Mary Anning () a fost o paleontologă și geologă britanică, dar și o colecționară și comerciantă de fosile, care a devenit celebră în toată lumea pentru importantele ei descoperiri efectuate în straturile fosile marine jurasice din orașul Lyme Regis, Dorset, Anglia, localitate în care a trăit. Dennis Dean scrie că Anning își pronunța numele "Annin" (vezi ), și când și l-a scris într-un mesaj pentru Carl Gustav Carus, un consilier al regelui Frederic Augustus al II-lea al Saxoniei, ea l-a scris "Annins" (vezi ). Activitatea ei a contribuit considerabil la schimbări fundamentale în gândirea științifică referitoare la viața preistorică și istoria Pământului.

Anning căuta fosile în zona stâncilor , în special în lunile de iarnă când alunecările de teren scoteau la iveală noi fosile ce trebuia să fie strânse rapid, înainte de a se pierde în mare. Era o muncă periculoasă, ce era să se soldeze cu moartea ei în 1833 într-o alunecare de teren. Între descoperirile ei se numără primul schelet de ihtiozaur identificat în mod corect, pe care l-a găsit împreună cu fratele ei Joseph când avea doar doisprezece ani; primele două schelete de plesiozaur găsite vreodată; primul schelet de pterozaur găsit în afara Germaniei; și importante fosile de pești. Observațiile ei au jucat un rol esențial în descoperirea faptului că , denumite la acea vreme „pietre bezoar”, erau de fapt fecale fosilizate. Ea a descoperit și că fosilele de conțineau similari cu cei de la cefalopodele moderne. Când geologul a pictat , prima reprezentare picturală de largă circulație a unei scene din viața preistorică, pornind de la reconstrucțiile de fosile, el s-a folosit în principal de fosilele găsite de Anning, și a vândut copii ale ilustrației în folosul ei.

Genul, convingerile religioase și originea socială au împiedicat-o să participe pe deplin la activitățile comunității științifice din Anglia secolului al XIX-lea, formată preponderent din bărbați bogați de rit anglican. S-a luptat mare parte din viață cu dificultăți financiare. Familia ei era săracă și, ca , erau supuși discriminărilor legale. Tatăl ei, meșter tâmplar producător de mobilă, a murit când Mary avea unsprezece ani.

A devenit cunoscută în cercurile geologilor din Regatul Unit, Europa și America, fiind consultată în probleme de anatomie, dar și referitoare la colectarea de fosile. Cu toate acestea, fiind femeie, nu era eligibilă pentru Societatea Geologică din Londra și nu a beneficiat întotdeauna de recunoașterea contribuțiilor ei științifice. Ea scria într-o scrisoare: „Lumea s-a folosit de mine cu atâta cruzime, încât mă tem că m-a făcut să fiu bănuitoare cu oricine.” Singura dintre scrierile ei științifice publicată în timpul vieții a apărut în din 1839, fiind un extras dintr-o scrisoare pe care Anning o adresase redactorului revistei și în care îi punea la îndoială una din afirmații.

După moartea ei în 1847, neobișnuita poveste a vieții ei a atras din ce în ce mai mult interes. Charles Dickens scria despre ea în 1865 că „fata de tâmplar și-a făcut un renume și a meritat să-l dobândească”. În 2010, la o sută șaizeci de ani de la moartea ei, Royal Society a inclus-o pe Anning într-o listă de zece femei britanice care au influențat cel mai mult istoria științei.

Viața și cariera Copilăria

Anning s-a născut la Lyme Regis în Dorset, Anglia. Tatăl ei, Richard, fabrica mobilă și își completa veniturile căutând prin straturile de fosile de pe litoralul stâncos din preajma orașului și vânzând turiștilor ceea ce găsea. El s-a căsătorit cu Mary Moore, denumită și Molly, la 8 august 1793 în Blandford Forum. Cei doi s-au mutat la Lyme și au trăit într-o casă construită pe podul din oraș. Ei mergeau la capela disidenților religioși din strada Coombe, ai cărei credincioși se autodenumeau la început „independenți” și apoi au fost cunoscuți sub denumirea de „. scrie că familia trăia atât de aproape de mare, încât aceleași furtuni care loveau stâncile și scoteau la iveală fosile inundau uneori casa familiei Anning, obligându-i o dată chiar să iasă pe geamul dormitorului de la etaj ca să nu se înece.

Richard și Molly au avut zece copii. Primul copil, Mary, s-a născut în 1794. Ea a fost urmată de o altă fată, care a murit la scurt timp; Joseph în 1796; și un alt băiat în 1798, care a murit și el când era foarte mic. În luna decembrie a acelui an, prima fată, pe atunci în vârstă de patru ani, a murit după ce hainele ei au luat foc, posibil în timp ce punea rumeguș pe foc. Incidentul a fost relatat în la 27 decembrie 1798: „un copil, în vârstă de patru ani, al d-lui R. Anning, tâmplar din Lyme, a fost lăsat singur circa cinci minute de mama lui ... într-o cameră unde era niște rumeguș ... Hainele fetei au luat foc și ea a fost atât de rău arsă încât a murit.” Când cei doi au avut încă o fată după doar cinci luni, au botezat-o Mary, după sora ei moartă. După ea s-au mai născut și alți copii, dar niciunul nu a supraviețuit mai mult de câțiva ani. Singurii care au ajuns la maturitate au fost Mary și Joseph. Rata ridicată de mortalitate infantilă în familia Anning nu era ceva neobișnuit la acea vreme. Aproape jumătate din copiii născuți în Marea Britanie în secolul al XIX-lea mureau înainte de vârsta de 5 ani, și în condițiile de trai înghesuit din orașul Lyme Regis al începutului de secol al XIX-lea, copiii mureau frecvent de boli ca variola și rujeola.

La 19 august 1800, când Anning avea 15 luni, a avut loc un eveniment amintit multă vreme de localnici. Ea era ținută în brațe de o vecină, Elizabeth Haskings, care stătea împreună cu alte două femei sub un ulm, urmărind un spectacol de echitație al unei trupe de călăreți ambulanți, când copacul a fost lovit de trăsnet, toate cele trei femei murind. Trecătorii au adus copilul repede acasă, unde a fost reanimat într-o baie fierbinte. Un medic local a declarat că supraviețuirea ei a fost una miraculoasă. Familia spunea că până atunci fusese un copil bolnăvicios, dar după aceea a crescut sănătos. Ani de-a rândul după aceea, membrii comunității au pus curiozitatea, inteligența și vivacitatea copilului pe seama incidentului.

Educația ei a fost extrem de limitată. Ea a putut să participe doar la școala de duminică a bisericii congregaționaliste, unde a învățat să scrie și să citească. Dogma congregaționalistă, spre deosebire de cea anglicană, punea accent pe importanța educației săracilor. Cea mai importantă avuție a ei era un volum legat din Dissenters' Theological Magazine and Review, în care pastorul familiei, părintele James Wheaton, publicase două eseuri, unul în care insista că Dumnezeu a creat lumea în șase zile, și altul în care îi îndemna pe credincioșii disidenți să studieze noua știință, geologia. Fosilele ca afacere de familie

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Lyme Regis devenise o stațiune populară de pe litoral, mai ales după 1792 când izbucnirea Războaielor Revoluției Franceze au făcut din călătoria pe continentul european o activitate periculoasă pentru nobilimea engleză, și din ce în ce mai mulți turiști bogați sau din clasa de mijloc au început să sosească. Chiar și înainte de nașterea lui Mary, localnicii își completau veniturile vânzând așa-numitele „curiozități” turiștilor. Aceste curiozități erau fosile cu denumiri locale colorate cum ar fi „pietre-șarpe” (amoniți), „degetele diavolului” () și „verteberries” (vertebre), cărora li se atribuiau uneori proprietăți medicinale sau mistice. Colecționarea de fosile era la modă la sfârșitul secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea, la început ca hobby, dar transformându-se treptat într-o știință, pe măsură ce a început să fie înțeleasă importanța fosilelor pentru geologie și biologie.

Sursa a mare parte din aceste fosile era litoralul stâncos de lângă Lyme Regis, parte a unei formațiuni geologice denumită . Ea constă din straturi alternante de calcare și , depuse ca sediment pe o albie marină puțin adâncă la începutul perioadei jurasice (acum circa 210–195 milioane de ani). Este una dintre cele mai bogate locuri fosilifere din Marea Britanie. Litoralul putea fi însă periculos de instabil, mai ales iarna când ploile abundente duceau la alunecări de teren. Exact în acele luni de iarnă, adunătorii de fosile erau atrași de stânci deoarece alunecările de teren scoteau la iveală noi fosile.

Tatăl, Richard, îi lua adesea pe Mary și pe Joseph în expediții de căutat fosile pentru a câștiga bani pentru familie. Ei ofereau descoperirile lor spre vânzare turiștilor pe o masă de lângă casa lor. Erau vremuri grele pentru săracii din Anglia; Războaiele Revoluționare Franceze și Războaiele Napoleoniene ce au urmat au produs penurii de alimente. Prețul grâului aproape că s-a triplat între 1792 și 1812, dar salariile clasei muncitoare au rămas aproape neschimbate. În Dorset, prețul din ce în ce mai mare al pâinii a produs neliniști politice și chiar răscoale. La un moment dat, Richard Anning a fost implicat în organizarea unui protest împotriva lipsei de alimente.

În plus, statutul familiei de disidenți religioși—persoane care nu erau adepte ale Bisericii Anglicane—atrăgea alte discriminări. Disidenților nu li se permitea să studieze în universități sau să se înroleze în armată, și erau excluși prin lege din unele profesii. Tatăl ei suferea de tuberculoză și din cauza sechelelor rămase după o cădere de pe o stâncă. Când a murit, la 44 de ani, în noiembrie 1810, el a lăsat familia înglodată în datorii și fără vreo economie, ceea ce i-a obligat să ceară .

Familia a continuat să strângă și să vândă fosile împreună, și a deschis o masă cu curiozități lângă stația de trăsuri de la un han local. Deși poveștile despre Anning tind să se concentreze doar pe succesele ei, Dennis Dean scrie că mama și fratele ei erau și ei adunători abili, și că părinții vânduseră fosile importante înainte de moartea tatălui.

Prima descoperire celebră a lor a avut loc în 1811, când Mary avea 12 ani; Joseph a dezgropat un craniu de de ihtiozaur, și, după câteva luni, Mary a găsit restul scheletului. Henry Hoste Henley din Sandringham, Norfolk, care era în Colway, lângă Lyme Regis, a plătit familiei circa 23 de lire în schimbul lui,Sharpe and McCartney, 1998, p. 15. și l-a vândut la rândul său lui , un celebru colecționar, care l-a expus la Londra. Acolo, el a atras multă atenție, deoarece, într-o vreme când mulți oameni din Anglia încă mai credeau în relatarea biblică a creației lumii, care afirma că pământul are doar câteva mii de ani, a ridicat întrebări privind istoria vieții și a Pământului însuși. Scheletul a fost ulterior vândut în schimbul a 45 de lire și cinci șilingi la o licitație în mai 1819 drept „crocodil în stare fosilizată” lui , de la British Museum, care deja propusese ca el să fie denumit Ichthyosaurus.

Mama lui Mary a gestionat afacerea cu fosile imediat după moartea lui Richard, dar nu este clar câte fosile a adunat ea. Chiar în 1821, ea a scris la British Museum pentru a cere să fie remunerată pentru specimen. Timpul lui Joseph era din ce în ce mai mult ocupat de ucenicia la un , dar el a rămas activ și în afacerea cu fosile cel puțin până în 1825. În acel moment, Mary își asumase deja rolul conducător în afacerea familiei.

Licitația lui Birch