Joseph Priestley, FRSÎn () a fost un teolog, chimist, pastor dizident, educator și filozof natural și filozof al politicii englez, care a scris peste 150 de lucrări. Lui Priestley îi este atribuită descoperirea oxigenului, pe care l-a izolat sub formă gazoasă, cu toate că și Carl Wilhelm Scheele și Antoine Lavoisier au revendicat, de asemenea, această descoperire.Kuhn, 53–60; Schofield (2004), 112–13. Dificultatea datării și aflării locului unde a fost „descoperit” oxigenul, odată cu dezvoltarea revoluției chimice, este o ilustrarea a concepției lui Thomas Kuhn privind natura graduală a revoluției științifice, concepție expusă în lucrarea The Structure of Scientific Revolutions. Carl Wilhelm Scheele, și el partizan al teoriei flogisticului, a revendicat descoperirea „oxigenului”, dar cel care a identificat și a dat oxigenului numele actual a fost chimistul francez Antoine Lavoisier, părintele chimiei moderne și demistificatorul teoriei flogisticului. Pe timpul vieții sale, reputația științifică a lui Priestley s-a bazat pe „descoperirea” apei gazoase, pe scrierile sale din domeniul electricității și pe descoperirea și studierea de către el a unor „aere” (gaze), cel mai cunoscut fiind cel denumit de Priestley „aerul deflogisticat”. În ceea ce privește activitatea sa ca teolog, a încercat să combine teismul, determinismul și materialismul.
În timpul vieții sale, o mare parte din reputația științifică a lui Priestley a avut la bază contribuțiile foarte importante ale acestuia, printre care se numără inventarea apei carbogazoase, lucrările scrise despre electricitate și descoperirea unor noi gaze, cel mai faimos fiind cel numit de Priestley drept „aerul deflogisticat” (de fapt, acesta era oxigen). Totuși, fermitatea cu care a apărat teoria flogisticului și a respins primii pași ai revoluției chimice l-au izolat de comunitatea științifică.
Cercetările științifice ale lui Priestley au fost intrinsec legate de concepția sa religioasă și, de aici efortul său constant de a realiza o sinteză între raționalismul Epocii Luminilor și credința creștină.Tapper, 10. În textele sale metafizice, Priestley a încercat să combine teismul, materialismul și determinismul, un proiect ce a fost considerat „îndrăzneț și original”. El a crezut că o înțelegere corectă a lumii pământești va ajuta omenirea să progreseze și în cele din urmă să ajungă la „Împărăția de o Mie de Ani”.Tapper, 314. Priestley, care a crezut cu tărie în schimbul liber și deschis de idei, a susținut toleranța religioasă și egalitatea drepturilor disidenților religioși, care l-au condus să susțină apariția și dezvoltarea Unitarianismului în Anglia. Natura controversată a publicațiilor lui Priestley și felul deschis în care a susținut Revoluția franceză au trezit suspiciuni publice și guvernamentale; acesta a fost nevoit să fugă, în 1791, la Londra, iar apoi în Statele Unite ale Americii, după ce o mulțime revoltată i-a ars casa și biserica. Priestley și-a trăit ultimii zece ani din viață în Comitatul Northumberland din Pennsylvania, unde a și murit în 1804.
Savant și profesor pe parcursul vieții, Priestley a avut și contribuții semnificative în pedagogie, printre care se numără o lucrare de referință despre gramatica limbii engleze și alte cărți de istorie, publicând una din primele lucrări fundamentale ale istoriografiei moderne. Aceste lucrări despre educație sunt printre cele mai cunoscute opere ale sale. Totuși, o influență mai durabilă au avut-o lucrările sale metafizice: filozofi importanți ca Jeremy Bentham, John Stuart Mill și Herbert Spencer le-au considerat a fi unele dintre sursele primare ale utilitarismului.
Copilăria și educația (1733–1755)
Priestley s-a născut într-o familie de disidenți englezi (adică o familie ce nu s-a conformat Bisericii Anglicane) din Birstall, localitate amplasată în apropiere de Batley. El a fost primul dintre cei șase frați ai lui Mary Swift și Jonas Priestley. Tatăl său era contramaistru într-o manufactură de textile. Pentru ca povara mamei sale să fie ușurată, Priestley a fost trimis să locuiască cu bunica sa pe când avea doar un an; cinci ani mai târziu, după ce mama sa a murit, acesta s-a întors acasă. Când tatăl său s-a recăsătorit în 1741, Priestley s-a mutat la unchiul și mătușa lui, Sarah și John Keighley, care erau bogați, nu aveau copii și locuiau la 5 km (3 mile) de Fieldhead. Deoarece Priestley era precoce - la doar patru ani acesta putea recita impecabil toate cele 107 întrebări și răspunsuri din Westminster Shorter Catechism - unchiul său i-a oferit cea mai bună educație băiatului, pregătindu-l pentru parohie. În timpul tinereții, Priestley a urmat cursurile școlilor locale, unde a avut ocazia să învețe greaca, latina și ebraica.Schofield (1997), 2–12; Uglow, 72; Jackson, 19–25; Gibbs, 1–4; Thorpe, 1–11; Holt, 1–6.
În preajma anului 1749, Priestley s-a îmbolnăvit foarte grav și a crezut că va muri curând. Crescând ca un calvinist fervent, considera că singura cale de a se salva este trecerea la creștinism, dar, în final, s-a îndoit de acest lucru. Această tulburare sufletească a sfârșit prin a-l face să își pună la îndoială formația sa teologică anterioară, determinându-l să respingă dogma predestinării și să o accepte în schimb pe cea a reconcilierii universale. De aceea, conducerea bisericii independente Upper Chapel din Heckmondwike i-au refuzat cererea de membru.Schofield (1997), 1, 7–8; Jackson, 25–30; Gibbs, 4; Priestley, Autobiography (Autobiografie), 71–73, 123.
Din cauza bolii sale, Priestley a rămas cu o bâlbâială permanentă care l-a făcut să renunțe la ideea de a deveni pastor, cel puțin pentru moment. Pregătindu-se să-și urmeze o rudă la Lisabona pentru a lucra în comerț, el a studiat franceza, italiana, germana, dialectul caldeean și araba. Priestley a fost meditat de către pastorul George Haggerstone, care l-a învățat matematică superioară, filozofie naturală, logică și metafizică, pe baza lucrărilor lui Isaac Watts, Willem 's Gravesande și John Locke.Schofield (1997), 14, 28–29; Uglow, 72; Gibbs, 5; Thorpe, 11–12; Holt, 7–9.
Academia din Daventry În cele din urmă, Priestley s-a decis să se reîntoarcă la studiile sale teologice și, în 1752, a devenit student la Academia din Daventry, o academie pentru disidenți.Schofield (1997), 28–29; Jackson, 30; Gibbs, 5. Deoarece citise foarte multe lucrări, lui Priestley i s-a permis să treacă peste primii doi ani de studii. Și-a continuat studiile intense; datorită studiului și atmosferei liberale din școală, acesta a lăsat teologia deoparte și a devenit un disident rațional. Detestând dogma și misticismul religios, disidenții raționali se ocupau cu analiza rațională a lumii naturale și a Bibliei.McEvoy (1983), 48–49.
Priestley scria, mai târziu, că lucrarea ce l-a influențat cel mai mult, exceptând Biblia, a fost cartea Observations on Man de către David Hartley din 1749. Tratatele psihologice, filozofice și teologice ale lui Hartley au postulat o teorie a filozofiei minții. Hartley își dorea să creeze o filozofie creștină în care amândouă „realitățile” morale și religioase puteau fi dovedite pe cale științifică, un obiectiv care avea să-l preocupe pe Priestley tot restul vieții sale. În al treilea an la Daventry, Priestley s-a angajat la preoție, despre care spunea că este „cea mai nobilă dintre toate profesiile”.Qtd. în Jackson, 33. Vezi Schofield (1997), 40–57; Uglow, 73–74; Jackson, 30–34; Gibbs, 5–10; Thorpe, 17–22; Tapper, 314; Holt, 11–14; Garrett, 54.
Needham Market și Nantwich (1755–61)
Robert Schofield, cel mai important biograf modern al lui Priestley, a descris prima sa „chemare” la parohia disidenților din Needham Market, Suffolk, din anul 1755, ca o „greșeală” atât a lui Priestley cât și a comunității.Schofield (1997), 62–69. Priestley tânjea după viața de la oraș și după dezbateri teologice, în timp ce Needham Market era un târg mic cu o comunitate iubitoare de tradiții. Prezența sa la parohie și donațiile au scăzut brusc atunci când lumea a aflat de eterodoxia acestuia. Deși mătușa sa i-a promis că-l va susține financiar în cazul în care va deveni preot, ea a refuzat orice viitor sprijin în momentul în care a aflat că nu mai era calvinist. Pentru a câștiga bani în plus, Priestley a propus deschiderea unei școli, dar familiile din zonă l-au informat că vor refuza să-și trimită copii într-un asemenea loc. Totodată, el a prezentat o serie de prelegeri științifice intitulate „Use of the Globes”, care au avut ceva mai mult succes.Schofield (1997), 62–69; Jackson, 44–47; Gibbs, 10–11; Thorpe, 22–29; Holt, 15–19.
Prietenii lui Priestley de la Daventry l-au ajutat să-și găsească un alt post și în 1758 el s-a mutat la Nantwich, Cheshire; de această dată, aici a fost mai fericit. Comunității i-a păsat mai puțin de eterodoxia lui Priestley, iar, mai târziu, acesta a reușit să construiască cu succes o școală. Spre deosebire de majoritatea învățătorilor de atunci, Priestley își învăța elevii filozofie naturală și le prezenta acestora chiar și instrumente științifice cumpărate de el. Fiind nemulțumit de calitatea cărților de gramatică a limbii engleze disponibile, Priestley a scris propriul manual: The Rudiments of English Grammar (1761).Priestley, Joseph. The Rudiments of English Grammar; adaptată pentru a fi utilizată în școli. Londra: Tipărită pentru R. Griffiths, 1761. Inovările sale în descrierea gramaticii limbii engleze și în special efortul depus pentru a diferenția limba respectivă de gramatica limbii latine au fost motivele pentru care cărturarii secolului al XX-lea l-au supranumit pe Priestley drept „unul dintre cei mai mari gramaticieni din timpul său”.Qtd. în Schofield (1997), 79. După publicarea cărții Rudiments și după succesul școlii sale, Academia Warrington i-a oferit lui Priestley un post de profesor în 1761.Schofield (1997), 77–79, 83–85; Uglow, 72; Jackson 49–52; Gibbs, 13–16; Thorpe, 30–32; Holt, 19–23.
Academia din Warrington (1761–67)
În 1761, Priestley s-a transferat la Warrington și a preluat postul de profesor de limbi moderne și retorică la Warrington Academy, deși ar fi preferat să predea matematică și filozofie naturală. El a fost primit bine la Warrington, și rapid și-a făcut prieteni. Pe data de 23 iunie 1762, Priestley s-a căsătorit cu Mary Wilkinson din Wrexham. Despre mariajul său, acesta a scris următoarele:
Pe 17 aprilie 1763 s-a născut fiica lor, care a fost numită Sarah, după mătușa lui Priestley.Vezi Thorpe, 33–44 pentru o descriere a vieții din Warrington; Schofield (1997), 89–90, 93–94; Jackson, 54–58; Uglow, 73–75; Thorpe, 47–50; Holt, 27–28.
Educator și istoric Toată cărțile publicate de Priestley în timpul șederii sale la Warrington au accentuat plăcerea studiului istoriei; Priestley a considerat aceasta ca fiind esențial atât pentru succesul lumesc cât și pentru dezvoltarea religioasă. El a scris lucrări despre istoria științei și creștinătății, în efortul de a dezvălui progresul omenirii și, în mod paradoxal, pierderea creștinătății pure și „primitive”.Sheps, 135, 149; Holt, 29–30.
thumb|left|O versiune redactată a A New Chart of History (O nouă diagramă a istoriei, 1765); Priestley a crezut că această diagramă va însemna pentru studenți „doar o simplă imagine a creșterii, progresului, extinderii, duratei și a stadiului contemporan a tuturor imperiilor considerabile care au existat în lume.”Qtd. în Sheps, 146.