Muzeul de Istorie a Artei din Viena

|suprafața= |website=http://www.khm.at

Muzeul de Istorie a Artei (în ) din Viena a fost înființat la scurt timp după campaniile militare conduse de Napoleon în Europa.

Ne aflăm la începutul secolului al XIX-lea. Dinastia Habsburgilor este îngrijorată de soarta patrimoniului artistic al familiei, mai ales pentru comoara imensă a Sfântului Imperiu Roman și a Ordinului Lânii de Aur.

Această comoară era împărțită între trei orașe: Castelul Ambras de lângă Innsbruck, Nürnberg și Aachen. Habsburgii au ordonat ca toate desenele să fie aduse la Viena și drept urmare obiectele de artă sunt transferate în Palatul Belvedere, unde se aflau deja câteva colecții de pictură.

Comorile au supraviețuit distrugerilor provocate de trupele lui Napoleon în timpul campaniilor militare și au fost expuse publicului cu ocazia Congresului de la Viena. Cetățenii și delegații străini au rămas profund impresionați de valoarea lor.

Kunsthistorisches Museum, găzduit de o clădire de pe Bulevardul Ring, ce aduce cu un palat, este unul dintre cele mai importante muzee de artă din lume. Clădirea în care se află este ea însăși un obiectiv turistic. Muzeul este vizitat de peste 600.000 de oameni anual. A fost construit, ca și alte muzee din Viena, pentru a găzdui imensa colecție de obiecte de artă a Habsburgilor. Kunsthistorisches Museum a fost deschis în 1891, în același an în care a fost deschis Naturhistorisches Museum (Muzeul de Istorie Naturală), de către împăratul Franz Joseph al Austriei și Ungariei. Cele două muzee au exterioarele similare și se află unul în fața celuilalt în Piața Maria Tereza. Ambele clădiri au fost construite între anii 1872 și 1891.

Colecțiile muzeului sunt: Egipt și din Orientul Apropiat; Grecia și Roma Antică; Sculptura și Arta Decorativă, Colecția de Numismatică și Bibliotecă. Interiorul clădirii este și el spectaculos, fiind decorat cu marmură și multe ornamente aurite sau picturi. Clădirea are deasupra sa un dom ce ajunge la o înălțime de 60 de metri.

Probabil în acest moment s-a născut ideea de a expune aceste colecții într-un muzeu. Vor trece mulți ani însă până la finalizarea acestui proiect și va fi nevoie de un împărat motivat care să le pună în practică. Franz Iosif, proaspăt ales împărat în anul 1848, decide să expună întreg patrimoniul artistic al familiei într-un singur sediu. La jumătatea secolului al XIX-lea, la Viena, se pun în practică proiecte mari. Zidurile vechi sunt demolate, planul de urbanism al orașului este proiectat în jurul Ringului. Se construiește un bulevard care va găzdui cele mai importante instituții publice ale orașului: Primăria, Teatrul și Parlamentul. În fața reședinței Habsburgilor, Hofburg, se proiectează o esplanadă grandioasă, un fel de for imperial. În părțile laterale ale acestei piațete au fost proiectate două clădiri maiestuoase, una în fața celeilalte. Prima clădire este destinată a fi muzeu științific, iar cea de-a doua găzduiește colecții artistice ale Habsburgilor.

Istoria

Începuturi thumbnail|left|Madona pe pajiște pictată de Rafael în anul 1506 Secole de-a rândul, comorile dinastiei Habsburge au fost protejate de prinții renascentiști care aveau legături de prietenie sau rudenie cu membrii familiei imperiale. Muzeul de Istorie a Artei din Viena este strâns legat de istoria și de averea Habsburgilor.

În anul 1358, ducele de Austria, Rudolf al IV-lea de Habsburg, devine proprietarul regiunii Tirol și, implicit , al unor opere medievale care au aparținut familiei. La un secol distanță, în anul 1493, Maximilian I, fiul lui Frederic al III-lea de Habsburg, duce de Austria și rege al Germaniei, Boemiei și Ungariei, este proclamat împărat. Suveranul moștenește de la tatăl său dragostea pentru artă și devine prietenul și clientul artiștilor. Printre aceștia se numără și germanul Albrecht Dürer.

În anul 1567, Ferdinand al II-lea aduce în castelul din Ambras, situat lângă Innsbruck, o colecție bogată de armuri și de portrete realizate de maeștri de calibru: Lucas Cranach cel Tânăr, Agnolo Bronzino și Jean Clouet; arhiducele era un adept al umanismului, curent care l-a impresionat și pe Maximilian I. Aceste capodopere pot fi considerate o enciclopedie a suveranilor, a intelectualilor și a poeților. Identitatea castelului din Ambras este strâns legată de personalitatea lui Ferdinand, un adevărat prinț al Renașterii și mare promotor al artei și științei. Zona cea mai impresionantă din castel este camera de artă și curiozități, așa-numita „Kunstkammer”. Aici se află o colecție vastă și rafinată de „elemente naturale” (caracterizate de forme antropomorfe, pești ciudați, colonii de corali), „elemente artificiale” (produse ale naturii prelucrate artistic) și elemente de manufactură.

Între 1590 și 1595, Francisc Ernest, arhiducele Țărilor de Jos, colecționează tablouri flamande. Printre acestea se numără Anotimpurile anului și Nuntă țărănească, pictate de Pieter Bruegel, artist îndrăgit și susținut de arhiduce. În anul 1605, Carol, fiul și moștenitorul lui Ferdinand al II-lea, vinde colecția din Ambras împăratului Rudolf al II-lea.

Acesta transferă câteva lucrări la curtea la Curtea din Praga, dar cea mai mare parte a colecției rămâne în castelul din Tirol. Iubitor și cunoscător de artă, împăratul înființează în castelul Hradcany din Praga o galerie prestigioasă de tablouri, alături de colecții vechi și de obiecte prețioase decorative. Rudolf al II-lea manifestă o predilecție pentru Renașterea italiană, mai ales pentru secolul al XVI-lea venețian, precum și pentru maeștrii germani și flamanzi, Albrecht Dürer și Pieter Bruegel numărându-se printre primii. Statutul său politic și diplomatic imperial îi permite să facă schimb sau să achiziționeze opere de artă din Italia, din Spania și din Țările de Jos. În acest fel Rudolf al II-lea intră în posesia unor capodopere precum Danae a lui Tiziano sau Jupiter și Io a lui Correggio. Împăratul achiziționează de la spaniolul Antonio Perez Răpirea lui Ganimede și „Cupidon sculptându-și arcul”, de Parmigianino. Operele lui Albrecht Dürer care aparțineau colecționarului francez Granvelle provin din Praga. La Curtea lui Rudolf își desfășoară activitatea un cerc de artiști cunoscuți sub numele de „pictorii rudolfini”. Printre acestea se numără Bartholomaeus Spranger, Hans von Aachen și Joseph Heintz.

Mutarea reședinței imperiale de la Praga la Viena thumbnail|Turnul Babel pictat de Pieter Bruegel cel Bătrân în anul 1563 Membrii acestui cerc artistic constituiau un grup de sine stătător în manierismul european. Ei se opuneau voinței împăratului și pictau scene cu caracter senzual și erotic, folosind teme mitologice și alegorice. Tablourile lui Giuseppe Arcimboldo, pictor activ la curtea din Praga, se aflau în camera de artă a lui Rudolf. Întrucât era un admirator fervent al pietrelor sculptate și al bijuteriilor, suveranul s-a înconjurat de aurari, de sculpturi și de gravori care au format faimosul „atelier de la Curtea din Praga”. Între anii 1612 și 1619, Matthias I, fratele lui Rudolf al II-lea, își mută reședința imperială de la Praga la Viena. Aici, Matthias transferă o parte din tablourile și obiectele de artă ale familiei. Comorile rămase la Praga sunt prădate de trupele suedeze în anul 1648, în timpul Războiului de 30 de ani. La scurtă vreme, acestea vor ajunge în colecțiile reginei Cristina de Elveția. În 10 mai 1621, împăratul Ferdinand al II-lea emite un decret potrivit căruia bunurile familiei habsburgice nu puteau fi înstrăinate și nici împărțite. Scopul decretului este acela de a împiedica risipirea colecțiilor de artă care aparțin acestei familii.

În perioada cuprinsă între anii 1628 și 1662, odată cu căsătoria dintre arhiducele Tirolului, Ferdinand Carol, și Ana de Medici, la reședința de Innsbruck sunt aduse opere italiene din secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Printre acestea se numără Madona pe pajiște, a lui Rafael, tablou achiziționat de familia Taddei din Florența, și Venus și Adonis, de Annibale Carracci.

Între 1647 și 1656, arhiducele Leopold Wilhelm, fiul împăratului Ferdinand al II-lea și fratele împăratului Ferdinand al III-lea, ocupă funcția de guvernator în Țările de Jos meridionale.

Wilhelm era un mare cunoscător de artă și conducea o regiune care se afla în centrul comerțului european. În urma licitațiilor organizate pentru colecțiile ducelui de Buckingham și ale lui Carol I al Angliei, arhiducele achiziționează un mare număr de capodopere italiene și flamande.

O parte dintre aceste tablouri au fost achiziționate în contul fratelui său, Ferdinand al III-lea. Celelalte opere rămân în posesia lui Leopold Wilhelm, care le expune în Palatul Coudenberg, la Bruxelles.

Colecțiile de artă în Palatul Stallburg thumbnail|left|Infanta Margareta Teresa în rochie albastră pictată de Velázquez în anul 1659 Este vorba despre capodoperele lui Mantegna, Antonello da Messina, Giorgione, Tiziano, Veronese, Tintoretto, Van Eyck, Bruegel cel Bătrân, Van der Weyden, Memling, Holbein cel Tânăr, Cranach cel Bătrân și Van der Baren, urmat de David Teniers cel Tânăr. Acesta din urmă reproduce în numeroase tablouri galeria din Palatul Coudenberg, oferindu-ne un fel de inventar cu valoare documentală. David dedică operelor italiene o serie de stampe: Theatrum pictorium. În anul 1656, Leopold Wilhelm se întoarce la Viena, aducând cu sine propriile colecții de artă. În urma unui inventar efectuat în anul 1569, s-a constatat că aceste colecții cuprindeau 1397 de tablouri, 343 de desene și 542 de sculpturi. Toate aceste obiecte de artă au fost expuse în Palatul Stallburg, clădire construită la sfârșitul secolului al XVI-lea, unde își avea reședința Maximilian al II-lea. După ce Maximilian se mută în palatal imperial din Hofburg, Palatul Stallburg devine sediu grajdurilor regale. În anul 1657, Ferdinand al II-lea moare. Fiul său, Leopold I, urcă pe tron și reunește colecțiile tatălui și pe cele ale unchiului său, Leopold Wilhelm. Noul împărat se căsătorește cu arhiducesa Claudia Felicita, fiica și moștenitoarea arhiducelui Ferdinand Carol de Tirol și a Anei de Medici. În urma acestei căsătorii, suveranul completează colecțiile familiei sale cu patrimoniul palatului din Innsbruck.

Între timp, în preajma anului 1659, regale Spaniei, Filip al IV-lea, dăruiește împăratului din Viena câteva capodopere semnate de Velazquez. Printre acestea amintim portretele copiilor săi, Margareta Teresa (prima soție a lui Leopold) și Filip Prospero.

În anul 1711, Iosif I moare, iar fratele său, Carol al VI-lea, este chemat la Viena pentru a primi coroana imperială.

Carol decide să împodobească Viena cu clădiri noi și importante. Ne aflăm în perioada de aur a stilului baroc. Johann Fischer von Erlach este autorul proiectului Castelului Schonbrunn, iar Lukas von Hildebrandt este arhitectul Castelului Belvedere. Carol al VI-lea reorganizează un etaj întreg din Palatul Stallburg – sediu al grajdurilor regale pe vremea lui Leopold Wilhelm. Împăratul transformă vechea încăpere în care era expusă colecția imperială a lui Leopold Wilhelm într-o fastuoasă galerie privată. Pereții sunt acoperiți cu panouri splendide din lemn, suveranul încercând să dea viață unui ansamblu decorativ mirific în care tablourile erau dispuse simetric și regulat.

În anul 1740, Carol al VI-lea o numește împărăteasă pe fiica sa, Maria Teresa de Austria. Soțul său, Francisc Stefan de Lorena, achiziționează câteva tapiserii, îmbogățind astfel colecția familiei. Bernardo Bellotto pictează pentru Maria Teresa treisprezece tablouri în care protagoniștii sunt Viena și castelele imperiale. În anul 1765, cuplul imperial decide să înființeze la Viena Cabinetul numismatic și al antichităților. Tot atunci sunt reorganizate obiectele prețioase din camera tezaurului imperial din Palatul Hofburg.