Thomas Geoffrey Wilkinson () a fost un actor britanic. Wilkinson s-a format la Academia Regală de Artă Dramatică înainte de a debuta în West End interpretându-l pe Horatio în Hamlet (1980).
Biografia Tatăl său a fost fermier, iar când el avea doar patru ani s-a mutat împreună cu familia sa în Canada. A revenit ulterior în Anglia natală. A urmat cursurile Universității Kent, acolo unde a făcut parte din trupa de teatru UKCD. Tocmai de aceea și-a continuat cursurile la Academia de Artă Dramatică. A fost căsătorit cu Diana Hardcastle, cu care a avut două fete, adolescentele Alice și Mollie, și au trăit în nordul Londrei.
Și-a făcut debutul la jumătatea anilor 70, în filme de televiziune. A apărut în mai multe astfel de seriale, iar cea mai notabilă a fost mini-seria First Among Equals din 1986. A intrat în atenția presei de specialitate în 1994, odată cu rolul Mr Pecksniff, o adaptare produsă de BBC. A apărut doar în roluri foarte mici în lungmetraje, ca Sense and Sensibility. În 1997 a făcut parte din distribuția filmului The Full Monty. Pentru acest rol a câștigat un premiu BAFTA, iar din acest moment a început să accepte mai multe roluri în filme pentru marele ecran. Au urmat deci rolurile din Oscar and Lucinda, Wilde, Shakespeare in Love și The Patriot. Pentru rolul din In the Bedroom a primit recunoașterea breslei și a criticii de specialitate. De altfel, a fost nominalizat de către Academia de Film la categoria pentru Cel mai bun actor. Au urmat filmele Eternal Sunshine of the Spotless Mind, Normal, The Exorcism of Emily Rose, Batman Begins și Separate Lies.
Filmografie (selecție) Misiune: Imposibilă - Protocolul fantomă (2011)
Note
Legături externe
Categorie:Nașteri în 1947 Categorie:Nașteri pe 5 februarie Categorie:Decese în 2023 Categorie:Decese pe 30 decembrie Categorie:Actori britanici Categorie:Câștigători ai premiilor BAFTA Categorie:Laureați ai premiilor Emmy