35px

Filmul românesc ca formă de exprimare în mass-media, a apărut imediat după apariția invenției fraților Lumière, prima peliculă filmată fiind „Parada regală de la 1897” , fiind socotită ca primul film documentar.

Filmul românesc ca artă s-a născut ca o realitate afectivă. A continuat să existe ca o aspirație, uneori eroică și plină de candoare, impresionantă ca entuziasm în cea ce putea fi cultivarea filmului ca artă cutezătoare și modernă, în posibilitatea de dialog internațional.

A existat de a lungul timpului tocmai acestui entuziasm dublat de multe, multe iluzii pecuniare, dar care nu au putut înfrâna apariția, dezvoltarea și impunerea alături de alte cinematografii și a cinematografiei românești, a filmului românesc.Citare aproximativă din articolul lui Ecaterina Oproiu din „Cinematograful românesc contemporan 1949-1975 (editura Meridiane-1976)”

Doar atunci când statul a ajuns la concluzia că se află în posesia unui puternic mijloc de influență și de propagandă în rândul maselor, a ajutat și folosit din plin promovarea filmului românesc.

Vitregiile timpului și-au pus amprenta și asupra peliculelor românești. Zeci de titluri au fost distruse sau s-au pierdut pentru totdeauna. Pentru acele filme, ne-au mai rămas la dispoziție doar amintiri, articole și poze publicate în ziarele vremii. Din 1965 Arhiva Națională de Filme (A.N.F.) a depus eforturi serioase spre a restabili istoria înnegurată a începuturilor filmului românesc, în paralel cu memoriile și cercetările particulare întreprinse de mari iubitori ai filmului precum criticii de film Ion Cantacuzino, D.I.Suchianu,Lazăr Cazavan, Dana Duma, Oltcea Vasilescu, Tudor Caranfil, prozatori ca Romulus Rusan, regizorii Jean Mihail și Jean Georgescu. Acest articol încearcă să prezinte cât mai exact rezultatul studiilor lor.

Începuturi

Printr-o notă a ziarului „L'Indépendance Roumanie” (publicație în limba franceză) din 4 iunie 1896, redactorul Mișu Văcărescu (coborâtor din boierii Văcărești) își anunță snobii cititori că luni 27 mai 1896, la sediul ziarului din Calea Victoriei, pe holul de la etajul I, a avut loc o reprezentație a „minunii secolului”.

„Cinematograful, această senzație a zilei, a fost trimis să încânte Bucureștiul” de celebrul impresar al Adelinei Pati și al Eleonorei Duse, domnul Schurmann, iar ziarul „L'Indépendance Roumanie”, a fost gazda și patronul primelor reprezentații cinematografice în București.

Pentru scurt timp cinematograful se mută în sala cea mare din clădirea de pe bulevardul „Eforiei Spitalelor Civile”, apoi în sala „Hugues” ( vis-a-vis de vechiul Teatru Național) iar după o vacanță de vară din nou în localul ziarului „L'Indépendance Roumanie”. De această dată cu spectacole permanente, atracția mondenă devenind un spectacol popular al bucureștenilor.

Prima peliculă filmată în România prezintă o actualitate: parada regală de la 10 mai 1897 (A.N.F. )

Un lucru demn de remarcat este faptul că doctorul Gheorghe Marinescu, dându-și seama de importanța cinematografului în lumea științifică medicală și nu numai, cu sprijinul fraților Lumiere, va realiza niște filmulețe pe teme medicale. Dacă până în 1975 aceste filme au fost mai mult niște legende, în acel an un reporter TV pe nume Cornel Rusu, le descoperă într-un fișet metalic la spitalul care poartă numele celebrului medic. Filmele au fost realizate în perioada anilor 1898-1899.( A.N.F. )

Senzația reprezentațiilor cinematografice bucureștene era filmul „Sosirea trenului în gară”. Pentru înnoirea programelor curând se vor prezenta imagini din țară filmate de operatorul francez Menu unul din cei angajați de frații Lumiere pentru răspândirea și exploatarea invenției. Primele vederi filmate românești au fost prezentate pe 23 iunie (după alte surse 8 iunie) 1897, redând imagini ale inundațiilor de la Galați, vapoarele flotei române pe Dunăre, scene de pe hipodromul Băneasa. Putem spune că actualitățile cinematografice românești au o veche tradiție. În total, Paul Menu a filmat în România 17 subiecte, dintre care se mai păstrează și astăzi două, în catalogul Lumière, la nr. 551 și 552. În Macedonia, frații aromâni Manakia fac carieră cu reportajele lor de actualități, sociale și etnografice ( A.N.F. ).

Dar,... „De vânzare un cinematograf Lumiere cu 12 vederi, dintre care 6 din țară și 6 din străinătate echipat pentru a lua vederi noi” („L'Indépendance Roumaine” din 16 martie 1898 ). Epuizarea curiozității spectatorilor față de cinema care se manifestase și în occident, se manifestă și la publicul bucureștean.

Aparatul este cumpărat de cineva, însă spectacole de cinema nu se vor mai da până în 1905. Atunci, cineva cu numele de Oeser, apoi „demonstratorul” Kuperman, „distinsul electrician A.C.Bottez” și mulți alți anonimi, vor relua reprezentațiile cinematografice. Spectacolele au fost prezentate în sălile „Edison”, „Eforie, „Teatrul Liric”, „Circul Sidoli”.

În 1906-1907, la circul Sidoli din Iași, se înființează prima sală de cinematograf din România în care se puteau face proiecții cu caracter permanent și unde au rulat primele filme românești.Averi luate cu japca la evenimentul.roAnton C. Bottez la cinemagia.ro

Prima sală de cinematograf construită este sala „Volta” din București, strada Doamnei și este inaugurată în mai 1909. Urmează în ianuarie 1909, cinema „Bleriot” în str. Sărindar, urmat de cinematografele „Bristol”, „Apollo”, „Venus”.

În Transilvania, lucrurile s-au mișcat mai rapid, astfel că la Brașov prima sală de cinematograf datează din 1901.

Programele erau formate din documentare și mici filmulețe cu artiști. Ultimele se vor mări mereu ca durată, devenind cu timpul filme, iar documentarele jurnale de actualități.

Astfel, în anul 1910, Victor Eftimiu și Aristizza Romanescu mimau o ceremonioasă promenadă pe malul mării. Presa vremii scrie: „Fără scenariu scris, cei doi protagoniști, alcătuind dealtfel întreaga distribuție [...], sunt antrenați într-o liniștită discuție, căutând ca printr-o gestică sobră să nu facă notă discordantă cu minunatul decor natural...”. Pelicula nu depășea 5 minute, fiind de fapt o filmare, un filmuleț.

Este lăudabilă activitatea acelor minunați operatori ai epocii care cu acele „minunate” aparate demodate, hârbuite uneori, cu laboratoare rudimentare de prelucrare a peliculei, cu condiții de lucru nu tocmai bune, au oferit singura „bază tehnică” pentru realizarea primelor încercări de realizarea unor producții cinematografice românești de către minunații împătimiți regizori ai noii arte.

thumb|100px|right|Independența României - Program

Filmul românesc de ficțiune mut (1911-1930)

Primele filme românești de ficțiune sunt învăluite în aură de legendă.

Ancheta asupra începuturilor filmului românesc, publicată în foiletonul ziarului „Cuvântul” din decembrie 1933 menționează pentru anul 1911 de o „aranjare a unei piese de teatru pentru cinematograf”, „Păpușa”, realizată de către operatorii Nicolae Barbelian și Demichelli în colaborare cu șeful trupei de actori, Marinescu. Totodată, Victor Eftimiu în colaborare cu Emil Gârleanu scriu un scenariu de film pe care îl oferă contra cost unui anume Georgescu. Acest film, numit Dragoste la mănăstire” sau „Două altare” și prezentat abia în 1914 a rulat doar opt zile. Și asta deoarece pelicula era alcătuită doar din filmările făcute în cursul a două probe pentru rol, susținute de către Tony Bulandra și Marioara Voiculescu, completate cu „titluri” și scrisori lungi.

Primul film românesc de ficțiune a fost „Amor fatal” cu Lucia Sturdza, Tony Bulandra și Aurel Barbelian, artiști ai „Teatrului Național” în regia lui Grigore Brezeanu, regizor al aceluiași teatru, fiul marelui actor Ion Brezeanu. Filmul rulează între 26 la 30 septembrie 1911 la cinema „Apollo”.

thumb|200px|right|Cadru din „Înșir'te, mărgărite”

La 7 noiembrie 1911, apare filmul „Înșir'te mărgărite...” realizat după poemul lui Victor Eftimiu, care de fapt erau scene filmate în diferite locații din țară pentru completarea spectacolului cu același nume de la Teatrul Național, ceea ce s-ar numi astăzi lanternă magică. Regia este realizată de Aristide Demetriade și Grigore Brezeanu. În rolul lui Făt-Frumos, Ar. Demetriade. Acest hibrid teatru - cinematograf, a fost bine primit de spectatorii epocii.

Decembrie 1911. „Rampa” o revistă de teatru publică sub numele de „Cinematograful la Teatru” (semnat V.Scânteie) că „Maestrul Nottara e pe cale să facă o operă patriotică redând războiul României pentru Independență printr-un film,astfel că generațiile de astăzi vor învăța istoria luptelor de la 1877, iar viitorimii îi va rămâne tabloul viu al vitejiei românești”.

Directorul filialei bucureștene a casei de filme Gaumont-Paris, Raymond Pellerin, își anunță premiera filmului „Războiul din 1877-1878”, pentru data de 29 decembrie 1911. „Film” făcut la repezeală, cu o trupă de actori de mâna a doua și cu ajutorul generalului Constantinescu, comandant de divizie la Pitești, de la care obținuse figurația necesară scenelor de război, „Războiul din 1877-1878” este vizionat cu o zi înainte de către prefectul Poliției capitalei, care decide că nu corespunde cu adevărul istoric. Drept urmare, filmul este confiscat și distrus, R. Pellerin e declarat persona non grata și pleacă la Paris, iar generalul „colaboraționist” se vede mutat disciplinar într-o altă garnizoană.

5 mai 1912.Revista „Flacara” aduce la cunoștință că „după cum se știe, o seamă de artiști au alcătuit o societate al cărei scop este să fabrice filmul războiului de independență... Asemenea întreprindere merită să fie aplaudată”. Inițiatorii erau un grup de actori, C. Nottara, Ar.Demetriad, V.Toneanu, I.Brezeanu, N. Soreanu, P. Liciu, precum și tânărul Grigore Brezeanu, producător asociat și animatorul întregii acțiuni. Fiind nevoie de o sumă mare de bani pentru realizare atrag în această acțiune și pe Leon Popescu un om bogat și proprietar al „Teatrului Liric”. Din partea autorităților au primit un sprijin deosebit prin punerea la dispoziție a armatei cu toate ce erau necesare, plus consilieri militari (Pascal Vidrașcu?). S-au adus aparate, operatori străini, prelucrarea peliculei s-a făcut în laboratoare parisiene. Va fi fost Gr. Brezeanu regizorul filmului? Din relatările timpului nu găsim vreo informație care să corespundă acestei ipoteze. Dimpotrivă, ele îl prezintă ca „animator”, producător al filmului, alături de societarii Teatrului Național și de Leon Popescu. Mai mult, se pare că el a fost cel care l-a atras pe finanțatorul întregii întreprinderi. În anul 1985, criticul de cinema Tudor Caranfil descoperă printre actele lui Aristide Demetriade și caietele de regie ale acestuia pentru „Independența României”, ceea ce îl plasează fără echivoc în postura de regizor al filmului. Așadar: Producători: Leon Popescu, Aristide Demetriade, Grigore Brezeanu, Constantin Nottara, Pascal Vidrașcu. Scenariști: Petre Liciu, C-tin Nottara, Aristide Demetriade, Corneliu Moldoveanu. Regia: Aristide Demetriade. Imaginea: Franck Daniau. Machiaj și coafuri: Pepi Machauer (vezi secvența aflată pe A.N.F. )

thumb|100px|right|Primii regizori români - Gr. Brezeanu și Ar. Demetriade

2 septembrie 1912. La cinema „Eforie ”, cea mai mare sală din București are loc premiera filmului „Independența României”. Cu toate carențele lui ca jocul teatral al actorilor, erorile unei figurații nestăpânită de regie care dădea loc unor scene umoristice și alte stângăcii ale începutului, filmul a fost bine primit de spectatori, el fiind prezentat mai multe săptămâni. Prin această realizare, prin proporțiile temei, prin distribuția aleasă, prin reale intenții artistice, prin montajul său profesionist pentru epocă, creația acestui film poate fi socotită ca primul nostru pas în cinematografie.