Tinerimea artistică a fost o societate fondată la 3 decembrie 1901 de un grup de artiști, între care Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Kimon Loghi, Ipolit Strâmbulescu, Arthur Verona, Frederic Storck, Ștefan Popescu și Gheorghe Petrașcu. Gruparea milita pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viața țăranilor și a oamenilor de rând. În vidul creat de dispariția Societății Ileana s-a născut Tinerimea artistică. Ea nu a fost gândită ca o alternativă a artei oficiale, ci ca o modalitate de a convinge masele că arta trebuie să-și găsească locul ei în conștiința societății. Această mișcare artistică dorea o lansare colectivă a unei generații, ce nu voia doar o afirmare individuală a membrilor ei, ci și un misionarism cultural ce se revendica ca o continuare a generației de la 1848. Idealismul pașoptiștilor era de această dată corectat de un spirit de modernitate, care spunea că mesianismul pedagogiei culturale trebuia abandonat naivilor și că drumul spre succes în artă este, tocmai, educarea opiniei publice. Acest deziderat demn de atins, nu era apanajul unei singure personalități, chiar dacă aceasta se dovedea a fi genială, ci el era posibil de înfăptuit printr-o colectivitate restrânsă constituită pe o bază fundamentată pe asemănări elective.
„... membrii cercului [Tinerimea artistică] […] s-au încumetat, cei dintîi, să învingă prin expozițiile lor tradiția, persistentă încă la noi, a împărțirii artei în două categorii : una a așa ziselor arte superioare, singure demne de a fi expuse, și alta a artelor inferioare, decorative sau industriale. Convinși fiind că arta în general nu-și poate împlini înalta ei misiune decît atunci cînd sfera frumosului cuprinde și pe acea a utilului, ei au încercat să dea și artei române această îndrumare.”-----Alexandru Tzigara-Samurcaș, Expoziția tinerimii artistice, Sămănătorul, 16 martie 1903
Chiar dacă, Societatea Tinerimea artistică a avut o serie de neajunsuri, ea a fost una dintre manifestările de prim rang a mișcării plastice din România. Ea a întreținut o atmosferă de efervescență în rândurile membrilor săi și a stimulat creația opozanților. Remarcabil de semnalat, este faptul că toate vernisajele expozițiilor au dat posibilitatea artiștilor să se compare unii cu alții. În jurul Tinerimii artistice s-au alăturat personalități ale artei din România, așa cum au fost Constantin Brâncuși, Nicolae Grigorescu, Apcar Baltazar, Alexandru Satmari, Cornel Medrea, Oscar Späthe, Frederic Storck, Dimitrie Mirea, Iosif Iser, Samuel Mützner, Eustațiu Stoenescu, Dimitrie Paciurea, Alexandru Poitevin-Skeletti, Cecilia Cuțescu-Storck, Camil Ressu, Theodor Pallady, Ion Theodorescu-Sion și mulți alții.
Până în momentul în care România a intrat în primul război mondial, Tinerimea artistică a fost un catalizator pentru arta românească, așa cum nici măcar Salonul oficial organizat de autoritățile statului nu a reușit să devină vreodată. Manifestările pe care le-a organizat au dat atât o imagine eclectică, cât și una stilistică, pe care orice cultură în ansamblul ei o cunoaște nu numai în zona artiștilor săi cei mai semnificativi. Tinerimea artistică „... a prezentat avantajul unei democrații exprimate cultural și a unui relativism al criteriilor care evita, pe cît posibil, rătăcirile dogmei.” Faptul că pictura lui Kimon Loghi avea o importantă căutare în rândul cumpărătorilor, nu a mirat pe nimeni. Importantă era toleranța dintre artiștii ce se alăturau pe aceleași simeze, eclectismul operelor lor și evidența că în ciuda fricțiunilor dintre ei, ca și din partea concurenței Societății „Cercul artistic” sau a Societății generale a artiștilor din România, ei au rezistat și au continuat an de an să organizeze evenimente expoziționale de artă. Prin modul în care a organizat expozițiile și a editat cataloagele, Tinerimea artistică a făcut ca „... Salonul oficial să rămână pe lângă d'însa ca o exhibiție de tablouri provinciale".
Tinerimea artistică a organizat anual până în anul 1909 câte o expoziție și din anul 1910 de când a obținut prin concesionare de la Primăria Bucureștiului clădirea Panoramei Grivița, a organizat câte două manifestări, una primăvara și una toamna. Tinerimea a organizat și două expoziții internaționale, una la Atena în anul 1903 și una la München în 1905.
Președintele de onoare al societății a fost încă de la înființare Principesa Maria. Din anul 1908, conducerea organizației nu a mai fost dată unui comitet format din trei persoane, ci unui consiliu din șase membri - președinte, vicepreședinte, secretar, casier și doi membri. În anul 1910 președintele ales a fost Arthur Verona, în 1912 Jean Alexandru Steriadi și din anul 1920 Kimon Loghi împreună cu Ary Murnu, Oscar Spaethe, Constantin Artachino și Ipolit Strâmbu, au condus destinele societății până în anul 1947 când s-a desființat.
Premise istorice Analizând arta românească al cărei început timid s-a manifestat în prima jumătate a secolului al XIX-lea, se constată că în doar câteva decenii de existență arta modernă din România a recuperat toate decalajele pe care le avea față de cea europeană.Călin Dan... pag. 13 Prima criză „de creștere" s-a petrecut în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, în anul 1896, când „... s-a deschis la București cu mult zgomot Expoziția artiștilor independenți, ca o disidență față de Salonul oficial".Vasile Florea... pag. 118-119 Inițiatorii au luptat „... pentru eliberarea artei de sub tutela academismului oficial, care era cu atât mai dăunător cu cât, prin râvna unui Mirea, apărea „... vivificat în formele sale minore și în stare să prolifereze". Apariția Societății Ileana, dincolo de împrejurările conjuncturale ce au dus la apariția expoziției independenților, a corespuns unui imperativ care cerea apariția unei note de modernitate într-o artă definită mai mult prin elemente statice.
Receptată prin mișcarea Art Nouveau, noțiunea de secesiune era definitorie pentru gruparea independenților care promovau, simptomatic și nesistematic, noile forme pe care le aducea curentul intitulat mai târziu ca „Arta 1900”. Relevantă a fost Revista Ileana care a argumentat prin modul ei de prezentare grafică, opțiunea aleasă de artiști. Ileana și revista ei au avut un succes răsunător în România, chiar dacă existența ei a fost de scurtă durată și apariția revistei sporadică. Destrămarea Ilenei a fost resimțită foarte intens de artiștii români, cu atât mat mult cu cât arta oficială ce trebuia răsturnată era destul de nesemnificativă.
Cu toate că existau instituții organizate, așa cum era Școala de Belle Arte de la București sau cea din Iași, și cu toate că au existat forme de manifestare expoziționale organizate de stat, vezi Expozițiile artiștilor în viață, sau private, arta din România era doar în stadiul de noțiune, ea fiind destul de marginalizată de către publicul larg, excepția făcând-o doar două nume - Nicolae Grigorescu și George Demetrescu Mirea. În vidul creat de dispariția Societății Ileana s-a născut Tinerimea artistică. Ea nu a fost gândită ca o alternativă a artei oficiale, ci ca o modalitate de a convinge masele că arta trebuie să-și găsească locul ei în conștiința societății. Această mișcare artistică dorea o lansare colectivă a unei generații, ce nu voia doar o afirmare individuală a membrilor ei, ci și un misionarism cultural ce se revendica ca o continuare a generației de la 1848. Idealismul pașoptiștilor era de această dată corectat de un spirit de modernitate, care spunea că mesianismul pedagogiei culturale trebuia abandonat naivilor și că drumul spre succes în artă este, tocmai, educarea opiniei publice. Acest deziderat demn de atins, nu era apanajul unei singure personalități, chiar dacă aceasta se dovedea a fi genială, ci el era posibil de înfăptuit printr-o colectivitate restrânsă constituită pe o bază fundamentată pe asemănări elective.
Expozițiile artiștilor în viață O dată cu revenirea în deceniul al șaselea al secolului al XIX-lea de la studiile pe care le făcuseră în străinătate a lui Gheorghe Panaiteanu-Bardasare și Gheorghe Năstăseanu în Moldova și Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu în Muntenia, s-a produs în România o adevărată efervescență artistică.Adrian-Silvan Ionescu... pag. 63 Tineri progresiști și entuziaști, aceștia au contribuit la închegarea mișcării artistice pe plan local și mai apoi la nivel național.
Pe de altă parte, primii au fost fondatorii Școlii de Arte Frumoase din Iași din data de 26 octombrie 1860 și ultimii, fondatorii Școlii de Arte Frumoase din București din data de 5 octombrie 1864. Ei au fost pionierii învățământului de specialitate și au fost organizatorii primei Pinacoteci din Iași și din București. Toți patru au contribuit într-un mod capital la cizelarea gustului publicului precum și la diversificarea genurilor plastice prin intermediul Expoziției artiștilor în viață, ai căror promotori au fost.
La sfârșitul anului 1863, Dimitrie Bolintineanu aflat în acel moment deținător al portofoliului Cultelor și Instrucțiunii Publice, a venit cu ideea de a da un imbold mișcării artistice românești.Adrian-Silvan Ionescu... pag. 69 Ideea urmărea două scopuri principale. Primul era obișnuirea publicului cu manifestările artistice și al doilea era dorința de a achiziționa lucrări pentru Galeria de Tablouri. Ca urmare în anul 1864 s-a ținut o expoziție pentru testarea publicului pentru arte și în același an s-a făcut primul Regulament al Expoziției artiștilor în viață.Adrian-Silvan Ionescu... pag. 78 Acesta a fost promulgat în 4 decembrie 1864 de domnitorul Alexandru Ioan I și în 13/25 decembrie 1864 a fost publicat în Monitorul Oficial. Conform Regulamentului, Expozițiile artiștilor în viață urmau să se țină anual, alternativ la București și Iași. Această prevedere din regulament nu a fost respectată niciodată, singura oară când s-a încercat să se facă la Iași - în anul 1866, epoziția nu s-a organizat din diverse motive. Regulamentul din 1864 a fost amendat de trei ori cu modificări: în anul 1868, în anul 1881Adrian-Silvan Ionescu... pag. 79 și 1894.Adrian-Silvan Ionescu... pag. 80
Societatea „Cercul artistic” În ziua de 1 aprilie 1890 s-a înființat Societatea „Cercul artistic”. Activitatea organizației s-a derulat pe parcursul al 57 de ani, până în anul 1947 când s-a desființat din cauza schimbării orânduirii sociale. Un rol important în conducerea societății l-a avut sculptorul Ion Georgescu, Ștefan Ionescu-Valbudea, Constantin Artachino, Carol Storck, G.D. Mirea, Constantin Aricescu, Alexandru Paraschivescu, Titus Alexandrescu.
Analizând activitatea Societății „Cercul artistic” pe parcursul a 57 de ani de existență, se constată că în perioada 1890 - 1900 ea a ocupat un rol de primă importanță în arta din România. Ea a coagulat împrejurul ei toți artiștii și prin autoritatea destul de precară pe care a exercitat-o, a reușit să stimuleze viața artistică. De asemenea, prin activitatea independentă pe care a făcut-o cu expozițiile specifice pe care le-a organizat, a contribuit la decizia pe care autoritățile statului au luat-o privind reactivarea Expozițiilor artiștilor în viață în anul 1894.
În deceniul 1900 - 1910, influența exercitată de „Cercul artistic” s-a redus semnificativ, devenind aproape nulă, cu toate că rândurile membrilor ei s-au primenit cu venirea unor artiști de mare valoare artistică, așa cum au fost Dimitrie Paciurea, Gabriel Popescu, etc. După anul 1910, „Cercul artistic” a devenit un bastion al artei academice, fapt care a transformat organizația într-un adăpost al pictorilor care au susținut, în artă, programe și ideologii ale partidelor de extremă dreapta.
Societatea Ileana În luna iulie 1897 a fost înființată Societatea Ileana de mai mulți pictori români, în fruntea cărora s-au aflat Constantin Artachino, Nicolae Vermont și Ștefan Luchian.