Nuditate

Nuditatea este o situație care definește starea dezbrăcată, lipsită complet de haine, a unui corp omenesc. Aceasta reprezintă starea sau înfățișarea unei persoane nude (goliciune). Într-un sens mai larg, termenul poate desemna o lipsă de podoabe sau simplitate, iar la figurat se referă la ceea ce se prezintă fără artificii, fără rezerve și fără ascunzișuri.

Deși estimările variază, în primii 90.000 de ani de preistorie, au fost nuzi, pierzându-și blana corporală, trăind în climate ospitaliere și nedezvoltând încă meșteșugurile necesare pentru a confecționa îmbrăcăminte. Pe măsură ce oamenii au dobândit , podoabele corporale precum bijuteriile, tatuajele, și au devenit parte a comunicării non-verbale, indicând caracteristicile sociale și individuale ale unei persoane. Popoarele indigene din climatele calde foloseau îmbrăcămintea în scopuri decorative, simbolice sau ceremoniale, dar erau adesea nude, neavând nici nevoia de a-și proteja corpul de intemperii, nici vreo concepție conform căreia goliciunea ar fi rușinoasă.

Nuditatea poate apărea într-o multitudine de situații, în contexte sexuale sau non-sexuale. Durata nudității variază în funcție de situație și de persoană; unii oameni aleg să adopte un stil de viață ca nudiștii, în timp ce alții fac acest lucru pe durată scurtă, ca în exhibiționism, sau ocazional, cum ar fi înotul nud. În multe societăți, atât antice, cât și contemporane, copiii pot fi nuzi până la începutul pubertății, iar femeile adesea nu își acoperă sânii datorită asocierii acestora cu alăptarea mai degrabă decât cu sexualitatea.

Terminologie

În utilizarea generală a limbii române (la fel ca în engleză cu termenii nude și naked), cuvintele nud, goluț sau dezbrăcat sunt adesea sinonime, dar preiau semnificații diferite în contexte particulare. A fi dezbrăcat sau gol este o stare directă, ce indică lipsa hainelor corespunzătoare. Nuditatea are mai multe conotații culturale și, în special în artele plastice, asocieri pozitive cu frumusețea corpului uman.

Nuditatea parțială poate fi definită ca neacoperirea organelor genitale sau a altor părți ale corpului considerate sexuale, cum ar fi fesele sau sânii feminini.

Originea goliciunii și a îmbrăcămintei

mini|Un colier reconstituit din cochilii perforate de melci de mare din Paleoliticul superior european, datat între 39.000 și 25.000 î.Hr. Practica împodobirii corporale este asociată cu apariția modernității comportamentale. Două procese evolutive umane sunt semnificative în ceea ce privește nuditatea: mai întâi evoluția biologică a primilor hominizi de la a fi acoperiți cu blană la a deveni efectiv fără păr, urmată de a podoabelor și a îmbrăcămintei. În trecut au existat mai multe teorii privind motivele pentru care oamenii și-au pierdut blana, însă nevoia de a disipa căldura corporală rămâne cea mai acceptată explicație evolutivă. Mai puțin păr și o creștere a au facilitat răcorirea corpului pentru oamenii timpurii atunci când s-au mutat din pădurile umbroase în savană deschisă. Capacitatea de a disipa excesul de căldură corporală a fost unul dintre factorii care au permis mărirea dramatică a creierului, cel mai sensibil organ uman la variațiile de temperatură.

O parte din tehnologia pentru ceea ce numim astăzi îmbrăcăminte ar fi putut apărea inițial pentru a crea alte tipuri de podoabe, inclusiv bijuterii, pictură corporală, tatuaje și alte , „îmbrăcând” corpul gol fără a-l ascunde. Potrivit cercetătorilor Mark Leary și Nicole Buttermore, împodobirea corpului este una dintre schimbările survenite în Paleoliticul târziu (acum 40.000 până la 60.000 de ani), perioadă în care oamenii au devenit nu doar moderni din punct de vedere anatomic, ci și din punct de vedere comportamental, capabili de și interacțiune simbolică. Studii mai recente plasează utilizarea podoabelor acum 77.000 de ani în Africa de Sud și acum 90.000–100.000 de ani în Israel și Algeria. Deși pudoarea este un factor, scopuri adesea trecute cu vederea pentru acoperirea corpului sunt camuflajul folosit de vânători, armurile corporale și costumele folosite pentru a personifica „spirite”.

Dovezile empirice actuale privind originea îmbrăcămintei provin dintr-un studiu din 2010 publicat în Molecular Biology and Evolution. Studiul indică faptul că purtarea regulată a hainelor a început într-un moment cuprins între acum 170.000 și 83.000 de ani, pe baza unei analize genetice care arată când păduchii de haine s-au desprins din strămoșii lor, păduchii de cap. Un studiu din 2017 publicat în revista Science a estimat că oamenii moderni din punct de vedere anatomic au evoluat acum 350.000 până la 260.000 de ani. Astfel, oamenii au fost nuzi în preistorie timp de cel puțin 90.000 de ani.

Istorie

Purtarea regulată a îmbrăcămintei este una dintre schimbările care marchează sfârșitul Neoliticului și începutul civilizației, cu 7.000 până la 9,000 de ani în urmă. O mare parte din ceea ce se știe despre istoria timpurie a îmbrăcămintei provine din reprezentările claselor superioare, existând puține artefacte care au supraviețuit. Comportamentele de zi cu zi sunt rareori reprezentate în înregistrările istorice.

Îmbrăcămintea și podoabele au devenit parte a comunicării simbolice care marca apartenența unei persoane la societatea sa, astfel încât goliciunea însemna a fi la baza scării sociale, lipsit de demnitate și statut. În fiecare cultură, ornamentarea reprezenta locul purtătorului în societate: poziția de autoritate, clasa economică, rolul de gen și starea civilă. De la începutul civilizației, a existat o ambiguitate în ceea ce privește goliciunea cotidiană și nuditatea în reprezentările zeităților și eroilor, indicând semnificații pozitive ale corpului neacoperit. Printre civilizațiile antice, doar societățile avraamice au asociat goliciunea în primul rând cu păcatul sau rușinea legată de sexualitate.

Istoria antică și clasică

Timp de milenii, din Mesopotamia până în Regatul Mijlociu Egiptean, majoritatea bărbaților și femeilor purtau o pânză înfășurată sau legată pentru a acoperi partea inferioară a corpului. Atât bărbații, cât și femeile aveau pieptul gol și erau . Goliciunea completă era jenantă din cauza conotațiilor sociale de statut scăzut și privațiune, mai degrabă decât din cauza rușinii legate de sexualitate. Sclavii puteau fi lăsați fără îmbrăcăminte. Alți muncitori erau nuzi în timp ce îndeplineau diverse sarcini, în special dacă era cald, murdar sau umed: fermieri, pescari, păstori și cei care lucrau aproape de focuri sau cuptoare. Doar clasele superioare erau îmbrăcate în mod obișnuit. Abia în perioadele ulterioare, în special în Noul Regat Egiptean (1550–1069 î.Hr.), funcționarii din casele celor bogați au început să poarte haine rafinate, iar femeile din clasa superioară purtau rochii elaborate și ornamente care le acopereau sânii. Aceste stiluri ulterioare sunt adesea prezentate în filme și televiziune ca reprezentând Egiptul Antic în toate perioadele sale.

Nuditatea masculină a fost celebrată în Grecia Antică într-o măsură mai mare decât în orice altă cultură anterioară sau ulterioară. Statutul de libertate, masculinitatea, privilegiul și virtuțile fizice erau afirmate prin renunțarea la hainele de zi cu zi în favoarea nudității atletice. Nuditatea a devenit un costum ritual prin asocierea corpului gol cu frumusețea și puterea zeilor, care erau înfățișați ca oameni nuzi perfecți. În atletismul etrusc și roman timpuriu, unde masculinitatea implica prudență și paranoia față de efeminare, tradițiile grecești nu s-au menținut deoarece nuditatea publică a devenit asociată cu . În Imperiul Roman (27 î.Hr. – 476 d.Hr.), statutul claselor superioare era de așa natură încât nuditatea nu reprezenta o îngrijorare pentru bărbați, iar pentru femei doar dacă erau văzute de superiorii lor sociali. La băile romane (Terme), care aveau funcții sociale similare cu o plajă modernă, scăldatul mixt nud a fost probabil norma până în secolul al patrulea d.Hr.

Colonialismul și rasismul

Întâlnirea dintre culturile indigene din Africa, Americi și Oceania cu europenii a avut un efect semnificativ asupra tuturor culturilor. Deoarece îmbrăcămintea și podoabele corporale sunt o parte atât de importantă a comunicării nonverbale, lipsa relativă a acoperirii corpului a fost unul dintre primele lucruri pe care exploratorii le-au observat când au întâlnit popoarele indigene din zonele tropicale. Culturile non-vestice din acea perioadă erau nude doar prin comparație cu normele occidentale. Organele genitale sau întreaga parte inferioară a corpului adulților erau acoperite de veșminte în majoritatea situațiilor, în timp ce partea superioară a corpului, atât la bărbați, cât și la femei, putea fi neacoperită. Cu toate acestea, lipsind conceptul occidental de rușine față de corp, aceste veșminte puteau fi îndepărtate în public în scopuri practice sau ceremoniale. Copiii până la pubertate și, uneori, femeile până la căsătorie puteau fi nuzi.

Toți oamenii au trăit în societăți de vânători-culegători până acum 20.000 de ani și erau nuzi. În regiunile tropicale din Africa, Australia, Americi și Asia de Sud-Est, acest mod de viață a continuat până acum câteva sute de ani. Probabil ultimele popoare necontactate de vânători-culegători sunt comunitatea de câteva sute de indivizi de pe una dintre Insulele Andaman. Europenii care au intrat primii în contact cu popoarele tropicale au raportat că aceștia erau nuzi fără rușine, înfășurându-se doar ocazional în pelerine pe vreme mai rece. Multe societăți păstorești din climatele calde sunt, de asemenea, minim îmbrăcate sau nude în timpul lucrului. Această practică a continuat și când îmbrăcămintea occidentală a fost introdusă pentru prima dată; de exemplu, aborigenii australieni purtau în 1819 doar jachetele care le fuseseră date, dar nu și pantaloni. Ambivalența occidentală s-a exprimat prin reacția față de nuditatea nativilor, văzută fie ca un semn de sexualitate exacerbată, fie ca o inocență care a precedat „căderea în păcat”.

Diferențe culturale Normele legate de nuditate sunt asociate cu normele privind , sexualitatea umană și rolurile de gen, care variază foarte mult în rândul societăților contemporane. Situațiile în care nuditatea privată sau publică este acceptată diferă. Popoarele indigene păstrează normele precoloniale în diferite grade. Oamenii din culturile occidentale pot practica nuditatea socială în limitele unor facilități semi-private, cum ar fi de naturiști, în timp ce alții caută o acceptare mai deschisă a nudității în viața de zi cu zi și în spațiile publice desemnate ca având îmbrăcămintea opțională.

Africa În societățile islamice din Africa, nuditatea este interzisă, în timp ce în țările subsahariene care nu au abandonat niciodată – sau care își reafirmă – normele precoloniale, nuditatea parțială sau completă este acceptată ca fiind naturală. În satele rurale contemporane, atât băieții, cât și fetele au voie să se joace complet nuzi, iar femeile își expun sânii având convingerea că semnificația corpurilor nude nu se limitează la sexualitate. Nuditatea totală sau parțială este observată la unele populații din Burkina Faso și la cele nilo-sahariene (de exemplu, popoarele și ) în timpul unor ocazii specifice, cum ar fi turneele de din Etiopia. În Lagos, Nigeria, unii părinți continuă să le permită copiilor să fie nuzi până la pubertate. Există totuși o problemă actuală cu străinii care fac fotografii, părinții făcându-și griji din cauza pedofililor, deși își doresc ca cei mici să crească cu o imagine corporală pozitivă și să aibă aceeași libertate pe care și-o amintesc din propria copilărie. Trunchiurile superioare ale femeilor nu sunt sexualizate datorită acceptării generale a alăptării în Africa, în timp ce picioarele lor sunt acoperite de fuste într-o măsură mai mare decât prin îmbrăcămintea occidentală.