Gerard Peter Kuiper (născut Gerrit Pieter Kuiper; ) a fost un astronom neerlandezo-american.

Biografie În 1935 el a plecat să lucreze la Harvard College Observatory unde a cunoscut-o pe Sarah Parker Fuller, cu care s-a căsătorit pe 20 iunie 1936. Kuiper și-a petrecut cea mai mare a carierei sale la Universitatea Chicago, dar s-a mutat la Tucson, Arizona în 1960, în cadrul Laboratorului Lunar și Planetar (LPL) de la Universitatea Arizona. Kuiper a fost director al laboratorului până la moartea sa în 1973, care s-a petrecut în timp ce se afla în vacanță cu soția sa în Mexic. Una din cele trei clădiri ale Laboratorului Lunar și Planetar din Arizona este numită în onoarea lui.

Descoperiri thumb|Nereid, imagine obținută cu Voyager 2 Kuiper a descoperit doi sateliți naturali ai planetelor din sistemul solar: Miranda, satelitul lui Uranus și Nereid, satelitul lui Neptun.

A descoperit că atmosfera marțiană este formată și din dioxid de carbon. În 1994 a descoperit existența în atmosfera satelitului planetei Saturn, Titan, a metanului înghețat (1.4% CH4).

În anii 1960, Kuiper a ajutat la identificarea a mai multor situri lunare în cadrul programului Apollo.

Kuiper a descoperit câteva sisteme binare solare, care au fost denumite cu numărul lui Kuiper, identificator ca steaua KUI 79.

Premii În 1947, Kuiper a fost decorat cu Medalia Janssen a Societății Astronomice Franceze. În 1959, Kuiper a câștigat premiul Henry Norris Russell Lectureship acordat de Societatea Astronomică Americană. În 1971, Kuiper a primit Medalia Kepler Gold a Asociației Americane de Știință Avansată și Institutul Franklin.

Pe lângă planetă minoră 1776 Kuiper, craterul Kuiper de pe Lună, cratere de pe Marte și Mercur, acum noul Observator Kuiper Aeropurtat au fost, de asemenea, numite după el.

Cei mai mulți astronomi se referă la o regiune de planete mici, dincolo de Neptun, ca fiind centura Kuiper, deoarece Kuiper a sugerat că astfel de planete mici sau comete s-au format acolo. Cu toate acestea, el a crezut că astfel de obiecte ar fi fost măturate definitiv de perturbațiile planetare gravitaționale astfel încât nici unul sau puține obiecte astronomice mici ar exista acolo astăzi.

Premiul Kuiper, numit astfel în cinstea lui, este cel mai distins premiu oferit de Divizia pentru științe planetare a Societății Astronomice Americane (în en. American Astronomical Society), o societate internațională de oameni de știință experți în domeniul planetar. Premiul recunoaște contribuția deosebită la știința planetară și este acordat anual în timpul vieții oamenilor de știință a căror realizări au ajutat la avansarea științei despre sisteme planetare. Printre câștigătorii acestui premiu se numără Carl Sagan, James Van Allen și Eugene Shoemaker. Note

Legături externe Gerard Peter Kuiper: NASA KAO's Namesake

Categorie:Nașteri în 1905 Categorie:Decese în 1973 Categorie:Astronomi americani Categorie:Astronomi neerlandezi Categorie:Planetologie Categorie:Selenografi Categorie:Absolvenți ai Universității din Leiden Categorie:Laureați ai Premiului Jules-Janssen Categorie:Oameni de știință neerlandezi din secolul al XX-lea Categorie:Membri ai Academiei Regale Neerlandeze de Arte și Științe Categorie:Eponime ale craterelor de pe Lună Categorie:Eponime ale asteroizilor Categorie:Eponime ale craterelor de pe planeta Mercur