SC Oțelul Galați

Asociația Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galați, cunoscut sub numele de SC Oțelul Galați, Oțelul Galați, sau pe scurt Oțelul, este un club profesionist de fotbal din Galați, România, care evoluează în prezent în .

Fondată în 1964 ca echipă a Combinatului siderurgic din Galați, Oțelul și-a petrecut primele două decenii din istorie în ligile inferioare. A ajuns în Liga I pentru prima dată în 1986 și a petrecut în total douăzeci și șapte de sezoane jucând în prima ligă, participând în același timp în mai multe sezoane ale cupelor europene. Echipa a câștigat campionatul în sezonul 2010–2011 și a reprezentat România în grupele UEFA Champions League în sezonul 2011–2012.UEFA.com, „Oțelul Galați squad – UEFA Champions League 2011/12”, https://www.uefa.com/uefachampionsleague/history/clubs/2601074/ Cel mai bun rezultat al lor în Cupa României a fost Finala în 2004. La nivel internațional, cele mai bune performanțe ale Oțelului cuprind calificarea în fazele grupelor din Liga Campionilor 2011-2012; precum și fiind unul dintre cei unsprezece co-câștigători ai Cupei UEFA Intertoto 2007.

În aprilie 2016, vechea echipă s-a desființat. După dizolvarea clubului, suporterii Oțelului au fondat o nouă asociație numită Asociația Suporter Club Oțelul Galați și au înregistrat-o pentru a participa în Liga a IV-a. Noua echipă s-a înființat conform deciziei Judecătoriei Galați din data de 19 iulie 2016. Echipa joacă pe Stadionul Oțelul, care are o capacitate de circa 13.500 de locuri, toate pe scaune.

Istorie

Inceputurile fotbalistice a Galațlui (1910–1922) Fotbalul s-a răspândit în România cu puțin înainte de 1900, apărând în orașele Arad și București. A sosit la Galați aproximativ 10 ani mai târziu, prin firmele de comerț exterior și birourile din oraș, și eforturile ofițerului Vladovici, un militar de carieră care studiase în Franța și adusese regulamentul jocului de fotbal și echipamente la Galați. Primele jocuri au avut loc circa 1908, când echipa lui Vladovici din Regimentul 3 Artilerie a jucat cu grupe de marinari englezi staționați în liman. Un an mai târziu, Regimentul de Cavalerie Galați a înființat o a doua echipă în oraș. Acest lucru a dus la organizarea mai multor meciuri de fotbal, iar presa a evidențiat faptul că au fost posibile meciuri și cu marinarii de pe navele navale britanice prezenți în Portul Galați. Elevii Liceului Vasile Alecsandri (LVA) au format o echipă în 1919. Un an mai târziu, emigranți din Turcia, Grecia sau Armenia au înființat (cu sprijinul burgheziei) echipele Olimpiei și Niki, formate în mare parte din jucători veniți din Italia, Grecia și Turcia, unde fotbalul a fost mult mai dezvoltat ca sport. Un meci de referință a avut loc la 7 mai 1921, într-un joc de expoziție („propaganda sportivă”), când Triumf București a învins-o pe Internaționala Galați (o echipă temporară de jucători străini stabilită la Galați) cu 2–1. În același an, echipa de HMS Ladybird a învins Internaționala Galați cu 6–2. Deși erau prea puține echipe pentru competițiile organizate, meciurile inter-orașe s-au intensificat cu Brăila, Tulcea și Reni. De asemenea, au continuat meciurile cu echipele locale Internaționala, Niki, Olimpia, Șoimii Dacia, Atlas și LVA, precum și cu echipe militare.

Perioada Interbelica și modernă (1922–1964) În 1922, Dacia Șoimii și LVA s-au unit pentru a fonda Dacia Vasile Alecsandri Galați (DVA), o echipă care a câștigat o mare popularitate și timp de două decenii a fost considerată printre cele mai puternice cluburi de fotbal din sudul Moldovei și estul Munteniei. Alte echipe noi au inclus Maccabi, Aviația, Școala Comercială, Sportul și Baza Navală.

Noile echipe și popularitatea crescândă au permis să apară diferite competiții, iar campionate au avut loc la nivel de oraș și raion. Structurile clubului au crescut cu echipe de seniori, rezerve, tineri și copii. Au fost create echipele burgheziei grecești Ermis, Acropole și Foresta.

În 1926 a avut loc primul campionat de district. Au fost zece echipe din Galați (inclusiv echipele de cartier Șoimii și Gloria), două din Reni (Maccabi și Dunărea) și o echipă reprezentând Tulcea. Competiția a fost un succes comercial cu primii campioni Dacia Vasile Alecsandri Galați . În turul următor, Dacia Vasile Alecsandri Galați a învins Concordia Iași cu 6–1 și a avansat la un turneu final pentru trofeul național. Au participat zece echipe, printre care Chinezul Timișoara, Unirea Tricolor București, Colțea Brașov și AMEFA Arad. Lipsită de experiență la acest nivel de competiție, Dacia Vasile Alecsandri Galați a pierdut cu Colțea Brașov cu 1–7.

Pentru că pe vremea aceea echipele militare erau la modă, căpitanul Slătineanu a transferat de la Brașov echipa lui Fulgerul. Cu toate acestea, din cauza dificultăților financiare, Fulgerul a avut o viață scurtă. Regulamentul anilor 1920 nu permitea echipei să participe la campionatele de district. În schimb, a participat la o serie de meciuri și competiții internaționale. Acest lucru a permis noii echipe gălățene să câștige experiență jucând puternicele echipe MTK Budapesta, Vasas, Újpest, OFK Beograd, ŽAK Subotica și Rapid Viena. Aceste meciuri s-au jucat cu casa de bilete închisă.

La sfârșitul anilor 1920, dificultățile economice au dus la dizolvarea majorității celor 20 de cluburi care existaseră. La un moment dat doar trei cluburi au participat la campionatul raional: Dacia Vasile Alecsandri Galați, Gloria și Șoimii. În 1927, aceste din urmă două cluburi, care fuseseră înființate ca echipe de cartier la Galați, au fuzionat sub numele de Gloria Șoimii. În 1932, la inițiativa feroviștilor, Gloria Șoimii și CFR Galați (clubul de fotbal feroviar Galați) au fuzionat sub numele de Gloria CFR Galați.

Gloria CFR Galați s-a alăturat imediat Campionatului Districtual Dunărea de Jos, alături de echipe deja experimentate în competiții oficiale precum: Dacia Vasile Alecsandri Galați, Ermis, Marina Danubiană și Unirea Tulcea. Treptat echipa a progresat și în sezonul 1934–35 a devenit campioana Districtului Dunărea de Jos, apoi a promovat imediat în Divizia C. Un an mai târziu a fost promovată în Divizia B. Această promovare a fost posibilă după trei play-off de promovare (la București, Galați și Constanța) împotriva Telefon Club București, dar și datorită Federației Româna de Fotbal care a recunoscut valoarea echipei. În sezonul 1937–38, „Ferviștii” au avut o performanță spectaculoasă de 16 victorii, un egal și o singură înfrângere și au fost promovați în Divizia A. În 1937, clubul Metalosport Galați s-a format în oraș și a avut rezultate importante în liga a doua și a treia.

Programul campionatului a fost întrerupt de al Doilea Război Mondial și reluat în 1946. Galațiul a fost reprezentat atunci de Gloria CFR în Divizia B, în timp ce Metalosport, Șantierul Naval și FC Arsenal erau în Divizia C. La începutul anilor 1950, Dacia Vasile Alecsandri Galați a fost dizolvat din cauza unor probleme financiare, iar Gloria CFR a retrogradat în Divizia C. Clubul Dinamo Galați (rebotezat ulterior Siderurgistul Galați) a fost format în 1955 și a ajuns foarte aproape de promovarea în prima ligă a țării în 1961 și 1962. Constructorul Galați a fost fondat în 1950 și a ajuns în finala Cupei României în 1973. Siderurgistul a fost promovat în 1963 și, în ciuda rezultatelor oscilante, a fost cea mai bună echipă a orașului până la mijlocul anilor 1960.

Oțelul, întemeiere și ascensiune (1964–1985) mini|Echipa din sezonul 1966-1967 În 1964, în urma reorganizării fotbalului la Galați, s-a înființat clubul Oțelul pentru a reprezenta nou înființata oțelărie gălățeană. După trei sezoane în Divizia D, Oțelul a fost promovat în Divizia C la finalul sezonului 1966–67 și în Divizia B.după un alt sezon. Promovarea din 1968 a fost într-un concurs strâns cu Gloria Bârlad, ambele echipe au încheiat sezonul cu 35 de puncte, dar Oțelul a avut un diferență de goluri de +23 față de +21 al Gloriei. Lotul de promovare a lui Oțelul din 1968 a inclus: Șerbănoiu, Berechet, Rusu, Florea–Boeru, Coman, Secășeanu, Luban, Halmagy, Moșneagu, Cernega, Bruștiuc, Niculescu, Morohai, Leca, Ion Ionică, Ailoaiei, Obreja, Câmpeanu, Drăghiescu, Drăghiescu; cu antrenorii Gh. Drăghiescu și Pompiliu Ionescu. stanga|miniatura|Oțelul Galați (1985–86) și sărbătoarea promovării Ascensiunea Oțelul a dus la declinul Siderurgistul, care fusese echipa principală a orașului și jucase finala Cupei României din 1963. În 1967, Siderurgistul a cedat locul în liga secundă în fața Politehnicii Galați și a dispărut din fotbalul românesc. După ce Oțelul a încheiat două sezoane în liga a doua, ajungând pe locul 9 atât în ​​1968–69, cât și în 1969–70, a avut loc o altă reorganizare a fotbalului local și Oțelul și-a schimbat numele în FC Galați și ulterior în FCM Galați, formând în esență un nou club. cunoscută mai târziu ca Dunărea Galați. Între 1974 și 1980, această echipă a realizat trei sezoane în Divizia A. Între timp, unii dintre jucătorii fostului Oțelul s-au transferat la clubul Divizia C Dacia Galați, care în 1972 a reînviat numele Oțelul.

Oțelul nu și-a pierdut complet identitatea după această manevră și în sezonul 1973–74 a revenit în liga a doua, terminând pe locul 7. Cu toate acestea, echipa a terminat sezonul 1974–75 pe locul 17 cu doar 24 de puncte și a fost retrogradată în Divizia C, apoi s-a desființat. În 1976, conducerea siderurgiei a decis să reînființeze Oțelul, aderând la campionatul județean (Divizia D), și urcând în Divizia C și B. Din 1976 până în 1977 până în 1980–81, clasamentele lor au fost: 1 (Divizia D); 11, 10, 9 și 1 (Divizia C). Lotul 1980–81 a lui Oțelul a inclus: Șerbănoiu, Călugăru, Cucu, Borș, Căstăian, Morohai, Ceacu, Ciurea, Pătrașcu, Pavel, Gheorghiu, Adamache, Ion Ionică, Basalîc, Ticu, Potorac și Podeț; cu antrenorul Petru Moțoc.

Progresul și creșterea Oțelul a fost mai dificilă decât cea a cluburilor tradiționale de fotbal românești, din cauza dizolvării clubului în 1970 în favoarea Dunărei Galați, a reformei din 1972 a Daciei Galați și a refondării din 1975. În 1980, imediat după promovarea echipei în liga secundă, o decizie politică a județului Galați și-a dat locul Victoria Tecuci, unele dintre jucătoare ajungând la echipa din Tecuci, iar altele semnând cu Divizia C Metalosport Galați, deținută de fabrica Cristea Nicolae. Cu toate acestea, în vara lui 1982, a avut loc o întorsătură când Metalosport a fost sacrificat pentru Oțelul, permițându-i lui Oțelul să ajungă la proeminență după ani în care a fost reținut.

Oțelul a profitat de această încredere politică și a terminat pe locul al treilea în sezonul 1982–83, al optulea în 1983–84 și al treilea în 1984–85 – după Petrolul Ploiești și rivala locală Dunărea Galați. Oțelul a încheiat sezonul trecut cu un palmares de 24–4–6, 86 de goluri marcate cu 29 primite, și a fost promovat în Divizia A. Formația care a obținut această performanță a inclus: Călugăru, Ionel Dinu, Gh. Stamate, Oprea, Ciobanu, Popescu, Stoica, Radu, Ciurea, Burcea, Smadu, M. Stan, A.Stamate, Petrescu, Basalic, Rusu, Vaișcovici, Antohi, Bejenaru, Dumitru, Rotaru, Lala, Anghelinei, C. Stan, și Ralea; cu antrenorii Costică Rădulescu și Ioan Sdrobiș.

Primele sezoane ale Diviziei A și Cupei UEFA (1986–1999) stanga|miniatura|Oțelul Galați (1987–88), echipă care va juca împotriva lui Juventus, un an mai târziu