Insula cu elice (în ) este un roman scris de Jules Verne în 1895, publicat pentru prima dată în Magasin d'éducation et de récréation (Foaie de instruire și desfătare) de la 1 ianuarie la 15 decembrie, apoi în volum la 21 noiembrie.

Nepoata scriitorului, Marguerite Allotte de la FuyeMarguerite Allotte de la Fuye - Sa vie, son oeuvre. «Les Documentaires», Simon Kra 1928, p.250, relatează că în copilărie Jules Verne își imagina Insula FeydeauInsula Feydeau este locul nașterii scriitorului smulsă din pilonii de susținere de ghețuri sau de revărsările Loirei, plutind și el fiind căpitanul acestei insulei plutitoare.

Scriitorul s-a sfătuit cu fratele său, Paul VerneJean Jules Verne - „Jules Verne”, Librairie Hachette 1973, p.307, în privința dirijării Insulei cu elice doar cu ajutorul unei elice la tribord și a uneia la babord, fără a se mai folosi cârma.

Povestea

Un cvartet francez (Sébastien Zorn - violoncelist, Frascolin, Yvernes - violoniști și Pinchinat - la violă) călătorește de la San Francisco spre San Diego, unde cei patru urmează a avea un nou spectacol. Ei ajung pe Standard Island, o insulă imensă creată de om pentru a călători în apele Oceanului Pacific. Capitala insulei se numește Miliard-City, deoarece averea locuitorilor de pe insulă poate fi măsurată doar în milioane de dolari.

Cvartetul este angajat să interpreteze o serie de concerte pentru locuitori în timpul călătoriei lor către insulele Cook din Pacificul de Sud. Insula pare un paradis idilic, dar, cu toate acestea, este divizată în două. Jumătate din populație (de stânga) (Larboardites) este condusă de Jem Tankerdon, iar cealaltă jumătate (de dreapta) (Starboardites) este condusă de Nat Coverley.

În ciuda obstacolelor întâlnite în călătoria lor, cele două părți intră într-un conflict care amenință viitorul insulei. Cei doi conducători fac parte dintre cele mai bogate familii de pe insulă. Un bărbat și o femeie, membrii ai acestor familii adverse, sunt îndrăgostiți, ca Romeo și Julieta.

Capitolele cărții

Partea întâi Cvartetul concertant Puterea unei sonate cacofonice Un Cicerone vorbăreț Cvartetul concertant deconcertat Standard-Island și Milliard-City Invitați... inviti Spre vest Navigație Arhipelagul Sandwich Trecerea ecuatorului Insulele Marchize Trei săptămâni în Pomotu Popas la Tahiti Dintr-o serbare într-alta

Partea a doua În insulele Cook Din arhipelag, în arhipelag Ultimatum britanic Tabu la Tonga-Tabu O colecție de fiare Hăituieli Fidji și fidjienii Un casus belli Schimb de proprietari Atac și apărare Tribord contra babord Pinchinat definește situația DeznodământTitlurile capitolelor au fost preluate din ediția apărută la editura Ion Creangă în 1978.

Jules Verne și arta thumb|180px|Insula cu elice thumb|180px|Naufragiul insulei cu elice. Ilustraţie de pe coperta romanului realizată de Léona Benetta Jules Verne își arată admirația sa pentru unii dintre cei mai mari muzicieni: Mozart, Beethoven (1770-1827), Offenbach (1819-1880), Mendelssohn, Halévy, Meyerbeer, Haydn, Onslow (1784-1853), Massenet, Audran și Lecoq, etc.

În schimb, el indică în câteva rânduri lipsa de apreciere la adresa muzicii lui Wagner (1813-1883), poate din cauză că acesta îi era contemporan, iar muzica sa i se părea prea modernistă.

În capitolul VII, Jules Verne evocă și câțiva pictori celebri ai perioadei clasice și ai epocii sale, calificând impresionismul și futurismul ca „ciumă decadentă”.

Teme abordate în cadrul romanului

Comunitatea care împarte o suprafață plutitoare (prezentată anterior și în Un oraș plutitor și 800 de leghe pe Amazon). Remarcile acerbe la adresa muzicii lui Wagner (la fel ca în Parisul în secolul al XX-lea).

Lista personajelor

Cvartetul francez este compus din:

Sébastien Zorn - violoncelist Frascolin - vioara a doua, e respins în mod politicos de prietenii săi când începe să dea numeroase detalii geografice Yvernès - vioara întâi Pinchinat - violă, în fiecare etapă a călătoriei se plânge că nu întâlnește canibali

Traduceri în limba română

1959 - Insula cu elice, CPSF nr. 100-104, traducere Ion Hobana (ediție prescurtată) 1962 - Insula cu elice, Ed. Tineretului, Colecția SF traducere Ion Hobana, 384 pag. 1978 - Insula cu elice, Ed. Ion Creangă, Colecția "Jules Verne", vol. 16, traducere Ion Hobana, 284 pag. 1986 - Insula cu elice, Ed. Ion Creangă, Colecția "Jules Verne", vol. 16, traducere Ion Hobana 1998 - Insula cu elice, Ed. Corint, traducere Ecaterina Crețulescu, 272 pag., ISBN 973-9413-18-8 2007 - Insula cu elice, Ed. Eduard, traducere Mirela Papuc, 376 pag., ISBN 973-1820-28-6 2007 - Insula cu elice, Ed. Paralela 45, 410 pag., ISBN 978-973-4700-87-5 2010 - Insula cu elice, Ed. Adevărul, Colecția "Jules Verne", vol. 16, traducere Constantin Mihul, 360 pag., ISBN 978-606-539-152-9

Note

Bibliografie Jean Varmond. Trois îles: l'île mouvante. Bulletin de la Société Jules Verne 11. A. S. 1938. Charles-Noël Martin. Préface. Éditions Rencontre. Lausanne. Tome 46. 1971. Francis Lacassin. Les milliardaires ridicules. Préface au roman. Paris. Union générale d'éditions. 1978. Coll. 10/18. Margarethe Tesch. Die Rolle der Technik in Jules Vernes Romanen "Le Château des Carpathes" und "L'Île à hélice". Göttingen : Universität. 1978. Jean-Pierre Picot. Utopie de la mort et mort de l'utopie chez Jules Verne. Romantisme. Revue du dix-neuvième siècle. Paris. N° 61. 1988. Henri Lavondès. Jules Verne, les Polynésiens et le motif de l'île mouvante. Journal de la Société des Océanistes. Paris. Musée de l'Homme. 1994. Volker Dehs. L'Île à hélice et la perpétuité de l'ennui. J.V. 33/34. Amiens. 1995. Christian Chelebourg. L'île aux calembredaines. Imagination et oralité dans la conception de Standard-Island. Revue Jules Verne 1. Amiens. 1996. Volker Dehs. Jules Verne répond à son critique. Revue Jules Verne 5. Amiens. 1998.

Legături externe

Textul cărții pe site-ul Gileead Textul cărții pe site-ul Gallica

Categorie:Jules Verne Categorie:1895 Categorie:1895 în literatură Categorie:Romane științifico-fantastice Categorie:Voyages extraordinaires Categorie:Romane de aventuri Categorie:Romane din 1895 Categorie:Cărți din 1895 Categorie:Romane științifico-fantastice din 1895