Antigona Papazicopol () a fost o legendară marionetistă (artistă mânuitoare) din România.

Biografie A fost absolventă a Facultății de Belle Arte. Prin decizia d-lui Ion Petrovici, ministru secretar de Stat la Departamentul Culturii Naționale și al Cultelor cu Nr. 26.247 din 18 iulie 1942, d-ra Papazicopol Antigona și d-na Feraru Maria se numesc, pe data prezentării la serviciu, în posturile de artist specialist stagiar cl. I, vacante la Laboratorul de Biologie al Casei Școalelor fiind retribuite cu cîte o diurnă de lei 7.200 lunar.MONITORUL OFICIAL (Partea I) Nr. 169, 23 iulie 1942

A activat la Teatrul Țăndărică de la întemeierea sa (în 1945, de către Lucia Calomeri și Elena Pătrășcanu, cu sprijinul Fundației Regele Mihai I) și până la pensionare, în 1968.O bursă pentru păpușari A fost laureată a premiului de stat, artistă emerită.

A rămas celebru cuplul pe care îl făcea cu o altă mare marionetistă, Dorina Tănăsescu.

A activat și ca pedagog, conducând cursuri de mânuire a marionetei.

A făcut roluri remarcabile în spectacole mari ale teatrului Țăndărică:

Pădurea fermecată - 1945 Țăndărică la circ - 1946 Galoșul fermecat - 1948 Harap Alb - 1950 Circul Atlantic - ? Umor pe sfori - 1954 (co-autoarea spectacolului, alături de Dorina Tănăsescu, Ella Conovici, R Zolla, Ioana Constantinescu, Mioara Buescu - Primul mare succes internațional al teatrului Țăndărică) Băiatul și vântul - 1954 Povestea porcului - 1956 Harap Alb - 1961 Milioanele lui Arlechin - 1957 Isprăvile lui Heracle - 1959 Micul Prinț - 1960 (în regia lui Radu Penciulescu, unde anima admirabil diferite personaje - Floarea, Șarpele) Cactus întâiul și ultimul - 1961 Cartea cu Apolodor - 1962 A fugit un tren - 1962 Amănarul - 1965 Tigrișorul Petre - 1966 Vrăjitorul din Oz - 1967

A semnat regia pentru spectacolul Gâscănelul.

Distincții Ordinul Muncii clasa a III-a (14 iunie 1957) „cu prilejul sărbătoririi zilei de 1 iunie «Ziua internațională a copilului», pentru merite deosebite în muncă”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 297 din 14 iunie 1957 pentru conferirea „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VI, nr. 16, 19 iunie 1957, p. 127.

Note

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1915 Categorie:Decese în 1997 Categorie:Marionetiști români Categorie:Artiști români din secolul al XX-lea Categorie:Femei din România