ANII NEGRI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 18.06.1960 UN MILION PENTRU UN SURÎS, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.07.1960 SINGUR PRINTRE DUȘMANI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 06.11.1961 NEAMURILE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.11.1961 ÎNȘIR-TE MĂRGĂRITE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.12.1961 VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.02.1962 FATA FĂRĂ ZESTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.03.1962 SPECTACOL 'ION LUCA CARAGIALE', Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.04.1962 FEBRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 02.10.1962 ÎNDRĂZNEALA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.10.1962 ORAȘUL VISURILOR NOASTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.12.1962 OAMENI ȘI UMBRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.03.1963 ȘEFUL SECTORULUI SUFLETE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.11.1963 PUNCTUL CULMINANT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.01.1964 NOAPTEA REGILOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.04.1964 FII CUMINTE, CRISTOFOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.09.1964 MARELE FLUVIU ÎȘI ADUNĂ APELE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.10.1964 CANIOTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 03.04.1965 RĂZVAN ȘI VIDRA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.10.1965 CIUTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.01.1966 SIMPLE COINCIDENȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.05.1966 NEÎNCREDERE ÎN FOIȘOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 06.11.1966 OMUL CARE ADUCE PLOAIE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 18.03.1967 SFÎNTUL MITICĂ BLAJINU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1967 ECATERINA TEODOROIU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 02.08.1967 IO MIRCEA VOIEVOD, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.08.1967 ZECE ZILE CARE AU ZGUDUIT LUMEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.11.1967 GOANA DUPĂ FLUTURI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.01.1968 TOPAZE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.06.1968 O CASĂ ONORABILĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.10.1968 BĂLCESCU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.12.1968 MEȘTERUL MANOLE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.03.1969 PUPĂZA DIN TEI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.04.1969 PENDULA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.04.1969 ARCUL DE TRIUMF, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.07.1969 VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.12.1969 TAIFUN, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.03.1970 CĂRUȚA CU PAIAȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.05.1970 TIMP ȘI ADEVĂR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 23.03.1971 SAM, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1971 PISICA SĂLBATICĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1971 VIFORUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.01.1972 TREPTE; AUTOGRAFUL; ANA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.05.1972 ȚARA FERICIRII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.06.1972 JOCUL DE-A VACANȚA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.09.1972 SÎMBĂTA PĂCĂLELILOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.03.1973 VIFORNIȚA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.05.1973 PUTEREA ȘI ADEVARUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.12.1973 NUNTA DIN PERUGIA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 04.04.1974 JUDECATA DE LA MIEZUL NOPȚII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.12.1974 AZILUL DE NOAPTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.04.1975 PAPA SE LUSTRUIEȘTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.10.1975 CAFEAUA ACTRIȚEI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1976 MOARTEA LUI VLAD TEPEȘ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.11.1976 CAZUL ENĂCHESCU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.06.1977 VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.11.1977 UNDEVA O LUMINĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 25.12.1977 CONFRAȚII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 23.05.1978 GAROAFA ALBĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.09.1978 STRIP-TEASE PE RING, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.01.1979 CUZA VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.02.1979 HOȚII DE ILUZII; OMUL DE PAIANTĂ; EXPERIMENTUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.02.1980 VOIEVOZI PESTE VEACURI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.06.1980 ANONIMA SEMNATĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.10.1980 MOARTEA UNUI COMIS VOIAJOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.12.1980 ADEVĂRATA LUMINĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.05.1981 ROMAN SENTIMENTAL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.11.1981 MĂSURĂ PENTRU MĂSURĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.02.1982 OSPĂȚUL LUI TRIMALCHIO, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1982 TITANIC VALS, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.12.1982 REGELE GOL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.06.1983 ULTIMA ORĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1983 DRAGOSTE LA MADRID, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.03.1984 OPERAȚIUNEA LIFTING, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.06.1984 DOMNUL DECAN, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.04.1985 HAINA CU DOUĂ FEȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.07.1985 MIELUL TURBAT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1985 OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.02.1986 NU NE NAȘTEM TOȚI LA ACEEAȘI VÎRSTĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.10.1986 PÎNDA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.09.1987 UȘILE ÎMPĂRĂTEȘTI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.04.1988 OPERAȚIE DIFICILĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1988 VIS DE DRAGOSTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.01.1989 CONVOIUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.06.1989 FATA FĂRĂ ZESTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.09.1989 WEEK-END LA SECTORUL 9, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.09.1990 PERSECUTAREA ȘI ASASINAREA LUI JEAN-PAUL MARAT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.11.1990
Roluri în film Din nou împreună (1978) Vlad Țepeș (1979) Iancu Jianu zapciul (1981) Iancu Jianu haiducul (1981)
Cireșarii (1974) Desfășurarea (1954) Mitrea Cocor (1952)
Piese regizate 1907, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 04.02.1977 CASA CU DOUĂ FETE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 18.10.1979 O FELIE DE LUNĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 04.04.1963 PAPA SE LUSTRUIEȘTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.10.1975 PIESE ÎNTR-UN ACT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.01.1961 TIGRUL ÎN PAPUCI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 06.03.1978
Cărți publicate Ghinionul a fost norocul meu. Memorialistică (editura Tip Naste, Pitești 1999 - ISBN 973-97212-8-1) Ghinionul a fost norocul meu. Memorialistică (volumul I, editura Tip Naste, Pitești 2004) Ghinionul a fost norocul meu. Memorialistică (volumul II, editura Paralela 45, Pitești 2007) Ghinionul a fost norocul meu. Memorialistică (volumul III, editura Paralela 45, Pitești 2010)
Premii și distincții acordate Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (6 noiembrie 1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 1017 din 6 noiembrie 1967 privind conferirea de ordine și medalii unor actori, regizori, pictori scenografi și tehnicieni de scenă, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul III, nr. 96, Partea I, marți 7 noiembrie 1967, pp. 770–771. 1995 - Cetățean de onoare al Municipiului Pitești - „pentru modul exemplar în care a slujit timp de o viață scena românească în general și pe cea a Teatrului „Al. Davila" în special”.Cetățeni de onoare, Primăria Municipiului Pitești, 2025 Distincția de merit a Academiei Române.
Legături externe Site-ul personal al actorului și scriitorului Ion Focșa Mari actori văzuți de Octavian Sava: Ion Focșa Viitorul rol: Ion Focșa Actorul și scriitorul Ion Focșa, la 85 de ani
Categorie:Actori din județul Tulcea Categorie:Nașteri în 1925 Categorie:Scriitori români din secolul al XX-lea Categorie:Scriitori români din secolul al XXI-lea Categorie:Cetățeni de onoare ai Piteștiului