Farul de la capătul lumii (în ) este un roman scris de Jules Verne și publicat în 1905.

Povestea

Acțiunea cărții se petrece între 1859-1860, în sudul Țării de Foc. Pentru a evita naufragiul navelor care treceau pe acolo, pe Insula Statelor se construiește un far în zona în care se întâlnesc Oceanul Atlantic și Pacific.

Funcționarea farului este asigurată de trei persoane, obligate să trăiască în acea zonă inospitalieră. Cei trei nu știu că insula este cartierul unei bande de pirați, condusă de Kongre și Carcante, care jefuiește navele eșuate, masacrându-le echipajul.

Doi dintre paznici sunt asasinați de pirați, dar al treilea - bătrânul Vasquez - scapă și salvează un naufragiat american, John Davis. Împreună, cei doi încearcă să îi împiedice pe pirați să părăsească insula, în timp ce așteaptă sosirea navei militare Santa-Fé.

Capitolele cărții

Capitolul I - Inaugurare Capitolul II - Insul apulaStatelor Capitolul III - Cei trei paznici Capitolul IV - Banda Kongre Capitolul V - Goeleta Maule Capitolul VI - În golful Elgor Capitolul VII - Grota Capitolul VIII - Vasul Maule în reparație

Capitolul IX - Vasquez Capitolul X - După naufragiu Capitolul XI - Jefuitorii de epave Capitolul XII - La ieșirea din golf Capitolul XIII - Timp de trei zile Capitolul XIV - Canoniera Santa-Fé Capitolul XV - DeznodământTitlurile capitolelor au fost preluate din ediția apărută la editura Ion Creangă în 1975.

Intervenții asupra romanului

Farul de la capătul lumii este primul roman al lui Jules Verne modificat de fiul său, Michel. În cazul de față, modificările sunt puțin numeroase: Michel a ajustat un capitol, a scurtat unele fraze și a edulcorat personajul lui Vasquez.

Versiunea originală a lui Jules Verne, nemodificată, a fost publicată de Gallimard Folio în 2004.

Teme abordate în cadrul romanului

strădania de supraviețui într-un mediu ostil (temă omniprezentă în opera verniană, cu precădere în Insula misterioasă, Naufragiații de pe Jonathan, Școala Robinsonilor și Căpitanul Hatteras) lupta dezechilibrată dintre un mic grup de oameni onești și o bandă numeroasă de răufăcători, în care binele triumfă în cele din urmă (temă prezentă și în În fața steagului și Insula misterioasă)

Lista personajelor

Vasquez - argentinian, 47 de ani, paznic-șef al farului Kongre - în jur de 40 de ani, șeful piraților Carcante - chilian, între 35 și 40 de ani, secundul lui Kongre John Davis - american, între 30 și 35 de ani, secund pe nava Century Felipe - argentinian, 40 de ani, marinar, paznic al farului Moriz - argentinian, 37 de ani, marinar, paznic al farului Vargas - tâmplar în banda lui Kongre Lafayate - comandantul vasului militar Santa-Fé Riegal - secund pe Santa-Fé Harry Steward - căpitanul vasului Century Naufragiații bandei lui Kongre

Adaptări

În 1971, filmul a fost ecranizat cu titlul The Light at the Edge of the World, regia fiind semnată de Kevin BillingtonThe Light at the Edge of the World pe IMDB.. Deși a inclus nume mari ale cinematografiei, cum sunt Kirk Douglas, Yul Brynner, filmul a fost criticat pentru realismul tragic și violența sa.

Traduceri în limba română

1975 - Un bilet de loterie. Farul de la capătul lumii, Ed. Ion Creangă, Colecția "Jules Verne", vol. 9, traducere Teodora Cristea, 226 pag. 1987 - Un bilet de loterie. Farul de la capătul lumii, Ed. Ion Creangă, Colecția "Jules Verne", vol. 9, traducere Teodora Cristea, 226 pag. 1990 - Un bilet de loterie. Farul de la capătul lumii, Ed. Ion Creangă, Colecția "Jules Verne", vol. 9, traducere Teodora Cristea 1998 - Farul de la capătul lumii, Ed. Europontic, 172 pag., ISBN 973-97922-8-6 2002 - Farul de la capătul lumii, Ed. Corint, traducere Constantin Ionescu Boeru, 144 pag., ISBN 973-653-406-5 2010 - Un bilet de loterie. Farul de la capătul lumii, Ed. Adevărul, Colecția "Jules Verne", vol. 9, traducere Ruxandra Lambru, 320 pag., ISBN 978-606-539-146-8

Note

Legături externe

Categorie:Cărți din 1905 Categorie:Romane din 1905 Categorie:Jules Verne Categorie:Romane de aventuri Categorie:Romane de Jules Verne