Grecia clasică este o perioadă de 200 de ani de referință pentru istorici, care cuprinde secolele al V-lea și al al IV-lea î.Hr. din Grecia Antică. Epoca Greciei clasice a debutat odată cu dezvoltarea civilizației și culturii grecești în peninsula balcanică, cât și în afara acesteia (coloniile grecești). De asemenea, este perioada când multe dintre orașele-state grecești (polisurile) obținuseră o autonomie crescută față de cel mai mare imperiu al vremii, Imperiul Persan, și în care se manifestă ascensiunea militaristă a Spartei și progresul democratic al Atenei.

Cele două mari polisuri s-au înfruntat în războiul peloponesiac, încheiat cu hegemonia spartană, apoi cu dominația tebană și expansiunea Macedoniei sub regele Filip al II-lea al Macedoniei.

Arta, arhitectura, sculptura, teatrul, științele, literatura și filosofia civilizației occidentale provine din Grecia clasică.

Perioada clasică a Greciei este situată între epoca întunecată și arhaică, și este succedată de perioada elenistică care a debutat cu campaniile regelui Alexandru cel Mare al Macedoniei și cu extinderea culturii și civilizației grecești în orient.

Începutul democrației ateniene În 594 î.en., atenienii se aflau în mijlocul unei crize economice, sociale, politice și morale. Pe partea economică, Atena s-a extins teritorial la o scară care abia permitea să hrănească toți locuitorii. Micii fermieri s-au găsit îngropați în datorii.

Izvoarele și poemele civice ale reformatorului Solon explică starea de conflict intern premergătoare reformei printr-o criză care afecta distribuția pământului și statuturile civice. Un număr mare de atenieni ruinați decad la statutul de hectemoroi, țărani datori să dea unui proprietar creditor a șasea parte din recoltă, obligație materializată prin borne de piatră-horoi-pe ogoarele acestora. Ca urmare, tot mai mulți oameni au ajuns sclavi pentru datorii fiind vânduți dincolo de hotarele Africii.

Pe partea politică, luptele dintre familiile aristocratice au divizat orașul. Orașul Atena era condusă de nouă arhonți . Acești arhonți au fost aleși pentru un mandat de un an de către un consiliu de foști archeoni numit Areopag. Areopagizii erau formați numai din membrii aristocrației. Acești aristocrați s-au folosit de poziția și puterea lor în beneficiul propriilor familii. Singurul organism politic de natură să pună acești oameni la treaba a fost Areopagul. Având în vedere că inspectarea puterii aristocratice era întocmită de alți aristocrați, nevoile populației au trecut neobservate.

Reformele lui Solon

Accentuarea acestui proces, mai ales în legătură cu tendința aristocrației care își legitimă puterea prin fast și cheltuieli de prestigiu tot mai exagerate, duce la o stare de revoltă acută, în care demosul revendică laolaltă restaurarea statutului social și al celui cetățenesc al micilor proprietari aserviți sau primejduiți de aservire. Soluția acceptată de ambele părți în conflict a fost alegerea lui Solon în 594 î.en. , ca arhonte cu mandat excepțional de arbitru. Solon era un aristocrat dintr-o veche familie a eutrapizilor, cunoscut că poet și înțelept-sophos. Acesta își propunea restaurarea concordiei civice prin medierea conflictului-mesotes. Solon a acționat decisiv. Pentru a rezolva problemele economice , a încurajat plantarea și exportul de ulei de măsline , și a interzis vânzarea altor produse alimentare de peste hotare . Reforma sa a îmbrăcat formă unor legi, consemnate pe mai multe table de lemn-axones, care se roteau în jurul unei axe-kurbeis, montate pe Acropole.

Desființează orice formă de servitute arhaică, smulgând bornele care marcau acest statut, horoi, și proclamă : "pământul patriei, odinioară sclav, acum este liber". Această eliberare s-a numit seisachteia-lepădarea puterii, care a avut drept componentă și redarea statutului de cetățean liber pentru toți cei care , hectemori sau sclavi, și-l pierduseră. Continuă restructurarea sistmului socio-politic atenian, corelând drepturile și obligațiile cetățenești cu statutul de proprietar funciar, printr-o evaluare cantitativă riguroasă a veniturilor agricole și a locului în polis. Pentru a submina puterea familiilor aristocratice , Solon a schimbat calificările pentru puterea politică de la neam la bogăție . Acum nu mai trebuia să fii dintr-o familie nobilă pentru a participa la viață politică , atâta timp cât erai bogat . Acest lucru nu a privat familiile aristocratice , dar deținerea dreptului de participare la viață politică s-a extins.

Pentru a se asigura că și cei săraci vor avea un cuvânt de spus în politică , Solon a extins adunarea generală ateniană . El a permis tuturor cetățenilor drept de vot . De asemenea, le-a dat puterea reală adunării generale . El le-a dat decizia finală de alegere a funcționarilor publici și a creat un consiliu de cetățeni de a acționa în calitate de judecători . În cele din urmă , cetățenii din Atena au avut o modalitate de a apela la politicienii lor .

Împarte corpul civic în patru categorii de venit anual, măsurat în unități de capacitate pentru cereale sau pentru produse lichide, vin și ulei: pentakosiomedimnoi care aveau 500 de medimni (medimnul era bănița de cereale), cei care aveau 300 de medimni anual erau hippeis-cavalerii, cei care aveau 200 de medimni erau zeugitai (hopliții sau cetățenii care aveau cel puțin o pereche de boi) și cei care aveau sub 200 medimni erau thetes.

Stabilește o corespondență strictă între obligațiile militare-primele două clase formau cavaleria, zeugitii-infanteria, iar thetii serveau că trupe auxiliare sau vâslași; și drepturile politice-toate clasele puteau participa la adunarea poporului și să voteze, dar numai indivizii din primele trei pot fi alese, și numai primele două pot exercită funcții majore de arhonte sau preot.

Această distribuție censitara este întregită de o reglementare precisă a drepturilor adunării poporului-demos/ecclesia, în așa măsură încât izvoarele ulterioare îi atribuie acestuia. Periodicitatea și competență suverană a adunării sunt clar statuate, această dobândind și capacitatea de a judecă-heliaia-procesele de apel, și de aceste măsuri se leagă și sistematizarea a unei zone din preajma cartierului Kerameikos care devine o a două agora, dublând-o pe cea străveche de la poalele Acropolei. Solon a înființat și un al doilea consiliu de 400 de membri că la Chios, din toți cetățenii, devine semnificativă dublarea instituțiilor tradiționale prin noi organisme, menite să contrabalanseze autoritatea vechii nobilimi și să echilibreze raporturile publice în cetate.

Se formează o imagine ideală a unui polis tradițional, în care cetățenii-proprietari și soldați, solidari prin origine comună și similitudine, se supun bunei rânduieli a treburilor obștei-Eunomia. Atenienii alegeau un magistrat cu puteri excepționale sau chemau arbitri din afară. Solon a impus legea care putea anula calitatea de cetățean al celor care nu participau la lupta în caz de război civil-atimia.

A stimulat orientarea către ocupațiile meșteșugărești și o concentrare urbană care reprezenta premisa înfloririi artizanatului și comerțului maritim din vremea tiraniei pisistrate. Desființarea formelor de dependență obligă Atena să se orienteze către procurarea pe piață a forței de muncă, ceea ce împiedică o dezvoltare în ansamblu a schimbului de mărfuri și un statut aparte pentru marfă ce constă în sclavi.

După încheierea reformele sale , Solon a renunțat puterea lui și a părăsit orașul, făgăduind atenienilor să mențină sistemul sau 10 ani , înainte de a face orice modificări. Cu toate acestea, în mai puțin de cinci ani , aristocrații ateniene au reușit să submineze acest sistem , încă o dată .O bună parte din instituțiile noi-create sunt repede desființate, sfatul celor 400 dispare, iar vărul lui Solon, Peisistratos, a preluat controlul . Deși Peisistratos a decis în mod corect, încercând să-i protejeze pe cei săraci de bogați , fiul sǎu, Hippias , a impus un regim de teroare . Pentru o jumătate de veac, la Atena, se va instaura tirania.

Dictatura lui Pisistrate

La Atena, tirania se instaurează după reformele lui Solon, având loc numeroase incidente: în 582, când Damasias rămâne în funcția de arhonte timp de 2 ani și câteva luni, a izbucnit un conflict dintre vechi facțiuni rivale-pediakoi-câmpenii, mari familii din jurul sanctuarului de la Eleusis, independente de Atena și, paraloi-cei de pe coasta, care reprezenta facțiunea aristocratică a Alcmeonizilor, ale căror proprietăți se aflau în preajma Atenei, către mare. Mai apare încă o facțiune, huperakrioi, cei de peste munte, nobilii din jurul sanctuarului de la Brauron și din câmpia Marathon, din N-E Aticii, care devin cei mai activi, în frunte cu Pisistrate, care adaugă mijloacele tradiționale de confruntare între hetarii o dimensiune populară insolită, nu se mai adresa clientelei tradiționale a nobililor, ci intreugului demos. În 561, Pisistrate stârnește emoția populară pretinzând că e victima unui atentat și obține o garda personală de 300 de korunephoroi-purtători de măciuci, cu ajutorul acestora, se intalează pe Acropole, dar este repede alungat. Revine după puțin timp datorită unei alianțe cu Megacles Alcmeonidul, căpetenia paralienilor, cu a cărui fiica se și căsătorește. Întoarcerea tiranului în cetate este pusă în scenă că o hierogamie, Pisistrate intrând triumfal pe un car, alături de o femeie deosebit de frumoasă și înalta care se da drept zeița Atena. Dar după puțin timp, tiranul desface alianța cu Alcmeonizii, refuzând să consume o căsătorie care, după cum pretindea el, i-ar fi adus urmași dintr-un neam blestemat de zei, și este din nou alungat. Mult îndelungatul exil îi permite să-și adune mijloacele bănești și alianțe mai importante; cu ajutorul acestor, angajează mercenari și debarcă la Marathon, unde este întâmpinat de o mulțime entuziastă. Și-a înfrânt adversarii la Pallene, lângă templul Atenei, și devine stăpân al Aticii până la sfârșitul vieții , 528 i.en. Este consilidata puterea ce este transmisă ereditar. Pisistrate va fi succedat de fiul sau cel mai mare- Hippias. Și-a numit prietenii în funcțiile cele mai importante și a permis funcționarea instituțiilor tradiționale. Chiar și raporturile cu aristocrații atenieni au fost pacifice, după o vreme, Alcmeonizii, care au fost exilați, se întorc în Atica, și în vremea lui Hippias, vechile feude par uitate, de vreme ce o inscripție atestă că în 525 i.en., unul dintre fii lui Megacles, Clistene, era arhonte eponim al cetății. Relațiile erau amicale cu familia Phiiazilor, care-l susținea în expansiunea spre sudul Traciei, unde Miltiades cel Bătrân fondează cetatea Chersonesului Tracic. Această întemeiere, că și instalarea atenienilor la Sigeion, contribuie la soluționarea a o parte din problemele agrare ale Aticii, că și la stabilirea controlului atenian asupra strâmtorilor, prin care corăbiile cu grâu din Pont ajungeau în Egeea.