Dermatologia reprezintă o specialitate medicală ce se ocupă de totalitatea fenomenelor patologice care se produc la nivelul organului cutanat (piele, mucoase accesibile, fanere: unghii, păr), la orice vârstă.www.umfiasi.ro Accesat la 20 februarie 2014Random House Webster's Unabridged Dictionary. Random House, Inc. 2001. Page 537. . Dermato-venerologia (sau doar venerologie) se ocupă cu studiul bolilor cu transmitere sexuală (venerice).
Pielea este cel mai mare organ al corpului uman și îndeplinește funcții de barieră mecanică și imunologică, termoreglare, percepție senzorială și sinteză de vitamina D. Dermatologul evaluează atât afecțiuni limitate la piele (infecții, dermatoze inflamatorii, tumori cutanate), cât și manifestări cutanate ale unor boli sistemice (de exemplu lupusul eritematos sistemic sau diabetul zaharat). Spre sfârșitul secolului XX s-a conturat o tendință tot mai marcată de subspecializare, detaliată în secțiunea Subspecialități de mai jos.
Istoric miniatura|right|280px|Structura pielii: epiderm, derm, hipoderm, foliculi piloși, glande sebacee și sudoripare Primele descrieri ale bolilor de piele apar în Papirusul Ebers (Egiptul antic, cca. 1550 î.Hr.), care menționează tratamente pentru ulcerații, erupții cutanate și afecțiuni ale părului cu unguente pe bază de miere și grăsimi. În Grecia antică, Hipocrate a propus o primă clasificare a dermatozelor în forme idiopatice și forme secundare unor boli generale, iar Galen a împărțit afecțiunile cutanate în cele de cauză internă (umorală) și cele produse de factori externi (iritanți de contact, paraziți). Avicena a dedicat secțiuni ale Canonului medicinei bolilor pielii, părului și unghiilor, descriind printre altele lepra și scabia.
Bazele dermatologiei moderne, întemeiate pe morfologia leziunilor, au fost puse de englezul Robert Willan (1757-1812), care în lucrarea On Cutaneous Diseases (1798-1808) a propus prima clasificare sistematică a bolilor de piele după aspectul leziunilor elementare (macule, papule, vezicule, bule, pustule, scuame, tuberculi). În Franța, Jean-Louis Alibert (1768-1837), numit medic la Hôpital Saint-Louis din Paris în 1801, este considerat fondatorul dermatologiei franceze; el a publicat primul atlas ilustrat de boli cutanate, Description des maladies de la peau observées à l'hôpital Saint-Louis (1806), și este creditat cu introducerea termenului „dermatologie" în limbajul medical modern.
Denumirea latină dermatologia apare încă din 1630, la eruditul german Johann Heinrich Alsted, însă termenul englezesc dermatology a intrat în uz abia din 1819. În 1841, austriacul Ferdinand von Hebra (1816-1880) a devenit profesor de patologie specială la Spitalul General din Viena, întemeind Școala vieneză de dermatologie - centrul european de referință pentru formarea și cercetarea dermatologică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea - și a publicat, împreună cu Moritz Kaposi, atlasul Atlas der Hautkrankheiten (1856-1876).
Descoperirea teoriei germenilor de către Louis Pasteur și postulatele lui Robert Koch (anii 1860-1880) au permis înțelegerea etiologiei infecțioase a unor dermatoze (impetigo, celulită). Prima revistă dedicată exclusiv dermatologiei, Annales de Dermatologie et de Syphiligraphie, a apărut la Paris în octombrie 1868. În Statele Unite, Frederic E. Mohs (1910-2002) a pus bazele, în 1938, pe când era încă student la medicină, tehnicii de excizie controlată microscopic care îi poartă numele (chirurgia Mohs), publicată în forma ei inițială la începutul anilor 1940. Sinteza cortizonului de către Edward Kendall în 1944 a deschis, la începutul anilor 1950, era corticoterapiei topice.
Academia Americană de Dermatologie (AAD) a fost înființată în 1938, la Detroit, sub numele inițial de „American Academy of Dermatology and Syphilology"; denumirea a fost scurtată la forma actuală în 1961, pe măsură ce tratamentul antibiotic al sifilisului a redus rolul syphilologiei în practica de zi cu zi a specialității.
Subspecialități Dermatologia adultului cuprinde mai multe subspecialități recunoscute: Dermatopatologia - examinarea microscopică a biopsiilor cutanate, la interfața dintre dermatologie și anatomia patologică; formarea presupune, de regulă, un an suplimentar de pregătire (fellowship). Chirurgia Mohs - excizia controlată microscopic a cancerelor cutanate, cu evaluarea histologică intraoperatorie a marginilor de rezecție. Dermatologia pediatrică - diagnosticul și tratamentul bolilor de piele specifice nou-născutului, sugarului și copilului (hemangioame infantile, dermatita de scutec, genodermatoze). Imunodermatologia - bolile cutanate mediate imun: lupusul eritematos, pemfigusul vulgar, pemfigoidul bulos. Tricologia - afecțiunile părului și scalpului (alopecii, hirsutism). Onicologia - afecțiunile unghiilor. Dermatologia cosmetică - proceduri estetice: injectări cu toxină botulinică, umpluturi dermice, peelinguri chimice, tratamente laser. Dermato-oncologia - diagnosticul și tratamentul tumorilor cutanate maligne (melanom, carcinom bazocelular, carcinom spinocelular). Teledermatologia - consultul dermatologic la distanță, prin transmiterea de imagini (store-and-forward) sau prin videoconsultație în timp real.
Investigații diagnostice
Anamneza și examenul clinic Evaluarea dermatologică începe cu anamneza (debutul leziunilor, evoluția, factorii agravanți sau amelioranți, expunerea solară, antecedentele familiale) și cu inspecția vizuală a întregii suprafețe cutanate, inclusiv scalpul, unghiile și mucoasele accesibile.
Pentru evaluarea leziunilor pigmentare suspecte de melanom se folosește pe scară largă regula ABCD(E), propusă în 1985 de Friedman, Rigel și Kopf: Asimetrie (Asymmetry), neregularitatea marginilor (Border), variația culorii (Color), diametrul (Diameter, de regulă peste 6 mm) - criteriu extins ulterior cu evoluția în timp a leziunii (Evolving).
Tehnici la patul bolnavului Lampa Wood - lumină ultravioletă (365 nm) folosită pentru evidențierea unor infecții fungice, a porfiriilor cutanate și a zonelor depigmentate din vitiligo. Dermatoscopia (dermoscopia) - examinare cu magnificație și lumină polarizată, care crește acuratețea diagnosticului leziunilor pigmentare față de examenul cu ochiul liber. Examenul cu hidroxid de potasiu (KOH) - dizolvă keratina și permite vizualizarea microscopică a hifelor și sporilor fungici în dermatofiții și candidoze. Frotiul Tzanck - examinarea citologică a bazei unei vezicule, colorată Giemsa, utilă în infecțiile herpetice (evidențiază celule gigante multinucleate); tehnica poartă numele dermatologului francez Arnault Tzanck.
Biopsia cutanată Tipurile principale de biopsie cutanată sunt biopsia punch (probă circulară, de regulă 2-6 mm, ce interesează toată grosimea pielii), biopsia shave (pentru leziuni superficiale, exofitice) și biopsia excizională (pentru leziuni suspecte de malignitate, cu evaluarea marginilor). Colorația hematoxilină-eozină (H&E) rămâne tehnica de bază în dermatopatologie.
Teste alergologice și imunologice Testarea cutanată (patch test) - aplicarea unor alergeni standardizați pe piele, sub ocluzie, timp de 48 de ore, cu citire ulterioară la 48 și 96 de ore; este investigația de referință pentru identificarea alergenilor responsabili de dermatita de contact alergică. Imunofluorescența directă (IFD) - identifică depozite de imunoglobuline (IgG, IgA) și complement (C3) în biopsiile cutanate, esențială pentru diagnosticul bolilor buloase autoimune (pemfigus vulgar, pemfigoid bulos).
Scoruri clinice Severitatea unor dermatoze cronice este cuantificată prin scoruri standardizate. SCORAD (SCORing Atopic Dermatitis), elaborat de un grup de lucru european în 1993, combină extinderea leziunilor (suprafața corporală afectată), intensitatea acestora (eritem, edem, excoriații) și simptomele subiective (prurit, tulburări de somn), clasificând dermatita atopică drept ușoară (sub 25 de puncte), moderată (25-50) sau severă (peste 50). Un instrument similar, PASI (Psoriasis Area and Severity Index), este folosit pentru cuantificarea severității psoriazisului și pentru evaluarea răspunsului la terapiile biologice.
Imagistică Ecografia cutanată de înaltă frecvență - evaluează grosimea, vascularizația și extensia în profunzime a tumorilor cutanate. Microscopia confocală de reflectanță - tehnică de „biopsie optică" neinvazivă, utilă în special în diagnosticul leziunilor melanocitare echivoce.
Simptome și motive de consult Motivele frecvente pentru care este recomandat un consult dermatologic includ: Apariția unui nev pigmentar nou sau modificarea unuia existent (formă, culoare, dimensiune, prurit, sângerare); O erupție cutanată persistentă, pruriginoasă sau extinsă; O leziune care nu se vindecă timp de mai multe săptămâni; Acneea rezistentă la tratamentele uzuale; Modificări ale unghiilor (culoare, formă) sau infecții unghiale; Căderea părului sau iritații ale scalpului; Cicatrici sau formațiuni cutanate cu implicații estetice.
Consultul standard include anamneza (istoric personal și familial, expunere solară, alergii, medicație curentă), examinarea vizuală a întregii suprafețe cutanate și, la nevoie, dermatoscopie, biopsie, examen cu lampa Wood sau teste de laborator; durează, de regulă, 15-30 de minute. Persoanele cu factori de risc (antecedente familiale de cancer cutanat, număr mare de nevi, expunere solară intensă) sunt sfătuite să efectueze un control dermatologic preventiv anual.
Boli frecvente La nivel mondial, afecțiunile cutanate reprezintă a patra cauză de dizabilitate netă (nonfatal disease burden), potrivit unei analize a Studiului Global al Poverii Bolilor pentru anul 2010.
Dermatoze inflamatorii miniatura|right|250px|Plăci de psoriazis pe spate Acneea - afecțiune a unității pilosebacee, foarte frecventă la adolescenți, dar posibilă la orice vârstă. Dermatita atopică (eczema) - dermatoză cronică, pruriginoasă, cu debut frecvent în copilărie, asociată adesea cu astm și rinită alergică (triada atopică). Psoriazisul - dermatoză inflamatorie cronică, mediată imun, cu plăci eritemato-scuamoase bine delimitate; poate asocia artrită psoriazică. Dermatita de contact - iritativă sau alergică, declanșată prin contactul cu substanțe iritante sau alergeni identificabili prin patch test. Rozaceea - afecțiune cronică a pielii feței, cu eritem, telangiectazii și, uneori, papule și pustule. Urticaria - erupție pruriginoasă, tranzitorie, cu papule și plăci edematoase (habituri).
Infecții cutanate Infecții bacteriene - impetigo, celulita, erizipelul (frecvent produse de Staphylococcus aureus și Streptococcus pyogenes). Infecții fungice - dermatofițiile (tinea), candidozele cutanate, pitiriazisul versicolor. Infecții virale - herpesul simplex, herpesul zoster, verucile (produse de papilomavirusuri umane).
Cancere cutanate miniatura|right|250px|Melanom malign cutanat Carcinomul bazocelular - cel mai frecvent cancer cutanat, cu creștere lentă și potențial metastatic redus. Carcinomul spinocelular (scuamocelular) - se poate dezvolta pe leziuni precanceroase precum keratoza actinică. Melanomul - cea mai agresivă formă de cancer cutanat, cu potențial metastatic important; diagnosticul precoce, ghidat de regula ABCDE, este esențial pentru prognostic.
Boli autoimune și buloase Lupusul eritematos cutanat - manifestări cutanate izolate sau asociate lupusului eritematos sistemic. Pemfigusul vulgar - boală buloasă autoimună, cu autoanticorpi îndreptați împotriva desmogleinelor, care produc acantoliză intraepidermică. Pemfigoidul bulos - boală buloasă autoimună subepidermică, mai frecventă la vârstnici. Vitiligo - depigmentare cutanată dobândită, prin distrugerea autoimună a melanocitelor.
Afecțiuni pediatrice Dermatita de scutec - una dintre cele mai frecvente dermatoze ale sugarului. Hemangiomul infantil - tumoră vasculară benignă, cu evoluție caracteristică de proliferare urmată de involuție spontană.
Tratamentul
Terapia topică și sistemică