Lagărul de concentrare Jasenovac (în croată Logor Jasenovac, în sârbă Логор Јасеновац / Logor Jasenovac) a fost un complex de lagăre de concentrare și de exterminare, înființat și administrat de regimul ustaș al Statului Independent al Croației (NDH), în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A funcționat din august 1941 până în aprilie 1945 și a fost cel mai mare complex de acest fel din NDH.

Jasenovac a fost unul dintre principalele locuri de punere în aplicare a politicii de genocid și teroare a regimului. Victimele au fost în primul rând sârbi, romi și evrei, dar și croați, musulmani bosniaci și persoane de alte origini, în special adversari politici ai autorităților ustașe. Printre cei închiși și uciși s-au aflat bărbați, femei și copii.

Numărul exact al victimelor nu este cunoscut. Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite estimează între 77.000 și 99.000 de persoane ucise în complex. Lista nominală publicată de Memorialul Jasenovac, pe baza datelor reunite până în martie 2013, cuprinde 83.145 de victime identificate; instituția precizează că lista este incompletă.

Context istoric

Statul Independent al Croației a fost proclamat la 10 aprilie 1941, în cursul invaziei și dezmembrării Regatului Iugoslaviei de către Puterile Axei. Regimul condus de Ante Pavelić a fost sprijinit de Germania Nazistă și de Italia Fascistă. Teritoriul său cuprindea cea mai mare parte a Croației, Bosnia și Herțegovina și o parte a regiunii Srem.

Autoritățile ustașe au adoptat legi rasiale și au organizat deportări, detenții și ucideri în masă. Persecuția sârbilor a inclus expulzări, convertiri religioase forțate și masacre. Evreii și romii au fost persecutați pe criterii rasiale, iar opozanții regimului au fost închiși indiferent de originea lor. Jasenovac a devenit un element central al acestui sistem de represiune.

Amplasarea și organizarea complexului

Complexul se afla în zona localității Jasenovac, pe Sava, în apropierea confluenței cu Una, la aproximativ 100 km sud-est de Zagreb. Legătura feroviară Zagreb–Sisak–Novska, terenul întins și instalațiile industriale existente au favorizat alegerea amplasamentului. Râurile, mlaștinile și inundațiile frecvente făceau zona greu accesibilă.

Denumirea „Jasenovac” desemnează atât ansamblul lagărelor și al locurilor de execuție, cât și, într-un sens mai restrâns, lagărul central III, Ciglana. Principalele componente erau:

Număr Denumire Caracteristici I Krapje Unul dintre primele două lagăre, înființate în august 1941 și desființate în noiembrie 1941. II Bročice Lagăr inițial, abandonat în noiembrie 1941, în contextul inundațiilor. III Ciglana („Cărămidăria”) Lagărul central, organizat în incinta unui complex industrial și folosit până în aprilie 1945. IV Kožara („Tăbăcăria”) Grup de muncă și spații de detenție amenajate într-o fostă tăbăcărie din localitatea Jasenovac. V Stara Gradiška Lagăr amenajat într-un fost penitenciar, în care au fost închiși inclusiv numeroase femei și copii.

Kožara a început să funcționeze în ianuarie 1942. Acolo lucrau în principal deținuți evrei cu experiență în prelucrarea pieilor și fabricarea încălțămintei. Avea ateliere, depozite, spații de cazare și o administrație proprie.

Stara Gradiška era al doilea lagăr ca mărime din complex. Penitenciarul fusese utilizat pentru internări încă din 1941, iar transformarea sa oficială în lagăr de concentrare a fost reglementată în februarie 1942.

Sistemul includea și exploatații agricole în satele Mlaka, Jablanac, Gređani, Bistrica și Feričanci. Donja Gradina, pe malul drept al Savei, era principalul loc de execuție al lagărului Ciglana. Alte locuri de detenție, muncă sau ucidere se aflau la Uštica, Granik și Limani.

Înființare și administrație

Lucrările pregătitoare pentru Jasenovac sunt documentate cel târziu la 24 iulie 1941, când autoritățile au comandat lemn pentru construirea barăcilor. Primii deținuți au fost aduși la Krapje și Bročice în august 1941.

În toamna aceluiași an, deținuții au fost folosiți la amenajarea unui nou lagăr în complexul industrial al familiei Bačić, care cuprindea o cărămidărie și alte instalații. Transferul din primele două lagăre la Ciglana s-a desfășurat între 14 și 16 noiembrie 1941. Numeroși prizonieri au fost uciși în cursul desființării lagărelor inițiale.

Organizarea sistemului de lagăre revenea Biroului III al Ustaška nadzorna služba (UNS, Serviciul de supraveghere ustaș), condus de Vjekoslav „Maks” Luburić. Acesta a avut un rol central în crearea complexului și în supravegherea activității sale. În septembrie 1941 vizitase lagărul german Sachsenhausen, a cărui organizare a muncii deținuților a influențat proiectul de la Jasenovac.

Printre responsabilii complexului și ai unităților sale s-au numărat Ljubo Miloš, Ivica Matković, Miroslav Filipović-Majstorović, Dominik Hinko Pićili și Dinko Šakić. Funcțiile și perioadele lor de comandă au diferit: Filipović a condus Ciglana în 1942 și ulterior Stara Gradiška, iar Šakić a fost comandant la Ciglana în 1944.

Deținuții

Sârbi

Sârbii au constituit cel mai numeros grup de victime. Deportările au început odată cu înființarea complexului și au afectat populații din diferite regiuni ale NDH. După ofensiva germano-ustașă din Kozara, în vara anului 1942, zeci de mii de locuitori sârbi ai satelor din regiune, inclusiv femei, copii și bătrâni, au fost duși la Jasenovac și Stara Gradiška. Mulți au fost uciși imediat după sosire; o parte dintre cei considerați apți de muncă au fost repartizați în detașamente de muncă.

Deportarea nu îi privea numai pe combatanți sau pe susținătorii partizanilor. Întemnițarea populației civile sârbe făcea parte din politica de persecuție pe criterii naționale și religioase a regimului.

Evrei

miniatura|Document al autorităților NDH privind deportarea evreilor la Jasenovac și Stara Gradiška, martie 1942

Printre primii deținuți evrei s-au aflat supraviețuitori ai lagărelor din Gospić și de pe insula Pag. Ulterior au sosit transporturi din Zagreb, Sarajevo, Tuzla și alte localități. Desființarea lagărului Đakovo, în vara anului 1942, a fost urmată de transferarea la Jasenovac a unor grupuri de femei și copii evrei.

Deținuții cu meserii necesare administrației, între care medici și meșteșugari, erau utilizați în ateliere și în serviciile lagărului. Comunitățile evreiești încercau să le trimită hrană și îmbrăcăminte și să obțină eliberarea unora dintre ei, cu rezultate limitate.

În august 1942 și mai 1943, autoritățile croate au permis transferarea către germani a unor grupuri de evrei rămași în viață, inclusiv deținuți de la Jasenovac, pentru deportarea la Auschwitz-Birkenau.

Romi

Arestările în masă ale romilor pe întreg teritoriul NDH au început în mai 1942. Deportările cuprindeau familii întregi, iar documentele de transport înregistrau uneori numai numărul persoanelor sau al vagoanelor, fără liste nominale.

La sosire, numeroși bătrâni, femei și copii erau trimiși direct la Donja Gradina pentru a fi uciși. Alți deținuți romi au fost ținuți sub cerul liber în sectorul III C al lagărului Ciglana sau în casele abandonate din Uštica. Cei repartizați la muncă primeau sarcini deosebit de grele, inclusiv săparea gropilor comune. Foarte puțini au supraviețuit.

Croați, musulmani bosniaci și alți deținuți

În complex au fost închiși comuniști, antifasciști, membri ai mișcării de rezistență și alți opozanți ai regimului. Printre deținuții croați s-au aflat politicieni, scriitori, profesori și alți intelectuali. Vladko Maček, liderul Partidului Țărănesc Croat, a fost unul dintre deținuții cunoscuți ai lagărului.

Musulmanii bosniaci închiși la Jasenovac erau, în principal, opozanți ai autorităților ustașe, comuniști sau participanți la mișcarea de eliberare. Deportările lor au început în 1941 și au continuat pe parcursul războiului.

Victimele au inclus și sloveni, cehi, slovaci, ucraineni, muntenegreni, maghiari, italieni și persoane de alte origini. Documentația memorialului consemnează și victime de origine română.

Copii și acțiuni de salvare

miniatura|Femei și copii la Stara Gradiška

Copiii au fost deportați împreună cu familiile sau separați de părinți. Numeroși copii sârbi și romi au ajuns în complex în vara anului 1942. Ei au fost uciși sau au murit de foame, boli și lipsa îngrijirii. La sfârșitul verii anului 1942, un grup de copii adunați din atelierele și barăcile de la Ciglana a fost dus la Donja Gradina și ucis împreună cu educatorul lor, deținutul Mitar Trifunović.

Lista nominală a memorialului din martie 2013 înregistrează 20.101 copii sub 14 ani printre victimele complexului.

Diana Budisavljević a organizat, cu sprijinul medicului Kamilo Brössler, al Crucii Roșii croate, al unor organizații de ajutor și al locuitorilor, evacuarea și îngrijirea copiilor din lagărele ustașe. Copii de la Stara Gradiška, Mlaka și Jablanac au fost transferați la Zagreb și în alte localități. Unii au fost primiți în familii; alții au ajuns la Sisak, Jastrebarsko și Reka, unde au continuat să existe condiții de detenție și o mortalitate ridicată.

Condițiile de detenție și munca forțată

Viața deținuților era marcată de subalimentație, supraaglomerare, frig, lipsa apei potabile și violența gardienilor. Barăcile ofereau o protecție insuficientă împotriva ploii și temperaturilor scăzute. Lipsa igienei și a îngrijirii medicale a favorizat epidemiile de tifos, febră tifoidă și dizenterie.

Hrana era insuficientă pentru susținerea vieții și a muncii fizice impuse. Mărturiile supraviețuitorilor descriu supe foarte diluate, porții mici și neregulate de pâine și perioade de înfometare. Epuizarea provocată de muncă, asociată lipsei hranei, era una dintre cauzele principale ale morții deținuților.

Organizarea muncii

Deținuții au construit barăci, împrejmuiri, turnuri de pază și diguri de protecție împotriva inundațiilor. Ulterior au lucrat în cărămidărie, fabrica de lanțuri, gater, tăbăcărie, ateliere de croitorie și alte instalații. Detașamentele erau organizate în funcție de activitate, iar unele aveau în frunte supraveghetori aleși dintre deținuți.

Munca se desfășura și în afara lagărului, la exploatarea lemnului și în gospodăriile agricole. Femeile erau folosite inclusiv la muncile agricole, în spălătorii și în atelierele de confecții. Repartizarea la muncă nu garanta supraviețuirea: deținuții puteau fi uciși când erau considerați inapți sau după încheierea lucrărilor sezoniere.

Transferuri pentru muncă forțată

Jasenovac a avut și funcția de lagăr de tranzit. O parte dintre prizonieri au fost trimiși la muncă forțată în Germania și în teritoriile ocupate, inclusiv în Norvegia. În 1942, unele transporturi au trecut prin lagărul german Sajmište, din zona Belgradului, iar comisii germane au selectat deținuți apți de muncă la Stara Gradiška. Unul dintre ultimele transporturi importante, cu aproximativ 600 de deținuți, a plecat în februarie 1945 spre zona Linz.

Locurile și metodele de ucidere

miniatura|Gardieni ustași în timpul unei execuții în apropierea lagărului

Uciderile aveau loc atât în interiorul lagărelor, cât și în zonele din jur. Printre metodele folosite se numărau împușcarea, spânzurarea și uciderea cu arme albe sau obiecte contondente. Deținuții mureau și în urma torturii, a înfometării și a muncii epuizante.

Donja Gradina, aflată pe malul opus al Savei față de Ciglana, a devenit principalul loc de execuție începând din 1942. Prizonierii erau transportați peste râu cu bacul. Zona era izolată de mlaștini și protejată de fortificații. Memorialul consemnează 105 gropi comune amenajate în nouă câmpuri funerare, precum și alte gropi identificate ulterior.

La Granik, o instalație folosită înainte de război pentru încărcarea și descărcarea navelor, au avut loc execuții, iar corpurile victimelor erau aruncate în Sava. Alte locuri de ucidere și înhumare erau Limani și clădirea numită Zvonara, utilizată pentru detenție și tortură în incinta lagărului Ciglana.

Rezistență și încercări de eliberare