Căianu (în ) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Bărăi, Căianu (reședința), Căianu Mic, Căianu-Vamă, Vaida-Cămăraș și Văleni.

Date geografice Comuna Căianu este situată în Câmpia Fizeșului, pe râul Suatu și se întinde pe o suprafață de 55 km2, având o populație de 2.474 locuitori, dispuși în satul Căianu, reședință de comună, respectiv în satele Bărăi, Căianu Mic, Căianu-Vamă, Vaida-Cămăraș, Văleni. Se învecinează cu comunele Jucu, Bonțida, Pălatca, Mociu, Suatu, Cojocna și Apahida.

Relieful este predominant deluros, cu cele mai înalte vârfuri atinse pe Dealul Căianului (545 m) și Dealul Hinteșului (524 m).

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Căianu se ridică la 2.191 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.355 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (59,52%), cu minorități de maghiari (30,58%) și romi (2,51%), iar pentru 7,39% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (54,5%), cu minorități de reformați (16,57%), adventiști (13,24%), martori ai lui Iehova (2,69%) și penticostali (2,19%), iar pentru 7,94% nu se cunoaște apartenența confesională. Politică și administrație Comuna Căianu este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Evoluție istorică

De-a lungul timpului populația comunei a evoluat astfel:

RecensământulVarga E. Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naționalitate Structura etno-demografică a României Structura etnicăAnulPopulațiaRomâniMaghiariGermaniRomiAlte etnii 1850 1.984 1.409 498 2 68 7 1880 2.306 1.410 847 12

37 1890 2.690 1.563 1.075

52 1900 2.961 1.876 1.017 39

29 1910 3.250 2.020 1.206

24 1920 3.327 2.040 1.242 1

44 1930 3.610 2.166 1.387 3 28 26 1941 4.073 2.319 1.691 1

62 1956 4.541 2.837 1.679 1 23 1 1966 3.971 2.525 1.446

0 1977 3.723 2.339 1.379

5 0 1992 2.700 1.588 1.109

1 2 2002 2.587 1.758 825 1 3 0

Istoric În arealul comunei au fost descoperite urmele unei așezări rurale romane, în care s-au găsit țigle, ceramică și un altar dedicat lui Asclepios. Monumentul se afla în vecinătatea unor resturi de construcții romane și materiale de construcție (cărămizi și țigle), precum și ceramică provincială. În punctul „Dijmași“, la 50 m de hotarul dintre Căianu și Suatu, s-a descoperit, cu ocazia unor lucrări edilitare, un monument sculptural din piatră reprezentând un altar sau o bază de statuie. Locul descoperirii se află la numai 80 m de punctul, de pe hotarul satului Suatu, unde s-a descoperit un coronament de monument funerar cu doi lei adosați și un sfinx între ei. Descoperirile dispersate pe teritoriul celor două sate aparțin neîndoielnic unei importante așezări rurale. În punctul „La Feredeu“, aflat la sud de sat, s-a descoperit, în anul 1878, un altar din piatră, închinat lui Aesculapius. Ansamblul descoperirilor din acest punct ar putea indica existența unei villa rustica Repertoriul așezărilor rurale din Dacia romană. Prima menționare documentară a satului Căianu este din 1326, sub numele villa Kalyán. Ulterior localitatea apare menționată ca utraque Kályán în 1457 și Magiar Kályán (1652). Sat cu populație majoritar maghiară, din secolul al XV-lea cu populația mixtă (maghiară și română). Partea românească a satului devastată complet în secolul al XVII-lea. Populația maghiară și-a schimbat de mai multe ori confesiunea: inițial romano-catolică, după Reforma Protestantă din secolul al XVI-lea unitariană, apoi (după 1600) reformată-calvină.

Lăcașuri de cult Biserica Reformată-Calvină din secolul al XVII-lea din satul Vaida-Cămăraș. Biserica de lemn din Căianu cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil" (1750). Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din satul Vaida-Cămăraș.

Obiectiv memorial Groapa comună a eroilor români din cel De-al Doilea Război Mondial, construită în anul 1944, este amplasată în cadrul cimitirului din localitate și are o suprafață de 6 mp. Aici sunt înhumați 10 eroi dintre care 7 cunoscuți și 3 necunoscuți.

Imagini

Vezi și Biserica de lemn din Bărăi Biserica de lemn din Căianu Biserica reformată-calvină din Vaida-Cămăraș, Cluj Lista monumentelor istorice din județul Cluj

Note

Bibliografie

Lectură suplimentară Monografia comunei Căianu, Ilisie Tuluc, Constantin Costel Neguț, Aura Tuluc, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2011

Legături externe

Pagina Primăriei Primăria comunei Repertoriul așezărilor rurale din Dacia romană

Căianu