Alvin Eugene Toffler () a fost un cunoscut scriitor și futurolog american.
Studii Toffler a absolvit Universitatea din New York în 1950, specializarea engleză. Și-a întâlnit viitoarea soție, Adelaide Elizabeth Farrell (Heidi), când aceasta începea un curs de masterat în lingvistică. Au decis să nu continue studiile postuniversitare și s-au mutat la Cleveland, Ohio , unde s-au căsătorit pe 29 aprilie 1950.
Carieră Pentru mai mult de patru decenii, Alvin Toffler, a fost una dintre cele mai influente și bine cunoscute voci din domeniul afacerilor și din cel intelectual. Odată cu publicarea primei sale lucrări Șocul viitorului, Toffler a creat o nouă disciplină, futurologia, prin studiul schimbării și impactul acesteia asupra afacerilor și culturii. Acesta are un deosebit dar pentru definirea forțelor și tendințelor ce ne modelează viitorul în economia actuală bazată pe informații. În afară de Șocul viitorului și Al treilea val, Alvin și Heidi Toffler (soția și partenera intelectuală a acestuia de 51 de ani) au scris și alte cărți printre care se numără Război și antirăzboi, Puterea în mișcare și, recent, Crearea unei noi civilizații.
Toffler a fost un important consultant pentru comunitățile militare și de spionaj din lume, laureat al Fundatiei McKinsey pentru contribuția în literatură și de asemenea co-președinte onorific al Comitetului American privind Dezvoltarea Fondului Națiunilor Unite pentru Femei. Alvin Toffler a deținut diplome onorifice în literatură, drept, științe, și management de la Universitatea Keio din Japonia.
A fondat Toffler Associates, o companie de consultanță în management, și a fost cercetător invitat la Fundația Russell Sage, profesor invitat la Universitatea Cornell, membru al facultății New School for Social Research, corespondent la Casa Albă și consultant în afaceri.
Moarte Alvin Toffler a murit în somn pe 27 iunie 2016, la domiciliul său din în cartierul Bel Air din Los Angeles, California. A fost înmormântat în Westwood Memorial Park.
Cărți publicate Șocul viitorului (1970), Bantam Books - carte publicată în 50 de țări și care s-a vândut în peste 15 milioane de copii Ce a însemnat cartea „Șocul viitorului“ a lui Alvin Toffler? Previziunile scriitorului american pentru următoarele decenii, 30 iunie 2016, Ionela Roșu, Adevărul, accesat la 30 iunie 2016 Al Treilea Val (1980), Bantam Books Puterea în Mișcare (1990), Bantam Books Război și Anti-război - supraviețuirea în zorii secolului XXI (1995), Warner Books Crearea unei noi civilizații (1995), Turner Pub Consumatorii de cultură
Referințe
Legături externe alvin + heidi toffler {futurists} , Site-ul oficial Alvin și Heidi Toffler. Toffler Associates®, Site-ul firmei create de cei doi. Previziunile lui Alvin Toffler pentru 2050, 20 octombrie 2010, Loredana Toma, Evenimentul zilei
Categorie:Nașteri în 1928 Categorie:Decese în 2016 Categorie:Futurologi Categorie:Scriitori americani din secolul al XX-lea Categorie:Scriitori americani din secolul al XXI-lea Categorie:Scriitori americani de literatură științifico-fantastică