miniatura|Mirungerea unui prunc nou botezat la o biserică ortodoxă georgiană. Miruirea (în , „întărirea”, „confirmarea”) este în creștinismul catolic și ortodox una din cele șapte taine, prin care cel botezat, prin punerea mâinilor, ungere cu mir și rugăciune, primește Duhul Sfânt spre întărirea lăuntrică a vieții spirituale (duhovnicești) și spre mărturisirea cu curaj a credinței.

În protestantism nu există decât două taine (botezul și euharistia), așa încât confirmațiunea conferită copiilor între 14-15 ani constă într-un examen de cunoștințe, urmat de o mărturisire de credință și o binecuvântare, pentru ca adultul să aibă un discernământ mai mare.

În ritul bizantin miruirea are loc imediat după botez. În ritul latin miruirea are loc în cazul botezului adulților tot imediat după botez, însă în cazul botezului copiilor este amânat până la vârsta discernământului. În ritul latin cel care miruiește este de regulă episcopul, iar în ritul bizantin orice preot.

Originea nu tocmai clară a acestui sacrament (bazat pe „Faptele Apostolilor”, 8,14-17) a determinat, în secolul al XVI-lea, Bisericile Reformate să nu mai recunoască miruirea (firmatio) drept taină, confirmațiunea protestantă având un caracter diferit.

Caracterul sacramental al mirului thumb|Ungerea cu mir în Biserica Ortodoxă, după ritul bizantin Acesta reiese în mod indirect din Scriptură, ținând seama de următoarele: apostolii săvârșeau un rit sacramental, constând în impunerea mâinilor și rugăciune (cf. Fp 8, 14-17; 19, 6; Evr 6, 2); efectul acestui rit era comunicarea Duhului Sfânt (cf. Fp 8, 18); apostolii acționau potrivit misiunii încredințate de Hristos. Ținând seama de făgăduința trimiterii Duhului (In 7, 38), putem presupune că a dat apostolilor și îndrumări mai precise privind modul comunicării acestuia.

Semnul exterior al mirului În Bisericile răsăritene, ungerea cu mir se face, după o rugăciune de invocare a Duhului Sfânt, asupra diferitelor părți ale corpului, fiecare ungere fiind însoțită de formula "Pecetea darului Duhului Sfânt" (gr. Σφραγὶς δωρεᾶς πνεύματος ἁγίου).

În Biserica catolică, ritul esențial este ungere cu sfânta crismă pe frunte, făcută cu punerea mâinii și însoțită de cuvintele: "Primește pecetea darului Duhului Sfânt".

În ritul bizantin, mirul este oferit împreună cu botezul. În ritul romano-catolic, în cazul botezului copiilor, deoarece se cere administrarea lui de către episcop, mirul este oferit separat de botez, de obicei, la vârsta priceperii, după prima împărtășanie (în cazul botezului adulților, cele trei sacramente ale inițierii se acordă, totuși, împreună).

Efectele mirului Legat de har, ca taină a celor vii, mirul sporește harul sfințitor; acțiunea specifică a mirului este desăvârșirea harului botezului.

În al doilea rând, mirul întipărește în suflet un semn spiritual de neșters, caracterul mirului, și, de aceea, acest sacrament nu poate fi primit decât o singură dată.

Necesitatea mirului Datorită instituirii lui de către Hristos, se poate deduce că mirul este de nelipsit pentru Biserică în ansamblu. Mirul îi oferă puteri spirituale pentru depășirea greutăților din interiorul și exteriorul ei.

În privința fiecărui creștin în parte, în general, se afirmă că un creștin botezat poate dobândi mântuirea veșnică și fără mir.

Oficiantul mirului În Biserica ortodoxă și alte Biserici răsăritene, începând din secolul IV s-a generalizat acordarea mirului de către simpli preoți. În Constituțiile apostolice (sfârșitul secolului IV), impunerea mâinilor (χειροθεσία) la mir se atribuie nu numai episcopului, ci și preotului. Deși această taină este acordată de către preot, mirul trebuie să fie sfințit de către o adunare de episcopi, și de aceea se spune că mirungerea este o taină episcopală. Ea suplinește taina punerii mâinilor de către apostoli asupra celor botezați, prin care se conferă creștinului laic, harul "Preoției Împărătești" despre care vorbește Sfântul Petru.

În Biserica latină, oficiantul de drept al mirului este numai episcopul. Un simplu preot poate fi oficiant extraordinar al mirului, dacă i se acordă această facultate de către episcop. Dacă un simplu preot oficiază botezul unui adult, pentru acest lucru are nevoie de aprobarea episcopului, care, în acest caz, implică, din oficiu, și facultatea de a conferi mirul (în cazul botezului adulților păstrându-se uzul acordării împreună a celor trei sacramente ale inițierii: botezul, mirul, euharistia).

Subiectul mirului Poate primi mirul orice creștin botezat care nu a fost încă miruit. Repetarea mirului nu este valabilă. Pentru primirea cu vrednicie a mirului se cere starea de har sfințitor.

Note

Vezi și Taină (sacrament)

Bibliografie Dreptul canonic (1983), can. 879-896 Catehismul Bisericii Catolice (1992), nr. 1285-1321 Compendiul Catehismului Bisericii Catolice (2005), nr. 265-270

Legături externe

Biserica Ortodoxă Română Ion Bria, „Despre Sfintele Taine” , Studii teologice nr. 3-4/1997, pag. 22-30. Prima mărturie patristică asupra Tainei Mirungerii, 25 octombrie 2011, Adrian Agachi, Ziarul Lumina.

Sfantul si Marele Mir, 26 iulie 2012, IPS Laurentiu Streza - Mitropolitul Ardealului, CrestinOrtodox.ro Sfintirea Marelui Mir, 20 septembrie 2006, CrestinOrtodox.ro Sfantul si Marele Mir, 16 aprilie 2007, Dorina Zdroba, CrestinOrtodox.ro Sfantul si Marele Mir, 12 aprilie 2007, IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului, CrestinOrtodox.ro

Categorie:Sfintele Taine