Titus Flavius Vespasianus () a fost împărat roman în perioada 79-81.
Biografie Născut la Roma, fiul lui Vespasian, a fost proclamat în 69 Caesar, devenind din 71, în calitate de prefect al pretoriului, coregent al imperiului. S-a remarcat în războiul din Iudeea cucerind în august 70, după un îndelungat asediu, Ierusalimul, centrul răscoalei antiromane a iudeilor. Ponderat, în relații bune cu Senatul, va fi prezentat de tradiția istorică ca unul dintre cei mai buni împărați (Amor et deliciae generis humani).
Pe 24 iunie 79, Titus a urcat pe tron. În scurta sa domnie de 2 ani, 2 luni și 20 de zile, acesta a sprijinit înflorirea literaturii și artelor, contribuind la îmbogățirea Cetății Eterne cu monumente de o deosebită trăinicie și frumusețe – Flavium amphiteatrum, cel mai mare amfiteatru roman, cu o capacitate de cca. 50.000 de locuri, inaugurat în 80, cunoscut din evul mediu sub denumirea de Colloseum, termele și Arcul lui Titus. În timpul domniei sale o puternică erupție a Vezuviului acoperă sub un strat de lavă și cenușă trei orașe din Campania – Pompei, Herculaneum și Stabiae (august 79) – calamitate în care își găsesc moartea cca. 15.000 de oameni. Îl urmează la tron fratele său, Domițian, desemnat de Titus la 23 iunie Caesar și succesor.
Note
BTS Suetonius -Viața lui Titus De Imperatoribus Romanis Titus
Categorie:Nașteri în 39 Categorie:Decese în 81 Categorie:Împărați romani Categorie:Dinastia Flaviilor