300px|thumb|Reprezentare grafică a cariotipului uman normal Genomul uman este genomul speciei homo sapiens, stocat pe 23 de perechi de cromozomi. Douăzeci și două dintre acestea sunt perechi de cromozomi autozomali, în timp ce cealaltă pereche determină sexul. Genomul uman haploid ocupă puțin mai mult de 3 miliarde de perechi de bază de ADN. (HGP) a produs o secvență de referință a genomului uman eucromatic, utilizată în toată lumea în științele biomedicale.

Genomul uman haploid conține circa 23.000 de gene codificante, mult mai puține decât se aștepta la început.Evolutionary Trajectories of Primate Genes Involved in HIV Pathogenesis, 2 septembrie 2009 De fapt, doar aproximativ 1,5% din genom codifică proteine, restul fiind gene ARN necodificante, șiruri de reglare, introni, și ceea ce se numește .

Mai multe grupe de cercetători au contribuit, pe diferite domenii, la crearea hărții genomului uman. Direc­torul celei mai importante gru­pări, cea a specialiștilor în computere, a fost cercetătorul american de origine română Sorin Istrail.Cristinel C. Popa , Românul care a contribuit la descoperirea mileniului, la Antena3.ro, 14 iulie 2011

Note

Categorie:Genetică