Ana Porgras () este o fostă gimnastă din România, medaliată cu aur la bârnă la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică din 2010.
Cariera sportivă Debut A fost selecționată pentru gimnastică la vârsta de patru ani de antrenorii Agripina și Paul Gâlea. A obținut prima medalie la vârsta de 10 ani, la un concurs desfășurat la Buzău.Viața Liberă, an. 23, nr. 7004, 19 octombrie 2012, p. 8 Primele performanțe notabile au fost înregistrate după vârsta de 12 ani, când, la Campionatele Naționale ale Cluburilor Sportive Școlare, a câștigat medalia de bronz la individual compus, locul al doilea la bârnă și locul al treilea la sol. În anul 2006 a fost cooptată în lotul național de junioare de la Onești. Cu echipa României a obținut medalia de argint la Jocurile Balcanice pentru juniori, desfășurate la Istanbul, precum și medalia de bronz la sol. Ulterior, a fost promovată la lotul național de junioare de la Deva. În această perioadă a devenit dublă campioană națională la paralele și bârnă, a câștigat locul întâi la Campionatul Național al Maeștrilor la bârnă și s-a clasat pe poziții fruntașe în competiții internaționale. Anul 2008 a marcat consacrarea sa, devenind campioană europeană de junioare la bârnă și clasându-se pe locul al patrulea cu echipa României. Totodată, a fost inclusă în lotul național olimpic de senioare de la Deva. Elevă a Liceului cu Program Sportiv Galați, a fost detașată pe plan profesional la Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva.
Din octombrie 2009, activează la Club Farul Constanța.Viața Liberă, an. 21, nr. 6160, 22 ianuarie 2010, p. 10 În noiembrie 2012, a participat la ultimul ei concurs, o întrecere de perechi mixte în Elveția, unde s-a clasat pe locul IV.
Cariera ca senioară Nefiind complet refăcută după accidentări, Ana a fost inclusă în selecționata României pentru Campionatele Europene din 2010. A participat la probele de bârnă și paralele, contribuind la clasarea echipei pe locul al doilea în calificări. În concursul individual pe aparate, s-a calificat în finale de pe primul loc la bârnă și de pe locul al șaptelea la paralele.
În finala pe echipe, România a obținut medalia de bronz, Ana realizând cea mai mare notă la bârnă (14,800) și 13,700 la paralele. În timpul finalei, a suferit o accidentare la coborârea de pe bârnă, fiind nevoită să se retragă din finalele de la acest aparat și de la paralele. Ulterior, a fost diagnosticată cu fisură de peroneu.
A revenit în competiții în luna septembrie, câștigând medalia de aur la bârnă și medalia de argint la paralele la Cupa Mondială de la Gent (Belgia). La o săptămână după acest concurs, și-a apărat titlul la individual compus la Campionatele Naționale ale României, obținând totodată medalia de aur la bârnă și medalia de bronz la sol.miniatura|Bronz la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică, Londra, 2009
Distincții În octombrie 2010, a obținut medalia de aur la bârnă la Campionatele Mondiale de la Rotterdam cu un punctaj de 15366.Viața Liberă, nr. 6632, 25 octombrie 2010, p. 8
Ana Porgras este cetățean de onoare al municipiului Galați.Ana Porgras, cetățean de onoare al municipiului Galați, Adevărul, 20 noiembrie 2009 În 2011 a primit Ordinul Meritul Sportiv clasa a II-a.DECRET nr. 211 din 17 februarie 2011 privind conferirea Ordinului și Medaliei Meritul Sportiv, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 132 din 22 februarie 2011
Note
Legături externe Site Oficial
Ana Porgras la Campionatul Mondial de Gimnastică 2009 Ana Porgras, campioana fără familie
Categorie:Nașteri în 1993 Categorie:Nașteri pe 18 decembrie Categorie:Echipa română de gimnastică artistică la Campionatele mondiale din 2009 Categorie:Echipa română de gimnastică artistică la Campionatele mondiale din 2010 Categorie:Echipa română de gimnastică artistică la Campionatele europene din 2010 Categorie:Gimnaste române Categorie:Cetățeni de onoare ai Galațiului Categorie:Decorați cu Ordinul Meritul Sportiv Categorie:Oameni în viață