Monica Anna Maria Bellucci () o actriță și fotomodel italian.

Biografie Bellucci s-a născut în Città di Castello, Umbria, Italia, fiica Mariei Gustinelli, pictoriță, și a lui Luigi Bellucci, care deținea o companie de transporturi. Bellucci a început modelingul la 16 ani, când participa la Liceo classico. Inițial, urmărea o carieră de avocat, Bellucci practicând modelingul pentru a-și plăti cheltuielile de școlarizare la Universitatea din Perugia, dar stilul ei de viață i-a distras atenția de la învățat. Ea vorbește italiană, franceză și engleză fluent, spaniolă semi-fluent, vorbind în toate aceste limbi în filmele în care a jucat, dar și în aramaică pentru filmul Patimile lui Hristos în care a jucat rolul Mariei Magdalena.

Viața personală

A fost căsătorită cu actorul francez Vincent Cassel, alături de care a jucat în câteva filme și au împreună două fete. În 2004, în timp ce era însărcinată cu primul copil, Bellucci a pozat nud pentru varianta italiană a revistei ca protest față de legislația restrictivă a italienilor în privința tratamentelor de fertilitate, care le sunt interzise femeilor necăsătorite, interzicerea fertilizării a femeilor lesbiene, precum și a celor care au depășit vârsta fertilității. În aprilie 2010 a pozat din nou semi-nud tot pentru Vanity Fair.

În filmul documentar "Marea Întrebare", vorbind despre filmul Patimile lui Hristos, Bellucci a declarat: „Sunt o agnostică, deși respect și mă interesează toate religiile lumii. Dacă este însă ceva în care să cred, atunci acesta este energia misterioasă care face ca oceanele să spumege, Luna să se miște și care unește natura și ființele vii”.

Modeling 180px|thumb|left|upright|La "Women's World Award", 2009. În 1988, Bellucci s-a mutat la Milano unde a semnat un contract cu agenția Elite Model Management. În 1989 a devenit un model cunoscut la Paris și la New York. A pozat printre altele pentru Dolce & Gabbana și revista Elle. În același an, Bellucci a început să ia lecții de actorie. În 2004 se află în lista anuală 100 cele mai frumoase femei din lume a celor de la AskMen. În Italia este considerată sex simbol.

Film Cariera de actriță de film a lui Bellucci a început în 1990. A jucat câteva roluri minore în La Riffa (1991) și Dracula în regia lui Francis Ford Coppola (1992). În 1996 a fost nominalizată la Premiul César pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul său Lisa din L'Appartement ceea ce i-a întărit poziția ca actriță. A devenit cunoscută și populară în urma rolurilor din Malèna (2000), Brotherhood of the Wolf și Irréversible (2002). De atunci a jucat în mai multe file europene și americane ca Tears of the Sun (2003), The Matrix Reloaded (2003), The Passion of the Christ (2004), The Brothers Grimm (2005), Le Deuxième souffle (2007), Don't Look Back (2009) și The Sorcerer's Apprentice (2010).

Trebuia să portretizeze politicianul indian Sonia Gandhi în filmul biografic Sonia, inițial planificat pentru lansare în 2007, dar filmul a fost amânat.

Bellucci și-a dublat propria voce pentru versiunile franceză și italiană ale filmului Shoot 'Em Up (2007). De asemenea a fost vocea personajului Kaileena din jocul video Prince of Persia: Warrior Within și vocea personajului Cappy pentru versiunea franceză a filmului animat Robots.

Filmografie An Film Rol Note 1990 Vita coi figli Elda Briganti – Amore e libertà Costanza 1991 la riffa Francesca 1992 Dracula una dintre miresele lui Dracula ostinato destino Marina/ Angela1994 I Mitici Deborah1995 Pala di Neve Melina Il cielo è sempre più blu Joseph soția lui Potifar1996 L'Appartement Lisa Nominalizată - Premiul César pentru cea mai bună actriță în rol secundar Sorellina e il principe del sogno prințesa1997 Stressati Dobermann Nat Mauvais genre Camille Come mi vuoi Nellina 1998 Le plaisir Fata Compromis Monique Ultimo capodanno dell'umanità Giulia Giovannini A los que aman Valeria 1999 Comme un poisson hors de l'eau Myrtille MediterranéesMarguerite2000 Under Suspicion Chantal Hearst Franck Spadone Laura Malèna Malèna Scordia 2001 Brotherhood of the Wolf Sylvia2002 Asterix & Obelix: Mission Cleopatra Cleopatra Irréversible Alex2003 Remember Me, My Love Alessia Premiul Nastro d'Argento pentru cea mai bună actriță în rol secundar Tears of the Sun Lena Fiore Kendricks The Matrix Reloaded Persephone Enter the Matrix (joc video) Persephone The Matrix Revolutions Persephone2004 The Passion of the Christ Maria Magdalena Secret Agents Barbara / Lisa She Hate Me Simona Bonasera2005 Frații Grimm Oglinda reginei How Much Do You Love Me? Daniela2006 Sheitan Frumoasa vampiră N (Io e Napoleone) Baroneasa Emilia Speziali The Stone Council Laura Siprien2007 Heartango Pasionala/ Indecisa / Curioasa / Agresiva / Mama Manuale d'amore 2 Lucia Shoot 'Em Up Donna Quintano Le deuxième souffle Manouche2008 Sanguepazzo Luisa Ferida L'uomo che ama Alba2009 Don't Look Back Jeanne The Private Lives of Pippa Lee Gigi Lee Baarìa – La porta del vento Prietena lui Bricklayer Omaggio a Roma Tosca 2010 The WhistleblowerLaura Levin The Sorcerer's Apprentice Veronica Rose, c'est Paris L'esprit de gala 2011 Manuale d'amore 3 Viola Guardian of the Harem A Burning Hot Summer Angèle 2012 Rhino Season Mina 2013 Des gens qui s'embrassent Giovanna 2014 Lungo la Via Lattea (On the Milky Road) redenumit : Love & War Le meraviglie Milly Catena2015 Spectre Lucia Sciarra

Dublaj An Film Rol 2005 Robots Cappy 2014 Black Electronic Shekhar Sonia

Premii și nominalizări În anul 2006 Monica Bellucci a fost membru în juriul de la Festivalul de Film de la Cannes.

An Premiu Categorie Lucrare nominalizată Rezultat2003Nastro d'Argento Panglica de Argint pentru cea mai bună actriță în rol secundar Ricordati di me2005Golden Globe Award:European Golden Globe1997 Premiul CésarCea mai promițătoare actrițăThe Apartment2001European Film AwardsAudience Award pentru cea mai bună actrițăMalèna2003 Premiul Saturn Cea mai bună actriță în rol secundarBrotherhood of the Wolf2003 Cinescape Genre Face of the Future Award Cea mai bună interpretare femininăThe Matrix Reloaded și The Matrix Revolutions2003David di Donatello Awards Cea mai bună actriță în rol secundar Ricordati di me2003Teen Choice AwardsChoice Movie Female Breakout StarThe Matrix Reloaded și Tears of the Sun2004MTV Movie Awards Cel mai bun sărutThe Matrix Reloaded2005Nastro d'Argento Panglica de Argint pentru cea mai bună actriță în rol secundarThe Passion of the Christ2007Nastro d'Argento Panglica de Argint pentru cea mai bună actriță în rol secundarN (Io e Napoleone)

Referințe

Legături externe

Monica Bellucci: „Îmi place să filmez scene de dragoste“, 22 mai 2008, Evenimentul zilei Monica Bellucci - La vita e bellissima , 23 septembrie 2011, Alina Grozea, Revista Tango

Categorie:Nașteri în 1964 Categorie:Actrițe americane din secolul al XX-lea Categorie:Actrițe americane din secolul al XXI-lea Categorie:Actrițe italiene din secolul al XX-lea Categorie:Actrițe italiene din secolul al XXI-lea Categorie:Fotomodele din Italia Categorie:Agnostici Categorie:Italieni în viață