Helene de Mecklenburg-Schwerin (Helene Luise Elisabeth; 24 ianuarie 1814 – 17 mai 1858) a fost Prințesă Moștenitoare a Franței după căsătoria din 1837 cu fiul cel mare al regelui Ludovic Filip al Franței, Ferdinand Philippe de Orléans.

A fost mama viitorului Conte de Paris și a Ducelui de Chartres. Descendenții ei includ pe actualul Conte de Paris ca și pe actualii pretendenți la tronurile Franței și Italiei și pe regii Spaniei și Belgiei.

Biografie Familie

Născută la Schloss Ludwigslust, ea a fost singura fiică a lui Frederick Louis, Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin (1778–1819) și a celei de-a doua soții, Karoline Luise de Saxa-Weimar-Eisenach (1786–1816), a treia fiică a Marelui Duce Karl August și a prințesei Louisa de Hesse-Darmstadt.

Pe linie paternă a fost nepoata lui Frederic Francisc I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și a Prințesei Louise de Saxa-Gotha-Altenburg. De asemenea, ea a fost nepoata regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. Tot pe linei paternă a fost verișoara Ducesei de Kent și a regelui Leopold I al Belgiei. Printre verișorii materni se includ regina PrusieiMai târziu împărăteasă germană ca soție a lui Wilhelm I al Germaniei și regele Wilhelm I de Württemberg.

Tatăl ei a fost fiul cel mare și moștenitor al lui Frederic Francisc I, Mare Duce de Mecklenburg. Mama ei a fost prințesă a ducatului de Saxa-Weimar-Eisenach. Marele Duce Ereditar și soția lui au murit la trei ani diferență unul de celălalt; mama Helenei a murit în ianuarie 1816 iar tatăl ei în 1819 lăsându-l pe fratele vitreg al Helenei, Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin (1800–1842), noul Mare Duce Ereditar și pe toți copiii în grija bunicului Helenei, Mare Duce în funcție.

Căsătorie La 30 mai 1837, la Palatul Fontainebleau, Helene Luise s-a căsătorit cu Ferdinand Philippe d'Orléans. Arhiepiscopul de Paris, Hyacinthe-Louis de Quélen, a folosit pretextul diferențelor religioase pentru a interzice ca ceremonia să aibă loc la Notre Dame de Paris.

Ea a fost aleasă ca mireasă pentru duce pentru a forma o alianță cu unchiul ei, Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei, în ciuda faptului că era protestantă și considerată liberală și nu prea frumoasă. Fiind o persoană ambițioasă, ea a acceptat propunerea împotriva dorinței familiei, deoarece dorea să devină regină.

Soțul ei era fiul cel mare al regelui Ludovic-Filip I și al reginei de origine italiană, Maria Amalia.Născută prințesă de Neapole și Sicilia și fiică a Mariei Carolina de Austria

Căsătoria a fost descrisă ca fiind una fericită. A devenit populară pentru public prin introducerea pomului de Crăciun în Franța. Cuplul a avut doi copii; fiul cel mare, Filip, născut la Palatul Tuileries din Paris va deveni cunoscut mai târziu de regaliști sub numele Louis Philippe II. Celălalt fiu, Robert, a luptat pentru Uniune în Războiul Civil American și pentru Franța în 1870 în războiul franco-prusac.

La 13 iulie 1842, soțul ei a murit din cauza rănilor suferite după ce a sărit din trăsura scăpată de sub control; moartea lui prematură a stârnit o dezbatere în cadrul Casei de Orléans peste înființarea unui consiliu de regență care ar fi necesar dacă Ludovic-Filip ar muri în timp ce moștenitorul său ar fi fost încă minor (prințul Ludovic Filip avea patru ani iar regele Ludovic-Filip 68 de ani). Principalii membri au fost văduva lui Ferdinand Philippe și fratele lui Ludovic, ducele de Nemours, însă prin evoluția ulterioară regența nu s-a materializat.

În 1848, socrul ei a fost detronat. Helene plănuia să prevină abolirea monarhiei și să fie proclamată regentă pentru tânărul ei fiu. Ducele de Nemours a renunțat la drepturile sale de a fi regent pentru Helene și Helene a apărut la parlamentul francez, cu cei doi fii ai ei, contele de Paris și fiul ei mai mic ducele de Chartres, pentru a pretinde dreptul fiului său la tron și cerând ca ea să fie instalată ca regentă în timpul minoratului. Pretenția nu a fost acceptată de parlament.

Helene a părăsit Franța pentru Germania împreună cu copiii. Ea a continuat din străinătate să pretindă în mod activ dreptul fiul ei de a deveni monarh însă regaliștii francezi de acasă au început să favorizeze fosta linie regală franceză sub conducerea Contelui de Chambord.

Hélène a murit de gripă la Richmond; ea a trecut boala și fiului ei Robert care a stat alături de ea în tot acest timp însă a supraviețuit și a continuat să lupte în războaiele italiene de unificare.

Inițial ea a fost înmormântată la Weybridge înainte de a fi transferată la capela regală din Dreux în 1876.

Note

Bibliografie Généalogie des rois et des princes, by Jean-Charles Volkmann. Edit Jean-Paul Gisserot (1998) Les Orléans, une famille en quête d'un trône, by Georges Poisson Perrin (1999) Hélène de Mecklembourg-Schwerin; Madame la duchesse d'Orléans; New edition. Paris: Michel Lévy (1859)

Legături externe

Meyers Konversationslexikon

Categorie:Nașteri în 1814 Categorie:Decese în 1858 Categorie:Casa de Orléans Categorie:Casa de Mecklenburg-Schwerin Categorie:Ducese de Orléans Categorie:Prințese franceze Categorie:Ducese de Mecklenburg-Schwerin Categorie:Oameni din Ludwigslust