Terra - planeta vieții este o lucrare scrisă de Dan Apostol și apărută la Editura Sport-Turism în 1990. La fel ca și Amintiri despre viitor de Erich von Däniken această carte face o cercetare a întrebărilor neelucidate ale istoriei scrise și nescrise. Ea ridică problema unor monumente și obiecte care nu se încadrează în cronologia și istoria clasică, neputând fi realizate nici astăzi, cu toate performanțele științei și tehnologiei moderne. thumb|250px|Menhir în Sardinia.
Cuprins
Cap.1. Santinelele câmpiilor încețoșate Subiecte despre Europa preistorică , despre menhir, dolmen, cromleh.
În acest capitol, autorul se întreabă, printre altele, de ce statuetele Dogu (din Prefectura Aomori) sau unele basoreliefuri din Guatemala înfățișează oameni îmbrăcați în costume de scafandru greu, pline de elemente tehnice inexplicabile (căști cu vizoare, mănuși, aparate respiratorii, cizme, etc.). O altă întrebare este de unde aveau oamenii acum 30.000 ani hărți stelare și calcule despre fazele Lunii, solstiții și echinocții, toate acestea fiind găsite gravate pe plăci de os sau pe pereții din unele peșteri din Asia, America de Nord sau Europa. Sau de ce în peșterile din Spania și Franța, unde sunt capodopere ale picturii rupestre, nu s-au găsit nicio urmă de fum, torțe, focuri sau de opaițe de seu. Sunt prezentate concluziile paleontologului francez Henri Martin (din 1911-1913) și ale arheologului britanic Paul Bahn (din 1980-83). Conform acestora, triburile Cro-Magnon au domesticit caii și câinii încă de acum 30.000 de ani (deci la scurtă vreme după apariția acestor oameni ca specie). Autorul remarcă că în desenele gravate la Lussac-Poitou (Franța) apar clar oameni redați realist îmbrăcați în haine asemănătoare celor moderne: pantaloni, pălării, sacouri. Specialistul francez Henri BreuilBreuil, H., 1979: „Beyond the Bounds of History, Scenes from the Old Stone Age”, Gawthorn, 1979, retipărită după ediția din 1949, London. a apreciat că desenele sunt „autentice și inexplicabile”,
Nimeni n-a putut da o explicație rezonabilă șirurilor verticale ce se întind pe mai mulți km în Carnac: nu sunt borne de hotar, nu marchează un drum, nu formează o fortificație, n-au legătură cu astronomia, geografia sau chiar și cu logica. La fel nu s-a găsit nicio explicație imensului cerc de menhire de la Glastonbury, Anglia, cerc care are circumferința de 50 km! Nu pot fi datate și nici nu se știe cine le-a construit. Dolmenele (două menhire apropiate peste care se pune o a treia) de la Louth, Irlanda se consideră a succeda menhirele doar pe baza logicii evoluției de la simplu la complex. Despre aceste dolmene se crede că au fost realizate în perioada de trecere de la Paleolitic la Neolitic. Dar ele pot fi mult mai vechi, deoarece în picturi rupestre de peste 30000 de ani apar capcane ce folosesc sistemul pârghiei și scripetelui. Cel mai mare dolmen din Franța, cel de lângă Bournard- Loudun, departamentul Vienne, are 160 tone și 17 m. lungime.
În ceea ce privește construcțiile de la Stonehenge, se afirmă că importanța acestui sanctuar a constat în faptul că permitea efectuarea unor calcule astronomice legate de Soare, Lună și ciclurile lor, traiectoria celestă a altor planete și stele....Gerald S. Hawkins - Stonehenge Decoded
Cap.2. Insula regelui Minos Tratează subiecte despre insula Creta. thumb|left|185px|Fresca „Femei în albastru” Autorul consideră că, dacă Egiptul a rămas inegalabil datorită măreției construcțiilor sale, iar Fenicia este considerată prima stăpână a navigației și a comerțului, Creta minoică poate fi considerată lumea frumosului, armoniei și rafinamentului. Istoria acestei civilizații a fost descoperită de Sir Arthur Evans, dar apariția ei și perioadele de bruscă înflorire întrerupte de cataclisme rămân un mister. Din perioada 4000 - 2000 î.Hr. s-au găsit urme de civilizație primitivă, tehnic și cultural (topoare de piatră, cuțite de obsidian, peșteri de locuit sau peșteri cimitir). În perioada 2800 - 2500 î.Hr. apare metalurgia aramei (datorită unei presupuse migrări a unor populații din Asia Mică). În perioada 2500 - 2000 î.Hr (cultura minoică timpurie) se dezvoltă epoca bronzului, se folosește scrierea pictografică și se consolidează epoca sclavagistă. Vasele de piatră sunt șlefuite, bijuteriile sunt din aur, armele de bronz și sigiliile arată apariția unei tehnologii superioare celei din Grecia continentală, Asia Mică sau din insulele Mării Egee. thumb|185px|Fresca „Prințul crinilor” a fost găsită în palatul de la Cnossos și se consideră că l-ar reprezenta pe regele MinosÎn perioada 1900 - 1700 î.Hr. are loc apogeul culturii minoice mijlocii, se generalizează metalurgia bronzului și roata olarului. Palatele sunt împodobite luxos, flota creatană de război domină Mediterana orientală. În perioada 1700 - 1600 î.Hr. o catastrofă (probabil seismică) distruge flota, porturile, așezările, toate marile palate, o sută de ani simțindu-se din greu efectul crizei. În perioada 1600 - 1500 î.Hr. reîncepe perioada de înflorire, marile palate se reconstruiesc prin stil arhitectural nou cu metode foarte avansate pentru acea perioadă. Totul este distrus de o nouă catastrofă în anii 1500 î.Hr., dar Creta se reface mai repede. În 1500-1400 î.r. cele trei regate se unifică sub dinastia Minos din Cnossos. Creta are colonii în tot bazinul Mediteranei, Mării Negre dar și în Orientul Îndepărtat. În perioada 1400 - 1200 î.Hr. - invazia aheenilor (din Grecia continentală), popor oarecum civilizați față de următorul val de cotropitori, cretanii se elenizează superficial și își păstrează autonomia politică. Palatul din Cnossos este parțial distrus. În perioada 1200 - 1100 î.Hr. - invazia dorieniilor (din Pen. Balcanică), popor înapoiat cultural care distrug definitiv superba civilizație cretană.
Bărbații cretani renunțau conștient și de bună voie la alura hieratică de zei coborâți din ceruri a faraonilor, preoțimii și nobilimii egiptene, refuzând imaginea tiranului absolut în casă și societate, imagine cultivată cu multă grijă de micenieni și (mai ales) de orientali. Din păcate, doar cretanii gândeau așa în acea perioadă, prea puțini și prea superiori morali, prea delicați (ca societate dar și ca indivizi) n-au putut face față lumii brutale din jurul lor, dispărând din istorie. Autorul concluzionează că un lucru este sigur: Creta minoică („vis schubertian într-o lume cutremurată de acorduri wagneriene”) a fost una din cele mai frumoase aventuri ale rasei umane și civilizația ei, deși scurtă, a rămas un punct luminos în istoria zbuciumată a omului.
Cap.3. Cetățile Aurului Teme legate de cetățile Micene, Tirint, Pylos și Gla. thumb|Poarta leilor - cel mai cunoscut element arhitectural de la Micene Micene se află pe o colină la câteva sute de metri de Haghios Elias (vârf de 807 m) și la 15 km de litoral. Are mai mult de 350 m lungime și se presupune că a fost construită între anii 1350 - 1270 î.Hr. pe locul unei cetăți mai vechi din perioada mormintelor cu puț. Zidurile cetății conțineau zeci de milioane de tone de piatră. Zidurile aveau în medie o grosime de 6 m și o înălțime ce atingea și 14 m.
Poarta leilor - cel mai cunoscut element arhitectural de la Micene - are o deschizătură pătrată cu latura de 3 m, delimitată de 4 monoliți masivi, cel mai mare dintre ei având 20 de tone, 4,5 m lungime, 2,1 m lățime și 1 m înălțime.
Gla a fost cea mai mare cetate miceniană care nu a fost cucerită niciodată. Situată pe o creastă de stâncă înaltă de 70 m., înaintând spre mijlocul lacului Copais, Gla avea incinta exterioară lungă de 700 m, zidul ciclopic, făcut din bucăți mari de piatră dură, avea 8 m lățime și 20 m înălțime. Erau 4 porți retrase în interior (protejate de perechi de ziduri în zigzag), bastioane uriașe, un palat cu două aripi perpendiculare, o aripă de 80 m, alta de 60 m, fiecare cu un megaron (sală mare) propriu. Construcția era imensă dar a adăpostit puțini oameni. Se presupune că a fost ridicată în anii 1300-1200 î.Hr.. Deși dorienii nu au cucerit-o, fortificația a fost părăsită în secolul al X-lea î.Hr., din cauze necunoscute. Lacul Copais, ca și un rău de lângă Tirint, prezintă urmele unor intervenții artificiale monumentale (canale, diguri, galerii subterane, rectificări de albie, etc.)
Cap.4. Undeva, în Pacific 220px|thumb|right|„Poarta Soarelui” (Inti Punku) Despre Machu-Picchu, Zimbabwe, Viracochas, construcțiile din Insula Paștelui, continentul Mu
Potrivit autorului, în timpul cuceririi Americii, spaniolii au înțeles că viracochas nu erau doar o legendă. Oamenii lui Francisco Pizarro au rămas uimiți de monoliții de porfir a câte cca. 200 tone fiecare aflați pe vârful pisurilor Ollantayparubo și Ollantaytambo (Anzii Peruvieni) sau de blocurile de bazal din fortăreața Tiahuanaco (azi la granița Perului cu Bolivia). Spaniolii au aflat de la incași că aceștia nu au văzut aceste orașe decât în ruine și nu știau nici cine le-au făcut și nici cum le-au făcut. De obicei incașii refuzau să vorbească de aceste cetăți ale uriașilor cum le numeau ei, dar unii dintre ei au afirmat că sunt construite de fii Soarelui, oameni înalți, cu pielea mai albă decât a spaniolilor, plete roșii și ochi albaștri care în niciun caz nu erau indieniRedheads and Tall Voyagers , South American links to ancient New Zealand. După uciderea lui Atahualpa și prăbușirea imperiului incaș în 1533, spaniolii au avut de furcă cu acești viracochas (printre care unii erau foști nobili albi din casta căpeteniilor militare incașe) care organizau acțiuni de guerilă împotriva lor. Spaniolii au jefuit mormintele familiei domnitoare și ale castei Orejones (a urechilor-lungi), căpetenii războinice (albe) ce asiguraseră supremația imperiului incaș mai multe secole. Toate mumiile din mormintele urechilor-lungi aparțineau rasei albe, nemongoloide, cu păr blond și cârlionțat, la fel fiind și o parte din membrii dinastiei întemeiate de Manco Cápac. Descoperiri asemănătoare au avut loc în 1970 pe coasta peruană (schelete și mumii din anii 4000 î.Hr. ale unei populații europide) sau în 1930 în nordul Mexicului (o necropolă de mii de ani cu 800 schelete tip homo sapines fossilis europid cu înălțimea medie de 2,4m). Arheologii au atribuit culturii preincașe Wari o mumie din anul 700 AD cu ochii albaștri.Pre-Incan female Wari mummy unearthed in Peru, reuters, 26 august 2007. O femeie mumificată din cultura Wari, (preincașă). They exposed her face, revealing two big, bright blue orbs in her eye sockets, It is the first intact Wari burial site discovered at Huaca Pucllana in the capital Lima, and researchers believe it dates from about 700 AD. thumb|left|175px|Monolitul Ponce - Statuie coloană de la Tiahuanaco reprezentând un fiu al SoareluiPedro Pizarro, fratele conchistadorului, scria în lucrarea sa din 1571 „Relación del Descubrimiento y Conquista de los Reinos del Perú” că «femeile nobile din casta orejones[...] au pielea mai albă decât a doamnelor din Spania[...] indienii mi-au spus că sunt urmașii idolilor» (adică ai statuilor-coloane ce reprezintă fii Soarelui de la Tiahuannaco și Cuzco, conchide Dan Apostol - pag. 114).
Se afirmă că datarea statuilor și a construcțiilor din Insula Paștelui este pur deductivă, deoarece li s-a atribuit vârsta osemintelor și a rămășițelor de lemn ars găsite în apropiere. Cele mai vechi urme organice (un foc lângă șanțul lui Iko) a fost datat 400 AD de către expediția lui Thor Heyerdahl. Cea mai mare statuie terminată are 80 de tone, 23 de metri înălțime și un conci de 30 de tone. Din cariera de la Rano Raraku (una din numeroasele cariere de pe insulă) au fost extrase 500.000 m3 de piatră. În America există minim șase cetăți mai importante în care au fost găsite statui de coloși: Tiahuanaco (Bolivia), Taraka, Wari și Huaraz (Peru), Guayaquil (Ecuador) și San Augustin (Columbia).
thumb|195px|Hartă a ipoteticului continent Mu de James Churchward, 1927