Irineu de Lyon (în greacă Εἰρηναῖος ὁ Σμυρναῖος, „Irineu Smirneanul”; ) a fost un scriitor bisericesc timpuriu, părinte al Bisericii, episcop de Lugdunum (Lyonul de astăzi), sfânt și apologet, scrierile sale având un rol important în perioada de început a elaborării teologiei creștine.
Viața A făcut parte din cei care l-au auzit pe Policarp,Eusebius of Caesarea, Ecclesiastical History Book v. Chapter v. care era la rândul său unul din discipolii lui Ioan Evanghelistul.
Scrieri Cea mai importantă carte scrisă de Irineu este Adversus Haereses sau Împotriva Ereziilor, o combatere detaliată a Gnosticismului, care reprezenta în acea vreme o amenințare serioasă pentru Biserică, și în special sistemul gnosticului Valentinus. Fiind unul din cei mai mari teologi ai perioadei de început a creștinismului, a pus accent pe elementele tradiționale ale Bisericii, în mod special pe episcopat, scriptură și tradiție."Caesar and Christ"(New York: Simon and Schuster, 1972) Împotriva gnosticilor, care pretindeau că au o învățătură orală secretă primită direct de la Isus din Nazaret, Irineu a arătat că episcopii diferitelor orașe sunt cu toții cunoscuți încă din vremea apostolilor, succesiunea apostolică făcând legătura între trecut și prezent. Episcopii nu sunt gnostici, ci predică public și deschis, asigurând interpretarea vie a Scripturii.
Scrierile sale, împreună cu cele ale papei Clement Romanul și ale episcopului Ignatie al Antiohiei (Ignatie Teoforul), sunt primele mărturii ale apariției primatului episcopului Romei.Cross, F. L., ed. The Oxford Dictionary of the Christian Church (New York: Oxford University Press, 2005)
Irineu s-a numărat între primii care au afirmat caracterul canonic al celor patru evanghelii.Brown, Raymond E. An Introduction to the New Testament, p. 14. Anchor Bible; 1st edition (13 octombrie 1997). ISBN 978-0-385-24767-2. Mai exact, el a fost primul autor creștin care a susținut că evangheliile canonice au fost scrise de Matei, Marcu, Luca si Ioan. Scrierea este datată la 180 d.Hr., iar Irineu se contrazice, dând drept sursa afirmațiilor sale fie pe prezbiterul Policarp de Smirna (circa 155 d.Hr.), fie pe Papias de Hierapolis (circa 163 d.Hr.).
Din insistența cu care apără teza că sunt patru evanghelii veridice și numai patru, s-ar putea deduce că ideea de tetravanghel era o noutate pe atunci.
Sărbători Irineu este sărbătorit ca sfânt în întreaga lume creștină. Biserica Romano-Catolică îl sărbătorește pe 3 iulie,Calendarium Romanum (Libreria Editrice Vaticana 1969), p. 96 Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe 23 august, iar Biserica Luterană îl sărbătorește pe 28 iunie, data morții sale.Evangelical Lutheran Church in America: Lesser Festivals and Commemorations, Evangelical Lutheran Worship, page 16. Augsburg Fortress.
Note
Bibliografie
Legături externe
Împotriva ereziilor vol. 1 Împotriva ereziilor vol. 2 Sfantul Irineu de Lyon, 23 august 2012, Radu Alexandru, CrestinOrtodox.ro Mucenicia Sfântului Irineu: După ce a fost tăiat cu sabia, sângele său s-a amestecat cu apa râului Sava , 6 aprilie 2009, Alexandru Briciu, Ziarul Lumina „Propovăduirea și credința locuiesc în casa Bisericii“ , 17 martie 2010, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
Categorie:Sfinți creștini din secolul al II-lea Categorie:Teologi creștini din secolul al II-lea Categorie:Apologeți creștini Categorie:Nativi din İzmir Categorie:Oameni din Lyon Categorie:Părinți ai Bisericii