În mitologia greacă, Casandra (în , Kassándra) era fiica lui Priam și a Hecubei, sora geamănă a lui . Casandra și familia sa fuseseră legendarii locuitori și conducători ai orașului stat Troiei, distrus de greci.
Darul lui Apollo Zeul Apollo, îndrăgostit de ea, i-a promis să îi ofere darul de a prezice viitorul cu condiția de a accepta să i se dăruiască. Casandra a acceptat și a primit lecțiile zeului, dar odată instruită nu și-a mai ținut promisiunea. Atunci Apollo a blestemat-o ca nimeni să nu creadă profețiile ei.
Casandra era, în general, o prezicătoare inspirată, ca Pitia și Sibila. Zeul o lua în posesie, iar ea exprima oracolele în delir. Profețiile Casandrei sunt menționate în fiecare din momentele importante ale întâmplărilor de la Troia: la venirea lui Paris (care nu era cunoscut atunci sub adevărata lui identitate), ea a prezis că acel tânăr avea să aducă ruina cetății. Mai târziu, când Paris s-a întors cu Elena, ea a prezis că acea răpire va duce la distrugerea Troiei. Ea a fost prima care a știut că, după moartea lui Hector și solia lui Priam se va întoarce cu trupul fiului său.
S-a opus din toate puterile, fiind susținută de prezicătorul Laocoon, ideii de a introduce în cetate calul de lemn lăsat de greci pe plajă, cunoscut sub numele de Calul troian. I se mai atribuie și alte profeții, privind soarta troienilor făcuți prizonieri după cucerirea cetății și destinul viitor al neamului lui Enea. Însă la fiecare din prezicerile ei, nu a fost crezută. În timpul devastării Troiei, ea însăși s-a refugiat în templul Athenei, dar a fost urmărită de Aiax, fiul lui Oileu. Casandra a îmbrățișat statuia zeiței, dar Aiax a smuls-o, zdruncinând statuia din soclu. În fața acestui sacrilegiu, grecii au vrut să-l ucidă pe Aiax, dar acesta și-a găsit refugiul în templul pe care tocmai îl insultase.
Note
Bibliografie Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989 Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București, 1992, ISBN 973-9004-09-2 George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București, 1992, ISBN 973-9008-28-3 N. A. Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București, 2003, ISBN 973-629-035-2
Vezi și Lista personajelor mitologice elene Listă de eroi din mitologia greacă Mitologie greacă
Legături externe
Dicționar mitologic
Categorie:Personaje din mitologia greacă Categorie:Nume proprii Categorie:Războiul troian Categorie:Eponime ale asteroizilor