Bătăliile de la Lexington și Concord au fost primele ciocniri militare ale Războiului de Independență al SUA.French, pp. 2, 272-273O interpretare controversată este cea că bătălia de la Point Pleasant, disputată cu șase luni în urmă, ar fi fost prima ciocnire militară a războiului. În ciuda unei rezoluții a Senatului SUA din 1908 prin care a fost desemnată astfel, foarte puțini istorici subscriu la această interpretare. Ele s-au dat la 19 aprilie 1775, în comitatul Middlesex, Provincia Massachusetts Bay, în orașele Lexington, Concord, Lincoln, , și Cambridge, de lângă Boston. Bătăliile au marcat izbucnirea conflictului armat deschis între Regatul Marii Britanii și cele treisprezece colonii ale sale de pe continentul nord-american.
Circa 700 de soldați din armata regulată britanică, sub comanda locotenent-colonelului Francis Smith, au primit ordine secrete să captureze și să distrugă proviziile militare despre care se știa că sunt stocate de milițiile din Massachusetts la Concord. Coloniștii au aflat, însă, cu mai multe săptămâni înainte de expediție, că proviziile lor sunt în pericol și mutaseră mare parte din ele în alte locuri. Ei au aflat în noaptea dinaintea bătăliei detalii și despre planurile britanicilor și au reușit să anunțe rapid milițiile din zonă despre mișcările inamicului.
Primele focuri de armă s-au tras chiar la răsăritul Soarelui la Lexington. Milițiile erau depășite numeric și s-au retras, după care trupele regulate au avansat spre Concord, unde căutau proviziile. La North Bridge în Concord, circa 500 de voluntari au luptat și au învins trei companii de soldați ai regelui. Soldații s-au retras din fața minutemanilor după o luptă dusă în câmp deschis.
Alte miliții au sosit la scurt timp și au cauzat pierderi mari trupelor regulate aflate în marș către Boston. La revenirea la Lexington, expediția lui Smith a fost salvată de întăririle general-locotenentului Hugh Percy. Forța combinată, cifrată acum la 1.700 de oameni, a mers până la Boston sub tirul inamicului într-o retragere tactică și a ajuns în cele din urmă la Charlestown. Milițiile cumulate au blocat căile înguste de acces terestru către Charlestown și Boston, declanșând asediul Bostonului.
Ralph Waldo Emerson, în „”, descrie primul foc de armă tras de coloniști la North Bridge ca fiind „împușcătura auzită în toată lumea”, deși nu a fost primul foc de armă al războiului.Emerson's Concord Hymn
Context thumb|left| Infanteria britanică, poreclită de coloniști „tunicile roșii” (în ) și uneori „diavolii”, ocupaseră Bostonul încă din 1768 și fuseseră întăriți de forțele navale și infanteria marină regale pentru a pune în aplicare Legile Intolerabile, adoptate de Parlamentul Britanic cu scopul de a pedepsi Provincia Massachusetts Bay pentru Partida de Ceai de la Boston și pentru alte acțiuni de protest. Generalul , guvernatorul militar al Massachusetts-ului și comandant al celor circa 3.000 de soldați britanici din Boston, nu avea control asupra zonelor din Massachusetts din afara Bostonului, unde implementarea Legilor dusese la escaladarea tensiunilor între majoritatea Whig insurgentă și minoritatea loialistă Tory. Planul lui Gage era de evitare a conflictului prin înlăturarea proviziilor militare ale milițiilor Whig prin atacuri secrete, rapide și pe scară redusă. Această luptă pentru provizii a dus la un succes britanic și apoi la mai multe succese ale insurgenților într-o serie de ciocniri nu foarte violente, denumite s. Gage se considera prieten al libertății și a încercat să-și separe îndatoririle de guvernator al coloniei de cele de general al unei forțe de ocupație. Edmund Burke a descris relația conflictuală a lui Gage cu Massachusetts-ul declarând în Parlament: „un englez este cea mai nepotrivită persoană de pe Pământ să împingă un alt englez în robie.”Fischer, p. 30
Coloniștii își alcătuiseră diverse feluri de miliții începând cu secolul al XVII-lea, la început în principal în scopuri defensive împotriva atacurilor triburilor băștinașe. Aceste forțe au intrat în acțiune în Războiul Francez și Indian din anii 1750 și 1760. Ele erau în general miliții locale, oficial aflate sub jurisdicția guvernului provincial.Brooks, pp. 30–31 Când situația politică a început să se deterioreze, în particular atunci când Gage a dizolvat guvernul provincial în conformitate cu Legea Guvernării Massachusetts-ului, aceste legături deja existente au fost utilizate de coloniști sub egida Congresului Provincial al Massachusetts-ului în scopul rezistenței față de ceea ce ei considerau a fi o amenințare militară.Fischer, p. 51
Pregătirile britanicilor thumb|right|Francis Smith, comandant al expediției militare; portret din 1763 La 14 aprilie 1775, Gage a primit instrucțiuni de la secretarul de stat William Legge, earl de Dartmouth, să dezarmeze rebelii, despre care se știa că au ascuns arme în mai multe locuri, printre care și Concord, și să-i încarcereze pe liderii rebeliunii, în special pe Samuel Adams și pe John Hancock. Dartmouth i-a lăsat lui Gage o largă libertate de acțiune.Fischer, pp. 75–76Brooks, pp. 37–38
În dimineața zilei de 18 aprilie, Gage a ordonat unei patrule călare de circa 20 de oameni sub comanda maiorului Mitchell din să se deplaseze în zona rurală înconjurătoare pentru a intercepta curierii care ar putea fi pe drum călare.Fischer, p. 89 Această patrulă s-a comportat altfel decât celelalte patrule trimise de la Boston în trecut, rămânând pe teren după lăsarea întunericului și întrebând călătorii întâlniți unde se află Adams și Hancock. Aceasta a avut efectul nedorit de a alarma mulți localnici și de a le intensifica eforturile de pregătire. Mai ales miliția din Lexington a început să se adune în acea seară, cu câteva ore înainte de a primi vești de la Boston. O poveste celebră susține că după căderea nopții, un țăran pe nume Josiah Nelson, a confundat patrula britanică cu niște coloniști și i-a întrebat: „Ați auzit cumva când or să iasă soldații?”, la care ar fi fost lovit în cap cu o sabie. Povestea datează, însă, de la o dată cu circa un secol mai recentă decât perioada, ceea ce sugerează că ar putea fi cel mult o legendă.Hafner discută acest incident în detaliu.
Locotenent-colonelul Francis Smith a primit în după-amiaza de 18 aprilie ordin de la Gage cu instrucțiuni pe care să nu le citească decât atunci când trupele sunt deja pe drum. El trebuia să plece din Boston „cu cea mai mare grabă și în cel mai mare secret către Concord, unde vei confisca și vei distruge... toate depozitele militare... Dar vei avea grijă ca soldații să nu-i jefuiască pe localnici sau să facă pagube în proprietatea privată.” Gage a acționat discret și nu a dat ordine scrise pentru arestarea liderilor rebeli, întrucât se temea că un astfel de gest ar putea declanșa o revoltă.Fischer, p. 85
Pregătirile americanilor thumb|upright|left| ar fi dat informații militare rebelilor Liderii rebelilor—cu excepția lui Paul Revere și —plecaseră cu toții din Boston până la 8 aprilie. Ei prinseseră de veste de instrucțiunile secrete ale lui Dartmouth date generalului Gage din surse de la Londra cu mult timp înainte ca ele să ajungă chiar la Gage.Tourtellot, pp. 71–72 (coloniștii aveau informații la sfârșitul lui martie) & p. 87 (Gage primește instrucțiuni la 16 aprilie) Adams și Hancock plecaseră din Boston la casa uneia din rudele lui Hancock din Lexington unde credeau că vor fi în siguranță față de perspectiva arestării imediate.Tourtellot, p. 70
Milițiile din Massachusetts strângeau, într-adevăr, arme, praf de pușcă și provizii la Concord, și o cantitate și mai mare în zonele vestice din Worcester, dar liderii rebeli au aflat că ofițerii britanici fuseseră observați examinând drumurile spre Concord.Fischer, pp. 80–85 La 8 aprilie, Paul Revere s-a dus la Concord călare pentru a-i avertiza pe localnici că britanicii par să plănuiască o expediție. Localnicii au hotărât să desființeze depozitele, distribuind conținutul în orașele din apropiere.Fischer, p. 87
Coloniștii știau și de misiunea din 19 aprilie, deși ea fusese ținută secretă de toți soldații britanici și chiar față de ofițerii misiunii. Există speculații nedemonstrate că sursa confidențială a acestor informații ar fi fost , soția lui Gage, originară din New Jersey, care simpatiza cu coloniștii și avea relații amicale cu Warren.
Între orele 9 și 10 pm în seara zilei de 18 aprilie 1775, Joseph Warren le-a spus lui și lui Paul Revere că trupele regelui sunt pe cale să se urce în bărci și să se deplaseze din Boston la Cambridge și pe drumul spre Lexington și Concord. Informațiile lui Warren sugerau că cele mai probabile obiective ale mișcărilor trupelor regulate din acea seară erau capturarea lui Adams și a lui Hancock. Ei nu se temeau de posibilitatea ca soldații să ocupe Concordul, deoarece proviziile din Concord erau în siguranță, dar se gândeau că liderii lor din Lexington nu știu de potențialul pericol. Revere și Dawes au fost trimiși să-i avertizeze și să alerteze milițiile coloniale din orașele din zonă.Brooks, pp.41–42
Milițiile Dawes a acoperit drumul terestru din sud călare trecând istmul Boston și până la Lexington.Fischer, p. 97 Revere a dat instrucțiuni să se dea semnal la Charlestown după care a parcurs drumul nordic pe apă. A trecut cu barca râul Charles, trecând pe lângă nava britanică de război ancorată. Traversările cu barca la acea oră erau interzise, dar Revere a acostat în siguranță în Charlestown și a continuat drumul călare până la Lexington, evitând o patrulă britanică și avertizând aproape fiecare casă de pe drum. Coloniștii din Charlestown au trimis și ei călăreți înspre nord.Brooks, pp. 42–44
După sosirea în Lexington, Revere, Dawes, Hancock și Adams au discutat situația cu miliția adunată acolo. Ei credeau că forțele ce ieșeau din oraș erau prea mari pentru simplul rol de a-i aresta pe cei doi și că ținta era de fapt Concord. Lexingtonenii au trimis călăreți în localitățile din jur, iar Revere și Dawes au continuat pe drumul spre Concord însoțiți de . În Lincoln, s-au întâlnit cu patrula britanică a maiorului Mitchell. Revere a căzut prizonier, Dawes a căzut de pe cal, și doar Prescott a scăpat și a ajuns la Concord.Brooks, p. 50 Alți călăreți au fost trimiși și din Concord.
Călătoria lui Revere, Dawes și Prescott a declanșat un sistem flexibil de „alarmă și adunare” dezvoltat cu grijă cu câteva luni în urmă, ca răspuns la reacția slabă a coloniștilor față de . Acest sistem a fost o versiune îmbunătățită a unei rețele mai vechi de notificări pe arii extinse și de adunare rapidă a milițiilor locale în caz de urgență. Coloniștii utilizaseră periodic acest sistem încă din primii ani ai războaielor indiene din colonie, înainte ca el să nu mai fie folosit în timpul Războiului Francez și Indian. Pe lângă alți curieri călare care au transmis rapid mesaje, clopotele, tobele, focurile de armă trase în aer, focurile de tabără și trompetele au fost utilizate pentru comunicarea rapidă de la oraș la oraș, anunțând zecile de rebeli din fiecare sat din estul Massachusetts-ului că trebuie să se adune deoarece trupele regulate în număr de peste 500 de oameni au ieșit din Boston, cu intenții posibil ostile. Acest sistem a fost atât de eficient încât oameni din localități aflate și la de Boston aflaseră de mișcările armatei în timp ce aceasta încă își descărca bărcile la Cambridge.Fischer, pp. 138–145 Aceste avertismente timpurii au jucat un rol crucial pentru adunarea unui număr suficient de voluntari coloniali pentru a produce pierderi mari trupelor regulate britanice în acea zi. Adams și Hancock au fost transportați apoi în siguranță, întâi în actualul oraș și mai târziu la .Frothingham, p. 60
thumb|center|800px|O hartă a în care se prezintă rutele primilor mesageri ai insurgenților și ale expediției britanice.
Avansul britanicilor