miniatura|O teorie a politicii externe neoconservatoare din ultimii ani ai Războiului Rece a fost articulată de Jeane Kirkpatrick.Neoconservatorismul este un curent de filozofie politică apărut ca urmare a deziluziei produse de programele politice liberale (în SUA liberals reprezintă stânga), care susține rolul religiei (prin asocierea cu creștinii fundamentaliști organizați în Majoritatea Morală și organizații similare, care înaintea candidaturii lui Reagan refuzau să voteze) și mitul națiunii americane angajată în lupta contra răului din lume.Adam Curtis, The Power of Nightmares, BBC, 2004.
Kristol și Strauss
Mișcarea s-a cristalizat în jurul filosofului Irving Kristol care, căutând soluții la criza liberalismului, le-ar fi găsit în opera lui Leo Strauss. Acești neoconservatori originari erau progresiști și reformiști, dar pe scară locală și în mod moderat, atrăgând totodată atenția asupra consecințelor neprevăzute ale măsurilor politice liberale. O nouă generație de neoconservatori s-a format în jurul fiului lui Kristol, William Kristol. Acestă generație era mai mult preocupată de politica externă a SUA, care trebuia, după ei, să preia un rol energic în politica internațională. Aceste idei au fost dezvoltate de think-tank-ul Project for a New American Century în ce privește regimurile din Serbia si Irak. Dick Cheney, Paul Wolfowitz și Donald Rumsfeld se numără printre membrii acestui think-tank.
Shadia Drury a enunțat o teză de teoria conspirației, considerându-l pe Strauss drept adeptul unor teorii nedemocratice. Această teză l-a inspirat pe Lyndon H. LaRouche să-l considere pe Strauss (care era evreu!) drept apostol în SUA al „teoreticienilor nazismului” Nietzsche, Heidegger și Schmitt, creierul unei monstruoase conspirații împotriva democrației americane. Această teză a fost popularizată prin filmul The Power of Nightmares produs de Adam Curtis pentru BBC, conform căruia războaiele pornite de George W. Bush ar fi o mașinație ocultă a neoconservatorilor. Filmul face o paralelă între neoconservatori și islamiștii radicali, prezentați drept frați ideologici aflați într-un conflict fratricid, adepții lui Strauss persecutându-i pe adepții lui Qutb, deși Strauss și Qutb ar fi, în esență, două spirite gemene.
Conform lui Steven B. Smith, Leo Strauss nu a fost activ politic, nu ar fi susținut neoconservatorismul (dacă l-ar fi cunoscut), nu a susținut imperialismul și era sceptic în ce privește filosofiile politice.Steven B. Smith Reading Leo Strauss: Politics, Philosophy, Judaism C-SPAN. Conform lui Smith, trei teme ale lui Strauss au fost dezvoltate de neoconservatori, și anume: importanța omului de stat, uzul înșelăciunii de către politicieni și rolul religiei în viața politică.
Un filosof neoconservator, Allan Bloom, s-a aflat în centrul „războaielor culturale” din SUA, prin afirmații ca:
Critici Termenul „neoconservator” poate fi folosit pejorativ de către paleoconservatorii descriși de sine, democrați, liberali, progresiști, reali sau libertari.
Criticii contestă sprijinul neoconservatorilor pentru politica externă intervenționistă. Criticii de stânga se confruntă cu ceea ce ei caracterizează drept unilateralism și lipsă de îngrijorare cu privire la consensul internațional prin organizații precum Națiunile Unite. Kinsley quotes Rich Lowry, whom he describes as "a conservative of the non-neo variety", as criticizing the neoconservatives "messianic vision" and "excessive optimism"; Kinsley contrasts the present-day neoconservative foreign policy to earlier neoconservative Jeane Kirkpatrick's "tough-minded pragmatism".Martin Jacques, "The neocon revolution", The Guardian, 31 March 2005. Retrieved 25 December 2006. (Cited for "unilateralism".)Rodrigue Tremblay, "The Neo-Conservative Agenda: Humanism vs. Imperialism ", presented at the Conference at the American Humanist Association annual meeting Las Vegas, 9 May 2004. Retrieved 25 December 2006 on the site of the Mouvement laïque québécois.
Criticii de stânga și de dreapta au atacat neoconservatorii pentru rolul pe care îl joacă Israelul în politicile lor în Orientul Mijlociu. Dual Loyalty?, By Rebecca Phillips, ABC News, 15 March 2003 Joe Klein on Neoconservatives and Iran, Jeffrey Goldberg, The Atlantic, 29 July 2008
Conform lui , neoconservatorismul promovează o versiune americanizată de fascism („fascism platonic” sau fascism-lite), dar nu ca scop în sine, ci ca etapă de reîntoarcere la „vremurile de aur” de mult apuse.
Partide notabile asociate cu neoconservatismul Partidul Republican (Statele Unite ale Americii) (originale, acum facțiuni) Partidul Conservator (Regatul Unit) (facțiuni) Partidul Liberal Democrat din Japonia Spania - Vox
Bibliografie Scrieri neoconservatoare în limba franceză Yves Roucaute, Le Néo-conservatisme est un humanisme, Presses Universitaires de France, 2005. Yves Roucaute, La Puissance de la Liberté, Presses Universitaires de France, 2004. Guy Millière, Pourquoi Bush sera réélu (Paris, Michalon, 2004) ; Qui a peur de l'islam ! (Paris, Michalon, 2004) ; Ce que veut Bush (Paris, La martinière, Textes, 2003). Il a traduit les écrits de Ronald Reagan et Friedrich Hayek. Laurent Murawiec, La Guerre d'après, Paris, Albin Michel, 2003 ; L'Esprit des nations, cultures et géopolitique, Paris, Odile Jacob, 2002.
Scrieri despre neoconservatorism, în limba franceză Christophe Réveillard „Un néoconservatisme à la française?” in G. Bernard et E. Duquesnoy, Les Forces politiques françaises, Coll. Major - Rapport Anteios 2007, PUF, 2007, p. 411 și sq. Bruno Tertrais, Quatre ans pour changer le monde, l'Amérique de Bush 2005-2008, Éditions autrement, 2005, 100 p. Jean-Frédéric Légaré-Tremblay, L'Idéologie néo-conservatrice et la politique étrangère sous George W. Bush , Montréal, Chaire Raoul-Dandurand en études stratégiques et diplomatiques, Études Raoul-Dandurand, 2005. Didier Chaudet, Florent Parmentier, Benoît Pélopidas, L'empire au miroir. Stratégies de puissance aux États-Unis et en Russie, Genève, Droz, 2007. Justin Vaïsse, « La croisade des néo-conservateurs », L'Histoire, n° 284, février 2004, pp. 56-59. Justin Vaïsse et Pierre Hassner, Washington et le monde : dilemmes d'une superpuissance. Éditions Autrement, 2003, 200 pages. Ouvrage très détaillé en ce qui concerne les doctrines, les hommes et les « fondations » qui soutiennent les politiques des gouvernements Bush. On y trouvera aussi une revue rapide, mais pénétrante, des conceptions américaines en matière de politique étrangère (doctrine « wilsonienne » ou « jacksonienne »). Mokhtar Ben Barka, La Nouvelle Droite américaine (des origines à nos jours), Presses Universitaires de Valenciennes, 1996, 192 p. Seymour Martin Lipset, « Le néo-conservatisme : mythe et réalité », Le Débat, n° 53, janvier-février 1989, pp. 110-124. Marie-Cécile Naves, La fin des néoconservateurs ?, Ellipses, 2009, 150 p. Jürgen Habermas, Les néo-conservateurs critiques de la culture in Écrits politiques: culture,droit, histoire, Paris, Cerf, 1990 pp. 63-85; réedition: Paris, Flammarion, coll. «Champs», 1999.
Note
Vezi și Listă de neoconservatori Conservatorism Paleoconservatorism
Legături externe Robert Whitaker, The New Right Papers, St. Martin's Press, 1982.
Categorie:Anticomunism în Statele Unite ale Americii Categorie:Conservatorism Categorie:Ideologii politice Categorie:Istoria politică a Statelor Unite ale Americii Categorie:Doctrine politice de dreapta Categorie:Relațiile externe ale Statelor Unite ale Americii