Partidul Național-Țărănesc (abreviat PNȚ) a fost un partid politic format la data de 10 octombrie 1926 prin fuziunea Partidul Național Român din Transilvania (condus de Iuliu Maniu) cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat (condus de Ion Mihalache). Partidul s-a afirmat în perioada interbelică ca alternativă de guvernământ la Partidul Național Liberal (PNL) și ca o forță care a susținut menținerea regimului democratic-constituțional, în contextul creșterii tendințelor totalitare fasciste. Partidul a fost scos în afara legii la 31 martie 1938, când a fost instaurată dictatura regală. După Al Doilea Război Mondial s-a încheiat, formațiunea a revenit în legalitate și a fost principală forță politică care s-a opus ocupației sovietice a României. Liderii PNȚ au fost persecutați pentru curajul lor (ulterior membrii supraviețuitori fiind urmăriți de Securitate, e.g., Ion Diaconescu), fiind condamnați ilegal și abuziv la ani grei de închisoare de comuniști, unde mulți dintre ei, inclusiv Iuliu Maniu și Ion Mihalache, și-au găsit sfârșitul. Partidul a fost ulterior desființat de comuniști la data de 29 iulie 1947. Partidul continuator al Partidului Național Țărănesc (PNȚ) în politica românească în perioada postdecembristă este Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), refondat de Corneliu Coposu.
Constituirea partidului thumb|right|Iuliu Maniu - portret și semnătură La 3 martie 1923 s-a ajuns la realizarea unei înțelegeri între Partidul Național Român din Transilvania și Partidul Țărănesc din Vechiul Regat împotriva Partidului Național Liberal al lui Ionel Brătianu.
La 10 februarie 1924, Partidul Țărănesc a adresat partidelor din opoziție o scrisoare prin care propunea crearea unui front unit, pe baza unei platforme care includea, între altele: împiedicarea guvernului de a realiza „legiuirile de aplicare a Constituțiunii sale și a legilor de acaparare a avuțiilor statului”; răsturnarea guvernului liberal, stabilirea unui regim legal și constituțional; anularea legislației liberale . Singurul partid care a răspuns apelului a fost Partidul Național. La începutul lunii mai 1924 între Vasile Goldiș, Iuliu Maniu și Constantin Stere au început tratativele în vederea fuziunii, pe baza unui program în zece puncte alcătuit de Stere. Acordul de fuziune a fost semnat în iunie 1924 de Maniu și Mihalache și prevedea repartizarea unui număr egal de posturi între cele două partide în conducerea acestuia, președinția urmând a fi preluată de Iuliu Maniu.
Cu toate acestea, fuziunea a eșuat, din cauza unei serii de neînțelegeri de ordin programatic, dar și a dezacordului în privința componenței Delegației Permanente a Partidului și în special, a refuzului naționalilor de a accepta prezența lui Constantin Stere în acest organism.
Cele două partide s-au prezentat totuși cartelate la alegerile pentru Camerele Agricole din 25 august 1925, reușind cu această ocazie să învingă pe candidații PNL. După aceasta, la sfârșitul anului 1925 s-a încheiat un acord de guvernare, iar la începutul anului 1926, în contextul în care mandatul de guvernare a patru ani al PNL era pe cale să expire, alianța național-țărănistă era pe cale să preia guvernarea. Regele Ferdinand a preferat însă să numească în funcția de prim-ministru pe Alexandru Averescu, care se bucura și de încrederea liderului liberal, Ionel Brătianu.
În urma unor tratative „cu ușile închise”, în septembrie 1926 s-a încheiat un nou acord de fuziune între Maniu și Mihalache. Nicolae Iorga a respins cu tărie fuziunea, demisionând din Partidul Național. La 10 octombrie 1926 congresele celor două partide au aprobat în mod simultan fuziunea celor două partide, noul organism politic urmând să poarte denumirea de Partidul Național-Țărănesc.
Activitatea politică Lupta pentru preluarea puterii (1926-1928) În epoca de constituire a PNȚ, viața politică internă a României era dominată de Partidul Național Liberal și de liderul necontestat al acestuia, Ion I. C. Brătianu. Un factor suplimentar, care va marca evoluțiile politice în următorii ani era criza dinastică declanșată de renunțarea principelui Carol la drepturile sale la tron. Lucrurile s-au agravat odată cu decesul, în anul 1927 a regelui Ferdinand și apoi, la câteva luni după aceea, în noiembrie, cel al lui Ion I.C. Brătianu.
În luna decembrie 1927, PNȚ a declanșat o adevărată campanie de răsturnare a guvernului, condus acum de Vintilă Brătianu, mizând pe organizarea unor adunări și demonstrații de masă. Punctul culminant al acestei tactici a fost adunarea națională de la Alba-Iulia din 6 mai 1928, la care au luat parte circa 100.000 de oameni și la care se pare că se aștepta să aibă loc întoarcerea în țară a lui Carol. Acesta din urmă a fost însă împiedicat de autoritățile engleze să decoleze spre România. Moțiunea adoptată de adunare solicita demisia guvernului liberal și instalarea imediată a unui guvern național-țărănist. Regența nu a dat însă curs acestei cereri, astfel că PNȚ a hotărât constituirea unui parlament, care să funcționeze paralel cu cel existent.
În urma eșecurilor de a obține un împrumut extern destinat să stabilizeze moneda națională, la 3 noiembrie 1928, Vintilă Brătianu a prezentat demisia guvernului său. După consultări politice cu liderii vremii, la 8 noiembrie 1928, Regența a încredințat mandatul de formare a guvernului lui Iuliu Maniu.
Prima guvernare (1928-1931) Evoluții politice Primul guvern național-țărănist a depus jurământul la 10 noiembrie 1928. Alegerile din decembrie 1928 au adus victoria PNȚ, care a câștigat 77,76% din voturi și 348 de mandate de deputat. Președinția Consiliului de Miniștri a fost păstrată de Iuliu Maniu.
La 7 octombrie 1929 a încetat din viață Gheorghe Buzdugan, membru al Regenței. Sub influența lui Iuliu Maniu, Parlamentul l-a ales ca înlocuitor pe Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație, un personaj șters, a cărui alegere a contribuit la scăderea prestigiului Regenței.
Pe acest fond, la 6 iunie 1930, Carol s-a reîntors în țară. Iuliu Maniu i-a oferit acestuia intrarea în Regență, sub condiția de a-și relua căsătoria cu principesa Elena și a renunța la legătura cu Elena Lupescu și a solicitat angajamentul lui Carol de a respecta regimul constituțional. Neobținând acceptarea lui Carol, dar abținându-se de la luarea măsurilor legale la care era îndreptățit (respectiv expulzarea lui Carol) Maniu a demisionat în seara zilei de 7 iunie, când s-a format un nou guvern PNȚ condus de Gheorghe Gh. Mironescu, care a organizat preluarea tronului de către Carol, la 8 iunie 1930. Ulterior, la 13 iunie, Carol l-a numit din nou pe Maniu în funcția de prim-ministru. La 12 august 1930 sosea în țară și Elena Lupescu; episodul avea să fie punctul declanșator al unei ostilități profunde între Maniu și așa-numita „camarilă regală” adunată în jurul acesteia, care avea să dureze până la abdicarea lui Carol în 1940.
La 8 octombrie 1930, Maniu a demisionat din nou, invocând starea sa de sănătate. Prim-ministru a fost numit din nou Gheorghe Gh. Mironescu. Acesta a demisionat la data de 4 aprilie 1931, în urma unei crize de guvern provocate de Mihail Manoilescu, moment care marchează finalul primei guvernări național-țărăniste.
Evoluții legislative și economice Guvernul PNȚ a contractat o serie de împrumuturi externe, pe baza cărora s-a trecut la stabilizarea monetară a leului, a cărui greutate în aur a fost scăzută de circa 32 de ori față de anul 1892, precum și la convertibilitatea deplină a monedei naționale. În acest context, s-au acordat o serie de monopoluri pe termen lung unor firme străine – monopolul chibriturilor a fost încredințat firmei suedeze Svenska Tändsticks Aktiebolaget, telefoanele au fost concesionate către International Telephone and Telegraph Corporation (S.U.A.) etc. La 16 martie 1929 s-a publicat legea pentru organizarea și administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor publice. Legea prevedea că toate concesiunile urmau a se face prin licitație publică; pe baza legii s-au constituit regii autonome în domeniul căilor ferate, telecomunicațiilor, petrolului, gazului metan etc.
În prima parte a guvernării sale, Partidul Național Țărănesc a adoptat o serie de schimbări în politica internă și externă, precum și în plan social și economic.
În plan intern, scopul principal al partidului era acela de a da statului o organizare democratică, în acest sens una dintre cele mai importante legi adoptate în timpul primei guvernări național-țărăniste a fost legea privind organizarea administrativă a României, acest proiect de lege a fost adoptat de Constantin Stere și prevedea: „o largă autonomie locală, îngrădirea dreptului puterii centrale de a interveni în treburile interne ale comunelor și județelor”, pe lângă asta se dorea crearea unei noi unități administrative-provincia. Alte legi date de Partidul Național Țărănesc în plan intern au fost: în 24 martie 1929 a fost publicată legea pentru organizarea jandarmeriei rurale, legea prevedea că jandarmii erau selectați din rândul gradaților reangajați, urmând apoi să facă o scoală de profil; în 29 iulie 1929 a fost dată legea pentru organizarea poliției generale a statului, aceasta prevedea crearea unor organe speciale de poliție socială și de moravuri, precum și limitarea utilizării poliției de către prefecți; în iulie 1929 a fost dată legea cu privire la organizarea învățământului agricol și casnic, cu scopul de a forma oameni pregătiți pentru o agricultură intensă; legea din februarie 1930, prin intermediul căreia s-a făcut primul recensământ general al populației României de după Primul Război Mondial, un proiect la care s-a muncit extrem de mult, însă extrem de folositor pentru istoria României.
În plan economic, legile adoptate de guvernarea partidului Național-Țărănesc au fost: legea din 7 februarie 1929, aceasta prevedea că moneda română era leul, cântărind 10 miligrame aur de 9/10; legea pentru ameliorarea terenurilor degradate în iunie 1930; legea pentru înființarea de silozuri în 10 iunie 1930, legea pentru plantarea drumurilor publice, a pășunilor și a hotarelor dată în aprilie 1930. De asemenea, în plan economic guvernul s-a preocupat de asigurarea unui credit cât mai larg, care a ajutat la dezvoltarea agriculturii românești, în acest scop, în 20 august 1930 s-a creat legea pentru organizarea creditului Funciar Rural și a creditului agricol cu un capital de 500 milioane lei.
În plan social, național-țărănistii au votat mai multe legi de conversiune a datoriilor agricole, care în fond a însemnat o amânare a plății acestora. De asemenea, în plan social în data de 30 martie 1931, a fost votată legea pentru revizuirea împroprietării( al cărui scop era înlăturarea abuzurilor comise cu prilejul aplicării reformei agrare). Altă lege importantă, în plan social a fost cea din 4 martie 1930, legea pentru retificarea tratatului de muncă încheiat între Franța și România(prin această lege cele două țări ofereau populației șanesele de a lucra în una din cele două țări, astfel românii puteau pleca în Franța pentru a munci). În domeniul politicii sanitare, guvernarea Partdiului Național Țărănesc a dat o nouă lege în 14 iulie 1930, conform căreia se crea un Oficiu de ocrotire în fiecare capitală de județ, acesta având ca scop îngrijirea de sănătatea populației din acel județ.