thumb|right|200px|Monumentul Martirilor de la Haymarket, aflat în cimitirul Forest Home din Chicago Afacerea Haymarket (denumită și masacrul din Haymarket) a fost o demonstrație ce a avut loc în ziua de marți, 4 mai 1886, în Piața HaymarketInițial la intersecția străzilor Des Plaines și Randolph din Chicago, Statele Unite. Ea a început ca un miting de susținere a muncitorilor aflați în grevă pentru reducerea zilei de lucru la 8 ore. O persoană necunoscută a aruncat o bombă artizanală înspre polițiști în timp ce aceștia încercau să împrăștie mulțimea. Explozia și focurile de armă ce au urmat s-au soldat cu moartea a opt polițiști și cu un număr necunoscut de morți din rândul civililor. În procesul care a urmat și care a fost mediatizat pe plan mondial, opt anarhiști au fost judecați pentru crimă. Patru au fost condamnați și executați, iar unul s-a sinucis în închisoare, deși acuzarea a recunoscut că niciunul dintre aceștia nu aruncase bomba.
Afacerea Haymarket este semnificativă pentru rolul pe care l-a jucat în stabilirea zilei de 1 mai ca Zi Internațională a Muncii. În literatura populară, evenimentul a inspirat caricatura „anarhistului care aruncă bombe”. Cauzele incidentului rămân controvesate încă; atitudinea profund polarizată ce diviza mediul de afaceri și muncitorimea la sfârșitul secolului al XIX-lea în Chicago sunt considerate a fi fost factori ce au generat tragedia și urmările ei. Locul incidentului a fost desemnat ca punct de reper în orașul Chicago la 25 martie 1992. Monumentul Martirilor de la Haymarket din cimitirul Forest Park, aflat în apropiere, este pe lista Registrului Național al Siturilor Istorice (National Register of Historic Places) și a fost desemnat ca reper istoric național (National Historic Landmark) din 18 februarie 1997.
Frământările sociale Marșul și grevele de la 1 mai În octombrie 1884, o convenție a federației sindicale americane a stabilit în unanimitate data de 1 mai 1886, ca dată-limită până la care programul de lucru de opt ore pe zi să devină standard. Cum se apropia respectiva zi, sindicatele americane s-au pregătit de grevă generală pentru a susține programul de lucru de opt ore pe zi.
În ziua de sâmbătă, 1 mai, s-au ținut mitinguri în întreaga țară. Circa 10.000 de demonstranți au ieșit pe străzi în New York City și 11.000 în Detroit. În Milwaukee, Wisconsin, au demonstrat alți 10.000 de muncitori. Centrul mișcării sindicale a fost însă la Chicago, unde au intrat în grevă aproximativ 40.000 de muncitori. era anarhist și fondator al sindicatului (IWPA). Parsons, împreună cu soția sa și cu copiii lor, au fost în fruntea unei coloane de 80.000 într-un marș pe . Tot în Chicago, 10.000 de angajați din domeniul prelucrării lemnului au mers într-un marș separat. Numărul estimat de muncitori greviști în Statele Unite s-a ridicat la un număr între 300.000 și o jumătate de milion.
La 3 mai, muncitorii greviști din Chicago s-au întâlnit lângă fabrica de mașini agricole . Turnătorii de la această fabrică erau în de la începutul lui februarie și muncitorii predominant de origine irlandeză ai fabricii fuseseră atacați de angajații firmei de securitate Pinkerton în timpul unei greve din 1885. Acest eveniment, împreună cu faptul că muncitorii de la McCormick militau pentru programul de lucru de opt ore, îi făcuse celebri și respectați în tot orașul. La momentul grevei generale din 1886, spărgătorii de grevă ce intrau în fabrica McCormick erau protejați de un contingent de 400 de polițiști. Deși jumătate din muncitorii înlocuitori luaseră și ei parte la greva generală de la 1 mai, muncitorii de la McCormick au continuat să-i hărțuiască pe spărgătorii de grevă care treceau liniile pichetului.
Într-un discurs ținut la un miting de lângă fabrică la 3 mai, i-a sfătuit pe greviști să „strângă rândurile, să rămână uniți, că altfel nu vor reuși.” Bine planificată și coordonată, greva generală rămăsese până în acest punct una pașnică. Când a sunat clopotul care anunța sfârșitul zilei de lucru, însă, un grup de muncitori s-a apropiat de porți pentru a-i admonesta pe spărgătorii de grevă. În pofida apelurilor lui Spies la calm, au izbucnit focuri de armă din partea poliției. În final, doi muncitori de la McCormick au murit (deși în unele articole de ziar scria despre șase victime). Spies avea să depună mai târziu mărturie: „Am fost foarte revoltat. Știam din experiența trecutului că această măcelărire a oamenilor se face cu scopul expres de a înfrânge mișcarea pentru ziua de muncă de opt ore.”
Indignați de acest act de violență comis de forțele de ordine, anarhiștii locali au tipărit și au distribuit fluturași prin care cereau un miting a doua zi în piața Haymarket, care era pe atunci un centru comercial animat aflat în apropierea intersecției dintre străzile Randolph și Desplaines. Tipărit în germană și engleză, manifestul acuza poliția de uciderea greviștilor în scopul susținerii intereselor patronilor și a cerut muncitorilor să-și caute dreptatea. Primul lot de fluturași conținea cuvintele Muncitori, înarmați-vă și veniți cu toată puterea! Când a văzut acest text, Spies a spus că nu va vorbi la miting decât dacă acele cuvinte sunt șterse de pe fluturaș. Tot acest lot a fost distrus, doar câteva sute păstrându-se, și s-a tipărit un manifest nou fără cuvintele care îndemnau la violență. Au fost distribuite peste 20.000 de copii ale manifestului revizuit.
Mitingul din piața Haymarket thumb|Gravură din 1886 care a fost cea mai frecvent reprodusă imagine pentru afacerea Haymarket. Ea este incorectă însă deoarece prezintă simultan pe Fielden ținând o cuvântare, bomba explodând, și violențele izbucnind, toate aceste evenimente având loc la momente diferite de timp. Mitingul a început pașnic sub o ploaie ușoară de primăvară în seara zilei de 4 mai. a vorbit mulțimii de pe o căruță deschisă aflată pe strada Des Plaines în timp ce un număr mare de polițiști priveau din apropiere. Conform depozițiilor martorilor, Spies a început prin a spune că mitingul nu are scopul de a incita la violență. Istoricul îl citează pe Spies: „pare să predomine în unele cercuri opinia că această întrunire a fost convocată în scopul de a stârni o revoltă, de unde și aceste pregătiri ca de război din partea așa-numitelor forțe ale «legii și ordinii». Dați-mi voie însă de la început să vă spun că această întrunire nu a fost convocată într-un astfel de scop. Țelul acestei demonstrații este de a explica situația generală a mișcării pentru ziua de muncă de opt ore și de a lămuri diferite incidente legate de ea.”, citat în
Mulțimea era atât de liniștită încât primarul , care se oprise și el să vadă ce se întâmplă, a plecat acasă mai devreme. , ultimul orator, își termina cuvântarea pe la ora 10:30 când poliția a cerut împrăștierea demonstranților și s-a îndreptat în formație către căruța de pe care se țineau discursurile. Către linia de polițiști s-a aruncat atunci o bombă artizanală care a explodat, ucigându-l pe polițistul Mathias J. Degan. Poliția a deschis imediat focul. Unii muncitori erau înarmați, dar relatările martorilor nu sunt consistente în a lămuri câți au răspuns la foc. Incidentul a durat mai puțin de cinci minute. thumb|left|Gravură reprezentându-l pe ofițerul de poliție Mathias J. Degan, ucis de explozie.
În afara lui Degan, se pare că și alți polițiști au fost răniți de bombă, dar majoritatea victimelor din rândul forțelor de ordine au fost cauzate de gloanțe, mare parte trase chiar de către colegii lor. În raportul privind incidentul, John Bonfield scria: „am dat ordin să se înceteze focul, de teama că unii dintre ai noștri, din cauza întunericului, să tragă unii în alții”. Un oficial anonim a declarat pentru Chicago Tribune: „un număr mare de polițiști au fost răniți de revolverele colegilor lor. ... Era fiecare pe cont propriu, și în timp ce unii s-au îndepărtat puțin, restul și-au golit revolverele, mai mult unii în alții.”Chicago Tribune, 27 iunie 1886, citat în
Circa 60 de polițiști au fost răniți în incident, împreună cu un număr necunoscut de civili. În total, opt polițiști și cel puțin patru muncitori au murit, inclusiv un polițist care a murit la mai mult de doi ani după aceea din cauza rănilor suferite în acea zi. Nu este clar câți civili au fost răniți, întrucât mulți s-au temut să ceară îngrijiri medicale, de teama arestării. Căpitanul de poliție Michael Schaack a scris că numărul muncitorilor răniți era „mult mai mare decât al celor din rândul poliției”. Chicago Herald a descris scena ca pe una de „masacru sălbatic” și a estimat că cel puțin cincizeci de civili morți și răniți zăceau pe străzi.Chicago Herald, 5 mai 1886, citat în
Procesul, execuțiile și grațierile thumb|Gravură cu cei șapte anarhiști condamnați la moarte pentru uciderea lui Degan. Un al optulea inculpat, Neebe, care nu apare în imagine, a fost condamnat la 15 ani închisoare. Opt persoane legate direct sau indirect cu mitingul și cu anarhiștii care l-au organizat au fost arestați și acuzați de uciderea lui Degan: , , , , , , și . Cinci dintre ei (Spies, Fischer, Engel, Lingg și Schwab) erau imigranți germani iar al șaselea, Neebe, era cetățean american de origine germană. Ceilalți doi, Parsons și Fielden, erau născuți în SUA, respectiv Anglia. Alți doi, William Seliger și Rudolph Schnaubelt, au fost urmăriți penal, dar nu au fost puși sub acuzare. Seliger a dat probe procuraturii și a depus mărturie din partea acuzării, iar Schnaubelt a fugit din țară.
Procesul a început la 21 iunie și a fost prezidat de judecătorul . Avocați ai apărării au fost, printre alții, , , William Foster și Moses Salomon. Acuzarea, în frunte cu Julius Grinnell, nu a adus dovezi credibile care să-i lege pe inculpați de atentatul cu bombă, dar a susținut că persoana care a aruncat bomba nu a fost descurajată de aceștia și că ei, în calitate de conspiratori, sunt la fel de vinovați. Fratele lui Albert Parsons a afirmat că există dovezi care leagă firma de securitate Pinkerton de bombă.
Juriul i-a găsit vinovați pe toți cei opt acuzați șapte au fost condamnați la moarte, iar Neebe a fost condamnat la 15 ani închisoare. Sentințele au declanșat indignarea tinerelor mișcări sindicale, soldată cu proteste în toată lumea, și cu ridicarea inculpaților la rang de celebrități politice de nivel internațional și de eroi în cercurile sindicale și politice radicale. Între timp, presa a publicat mai multe relatări și opinii senzaționaliste privind afacerea Haymarket, care a polarizat reacția publicului. Într-un articol intitulat „Anarchy’s Red Hand” („Mâna roșie a anarhiei”), The New York Times a descris incidentul ca fiind „fructul însângerat” al „învățăturilor malefice ale anarhiștilor”.The New York Times, 6 mai 1886, citat în Chicago Times i-a descris pe acuzați ca fiind „arhiavocați ai violenței, jafului, incendierilor și crimelor”; alți reporteri i-au descris drept „brute sângeroase”, „huligani roșii”, „dinamarhiști”, „monștri sângeroși”, „lași”, „tâlhari”, „asasini” sau „diavoli”. Ziaristul George Frederic Parsons a scris un articol pentru The Atlantic Monthly în care a identificat temerile americanilor din clasa de mijloc față de radicalismul sindical, și a declarat că muncitorii sunt singurii vinovați pentru problemele lor. , ginerele lui Karl Marx, a remarcat: „dacă acești oameni vor ajunge să fie spânzurați, Chicago Tribune vor fi cei vinovați.”
În acest caz s-a făcut în 1887 apel la Curtea Supremă a statului Illinois,122 Ill. 1 (1887). apoi la Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii unde inculpații au fost reprezentați de John Randolph Tucker, , generalul Benjamin F. Butler și William P. Black. Petiția pentru a fost refuzată.123 U.S. 131 (1887).