Apoldu de Jos, mai demult Apoldul Mic, Apoldul din Jos, Polda Mică (în dialectul săsesc Klipult, Niederspold, în , în ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de vest a județului. A făcut parte din Scaunul Miercurea.
Atestare documentară 27 octombrie 1288, într-un act dat în Brașov de către regele Ungariei, Ladislau al IV-lea Cumanul (1272-1290), prin care restituie episcopiei Transilvaniei dijmele din comitatul Ugocea. În acest act, Paul - parohul decan de Apold, canonic de Alba - trebuia să depună mărturie împotriva comitelui de Ugocea, Kopoz, care uzurpase dijmele episcopale din comitat fără niciun drept. În 1289, regele emite un act prin care se restituie unele moșii episcopiei Transilvaniei. Actul este redactat la Apoldya Inferior la 1 septembrie 1289. În 1291 apare în documente "Opold superiori" cu ocazia vânzării unui pământ. În 1292, primul greav al Apoldului de Jos este Arnold d'Apoldia - comitele obștii ce deținea moșia Sîngătin ca danie. Soția lui dăruiește moșia Sîngătin (Ernyed) fiicei și ginerelui lor Cristian - fiul lui Ludweg. Dania a fost confirmată și întărită de regele Ungariei, Andrei al II-lea, la 21 iunie 1292.
Din acest moment, evoluția celor două localități este complet diferită: Sîngătinul este cuprins în comitatul Alba Inferioară - membrii obștii devenind aserviți stăpânului moșiei, situație desprinsă timp de secole până la 1848. Obștea sătească din Apoldu de Jos s-a transformat în timp într-o comunitate de oameni liberi, comunitate exclusivistă care n-a mai permis niciunui membru să se poarte după obiceiul nobililor.
Date geologice Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate. Comuna Apoldu de Jos este așezată la marginea de sud a Podișului Transilvaniei, la limita sud-estică a Podișului Secașului formând o zonă geografică distinctă cunoscută sub numele de Depresiunea Apold-Miercurea de la poalele Munților Cibinului și străbătută de pârâul Secaș. Această zonă deluroasă situată în vestul județului este drenată de râul Secaș, fiind cunoscută prin viile și livezile sale.
Comuna Apoldu de Jos are în componență localitățile: Apoldu de Jos - reședința comunei Sîngătin - situată la 7 km de Apoldu de Jos Suprafața comunei: 4883 ha
Poziția în teren a localității: Localitatea Apoldu de Jos este încadrată în rețeaua așezărilor de pe Valea Secașului, care sunt situate la interdistanțe cuprinse între 4 și 7 km, legate între ele prin drumuri comunale sau județene. Localitățile cu care se învecinează comuna Apoldu de Jos se gasesc la următoarele distanțe: Amnaș (est) 7 km; Aciliu (sud-est) 4 km; Apoldu de Sus (sud) 4 km; Miercurea Sibiului (vest) 4 km; Sîngătin (nord) 5 km; Ludoș (nord-est) 7 km. Raportată la localitățile Sibiu și Alba Iulia, legate prin DNE 15A, Apoldu de Jos este așezată la jumătatea distanței: cca 40 km de fiecare. Această dispunere a satelor a creat, în vechime, o zonă de polarizare în jurul localității Miercurea, zonă formată din satele Apoldu de Jos, Apoldu de Sus, Poiana, Jina, Dobârca, Ludoș, Gusu (județul Sibiu), Doștat, Cunța, Spring, Gârbova (județul Alba). Miercurea s-a impus de-a lungul istoriei ca centru sau subcentru administrativ (scaun sau plasă), datorită poziției mediane față de zona numită Mărginime și satele agricole din Valea Secașului. Ca urmare, în Evul Mediu, localitatea a primit unele privilegii, dintre care amintim aici dreptul de a ține târg săptămânal. O astfel de dispunere a satelor reprezintă o veritabilă unitate geografică și culturală, cu caracteristici economico-sociale proprii, determinate de condițiile istorice comune, care și-au lăsat adânc amprenta asupra modului de viață, asupra culturii materiale și spirituale. comparând aceste localități cu altele, din alte zone, putem spune că ele sunt rodul unei psihologii speciale în centrul căreia stă sentimentul solidarității și a perenității. Din acest punct de vedere, Apoldu de Jos face parte dintr-o unitate geografică și etnoculturală care reprezintă o simbioză a zonei Mărginimii cu cea a Văilor Secașului și Sebeșului, preluând - din fiecare - elemente de conturare și afirmare a personalității sale.
Clima Localitatea are o climă continental-temperată, specifică zonei colinare în care se află. La aceasta se pot adăuga și influențele vânturilor ce bat de pe pantele nordice ale Munților Cibinului și care determină diminuarea cantității de precipitații ce cad primăvara. Temperatura medie anuală este cuprinsă între -8,7 °C și 8 °C. Precipitații bogate. Trecerea de la vară la iarnă se face brusc. Ceața este prezentă dimineața și seara, aproape pe toată durata toamnei și a iernii.
Relieful Situată în zona de depresiuni și culoare depresionare de la poalele Munților Cindrel, zona localității Apoldu de Jos formează o depresiune largă, numită Depresiunea Apold, după numele localității. Această zonă se caracterizează printr-o zonă de dealuri joase sub formă de gruiuri prelungi și suprafețe netezite, zonă care face trecerea de la dealurile sculptate pe formațiunile cristaline de la poalele Munților Cindrelului la Podișul Secașelor și lunca aluvionară a Secașului.
Repere istorice Urmele arheologice descoperite pe teritoriul Apoldului de Jos atestă un fapt de necontestat: oamenii paleoliticului, ocupându-se cu vânătoarea, pescuitul și o agricultură primitivă, au trăit în Depresiunea Apold-Miercurea. Bogatul material arheologic recoltat prin cercetări științifice sistematice și descoperiri fortuite au completat cunoașterea vieții umane pe aceste meleaguri, dărnicia naturii contribuind din plin la procesul de stabilizare a omului primitiv în acest ținut.
Creșterea demografică, diversificarea uneltelor și, de ce nu, multitudinea ocupațiilor sunt reflectate în înmulțirea așezărilor neolitice din zonă, așezări presupuse și reclamate de descoperirea a zeci de obiecte neolitice. Numai la Apoldu de Jos s-au descoperit două toporașe de mână din piatră șlefuită, unul găurit și altul negăurit, fusaiole și fragmente de ceramică din lut cenușiu.
Tabloul descoperirilor din depresiune garantează justețea ipotezelor care converg spre susținerea existenței unei așezări neolitice pe dealul "Huia" de la Apoldu de Sus și a unui cenușar neolitic pe dealul "Sub Potcă" de la Apoldu de Jos. Foarte multe obiecte s-au găsit la Miercurea și Apoldu de Sus, întreaga depresiune constituind un spațiu ideal pentru așezări omenești. În epoca bronzului se știe că așezările din zona Sibiului au aparținut orizontului cultural Coțofeni și, cele mai multe, culturii Wietenberg.
Descoperirile din zona Apoaldelor, din această epocă, constau în două verigi de lanț de aur și un lant compus din 18 verigi din aur, toate acestea fiind suficiente pentru a indica o locuire permanentă și o încadrare a culturii materiale și spirituale din localitate în aria culturală specifică epocii bronzului. Apropierea față de localitatea Tilișca ne întărește convingerea circulației și utilizării obiectelor de bronz în întreaga zonă.
Prin cucerirea Daciei de către romani, cetatea de la Tilișca a fost dărâmată, așezările rurale continuându-și existența în condițiile impuse de stăpânirea romană. Din această perioadă dateaza un medalion funerar descoperit la Apoldu de Sus, ce dovedește continuitatea dacică; medalionul prezintă într-o nișă, în formă de scoică, o familie compusă din bărbat și femeie (în registrul de sus) și patru copii (doi băieți și două fete), în registrul de jos. Femeia, îmbrăcată în tunică și manta, poartă pe umeri două fibule (agrafe) în formă de lingură și în urechi cercei de formă tronconică. Acest tip de fibulă este caracteristic tradiției dacice. De asemenea, prezența unor urme romane și a unui vicus de la Apoldu de Jos (între Apoldu de Jos și Apoldu de Sus) este semnalată de multă vreme: aici s-a întâlnit zidărie cu mortar, ceramică provincială, un tezaur monetar, o necropolă de incinerație, inscripții etc. Se presupune existența pe vremea romanilor, pe aceste locuri, a unui post militar (castru) supravegheat de soldați ai Legiunii a XIII-a GEMINA (cu sediul în Alba Iulia - Apulum), unul dintre ostași fiind îngropat aici.
Așa se poate explica enigma toponimicului Roștat - dealul care străjuieste ca un bastion valea în care este așezată localitatea romană, pe drumul roman ce lega Apulum de CEDONIA. Pe acest deal au construit romanii castrul ale cărui urme mai erau vizibile în sec. XII, când sașii colonizatori au dat numele dealului după culoarea resturilor construcțiilor militare romane. Și astăzi se mai pot vedea urme romane la poalele dealului, la numai 22 de metri de gardul ultimei locuințe, sau în partea estica a dealului, la locul numit "Peste pârâu". Este posibil ca această așezare să fi fost un "castru", o fortăreață, destinat trupelor auxiliare cu un efectiv de cca. 500 de militari.
Dealul Roștat a putut fi locul unui castru de formă pătrată, orientat est-vest, cu patru porți orientate spre cele patru puncte cardinale, cu ziduri sprijinite din interior de un val de pământ, iar, în interior, clădirile ce adăposteau trupele, magaziile de provizie și atelierele. Urmele unei așezări rurale mici, compuse din locuințele și proprietățile funciare ale numeroșilor veterani, coloniștilor și dacilor autohtoni, cât și vile rustice, sunt multiple; aici s-au descoperit diverse cărămizi, țigle și olane de acoperiș, piese de mozaic de mai multe mărimi (în 1967, cu ocazia săpării fundației la noul sediu al C.A.P.-ului), tuburi pentru apeducte (foarte multe si variate topologic). Concluziile cercetătorilor, în baza studiilor efectuate, a fost că așezarea era locuită de o populație daco-romană, în lipsa ștampilelor pe materiale putându-se deduce că acestea erau romane, confecționate de daci. Dacii erau zilieri sau proprietari de pământuri cu fertilitate redusă, veteranii și coloniștii romani fiind proprietarii terenurilor mănoase. În 1968, cu ocazia unor desfundări viticole din grădina de legume a C.A.P.-ului, a ieșit la iveală, pe o porțiune de 80m, drumul roman, destul de bine conservat, de formă trapezoidală, cu baza inferioară de 8m, iar baza superioară (nivelul de călcare) variind între 5-6m, înălțimea pietrișului fiind de 1,4m. Drumul era paralel cu actualul curs al văii Apoldului. "Calea lui Traian" șerpuia pe malul stâng al Secașului, fiind atestat arheologic in apropierea stației CFR Miercurea, apoi la Cunța, în stația CFR Cut, la Răhău și în zona așezării daco-romane de la Podul Pricopului (Sebeș), apoi la Apulum (Alba Iulia).
Nu trebuie omisă nici descoperirea tezaurului monetar format din 206 monede (denari romani) din 1919, făcută la Apoldu de Jos. Monedele, datând din timpul împăratului Septimius Severus (195-208) și până la împăratul Gordianus, au fost preluate de P. Harsany și duse la Budapesta, pentru identificare.Luca, Sabin Adrian; Pinter, Zeno-Karl; Georgescu, Adrian. Repertoriul Arheologic al județului Sibiu: Situri, monumente arheologice și istorice, București: Ed. Economică, 2003
Religie thumb|right|300px| Biserica "Buna Vestire" se găsește în incinta cimitirului. Acesta se afla amplasat pe un deal în sudul comunei Apoldu de Jos. Biserica a fost construită la începutul secolului al XIX-lea din contribuția credinciosilor. În 1818 au fost pictate altarul, arcada din fața altarului, cei patru evanghelisti și câțiva sfinți reprezentați prin medalioane de pânză.Are formă de cruce, având pronaos, naos și altar, fiecare cu o cupola proprie, rezemându-se pe arcade solide. S-au facut unele reparații și lucrări de întreținere în anii 1961 (la interior) și 1967 (exterior). Dintre preoții slujitori se pot aminti încă de la 1813: Nicolae Orăștean, Moise al lui Tudor Lazăr, Moise Topârcean, Ioan Orăștean etc. Între anii 1998-2001 biserica a primit o pictură nouă, în frescă, de 600 m2, iar 100 m2 au fost restaurați.