Cristian al III-lea () a fost rege al Danemarcei și rege al Norvegiei între 1534 și 1559.
Biografie
Tinerețe Cristian a fost fiul cel mare al regelui Frederic I al Danemarcei și al soției sale, regina Anna de Brandenburg. S-a născut în 1503 în Castelul Gottorf pe care Frederic l-a făcut reședință principală. În 1514, pe când el avea doar zece ani, mama sa a murit. Patru ani mai târziu, tatăl său s-a recăsătorit cu Sofia de Pomerania (1498– 568). Frederic a fost ales rege al Danemarcei în locul nepotului său, Cristian al II-lea, în 1523. Primul serviciu public al tânărului Cristian după ce tatăl său a devenit rege a fost micșorarea orașului Copenhaga, care stătea ferm pentru fugarul Cristian al II-lea.
Domnie După moartea tatălui său în 1533, Cristian a fost proclamat rege în 1534 la o adunare în Rye,. Consiliul de Stat danez, dominat de episcopii catolici și de nobili, au refuzat să-l accepte pe ducele Cristian ca rege și au apelat la contele Christopher din Oldenburg, în scopul de a-l restabili pe Cristian al II-lea la tronul danez. În opoziție cu regele Cristian al III-lea, contele Christopher a fost proclamat regent la Adunarea Ringsted și la Adunarea Skåne la St. Liber Hill de la Catedrala din Lund.
Rezultatul a dus la un război civil timp de doi ani, cunoscut sub numele de Feuda Contelui, între forțele protestante și catolici, război pe care Cristian al III-lea l-a câștigat și a ocupat tronul Danemarcei, iar forțele catolice din Danemarca au fost supuse.
Pericolele care îl amenințau pe Cristian din partea împăratului Carol al V-lea și ale altor rude ale întemnițatului Cristian al II-lea, l-au convins că este necesar să reducă nemulțumirea în țară, bazându-se pe magnații danezi și pe nobili.
La Herredag de la Copenhaga, 1542, noua nobilime care a îmbogățit din nou Danemarca au votat pentru Cristian, oferindu-i o parte din bunurile lor pentru a achita datoriile grele pe care le avea în Holsatians și către alți germani.
Pivotul politicii externe a lui Cristian a fost alianța sa cu prinții protestanți germani, fiind o contragreutate la ostilitatea persistentă a lui Carol al V-lea, care era determinat să susțină pretențiile ereditare ale nepoatei sale, fiica lui Cristian al II-lea, la regatele scandinave. Războiul a fost declarat împotriva lui Carol al V-lea în 1542 și cu toate că prinții protestanți germani s-au dovedit a fi aliați necredincioși, închiderea transportului olandez s-a dovedit a fi o armă eficace în mâna regelui Cristian, astfel încât Olanda l-a determinat pe Carol să facă pace cu Danemarca în Speyer, pe 23 mai 1544.
Politica externă de mai târziu a fost reglementată prin pacea de la Speyer. El a evitat orice complicații străine, a refuzat să participe la Războiul Schmalkaldic din 1546, a mediat între împărat și Principatul elector Saxonia după ce Mauriciu de Saxonia a murit în bătălia de la Sievershausen din 1553.
În februarie 1555 Cristian a intervenit cu succes în numele traducătorului bibliei engleze, Miles Coverdale, care fusese închis timp de doi ani și jumătate de regina Maria a Angliei. Acesta a fost eliberat și i s-a permis să părăsească Anglia.
Regele Cristian al III-lea a murit în prima zi a anului 1559, la Koldinghus și a fost înmormântat în Catedrala Roskilde.
Căsătorie și descendenți Cristian s-a căsătorit cu Dorotea de Saxe-Lauenburg pe 29 octombrie 1525, la Castelul Lauenburg. Cei doi au avut împreună cinci copii: Ana de Danemarca (1532–1585), consoarta principelui elector Augustus de Saxonia; Frederic al II-lea (1534–1588); Magnus, Rege de Livonia (1540–1583) Ioan al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Plon (1545–1622); Dorotea de Danemarca (1546–1617), consoarta ducelui Wilhelm de Brunswick-Lüneburg și mama ducelui Georg de Brunswick-Lüneburg.
Note
Bibliografie Christian 3 (Dansk Konge) Christian 3. King of Denmark • Norway 1534-59 (Danish Kings and Their History) Cf. Carsten Porskrog Rasmussen: Die dänischen Könige als Herzöge von Schleswig und Holstein, Frauke Witte and Marion Hartwig (ed.), în: Die Fürsten des Landes: Herzöge und Grafen von Schleswig, Holstein und Lauenburg, Carsten Porskrog Rasmussen (ed.) on behalf of the Gesellschaft für Schleswig-Holsteinische Geschichte, Neumünster, Wachholtz, 2008, p. 87, .
Legături externe
Categorie:Nașteri în 1503 Categorie:Nașteri pe 12 august Categorie:Decese în 1559 Categorie:Decese pe 1 ianuarie Categorie:Casa de Oldenburg Categorie:Duci de Schleswig Categorie:Duci de Holstein Categorie:Monarhi norvegieni Categorie:Regi ai Danemarcei Categorie:Oameni din Schleswig