Metroul din New York City este un sistem de transport rapid aflat în proprietatea orașului New York și administrat de New York City Transit Authority, o agenție subordonată Autorității de Transport Metropolitan (Metropolitan Transportation Authority, cunoscută și ca MTA New York City Transit). Este una din cele mai vechi și mai mari sisteme de transport public din lume, cu 468 de stații în funcțiune (423 de stații dacă stațiile conectate sunt numărate ca stații singulare); Această sursă nu are în vedere și deschiderea stației de transfer South Ferry – Whitehall Street în martie 2009., 369 de kilometri de linii, traduse în 1056 de kilometri de cale ferată sau 1355 de kilometri incluzând și liniile auxiliare. În anul 2009 metroul a transportat peste 1579 de milioane de persoane, în medie peste 5 milioane în zilele de lucru, 2,9 milioane sâmbăta și 2,2 milioane duminica.
Metroul din New York City transportă mai puțini pasageri anual decât metrourile din Tokyo, Moscova și Seul, dar mai mulți pasageri decât toate sistemele asemănătoare din Statele Unite ale Americii la un loc. Este unul din cele 4 sisteme de transport rapid - „PATH” din Hudson, „L” din Chicago și „PATCO” New Jersey - care oferă servicii 24 de ore zilnic, 365 de zile pe an.
Introducere Stațiile metroului din New York sunt situate în cartierele Manhattan, Brooklyn, Queens și Bronx. Toate liniile de metrou trec prin Manhattan cu excepția liniilor Franklin Avenue Shuttle în Brooklyn, Rockaway Park Shuttle în Queens și Brooklyn-Queens Crosstown Local care face legătura numai între Brooklyn și Queens. Toate cele 468 de stații funcționează fără întrerupere timp de 24 de ore pe zi.Stațiile Fulton Street și Broad Street sunt închise sâmbăta și duminica.
left|thumb|Intrarea în staţia Times square - 42nd Street, cea mai aglomerată staţie a metroului din New York City.
În anul 2005 metroul din New York City a înregistrat un record privind numărul de pasageri transportați, pentru prima dată în 50 de ani a avut 1,45 de miliarde de călători.TRACK RECORD: 1.5B RODE SUBWAY" by Pete Donohue, New York Daily News, 11 februarie 2006 Tendința de creștere a numărului de pasageri a continuat până în 2008. MTA a apreciat că folosirea metroului a crescut cu 6,8 procente în ianuarie și februarie din cauza creșterii prețului la benzină care i-a determinat pe pasageri să folosească transportul în comun în locul autoturismelor.
Conform informațiilor oferite de Departamentul de Stat pentru Energie, consumul de energie al metroului din New York City a fost de 2289kJ/pasager km, în timp ce consumul de energie pentru transportul cu autoturismul este de 2427 kJ/pasager km. Rezultatele furnizate pentru autoturisme sunt mai mari decât media Statelor Unite. Să conduci o mașină în New York City este mai puțin eficient din cauza mediului foarte urbanizat.
Multe magistrale și stații au servicii locale și expres. Aceste magistrale au 3 sau 4 linii de cale ferată: în mod obișnuit cele două exterioare sunt folosite de trenurile locale, iar una sau două linii interioare sunt folosite de tenurile expres. Stațiile prin care trec trenurile expres sunt de regulă puncte mari de transfer sau de destinație. Magistrala BMT Jamaica folosește un sistem în care pe anumite porțiuni trenurile nu opresc în toate stațiile în timpul orelor de vârf. Astfel, dacă două trenuri merg în aceeași direcție, fiecare va opri în alte stații.
Istoric thumb|Caricatură cu privire la serviciile IRT din 1905. IRT este interpretat ca „Interborough Rattled Transit”, adică „Transportul speriat între cartiere”.
În 1869 Alfred Ely Beach a fost primul care a construit un model de transport subteran în New York City. Sistemul de numai 95 de metri construit sub Broadway în Manhattan a expus ideea sa de metrou pus în mișcare de tehnologia tuburilor pneumatice. Tunelul nu a fost niciodată extins din motive politice și financiare, deși extinderi erau plănuite a fi făcute către sud spre Battery Park și spre nord către Harlem River. (extract from Scientific American 5 martie 1870) Metroul lui Beach a fost demolat când magistrala BMT Broadway a fost construită în 1910, astfel nu a fost integrat în sistemul metroului din New York City.
Prima magistrală a fost operațională în 27 octombrie 1904, după aproape 35 de ani de la inaugurarea primei linii de transport aeriene din New York City, IRT Ninth Avenue Line. Căderile masive de zăpadă din 1888 au dovedit beneficiile unui sistem de transport subteran. Cea mai veche structură încă în funcțiune, inaugurată ca parte a liniei BMT Lexington Avenue este acum o parte a liniei BMT Jamaica din Brooklyn. Cea mai veche cale ferată în linie dreapta, cea a BMT West End Line a fost utilizată în 1863 drept cale ferată pentru trenuri cu abur numită Calea Ferată Brooklyn, Bath și Coney Island. Căile Ferate din Staten Island, care au fost inaugurate în 1860, utilizează în prezent vagoanele specifice metroului new-yorkez, R44, dar nu au nicio legătură cu acesta și nu sunt considerate o parte a metroului.
250px|thumb|upright|left|O hartă din 1906 a IRT (Interborough Rapid Transit) în Manhattan
Pe vremea când s-a deschis prima magistrală subterană, liniile erau deținute de două companii private, Brooklyn Rapid Transit Company (BRT), mai târziu numită Brooklyn-Manhattan Transit Corporation (BMT), și Interborough Rapid Transit Company (IRT). Municipalitatea era foarte implicată: toate liniile construite de IRT și majoritatea liniilor construite sau modernizate de BRT după 1913 erau plătite de municipalitate și închiriate celor două companii. Prima linie aflată în proprietatea municipalității și operată de aceasta a fost Independent Subway System (IND) inaugurată în 1932; acest sistem intenționa să intre în competiție cu sistemele private și să permită ca unele linii aeriene să fie închise, dar a fost păstrată în centrul orașului datorită capitalului mic de pornire dat de municipalitate.
În 1940 cele două sisteme private au fost cumpărate de municipalitate; unele linii aeriene au fost închise imediat, iar altele au fost închise mai târziu. Integrarea a fost lentă, dar câteva stații de tranzit au fost construite între IND și BMT, operate de un departament numit B Division. Deoarece tunelele IRT aveau ecartament îngust, stațiile erau prea mici pentru a suporta vagoanele folosite de B Division și tunelurile aveau curbe prea strânse pentru vagoanele B Division, IRT a rămas un departament separat, numit A Division.
Autoritatea de Transport a Orașului New York (New York City Transit Authority) a fost creată în 1952 pentru a administra transportul cu metroul, autobuzele și mașinile orașului și a fost plasată sub controlul statului New York în 1968.
În 1934, muncitorii care lucrau la BRT, IRT și IND au înființat Sindicatul Lucrătorilor din Transporturi din America (Transport Workers Union of America), care avea o ramură locală numită Local 100. Local 100 a devenit cel mai influent sindicat. De când uniunea a fost înființată au avut loc trei greve mari. În 1966 muncitorii au intrat în grevă pentru 12 zile, iar în 1980 pentru 11 zile. Pe 20 decembrie 2005 membrii sindicatului au intrat în conflict cu MTA cu privire la salarii, pensii, vârsta de pensionare și asigurări de sănătate. Greva a durat mai puțin de 3 zile.
Metode de construcție thumb|right|Staţia de metrou 42nd Street modernizată, 1987. Când IRT a devenit operațional în 1904, metoda obișnuită de construire a tunelurilor era aceea de a săpa șanțuri largi care erau ulterior acoperite. Strada era „sfâșiată” pentru săparea tunelului, apoi era reconstruită. Această metodă a fost bună pentru a săpa în solul moale și cu pietriș din apropierea suprafeței. Totuși, pentru secțiuni aflate la adâncimi mai mari s-au folosit galerii miniere, ca Harlem și East River, unde s-au folosit tuburi din fontă, sau unele secțiuni de sub Park Avenue și de sub Broadway unde s-a folosit fie piatra, fie betonul pentru susținerea tunelului.
Aproape 40% din transportul „subteran” funcționează de fapt la suprafață sau pe linii aeriene, inclusiv pe structuri din oțel sau fontă, viaducte de beton, terasamente și linii situate pe suprafața pământului. Toate aceste metode de construcție sunt complet separate de șosele și de căile pietonale, iar cele mai multe intersecții de linii sunt separate în plan vertical, prin poduri.
Linii și itinerare thumb|left|Staţia 125th Street pe Linia Seventh Avenue thumb|left|Harta funcţionării metroului în timpul nopţii
Multe sisteme de transport rapid au rute care nu prea se schimbă, așa că „linie” e sinonim cu „itinerar”. În New York, itinerariile (rutele) se schimbă adesea atunci când sunt deschise noi conexiuni sau se schimbă modelul serviciilor. Linia descrie sistemul fizic de rețele de cale ferată pe care trenul rulează în drumul său de la un terminal la altul.
Pe vagoanele vechi de metrou, ca, de exemplu, R32, panoul referitor la itinerar indică punctul final din nord în partea de sus și punctul final din sud în partea de jos.
Itinerarele (denumite și servicii) sunt denumite cu litere sau numere. „Liniile” au nume. Fără a intra în subtilități, în vorbirea curentă, serviciile (itinerarele, rutele) care poartă nume sau litere sunt adesea denumite „linii”. Literele și numerele sunt folosite și pentru a denumi trenurile (ca de exemplu cântecul lui Billy Strayhorn „Take the A Train”). Aceeași terminologie este folosită și de Metroul din Taipei.
Sunt 24 de rute de transport feroviar în sistemul metroului, inclusiv 3 servicii de navetă rapidă. Fiecare rută are desemnată o culoare reprezentând itinerarul principal din Manhattan și este etichetată ca locală sau expres. O culoare distinctă este alocată în exclusivitate liniei Crosstown deoarece aceasta operează în întregime în afara Mahattan-ului; serviciile de navetă sunt toate gri închis. Fiecare serviciu este asemenea denumit după ruta principală din Manhattan (sau din alt cartier).Subway Colors and Names MTA YouTube Web Page. Made 15 iulie 2010. Retrieved 17 iulie 2010. Din aceste motive, Metroul din New York City este, probabil, cel mai complex sistem de acest fel din lume.
Deși trenurile opresc în toate stațiile, în timpul nopții unele din rute nu funcționează sau trenurile folosesc rute diferite. În plus față de aceste schimbări care sunt efectuate după anumite orare, pentru că nu există o închidere totală în timpul nopții pentru întreținere, operațiile de mentenanță trebuie făcute în stații și asupra trenurilor în timp ce sistemul este operațional. Pentru acest motiv serviciile sunt de regulă schimbate în timpul nopții și în zilele de sfârșit de săptămână.
Schema actuală de culori ilustrată în hărțile oficiale ale metroului a fost propusă de R. Raleigh D'Adamo, un avocat care a participat la un concurs sponsorizat de Autoritatea de transport în 1964. D'Adamo a propus înlocuirea hărții care folosea numai trei culori (reprezentând cele trei entități care operau rețeaua subterană) cu o hartă care folosește culori diferite pentru fiecare linie. Propunerea lui D'Adamo s-a clasat pe primul loc împreună cu alte două propuneri care au convins Autoritatea de transport să adopte o schemă cu mai multe culori. (După aceea D'Adamo a câștigat un masterat în planificarea transporturilor și inginerie la Institutul Politehnic din Brooklyn și a lucrat pentru autorități de transport; a fost responsabil de organizarea și construcția a ceea ce astăzi este Sistemul de transport cu autobuzul din Westchester Conunty)Polytechnic University Cable 34:2 Winter 2007 p.7. Totuși, liniile nu sunt denumite după culorile care le reprezintă (Linia Albastră, Linia Verde), deși culorile le sunt atribuite prin intermediul grupului.
Harta metroului thumb|right|Hartă a metroului din New York.