Părintele necustodian A se vedea foaia de popularizare Autoritatea părintească după divorț (RO) document editat de către CSMA se vedea articolul Mediafax din 26.09.2011 (noncustodial parent în englezăA se vedea situl web din South Dakota, SUAA se vedea Manualul părintelui necustodian în Texas, SUA sau parent non-gardien în limba franceză Droits du parent non gardien) este acel părinte care nu a primit încredințarea copiilor prin sentința judecătorească pronunțată în urma unui divorț sau în urma separării părinților. Deși nu a primit custodia copiilor acest părinte păstrează dreptul la relații personale cu minorul (în trecut se numea drept de vizitareConvenția din 17/07/2006 asupra relațiilor personale care privesc copiii a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 257 din 17/04/2007. Actul a intrat în vigoare la data de 17 aprilie 2007 prin adoptarea legii 87/2007 și poate fi descărcat de aici. În acest document părțile convin să se "înlocuiască noțiunea de "drept de vizită privind copiii" cu aceea de "relații personale privind copiii" și se prevede de asemenea "dreptul copilului separat de unul sau de ambii părinți de a întreține relații personale și contacte directe regulate cu ambii părinți"), dreptul de a fi informat cu privire la minor TBD(situația școlară, situația medicală, etc.) precum și dreptul de a veghea la creșterea și educare minorilor, adică dreptul de supraveghereCodul Familiei art. TBD. Dacă în conformitate cu vechiul Cod al Familiei instanța de judecată era obligată să acorde custodia doar unuia dintre cei doi părinți, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Civil, începând cu data de 1 octombrie 2011, instanța de judecată este obligată să acorde "ca regulă" custodia asupra copiilor ambilor părinți, cazurile în care doar unul dintre părinți este investit cu autoritatea părintească fiind excepții justificate doar în situațiile în care autoritatea părintească comună ar putea ridica riscuri asupra minorului.
Drepturile părintelui necustodian Drepturile părintelui necustodian sunt mai limitate decât ale părintelui custodian, deci ale părintelui care a primit încredințarea copiilor, ca parte a unui proces de divorț sau proces de încredințare de minori. Totuși: dreptul părintelui părinte necustodian nu se limitează la un simplu program de vizită. Dimpotrivă, acesta este mult mai deplin și profund, înglobând, printre altele, și dreptul de a fi informat, respectiv, de la caz la caz, de a i se solicita acordul în legătură cu deciziile importante care privesc viața copiluluiBogdan Ionescu, Considerente asupra drepturilor părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul articol publicat în Curierul Juridic nr. 2/2010 și care se poate descărca de aici. Părintele necustodian are dreptul de vizită, corelat sau nu cu cel de găzduire, dreptul de supraveghereLegea 272/2004 și cel de a veghea (le droit de surveillance e droit de surveiller în franceză) asupra întreținerii și educării copilului, asigurându-i astfel prerogativele necesare echilibrării și oferirii unui pol de referințăO. Bourguignon, J.L. Rallu, I. Thery, Du divorce et des enfants, Presses Universitaires de France, 1985, p. 92. (citat preluat de domnul Bogdan Ionescu în articolu care se poate descărca de aici) Părintele căruia nu i s-a încredințat copilul are nu numai dreptul de a veghea la educația minorului, dar, în același timp, dreptul de a contribui la aceasta. Accepția acestei noțiuni (a contribui) nu se limitează doar la o implicare sub aspect pecuniar, ci vizează spijinul, participarea, aportul la educația minorului și la deyvoltarea spirituală și sufletească a acestuia Părintele necustodian trebuie, în funcție de împrejurări, fie informat, ori cumulativ, informat și să îi fie solicitat acordul, asupra deciziilor importante care privesc și se ivesc în viața minorului. Dreptul părintelui necustodian de a supraveghea și veghea educația minorului nu este unul a posteriori (după ce deciziile au fost luate) ci el trebuie consultat prealabil la luarea acestora. Este vorba despre acele decizii importante care privesc viața minorului, cum ar fi, alegerea instituției de învățământ, educația religioasă, medicamentația ce trebuie administrată în anumite situații, ne-referindu-ne și excluzând cele strict cotidiene, zilnice, bunăoară, obiceiurile alimentare sau vestimentația M.D. Castelli, D. Goubau, Le droit de la famille au Québec, ed. a V-a, Les Presses De L’université Laval, 2005, p. 333-345, cu numeroasele referințe citate. De asemenea drepturile în discuție se regăsesc statuate expresis verbis in numeroase legislații străine, de exemplu art. 155 C.civ. italian, unde părintele căruia nu i s-a încredințat copilul are dreptul și obligația de a lua marile decizii privitoare la copil, împreună cu celălalt părinte, precum și de a supraveghea educația și ghidarea sa morală. În acest sens a se vedea K. Boele-Woelki, B. Braat, I. Sumner, op. cit., p. 288; Pentru un studiu aprofundat a se vedea F.D. Défossez, C. Choain, L’autorité parentale en question, Septentrion, 2003, p. 211-213, pentru a trimite doar la analiza și explicarea câtorva texte net superioare dispozițiilor interne, art. 374 C.civ. belgian, respectiv art. 275 C.civ. elvețian.(citatul este în fapt citatul autorului articolului, articolul complet se poate descărca de aici)
Importanța relației dintre copil și părintele necustodian Există foarte multe studii de specialitate [în străinătate] care converg spre concluzia nevoii de implicare mai mare a părintelui necustodian, în general tatăl, în creșterea și educarea minorilor, studiile evidențiind efectele benefice pe care o legătură solidă cu tatăl o are asupra dezvoltării copilului și asupra reducerii efectelor adverse ale divorțului: Troxel & Matthews (2004) arată că absența fizică a părintelui necustodian, diminuarea căldurii și responsivității determină reducerea disponibilității fizice și psihologice a părinților, fapt care amplifică distresul emoțional la copii ce trec prin experiența divorțului.Troxel, W. M., & Matthews, K. A. (2004). What are thecosts of marital conflict and dissolution to children’sphysical health? Clinical Child and Family Psychological Review, 7, 29–57., concluzie citată în articolul Medierea în disputarea custodiei minorilor scris de psihologul Borlean Camelia-Anca în revista Revista Medierea, nr. 2 Amato si Sobolewski (2005) Amato, P. R., Sobolewski, J. M. (2001) The Effects of Divorce and Marital Discord on Adults Children's Psychological Well-Being în American Sociological Review, 66, 6. arată că apropierea de părinți usurează adaptarea psihologică în urma divorțului iar Kari Moxnes (2003) Moxnes, K. (2003) Risk Factors in Divorce: Perceptions of the Children Involved, Childhood 10. a observat că cei mai mulți dintre copiii care mențineau legătura cu tatăl sunt mulțumiți. Shek (2000) Shek, D. T. L. (2000) Parental Marital Quality and Well – Being, Parent Child Relational Quality, and Chinese Adolescent Adjustment, The American Journal of Family Therapy, 28,2. a realizat un studiu care ne arată cum calitatea relației maritale prezice bunăstarea părinților, iar calitatea relației maritale în cazul tatălui si bunăstarea psihologică a acestuia prezice relația tată - copil. Amato (2003) Amato P. R. (2003) Reconciling Divergent Perspectives: Judith Wallerstein, Quantitative Family Research, and Children of Divorce în Family Relations, 52, 4. realizează o paralelă între rezultatele unor anchete sociologice si unele calitative realizate de Judith Wallerstein. Comparația celor două tipuri de rezultate arată că cele mai multe studii, în concordanță cu studiile lui Wallerstein în versiunea moderată, converg spre ideea că divorțul părinților reprezintă un factor de risc pentru bunăstarea psihologică a copiilor odată ajunși la maturitate; Amato si Booth (1991) Amato P. R., Booth A. (1991) Consequences of Parental Divorce and Marital Unhappiness for Adult Well-Being în Social Forces, 69, 3. arată că în măsura în care calitatea relației părinte – copil este una bună riscurile pe care le implică divorțul sunt relativ mici. Guttman (1993) Guttman, J. (1993) Divorce in a Psychosocial Perspective: Theory and Research, Lawrence Erlbaum Associates, Inc., Hillsdale. reia rezultatele unor studii care arată că procesele din cadrul familiei influențează bunăstarea copilului mai mult decât tipul familiei, iar lucrările mai vechi (Hess si Camara, 1979 cf. Guttman, 1993) arată că cel mai puternic predictor al bunăstării copilului este relația părinte – copil. Steittmatter si Jones (1982) Steitmatter, J., Jones, R, M. (1982) Perceived Parent and Teacher Socialization Styles on Self Esteem in Early Adolescence, The Journal of Early Adolescence, 2. analizează influența stilului parental asupra stimei de sine a copiilor, si arată că acei copii care îsi percep părinții ca fiind mai puțin autoritari si mai democratici au stima de sine mai ridicată. Amato si Sobolewski (2005) arată că apropierea de părinți usurează adaptarea psihologică în urma divorțului iar Kari Moxnes (2003) a observat că cei mai mulți dintre copiii care mențineau legătura cu tatăl sunt mulțumiți. Amato si Sobolewski (2001) Amato, P. R., Sobolewski, J. M. (2001) The Effects of Divorce and Marital Discord on Adults Children's Psychological Well-Being în American Sociological Review, 66, 6. arată că efectele negative ale divorțului asupra sănătății mintale ale copiilor sunt mediate de trei procese: situația socio–economică (prin educație si venit), calitatea relației părinte copil si instabilitatea relațiilor, iar din punct de vedere statistic cel mai puternic efect este acela al calității relației părinte – copil. McLanahan (1999) McLanahan, S. S. (1999) „Father Absence and the Welfare of the Children” în E. M. Hetherington, (ed.) Coping with Divorce, Single Parenthood and Remarriage: A Risk and Resilience Perspective, Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah. arată că, în medie, copiii care cresc fără tată sunt mai puțin adaptați decât copiii care se dezvoltă avându-i alături pe ambii părinți. Marsiglio si colegii săi (2000) Marsiglio, W., Amato, P., Day, R. D., Lamb, M. E. (2000) Scolarship on Fatherhood in the 1990s and Beyond, Journal of Marriage and Family, 62,4. arată că este importantă calitatea interacțiunii tată – copil, iar tații joacă un rol important în viața copiilor în măsura în care comportamentul si atitudinea față de copil sunt adecvate, iar stilul parental adoptat este democratic. Conform lui Moxnes (2003) Moxnes, K. (2003) Risk Factors in Divorce: Perceptions of the Children Involved, Childhood 10. care aplică teoria sistemelor familiale, separarea părinților este o problemă pentru copil pentru că are ca rezultat modificarea structurii familiei; problemele generate de aceste schimbări sunt evitate dacă familia mononucleară dinainte de divorț devine una binucleară după divorț [n.n. accesul cvasinelimitat la ambii părinți] Kirby (2002) Kirby B. J. (2002) The Influence of Parental Separation on Smoking Initiation in Adolescents, The Journal of Health and Social Behaviour, 43, 1. afirmă, în baza teoriei controlului social că relațiile sociale puternice, în special acelea dintre părinți și copii fac ca probabilitatea implicării copilului în comportamente indezirabile din punct de vedere social să scadă, în vreme ce teoria socializării avansează ideea că sprijinul, supravegherea si modelele de comportament oferite de părinți afectează dezvoltarea si bunăstarea copiilor; în contextul separării influența benefică a acestora se va reduce Din perspectivă constructivistă observăm că anumite relații si aranjamente sociale generate de divorț sunt încă în curs de definire (nu avem patternuri stabilite) și pot fi studiate prin cu ajutorul metodelor constructiviste. În acest context diversitatea a crescândă a aranjamentelor de locuire pentru tați si copii în zilele noastre trebuie recunoscută (Marsiglio si alții, 2000).