Famke Beumer Janssen (n. 5 noiembrie 1964, Amstelveen) este o actriță, regizor, scenarist și fost fotomodel de origine neerlandeză. Rolul care i-a adus faima a fost cel al lui Xenia Onatopp din filmul GoldenEye, jucat alături de Pierce Brosnan, urmând rolul Jean Grey/Phoenix in seria de filme X-Men (2000–2014), și Lenore Mills în Taken (2008), Taken 2 (2012) și Taken 3 (2015). În 2008, a fost numită Goodwill Ambassador pentru Integritate de către Națiunile Unite. A debutat ca regizor în anul 2011 cu filmul Bringing Up Bobby.
Copilăria
Janssen s-a născut în Amstelveen, Nordul Olandei. Prenumele ei, Famke, înseamnă "fată" în limba nativă a provinciei Friesland. Are două surori, regizorul Antoinette Beumer și actrița Marjolein Beumer.Pe lângă limba maternă Janssen vorbește limba engleză și limba franceză. Începuse de asemenea să învețe și limba germană. După absolvirea liceului, Janssen a urmat timp de un an cursurile de economie ale Universității din Amsterdam, despre care a spus mai târziu că "a fost cea mai proastă idee pe care am avut-o vreodată". La începuturile anilor '90 s-a înscris la Columbia University.
Cariera În anul 1984, Janssen s-a mutat în Statele Unite ale Americii pentru a-și începe cariera de fotomodel. A semnat un contract cu Elite Model Management și a lucrat pentru Yves Saint Laurent, Chanel, și Victoria's Secret. A apărut în anul 1988 în reclama pentru parfumul Exclamation by Coty, Inc.A fost adesea comparată cu Hedy Lamarr și cu alte staruri cinematografice ale anilor '40.
După ce și-a încheiat cariera de fotomodel, la începutul anilor '90, Janssen a apărut în diverse seriale TV, precum și întrun rol principal în anul 1992 în Star Trek: The Next Generation episodul "The Perfect Mate", alături de Patrick Stewart, cu care a jucat mai târziu în seria X-Men. În același an i s-a oferit rolul Jadzia Dax în Star Trek: Deep Space Nine, rol pe care l-a refuzat în vederea obținerii unor roluri mai importante. Primul ei rol întrun film a fost alături de Jeff Goldblum in filmul dramatic Fathers & Sons din 1992.
În 1995, Janssen a apărut în primul film James Bond a lui Pierce Brosnan, GoldenEye, în rolul lui Xeniei Onatopp. A jucat și în Lord of Illusions cu Scott Bakula. La sfârșitul anilor '90 a jucat în filme precum The Faculty, Rounders, Deep Rising, și House on Haunted Hill.
În 2000, Janssen a jucat rolul supereroinei Dr. Jean Grey in X-Men. A reluat același rol în X2 (2003) și din nou în X-Men: The Last Stand (2006) în acest ultim film din seria X-Men jucând rolul unei personalități alternative a lui Jean Grey, Phoenix, rol pentru care a câștigat un premiu Saturn Award for Best Supporting Actress. A reluat rolul Jean Grey în filmul The Wolverine (2013).
În 2002, Janssen a obținut rolul lui Serleena în Men in Black II, pe care a trebuit să-l abandoneze din cauza unui deces în familie.
În plus, Janssen a avut un rol important în al doilea sezon al cunoscutului serial TV Nip/Tuck, jucând rolul lui Avei Moore, rol care i-a adus premiul Hollywood Life's Breakthrough Artist of the Year.
În 2007, a apărut în Turn the River, pentru care a primit premiul Special Recognition Best Actress la Hamptons International Film Festival. În anul următor a jucat în filmul lui Luc Besson Taken. Janssen a continuat să lucreze și în televiziune, apărând în episoadele pilot ale serialelor TV Winters și The Farm. Ambele seriale fiind anulate de către respectivele televiziuni.
În 2011, Janssen a debutat ca regizor cu drama Bringing Up Bobby. Film pentru care a scris și scenariul. În rolurile principale apar Milla Jovovich, Bill Pullman, și Marcia Cross. A reluat rolul lui Lenore Mills în Taken 2 (2012) și a jucat rolul vrajitoarei Muriel în Hansel and Gretel: Witch Hunters (2013).
Janssen a mai jucat și în serialul Hemlock Grove (2013)unde interpretează rolul Oliviei Godfrey.
Viața personală Janssen a fost căsătorită cu regizorul și scriitorul Kip Williams, fiul arhitectului Tod Williams, din 1995 până în 2000.
Janssen a apărut cu câinele ei Licorice, un Boston Terrier, în 2007 la campania PETA pentru drepturile animalelor. Campania a avut sloganul "Fii un înger pentru animale" Pe 28 ianuarie 2008, a fost numită Goodwill Ambassador for Integrity pentru United Nations Office on Drugs and Crime la Națiunile Unite la o conferință anti-corupție ținută în Nusa Dua, Bali.
Filmografie Film
An Titlu Rol Note 1992 Fathers & Sons Kyle Christian 1994 Relentless IV: Ashes to Ashes Dr. Sara Lee Jaffee 1995 GoldenEye Xenia Onatopp 1995 Lord of Illusions Dorothea Swann 1996 Dead Girl Treasure 1997 City of Industry Rachel Montana 1998 Monument Ave. Katy O'Connor 1998 Leeanne Magruder 1998 Deep Rising Trillian St. James 1998 RPM Claudia Haggs 1998 Rounders Petra 1998 Celebrity Bonnie 1998 Fiona 1998 Miss Elizabeth Burke 1999 House on Haunted Hill Evelyn Stockard-Price 2000 Love & Sex Kate Welles 2000 Circus Lily Garfield 2000 X-Men Jean Grey 2001 Made Jessica 2001 Don't Say a Word Agatha "Aggie" Conrad 2002 I Spy Rachel Wright 2003 X2 Jean Grey 2004 Eulogy Judy Arnolds 2005 Hide and Seek Dr. Katherine Carson 2006 X-Men: The Last Stand Jean Grey/Phoenix 2006 Allegra Marshall 2007 Gretchen Reigert 2007 Turn the River Kailey Sullivan 2008 Kristen Squires 2008 Taken Lenore "Lenny" Mills 2008 100 Feet Marnie Watson 2010 The Chameleon Jennifer Johnson 2011 Down the Shore Mary Reed 2011 Bringing Up Bobby Regizor, autor, producator 2012 Taken 2 Lenore "Lenny" Mills 2013 Hansel and Gretel: Witch Hunters Muriel 2013 The Wolverine Jean Grey 2013 In the Woods 2014 A Fighting Man Diane Schuler 2014 Unity Narator (voce) Documentar; post-producție 2014X-Men: Days of Future PastJean GreyCameo 2015 Taken 3 Lenore "Lenny" Mills
Televiziune
An Titlu Rol Note 1992 Star Trek: The Next Generation Kamala serial TV (1 episod: "The Perfect Mate") 1994 Melrose Place Diane Adamson serial TV (1 episod: "Michael's Game") 1994 Model by Day Lex/Lady X film TV 1994 Cleo serial TV (1 episod: "Voyeur") 2000–2001 Ally McBeal Jamie serial TV (2 episoade) 2004–2010 Nip/Tuck Ava Moore serial TV (15 episoade) 2007 Winters Christie Winters film TV 2008 Puppy Love Maya serial TV 2009 Valentina Galindo film TV 2013–prezent Hemlock Grove Olivia Godfrey serial TV 2014 @midnight Ea însăși Episodul din 16 iulie 2014; invitat
Premii și nominalizări Anul Filmul Premiul Rezultat 1996 GoldenEye MTV Movie Award for Best Fight (cu Pierce Brosnan) 2006 X-Men: The Last Stand Teen Choice Award for Choice Liplock (cu Hugh Jackman) 2007 X-Men: The Last Stand Saturn Award for Best Supporting Actress
Referințe
Legături externe
Categorie:Nașteri în 1964 Categorie:Actori neerlandezi Categorie:Actrițe din secolul al XXI-lea Categorie:Actrițe din secolul al XX-lea Categorie:Regizori neerlandezi Categorie:Neerlandezi în viață Categorie:Femei din Țările de Jos Categorie:Fotomodele din Țările de Jos