Asasinarea lui Abraham Lincoln

Abraham Lincoln, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite, a fost asasinat de cunoscutul actor de teatru John Wilkes Booth la , în timpul reprezentației piesei jucată la din Washington, DC. Împușcat în cap în timp ce urmărea spectacolul, Lincoln a murit a doua zi la ora 7:22, în , vizavi de teatru. El a fost primul președinte american care a fost asasinat, iar au marcat o perioadă extinsă de doliu național.

Evenimentul s-a produs aproape de sfârșitul Războiului Civil American, iar asasinatul a făcut parte dintr-o conspirație mai amplă prin care Booth intenționa să revitalizeze cauza confederată prin eliminarea celor mai importanți trei oficiali ai guvernului Statelor Unite. Conspiratorii și urmau să-l omoare pe secretarul de stat William H. Seward, iar urma să-l ucidă pe vicepreședintele Andrew Johnson. În afară de moartea lui Lincoln, însă, complotul a eșuat: Seward a fost doar rănit, iar potențialul atacator al lui Johnson și-a pierdut curajul. După ce a reușit inițial să fugă, Booth a fost ucis la capătul unei urmăriri de 12 zile. Powell, Herold, Atzerodt și au fost spânzurați ulterior pentru rolurile lor în conspirație.

Context

Planul abandonat de răpire a lui Lincoln stanga|miniatura|upright|Ultima fotografie bună a lui Lincoln, realizată pe balconul Casei Albe, la miniatura|upright|John Wilkes Booth miniatura|upright| Casa Surratt stanga|miniatura| Booth era prezent în timp ce Lincoln ținea cu o lună înainte de asasinat. John Wilkes Booth, născut în Maryland într-o familie de actori de renume, devenise, în momentul asasinării, un actor celebru și o celebritate națională în sine. El era și un susținător declarat al Confederație; la sfârșitul anului 1860, a fost primit în gruparea pro-confederată din Baltimore.

În martie 1864, Ulysses S. Grant, comandantul armatelor Uniunii, a suspendat schimbul de prizonieri de război cu pentru a crește presiunea asupra Sudului strâmtorat la capitolul forță de luptă. Booth a conceput un plan de răpire a lui Lincoln pentru a constrânge Uniunea să reia schimburile de prizonieri, și i-a recrutat pe Samuel Arnold, , , , Lewis Powell (cunoscut și sub numele de "Lewis Paine"), și pentru a-l ajuta. Mama lui Surratt, , și-a părăsit taverna din , și s-a mutat într-o casă din Washington, DC, unde Booth a devenit un vizitator frecvent.

Deși Booth și Lincoln nu se cunoșteau personal, Lincoln îl văzuse pe Booth la Teatrul Ford în 1863. După asasinat, actorul Frank Mordaunt a scris că Lincoln, care se pare că nu avea nicio bănuială cu privire la Booth, îl admira ca actor și îl invitase în repetate rânduri (fără succes) să viziteze Casa Albă. Booth a participat la cea de-a doua ceremonie de învestire a lui Lincoln pe , scriind în jurnalul său după aceea: „Ce șansă excelentă am avut, dacă voiam, să-l omor pe președinte în ziua inaugurării!”

Pe 17 martie, Booth și ceilalți conspiratori au pus la cale să-l răpească pe Lincoln în timp ce se întorcea de la o piesă de teatru la Spitalul Militar Campbell. Dar Lincoln nu a mai mers la piesă, ci a participat la o ceremonie la ; Booth stătea la acea dată chiar la National Hotel și, dacă nu s-ar fi dus la spital pentru încercarea eșuată de răpire, ar fi putut să-l atace pe Lincoln la hotel.

Între timp, Confederația se prăbușea. La , Richmond, Virginia, capitala confederată, a căzut în mâinile Armatei Uniunii. La , Robert E. Lee și a sa s-au predat Ulysses S. Grant și condusă de acesta, după bătălia de la Appomattox Court House. Președintele confederației Jefferson Davis și alți oficiali ai Confederației fugiseră. Însă Booth a continuat să creadă în cauza confederată și a căutat o cale de a o salva.

Motiv Există diverse teorii despre motivațiile lui Booth. Într-o scrisoare adresată mamei sale, el scria despre dorința sa de a răzbuna Sudul. a susținut ideea că un alt factor ar fi fost rivalitatea lui Booth cu cunoscutul său frate mai mare, actorul , un unionist loial. crede că Booth îl admira foarte mult pe aboliționistul John Brown; sora lui Booth, , l-a citat spunând: „John Brown era un om inspirat, cel mai măreț personaj al secolului!” Pe , Booth a participat la , în care Lincoln a promovat dreptul de vot pentru negri; Booth a spus „asta înseamnă cetățenie pentru negrotei.. . . Ăsta e ultimul discurs pe care o să-l mai țină vreodată.”

Înfuriat, Booth l-a îndemnat pe să-l împuște pe Lincoln pe loc. Nu se știe exact dacă Booth a făcut această cerere pentru că nu era chiar el înarmat și/sau pentru că îl considera pe Powell un trăgător mai bun decât el (Powell, spre deosebire de Booth, a luptat în Armata Confederată și, prin urmare, avea experiență militară). În orice caz, Powell a refuzat de teama mulțimii și Booth fie nu a putut, fie nu a vrut să încerce el să-l ucidă pe președinte. Cu toate acestea, Booth i-a spus lui David Herold: „Pentru Dumnezeu, o să-l omor.”

Presimțirile lui Lincoln Potrivit lui , cu trei zile înainte de moartea sa, Lincoln a relatat un vis în care rătăcea prin Casa Albă, căutând sursa unor plânsete.

Cu toate acestea, Lincoln a continuat să-i spună lui Lamon că „în acest vis nu eram eu mort, era altcineva. Se pare că acest asasin fantomatic și-a încercat mâna pe altcineva." Cercetătorul paranormal scrie că visele despre asasinat nu ar fi ceva neobișnuit, având în vedere și o altă tentativă de asasinat în care pălăria lui Lincoln a fost perforată de un glonț.

De luni de zile, Lincoln arătase palid și obosit, dar în dimineața asasinatului le-a spus oamenilor cât de fericit era. Prima doamnă Mary Todd Lincoln a simțit că o asemenea discuție poate aduce ghinion. Lincoln a spus cabinetului său că visase să se afle pe o „navă singulară și de nedescris care se deplasa cu mare rapiditate către un țărm întunecat și nedefinit” și că a avut același vis înainte „aproape orice eveniment mare și important al războiului", cum ar fi victoriile de la Antietam, , Gettysburg și Vicksburg.

Pregătirile stanga|miniatura| Publicitate pentru Our American Cousin (Washington, ziarul Evening Star, ) Pe , dimineața lui Booth a început la miezul nopții. El i-a scris mamei că totul este bine, dar că „se grăbește”. În jurnalul său, el a scris că „cauza noastră fiind aproape pierdută, trebuie făcut ceva hotărât și măreț”.

În timp ce vizita în jurul prânzului pentru a-și ridica corespondența, Booth a aflat că Lincoln și Grant urmau să vadă acolo piesa . Aceasta i-a oferit o oportunitate deosebit de bună de a-l ataca pe Lincoln, deoarece, după ce jucase acolo de mai multe ori, cunoștea configurația teatrului și personalul teatrului îl cunoștea. S-a dus la pensiunea lui Mary Surratt din Washington, DC și i-a cerut să livreze un pachet la taverna ei din Surrattsville, Maryland. El i-a cerut, de asemenea, să-i spună chiriașului său, , să pregătească armele și muniția pe care Booth le păstrase anterior la tavernă. miniatura| Teatrul lui Ford Conspiratorii s-au întâlnit pentru ultima dată la 20:45. Booth l-a desemnat pe Lewis Powell să-l omoare pe secretarul de stat William H. Seward la el acasă, pe să-l omoare pe vicepreședintele Andrew Johnson la hotelul Kirkwood și pe să-l îndrume pe Powell (care nu cunoștea Washingtonul) la casa familiei Seward și apoi la o întâlnire cu Booth în Maryland.

John Wilkes Booth a fost singurul conspirator bine cunoscut publicului. Este probabil că el a presupus în mod rezonabil (dar în cele din urmă, în mod incorect) că intrarea în Loja Prezidențială va fi păzită și că el va fi singurul complotist cu șanse rezonabile de a avea acces la președinte sau cel puțin de a intra în lojă fără a fi percheziționat mai întâi de arme. Booth a pus la cale să-l împuște pe Lincoln de la mică distanță cu său dintr-un singur foc și apoi să-l înjunghie pe Grant, la Teatrul lui Ford. Toți urmau să lovească simultan la scurt timp după ora zece. Atzerodt a încercat să se retragă din complot, care până în acest moment implicase doar răpire, nu și crimă, dar Booth l-a presat să continue.

Asasinarea lui Lincoln stanga|miniatura| Loja lui Lincoln

Lincoln sosește la teatru În ciuda celor auzite de Booth mai devreme în acea zi, Grant și soția sa, Julia Grant, refuzaseră să-l însoțească pe Lincoln, deoarece Mary Lincoln și Julia Grant nu erau în relații bune. Și alte persoane au refuzat invitația lui Lincoln, până când în cele din urmă au acceptat maiorul și logodnica sa (fiica senatorului de New York ). La un moment dat, Mary Lincoln a suferit o durere de cap și s-a gândit să rămână acasă, dar Lincoln i-a spus că trebuie să participe, deoarece ziarele anunțaseră că o va face. Lacheul lui Lincoln, , l-a sfătuit să nu meargă, dar Lincoln a spus că i-a promis soției sale. Lincoln i-a spus Schuyler Colfax: „Presupun că este timpul să plec, deși aș prefera să rămân” înainte de a o ajuta pe Mary să intre în trăsură.

Președintele și invitații săi au sosit târziu și s-au așezat în loja lor (două loje alăturate, cu peretele despărțitor înlăturat). Piesa a fost întreruptă, iar orchestra a cântat „”, în timp ce sala plină de aproximativ 1.700 de persoane a izbucnit în aplauze. Lincoln s-a așezat pe un balansoar care fusese ales pentru el din mobilierul personal al familiei Ford. miniatura| Pistolul al lui Booth Actorii au modificat o replică a piesei în cinstea lui Lincoln: când eroina a cerut un loc ferit de curent, răspunsulîn original: „Ei bine, nu ești singurul care vrea să scape de curent” [cu sensul draft = recrutare în armată]a fost schimbat în „Recrutarea a fost deja oprită din ordinul președintelui!” Un membru al publicului a observat că Mary Lincoln a atras adesea atenția soțului ei asupra unor aspecte ale acțiunii de pe scenă și „părea foarte încântată să vadă cât de mult se bucura el de spectacol”.The Darkest Dawn: Lincoln, Booth, and the Great American Tragedy. p. 88

La un moment dat, Mary Lincoln i-a șoptit lui Lincoln, care o ținea de mână: „Ce va crede domnișoara Harris că mă țin de tine așa? Lincoln a răspuns: „Nu va da nicio importanță acestui lucru”. În anii următori aceste cuvinte au fost considerate în mod tradițional ca fiind ultimele spuse de Lincoln, deși NW Miner, un prieten de familie, a susținut în 1882 că Mary Lincoln i-a spus că prin ultimele cuvinte, Lincoln și-a exprimat dorința de a vizita Ierusalimul.

Booth îl împușcă pe Lincoln stanga|miniatura| Această gravură (1865) sugerează că Rathbone se ridica deja în timp ce Booth trăgea; de fapt, Rathbone nu știa de prezența lui Booth până când a auzit împușcătura. Cum Crook era liber și plecat, polițistul a fost însărcinat să păzească loja președintelui. La pauză, el a mers la o tavernă din apropiere, împreună cu valetul lui Lincoln, Charles Forbes și cu vizitiul Francis Burke. Era aceeași tavernă lângă care Booth aștepta, consumând câteva băuturi pentru a-și calcula momentul atacului. Nu este clar dacă s-a întors la teatru, dar cu siguranță nu era la postul său când Booth a intrat în lojă.John F. Parker: The Guard Who Abandoned His Post at the Abraham Lincoln's Assassination website În orice caz, nu există nicio certitudine că intrarea ar fi fost refuzată unei celebrități precum Booth, iar faptul că Booth a pregătit o proptea cu care să blocheze ușa după ce intră în lojă indică faptul că se aștepta la un paznic. După ce a petrecut timp la cârciumă, Booth a intrat din nou în Teatrul Ford la aproximativ 22:10, de data aceasta, prin intrarea din față a teatrului. A trecut prin foaier și s-a dus la ușa care ducea la loja prezidențială, după ce i-a arătat lui Charles Forbes cartea sa de vizită. Chirurgul Marinei George Brainerd Todd a văzut sosirea lui Booth:

Odată ajuns în hol, Booth a blocat ușa introducând un băț între aceasta și perete. De aici, o a doua ușă ducea la loja lui Lincoln. Există dovezi că, la începutul zilei, Booth dăduse o gaură în această a doua ușă, deși nu se știe sigur dacă a fost așa.